Stiu, sunt insurat si teoretic nu as avea ce face cu 108 cutii de prezervative, cate se dau premiu la concursul #loveplus tripletested. Dar stie toata lumea ca un prezervativ cu gust de capsuna face toti banii cateodata.
Asa ca, hai sa spun 3 incercari peste care a trebuit sa trec in actuala mea relatie.
Prima, clar, sa accept ca nevasta mea, ingerul meu, fiorul vietii mele, petala de tradafir de pe lacul lacrimilor mele din causul palmelor ei, se caca si ea ca si mine. Si ca daca o face dimineata si ne grabim amandoi, trebuie sa ne suportam in aceste ipostaze prea putin duioase.
Al doilea in ordinea greutatii a fost sa pot sa ma pis din picioare cu ea in incapere. A fost greu, cunoscatorii stiu ca ti se pune un nod in…hai sa ii zicem gat, daca respectivul organ are cap, si nu mai iese nimic, orice ai face.
Iar al 3 lea da, ati ghicit, este actul flatulentei in timp ce persoana iubita este alaturi de tine. BIne, clar aici cel mai important rol il are ea, adica sa vezi in cat timp se invata cu mirosul.
Deci, visurat, piticu, katmai, iamntz, enache, care au fost cele 3 incercari de baza peste care ati trebuit sa treceti in relatiile voastre?
NOU
1. aia cu cacarea e valabila si la mine si la fel si cu pisarea, dar le pun la un loc
2. sa accept ca n-am dreptate mereu (sau mereu n-am dreptate, cum vrei sa te gandesti acuma)
3. chiar daca iti tragi relatie tot mai exista interdictii la savarina
hai ca m-a,m bagat si eu in seama aiurea cu voi 😛
NOU
dar dupa ce castigi o caciula de guma d-asta de mestecat, faci un concurs si ne dai si noua, nu? nedesfacute, vreau sa zic.
NOU
Cum le mai stii tu oe toate, fix ca un om mare. 😀
NOU
@nina
:))))))))))))))))))))))))))))) simt un iz de sarcasm ????
NOU
1. citat scos din context: “… pe lacul lacrimilor mele din causul palmelor ei, se caca si ea ca si mine.” – romanul chiar ca-i nascut poet :)))))))) raspundeti la intrebarea: unde se caca si ea ca si mine? si analizati gramatical … sau mai bine nu :))))))
2. dar daca stai pe buda cu ea in incapere poti? :))))))
3. d-aia ai ajuns la cura de slabire …
NOU
cea mai mare greutate: sa accepti ca poate fi mai desteapta ca tine 😛
NOU
@giuco- nici vorba. 🙂
NOU
O piatra de hotar e si primul partz in doi :))).
NOU
celelalte concursuri cu premii in gumite au ca subiect povestile frumoase. tu vad ca ai ales celelalte povesti… tre sa urmarim posturile astea 🙂
NOU
@gaben si ce nu e frumos in povestirile lui arhi? 😛
NOU
sunt normale. frumoase mai putin. adica nu mi-as face o poza cu nevasta-mea pe buda si cu mine facand anumite chestii in ciuveta.
si sa o inramez sa o pun in sufragerie….
NOU
Chiar gaben, e de-a dreptul delicios postul, nu stiu ce ai citit tu :))
NOU
sincer, mie mi-e mai greu sa ma pis cand este un barbat de fata….daca e o femeie n-am stres 🙂
NOU
Lirca, asta ar trebui sa iti deade gandit….
NOU
la ce?
NOU
pai, daca nu ti-e jena de femei, deci iti sunt indiferente, dar ti-e jena de barbati….asta noua ne spune multe
NOU
nu mi-e jena de viitoarea nevasta. de barbati…daca este unu la pisoarul de langa, parca nu imi vine, pana pleaca de langa mine…
NOU
Aoleu, ce-mi faci tu mie, maestre! Stii ca nu raspund la leapsa de obicei, dar in cazul tau normal ca fac o exceptie. Raspund, promit, dar mai tarziu ca-s pe plantatie si daca fac pauza o lacrima se va prelinge pe obrazul mogulului 🙁
NOU
si-a dat seama careva unde se cauta pe zelist dupa tagul #loveplus tripletested ???
NOU
Voua vi se pare normal sa faceti pisu/caca/partz in prezenta altcuiva, daca nu sunteti absolut constransi de imprejurari? Btw, Arhi, “ne grabim amandoi” nu mi se pare un motiv suficient de intemeiat… Prefer intimitatea in asemenea momente. Iar sa stau in baie cu cineva care-si face treburile… that’s just gross. Mi se pare o chestie de demnitate umana.
