Ce înseamnă limbajul liber

@Arhi, cu dedicatie pentru ipocritii de pretutindeni:

Amu cică era într-un sat un ţăran. Si ţăranul acela a iesit odată în ţarină să samene niste păpusoi. Si cum semăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe-acolo Hristos si cu Sfântul Petrea. Hristos să nu tace molcum si să-si caute de drum?
– Da ce semeni acolo, om bun? întrebă el.
– Ia, niste pule semăn, răspunse ţăranul cu obrăznicie.
– Pule ai zis că semeni, pule să dea Dumnezeu să se facă, zise Hristos, blagoslovind semănătura din treacăt cu amândouă mâinile, si apoi se tot duse în drumul său cu Sf. Petrea, care nu-si putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au esit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul asa de buruenos.

Ţăranul, după ce mântui de semănat se întoarse acasă. Apoi, la vremea prăsitului a venit de a prăsit păpusoii după rânduială si iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce să vadă? În loc de păpusoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drăgălete de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze si mai răsbelite!
– Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncusoara mea de toată vara, zice ţăranul, scărpinându-se în cap si trântind cusma de pământ cât ce putu. Asta n-am pătit-o de când m-a făcut mama… ‘tu-i matele aerului! – Ei, ei! Amu ce-i de făcut? – ‘Tu-i-as descântecul celui cu blagoslovenia, că pocit a mai fost la gură.
Si cum sedea ţăranul uimit, numai iacă ce trecea pe-acolo un potâng de babă.
– Bună-vremea, om bun, zise ea.
– Să-mi bag genunchiul in vâjoiul cui stiu eu, mătusă, zise ţăranul îndrăcit de năcaz…
– Dar ce, Doamne iartă-mă esti asa măshcărăgios, măi omule, zise baba posomorâtă. Nu ti-i oarecum să vorbesti asa, de fată cu o bătrână ca mine?
– D-apoi cum să mai vorbesc si eu, mătusă, când vezi cum s-a făcut Dumnezeu râs de muncusoara mea. Da’, la sărăciea în care mă găsesc, pule-mi trebuiesc mie? Uite colo pe ogor, s-apoi mai zi si dumneata dacă ai ce…
Când se uită baba pe ogor, îsi pune mâinile în cap de ce vede… pule si iar pule, belite si răsbelite , în toate părtile.
– Vai de mine si de mine, nepoate! Asta încă-i una.
– Ba dac-ar fi numai una, ce ti-ar fi, mătusă! Dar asa sunt sute si mii de mii, în cur să le tii!.. ‘Tu-i asa si pe dincolo că nu stiu ce să mai fac. Îmi vine să mă spânzur, nu altceva.
– Ia las’, nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De unde stii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata?
– Norocul aista să nu-l mai dea Dumnezeu nici dusmanilor mei, mătusă, dar unde s-a mai auzit o chiznovătie ca asta – să mănânci pule în loc de păpusoi! Ia învată-mă si dumneata ce sa fac? căci pe mine nu mă mai ajunge capul.

Stă ea baba oleacă pe gânduri si apoi zice:
– Nepoate, eu te-as învăta ce să faci ca să te desfaci de dânsele răpede – răpede si să scoti bani înzăcit si însutit decât pe păpusoi, dar ce mi-i da?
– Ce spui, mătusă? Învată-mă, că t-oiu da ce mi-i cere si un vrav de pule pe deasupra…
Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima… căci îi curgea ochii după dânsele, când le vedea asa de zdravene si bârzoete…
– Apoi eaca ce să faci, nepoate: încarcă-le în car si le du la târg că ai sa le vânzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul să te mănânce, acum trebue sa las rusinea laoparte si să te învăt cum ai să înveti pe cumpărători a le întrebuinta.
– Că bine zici, mătusă, ia spune-mi, rogu-te!
– Când a fi să le vie dor de pulă, s-o shuere cum shueri oile la strunga… si atunci, numai să-ti poată curul… Iară când s-ar sătura de ea, să zicăs ho! ho! haram nesătios. Si atunci pe loc se moae si te descotorosesti de dânsa.
Si drept dovadă, baba îsi înfăshcă o mătrăgană, care era mai mare, de pe un strujan, si începe s-o pue în lucrare cum se cade… Ţăranul a încremenit, când a mai văzut si asta…
– Dar de unde ai aflat mestesugul ista? mătusă, zise el cu mierare.
– Hei, hei! nepoate, pe unde culege dracul surcelele, eu am tăiat lemne… Nu mă mai întreba cum, si zi bogdaproshti că t-am deschis ochii ce să faci…

