Dăm drumul concursului nostru săptămânal în care oferim o invitaţie pentru 2 persoane la spectacolul Comedypunctshow, din LaScena, începând cu ora 19 30.
Înainte de orice, v-aş ruga frumos, dacă sunteţi câştigător şi nu puteţi ajunge, să mă anunţaţi din timp, măcar să se bucure altcineva de bilete, nu ca tipul câştigător sâmbăta trecută, care mi-a dat mail luni că din păcate nu a putut ajunge.
Subiectul concursului de azi este:
Ce îi spune Traian Băsescu Elenei Pudrea când sunt între patru 3 ochi şi fără spaima de a fi deranjaţi?
Câştigător: ml
NOU
mergem pe porcarii? ok
Eleno, lasa iedu’ lui Dinescu si ia mielu’ lui Basescu.
NOU
Conspiraţia (latină: con = împreună, spirare = a respira) reprezintă o înţelegere secretă intre două sau mai multe persoane, cu scopul comun de a efectua o activitate ilegală, imorală sau cu conotaţii negative pentru societate.
1. Activitatea ilegala:
-Auzi Leno’…. Daca fac rost de conturile lu Ceaușescu din Elveția nu mai trebuie sa ne ascundem de lume. O sa plecam în Cuba și o sa facem 195 de copii frumoși si inteligenți care atunci când vor creste vor deveni șefi de state și vor conduce lumea. Trebuie sa stam acum sa ne gândim ce nume sa le dam…
2. Activitatea imorala:
-Auzi Leno’… Ma lași sa iți pipai degetul mic de la picior cu limba și îmi bagi un deget în fund?
3. Activitate cu conotații negative pentru societate:
– Leno’ ajuta-ma cu planul asta de redresare a economiei și scoate-ți degetul din fundul meu ca nu mai am chef de prostii
NOU
Ce îi spune Traian Băsescu Elenei Pudrea când sunt între 4 ochi şi fără spaima de a fi deranjaţi?
Niciodata nu sunt intre patru ochi! Nu ai observat Arhi ca nu stiu din care motiv presedintele nostru are un ochi mereu inchis? :))
Eu cred ca ii spune: Vrei sa vezi cum arata cel mai puternic cocos din tara?
NOU
eleno deschide ecluzele ca vreau sa trec cu vaporu’ – ha,ha, ha. – ce-mi plac glumele mele
NOU
vezi leano de ce te-am facut ministrul turismului ? deschide hotelul , ca intru cu vasul de turisti in port . in 20 de minute vor debarca .
NOU
You fuck with me you fuck with the best, capiche ?
NOU
Daca castigatoru e din alt oras si nu are cum sa ajunga, poate alege cui sa`i dea biletu?
Ce s-ai spuna? vezi ca ti-o iesit tzatza din sutien. sau Vezi ca ti se vede sfarcu
NOU
Panse, poate, dar cu comentariul asta sigur nu castigi:)))
NOU
Arhi ziceam doar la misto oricum si de as castiga nu prea as avea cui sa dau biletu, de ajuns nu am cum e vorba de vreo 600 si ceva de km:)) pacat … ca`s faine treburile astea
NOU
Nu Elena,in nici un caz deasupra..exista pericolul sa se rupa patul si cel care este dedesubt sa-si piarda pofta si de o ultima tigara binemeritata..m-am hotarit,deasupra o sa stea Patriciu,dedesubt Adrian iar pe Felix il trecem cu Floricel la foarte periculosi.
NOU
Ahh…ohh…ahh…ohh.
Acum iesi afara!
P.S.Inca nu sunt sigur cine spune ultima replica
NOU
Mai Nuti, ti-am mai zis, mai usor cu dintii!
NOU
Da, ma, il am in vedere pe Badea, macar la trimestru si tot il frig pe uscat…treci fata pe genunchiul alalalt ca asta mi-a amortit!
NOU
Nu ştiu dacă e amuzant…dar hai treacă: Nuţi hai să ne dăm în bărci!
NOU
Ar putea să îi spună mai multe :
a) Că tot nu ne vede Boc, îţi spun sincer că tu eşti păpuşa mea (you are my bitch) !
b) Nuţi, îmi compostezi şi mie biletul de vacanţă ?
c) Nuţi, nu ţi-e poftă de un cârnat din PleşCOI ?
NOU
Ahhhh, mai era una de care am uitat.
Văzând ca este singură cu mistăr president, se aşează în genunchi şi se uită cu înţelepciune către stiloul şui Băse, cu gândul de a-i mulţumi cum se cuvine pentru numirea la conducerea Ministerului Turismului.
Pune mâna pe penarul preşedintelui, îl deschide şi vede stiloul de aur. Îşi deschide călimara cu cerneală, însă, atunci când dădea să ducă stiloul la încărcat se aude vocea lui Băse : Nuţi, te rog frumos, eşti o doamnă, ce pula mea ?
De ce a făcut Băse asta ? Ştia că niciodată nu se poate bucura de intimitate, iar el nu poate risca să fie la mâna altuia.
NOU
Da’ mai lasa-ma cu prostiile astea!!…da-ncoa sa vad…nu, n-ai celulita!
NOU
Nuti, te roaga nevasta-mea sa treci pe la ea ca are de impachetat vro 200 de sarmale…ha ha ha! hai da-te-n valuri ca m-ai facut sa rad! ce sa faca aia mica? sa i se dezlipeasca unghiile in varza?
NOU
Auzi Arhi,concursul are ca miza calitatea hazului sau doar satisfacerea salbatica si carnala a antiportocaliilor?Nu,dar ca sa stim pentru viitor.
NOU
AMBELE. daca esti pro PDL-PSD-PNL, locul tau nu e aici. no offence
NOU
Am inteles,aici trebuie sa fii pro udmr-prm-png
NOU
cel mai sigur e sa fii pro stf-plm-wtf. asa nu risti nimic.
NOU
Leano` Vrei sa`mi vezi flota ? Pot sa fac minuni cu ea 🙂
Nu te speria ca ne va deranja cineva pot s`o fac sa dispara cat ai clipi si nici eu nu mai stiu unde se afla :)))
NOU
gata pro bono cu Comedypunctshow? ca disparu bannerul 😛