NOU
kiko- se mai intampla uneori sa fie 2 persoane in baie si unu sa faca pisu iar celalalt sa faca dus sau se se machieze…rar, dar se intampla
NOU
Da ce are frate sa faci un pisu cand iubita se machiaza sau face dush? Bai, reveniti-va.
NOU
Eu nu am nici o problemă cu făcutul nevoilor în prezenţa altora, în schimb nu suport să stea cineva lângă mine când sunt la masă.
NOU
eu zic ca astea sunt lucruri de discutat la inceputul unei relatii. “auzi iubi, te-ar deranja daca as face si eu pisu in timp ce tu te speli pe dinti?” . foarte sincer si serios. Baia e un spatiu delimitat de intimitate pt multa lume. si nu e bine sa invadezi spatiul omului (eu i-am spart arcada cu usa unui “intrus” d-asta 😀 Fara sa vreau, evident)
NOU
martalogu, criminal:)) nici eu nu pot sa dorm cu cineva langa mine.
vanda, la fel, n-ar strica sa sa faci un dictionar de sfaturi practice pentru indragostitii incepatori, gen “lamuriti-va de la prima intalnire ce treburi puteti face amandoi in baie, in acelasi timp. cu cat mai multe, cu atat mai compatibili”.
NOU
@ioana: daaaa! si cu punctaj 😀
“El no.2, ea spalat pe dinti – 10 puncte
Ea no.2, el barbierit – 10 puncte
El no.2, ea no.2 – 10 puncte plus 10 puncte pentru apropiere
Ea no.2, el mancat sanwich – de nepretuit”
NOU
Cel mai greu pas e clar ala, cu mirosul basinii. Este ceva greu de acceptat dar de foarte mult timp “dorit” :))
NOU
ea no. 2+facut pedichiura, el no. 1 in cada+mancat+impartit cu ea+cantat pentru atmosfera placuta – 10+10+10+11+50+10+ 10 for sharing responsabilities +10 for excelent teamwork +10 good timing + 10 for time and space saving.
dar asta e cuplul ideal…
NOU
ok, hai ca no. 1 mai inteleg… but no. 2? eventual condimentat si cu discutii asortate cu momentul… disgusting!
iar asta asta cu lamuritul inainte e tare de tot… ce sa lamuresti? “ce zici, iubito, mai dam banii si pe usa la buda, sau n-are rost, ca si-asa ne cacam tinandu-ne de mana?” (parca era o melodie de genu asta… adaptata, ar suna cam asa “plangeam cand va vedeam/ impreuna,/ plangeam cand ne cacam,/ tinandu-ne de mana…”)
ah, si inca ceva: cand intri peste cineva in baie, inainte bati la usa, chiar daca stii 100% ca se spala pe dinti sau pe maini, nu conteaza, e politete elementara.
NOU
exagerati 😀
NOU
se pot evita cu gratie punctele 1 si 3
zic si eu 🙂
NOU
pai intr-o relatie nu trebuie sa existe nimic sa va desparta, nu? nici macar usa de la baie 😉
NOU
Arhi, la nr.1, faceti pe rand, testul iubirii il da cel care intra al doilea la cateva secunde dupa ce a iesit primul din baie, nu?
Ma intreba mai deunazi cineva ca de ce sunt impotriva ideii de divort dupa 15 ani de casnicie. Intrebare auxiliara”ca nu m-am plictisit”?
Am raspuns ca da, m-am plictisit, dar in 15 ani am reusit sa ma obisnuiesc cu basinile Titularului , si s-o iau de la capat cu altul ar fi prea mult pentru mine. Alte obiceiuri, alte miresme…no thanks!
🙂
NOU
No comment…
NOU
Eu pot sa fac orice cu oricine in baie. Ideea e.. se merita sa te caci de fata cu iubitul tau? Suna dur cumva? Pai asta este verbul “cacarii”. Sunt o persoana f deschisa si sociabila.. amabila si intelegatoare. Pot sa fac orice de fata cu iubitul meu: si treaba mare si treaba mica si tot tacamul, sa ma spal pe dinti sau sa scuip flegme. Dar NU fac asa ceva!!!! Si NU cred ca, cu cat poti sa faci mai multe “d-astea”, cu atat ai o relatie mai frumoasa si sanatoasa! O femeie cred ca trebuie sa intre si sa iasa singura din baie, exceptand partidele de sex (in doi!) sub dus.