Ţăranului atâta i-a trebuit. Da babei ce-i făgăduise, apoi se duce acasă, îsi pune scoartele la car si-l înfundă bine, înjugă boii, se întoarce la ogor încarcă un car zdravăn de pule – si la târg, băete, cu dânsele la vânzare.
– Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene si tari pentru jupânese mari…
O cucoană văduvă, auzind asa vorbe din gura ţăranului, trimite o slujnică să-l cheme la dânsa ca să-i dea un colb…
Slujnica se duce si cheamă pe ţăran. Si cum vine ţăranul, cucoana îl si ia la trei parale, zicând:
– Dar bine, măi ţărane, ce porcării spui pe lângă cerdacul meu, că te mănâncă mama dracului! Acus te pun la scară si-ti trag o bătae, de te-or duce cu cerga acasă… Înteles-ai?
– Apoi, da’, milostivă cucoană, zise ţăranul scărpinându-se în cap. Să ierte cinstita fata dumneavoastră, ce sa facem? Ia niste pule ni-a dat Dumnezeu si le-am adus si noi la târg, să vedem, ne-om pute prinde ceva parale pe dânsele, că ne mănâncă si pe noi o multime de angării si de nevoi de tot felul…
– Măi, ţărane, esti nebun, ori cum esti, de vorbesti pleve de fată cu mine?
– Ba ferească Dumnezeu, cinstită cucoană, vorbesc vorbe sănătoase, săracul de mine! Iacă să vă aduc una ca s-o vedeti, dacă nu mă credeti…”Tu-i-as praznicul cui le-a plămădit, că m-a făcut să intru în dihonii cu lumea din pricina lor. Încaltea dacă-ar fi de partea femeească, le-as tine pentru mine, dar asa…”
Si odată se duce la car si alege un stiulete de puloiu, care era mai mare, si cu dânsa deadreptul în casă la cucoană.
– Iacă, cucoană, sagă-ti pare dumitale asta? acum pe ce s-a dus munculita mea de toata vara? S-apoi dumneata mă mai înghii si cu bătae, că pesemne nu-s eu destul de bătut de Dumnezeu! “Tu-i-as patruzecile cui stiu eu să-i fut, că au început a mă lua lumea de nebun…”
Cucoana vedea acum că ţăranul are dreptate, si se face a se uita într-o parte, dar tot trăgea cu coada ochiului si la cinstita pulă din când în când.
– Bată-te focul să te bata, măi ţărane, că ticălos mai esti!… S-apoi cum s-ar face ca s-o poată cineva întrebuinta, când ar vre? Nu-i vorbă, că mie una nu-mi face trebuintă. Dar tare mă mier si eu de asa comedie!
– Cum să se face, cucoană! Să ierte cinstita fată a dumneavoastră ia, când vine cuiva pofta de dânsa, o shueri de câteva ori, cum shueram noi oile la shtrungă, s-apoi atunci, tine-te la frecus – cât ce-i pute, că las’ dacă m-a da de rusine. Iară când te-i multimi si-i vrea sa te lese de frecus, să strigi la dânsas ho! ho! Haram nesătios!
Si atunci îndată numai ce-o vezi că se trage înapoi frumos, ca serpele la lapte dulce… Si pe urmă, de câte ori ti se scoală… tot asa să faci. Si dacă nu te-i multămi, atunci să mă blastemi pe mine.
– Bată-te pustiea sa te bată, mojic măscărăgios, c-al dracului mai esti, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde cu vorbe de masa… Ia iesi oleacă afară din odae, s-apoi te-oiu chema eu acus, că avem oleacă treabă.

Ţăranul tace molcum si ese. Iară cucoana, drept cercare, începe a suera nătărânga, si atunci cinstita pulă face zbârc! în pizda cucoanei! Vorba ceea: găina bătrână nu se spărie de pula groasă.
Sedea, sărmana, cum sede mielul la tâta oaei, până ce se satură de supt. Cucoana era de cele mai tartose!

Strâmtă-n pizdă, tare-n sele,
Crască pula din măsele,
Că-i cam iute la otele!

