Ultima oara cand am venit la Timisoara, am venit impreuna cu Andrei Cismaru cap de coloana, el avand statia cu care ne ghidam sa nu vedem capete de creta cu maini ridicate.

Daca nu stiati, Cismaru conduce foarte incet, calm si relaxat. 160 kmph pe drum drept, 140 in curbe si un jenant 120 pe ploaie. Adica e un kamikaze, de fapt, eram 2 kamikaze pe drumurile patriei.

Am zis chestia asta introductiva ca sa aveti idee cu ce viteza medie ne deplasam. Si ne deplasam noi de la Orsova spre Caransebes, cand incep niste curbe. In fata noastra, o dacie model vechi, nici macar zambetul lui Iliescu, cu 2 ditamai sacoteii pe portbagajul de deasupra, usor ruginita prin partile esentiale, fix genul de masina pentru care te enervezi ca exista pe sosele si nu e data la REMAT.

O depaseste Cismaru vijelios, o depasesc si eu, dupa care incep curbele, pe o usoara ploaie. Curbe la deal, retineti.
Si cum mergeam noi cu vreo 80 pe serpentinele alea, un flash din spate imi atrage atentia. Ma uit, sa nu imi vina sa cred. Dacia depasita imi dadea flashuri sa ma dau dracului mai pe margine, sa poata trece.

Pufai pe nara stanga, cea neblocata de deviatia de sept si apas usor pedala la 90. Ala din spate, nedezlipit de mine. Intelegeti? Pe ploaie, in curbe, o dacie cu 100 de kile minim pe capota ma presa sa ma dau la o parte, ca o incurc pe drum.

Urc la 100, de nervi, ba, pe mine nu ma depaseste o dacie, da?? Da de unde, ala era bine mersi la 2 metri de curul meu, mai si gesticula gen Bucurestenii astia incurca drumurile oamenilor muncitori.
Deci, am zis bodaproste ca am iesit la drum drept, am accelerat la 130, incercand sa il prind din urma pe prietenul CIsmaru, care deja se pregatea sa decoleze.

Doar ca, din spate, si daciotul decola alaturi de noi, cu tot cu sacii lui. Macar nu imi mai dadea flashuri.
Din fericire, a intrat in Caransebes si nu l-am mai vazut, ca sa evitam umilinta de a trage pe dreapta sa il lasam sa treaca…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.