În sfârsit după ce s-a săturat cucoana bine, apoi zice încetisor: ho! ho! haram nesătios! pula atunci pe loc s-a muiet si foflenchiu! cade jos… Cucoana îndată o rădică cu mare sfintenie si o pupă drept în bot… Apoi strigă pe ţăran în casă si luându-l cam pe departe, zice:
– Si cam cum s-a întâmplat de ai tu blăstămătii de-aiste, măi ţărane?
– Cum să se-ntâmple, cucoană? Ia mai astă primăvară, sămănând păpusoi în tarină, a adus dracul – că mai bine n-oiu zice – doi oameni pe acolo. Si unul din ei m-a întrebat ce semăn? Eu nu-mi stăpânesc gura? M-a împins păcatul să răspund în ciudă că pule semăn, să iertati dumneavoastră! Si atunci el pocit la gură sau naiba îl mai stie cum a fost, a blagoslovit cu amândouă mânile spre ogorul meu din treacăt, zicânds “Pule să dea Dumnezeu să se facă”. Si cum vedeti dumneavoastră, pule s-au făcut, fără stirea lui Dumnezeu. Si pula mea si trei bani, s-o cărută de jidani, să ierte cinstita fata dumneavoastră.
– Dar bine le mai zici pe nume, manca-lea-ai pe ceea lume!
– Apoi, da, cucoana, dac-asa le cheamă, cum hastă pulă sa le mai zicem?
– Măi omule, oare nu cumva acela a fost Hristos si cu Sfântul Petru? Că numai ei sunt asa făcători de minuni…
– D-apoi, da, cucoană, mai stiu eu cine să fi fost? Dumnezeu ori dracul, să-i bag in pchizda mâne-sa, că mai bine nu le-oiu zice, să ierte cinstita fata dumneavoastră, că stiu ca mi-a făcut-o bună…
– Dacă-i asa cum spui tu, măi ţărane, apoi eu cred ca tot Hristos a fost. Si de-aceea, hai să-ti cumpăr si eu una, spre aducere aminte de anul când s-au făcut pe ogoară de cele care spui tu… că după mine aista-i semn de belsug.
– Pule, vrei să zici, cucoană.
– De-acelea, mânca-le-ai să le mănânci, că mult le mai porti prin gură.
– Apoi da, dac-asa ni-i deprinsă gura, ce să facem? Iertati si dumneavoastră! Dar si dac-a fi după vorba dumitale, cucoană, apoi mult stau eu si mă mier de Dumnezeu. Ce dracul? N-are el altă treaba decât numai se-apuce de făcut pule pe ogoarele oamenilor! Doamne, iartă-mă, dar pulos trebuie să mai fie si Dumnezeu acela, de-i plac asa de mult pulele! Însă mai stii păcatul? Oiu face si eu ca dumneata, cucoană. Poate a vrut Dumnezeu să se cace cu bani în punga mea, că de mult sade pustie – frantă de para n-am la sufletul meu.
– Ei, ce zici, cucoană, iei-ti una ori ba? – că mă prea întârziu cu iarmarocul.
– Apoi ce mi-i cere tu pe scârnăvia asta, zise cucoana, facându-se că i-i greată oarecum… Vorba ceea: dee-mi-o Dumnezeu, dar nu-mi trebueste.
– Apoi ce să-ti cer, cinstită cucoană! Ca să nu ne sbatem, mi-i da cinci sute de lei în capăt si pace bună.
– Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar stii că esti de duh, măi ţărane!
– Apoi, da, cucoană, mult mi-au asudat si mie coaele, pân-am prăsit atât amar de pule, si le-am adus în halul ista, cum le vezi… si dacă de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi, apoi de la ţărance de-a noastre ti-ai găsit sa mă pricopsesc? Că ele ar voi să le dai cate-o teshtea de pule de-o para si câte-un vraf pe deasupra… Asa-i la noi la ţărani, băga-mi-as, Doamne iartă-mă, să-mi bag! Să iertati de vorba ceea proastă!
– Măi, ţărane, dar trei sute de lei nu ti-i deajuns?
– Nici o letcae mai putin, cucoană.
– Patru sute, măi.
– Nu se poate, cucoană.
– Nici 450?
– Ba nici 499 de lei si 39 parale. Nu te mai pune si dumneata, cucoană, pentru 50 de lei. Fă-mi încaltea o saftea să nu mai stea c-ai să ai bunătate de pulă, de mi-I pomeni, si mi-i îndrepta si la alte cucoane de-a dumneavoastră.
– Hai, na-ti 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva să te obrăznicesti să spui cuiva că mi-ai vândut mascarale de-aiestea, c-apoi al tău e dracul. Înteles-ai?
– A… da! cucoană, d-apoi eu grija asta o am, păcatele mele?

În sfârsit, cucoana dă 500 de lei, îsi ie pula – si ţăranului pe ici i-i drumul, se duce-n treaba lui să vândă cum a puté si pe celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai plânge el acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se întreabă.

Dar ce mai atâta vorbă. Cum s-a dus ţăranul, cucoana cea pashnită si spăshită face o cutie de argint poleită cu aur, împodoleshte sfânta pulă în bumbac, stropit cu arome, o asază sh-o încue în cutie ca pe un odor nepretuit, ia cheea la sine, si când îi venea haghitele se aseza gospodăreste pe treabă, îsi astâmpăra pofta, si ca mai ba să-i duca dorul, sau să umble pe apucate, ca până atunci. Se închipuluise biata cucoană câte se poate de bine pentru bătrânete.

Amu, într-una din zile, iaca ce vine popa de pe mosia cucoanei s-o roagă de toti Dumnezeii să-i boteze un copil. Cucoana, ca să nu strice hatârul popei, pune caii la cărută si se duce cu dânsul în sat să-i boteze. Si după ce-i botează copilul, rămâne la popa la masă în acea zi. Si la masă luă si cucoana mai mult un păhărut două de vin, cum îi treaba oamenilor: ba ia poftim luati-l măcar până la brâul preotesei, ba, atâta rău sa fie! Pe cucoană o ia vinul de cap, si pe loc îi si vine pofta de pulă… Ei! Ei! ce-i de făcut? Da cucoana să se ducă acasă, popa si cu preoteasa n-o lasă.
– Ai să mâi la noi în astă noapte, cumătrită, ziseră ei, că doar nu-ti plâng copiii acasă.
În sfârsit, cucoana scăpără de dor de pulă…
– Cumătre părinte, zise ea de la o vreme, dacă nu mă lăsati să mă duc, tine cheea asta, si fă bine sfintia ta de te du acasă la mine, deschide lădoiul de lângă patul unde dorm eu, scoate de-acolo o cutie de argint si mi-o adă-ncoace, că-mi trebuie ceva dintr-însa: chitibusuri de-a noastre, stii, cum îi treaba femeilor…
Popa, chitind că-s niste daruri pentru preuteasa, pe dată si porneste călare.
Si ajungând pe la amează, în mijlocul verii, si da inima din popa de caldură. Când pe la mijlocul drumului, trecând prin marginea unei păduri, sta la umbra unui copac pletos să se răcorească oleacă. Si cum sta de se răcorea, îi dă dracul în gând să umble în cutie si să vadă ce-i acolo? Suceste el cutiea, o învârteste si nu stiu cum face c-o deschide. Si când se uită înăuntru, ce să vadă? Vede coscogemite mascara, învelită în bumbac stropit cu aromate… Atunci popa cuprins de mierare, începe a suera. Si cum se mira el suerând, pula face zmârc! în curul popei… Popa atunci începe a răcni si zice: Doamne, izbăveste-mă de vrăjmas! Nu lăsa pre robul tău de batjocora diavolului! Că tie unuia am slujit si afară de tine pre altul nu stiu. Dar toate erau în zadar. În sfârsit, dacă vede popa si vede ca nu mai este scăpare, scoate bârnetul de la izmene si cu un capăt îl leagă de copac, iar cu celalalt capăt de bârnet, leagă pula cum poate, si unde nu începe popa a se smuci si a cotigi în toate părtile, cum se smucesc boii la tânjală, când trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roagă el popa, răcneste el popa, cârneste el, popa, dar nu-i nădejde de scăpare, c-o dat peste pulă mare.

În sfârsit oleacă de nu era să iasă sufletul din popa; când noroc de la Dumnezeu, eaca o vacă, pe care o pălise strechia, cât pe ce erea sa dee peste dânsul să-l zdrobească. Atunci popa, de spaimă, începe a striga desnădăjduits ho! ho! haram, mânca-te-ar lupchii să te mănânce! Vaca dă în lături si atunci numai eaca si pula ese din curul popei!… Si când se vede popa scăpat, o si croieste la fugă prin pădure ca un nebun, lasând si cal si cutie si bârnet si preuteasă si cucoană si tot, si se va mai duce în toată lumea. Si dus a rămas si până în ziulica de astăzi.

eu nu as renunta din cauza unui singur tip… sunt oameni care folosesc twitter-ul ca sa te urmareasca, in loc de feed, rss… eu cunosc cel putin unul 🙂

@Vali: :)) grozava lectura! A fost ca lumea “Mihai” Creanga asta 😛