Cum distrugi credibilitatea unui concurs? Punându-l pe plagiatorul Mihai Morar să îl jurizeze.
Departe de mine de a fi vreun fan Diana Hetea. După ieșirile față de colegi, cele cu ești vacă, fă țaranco și altele, plus aroganta maximă din concurs (să nu uităm ca acum 2 săptămâni nu a vrut duminică să iasă pe scenă, pentru că nu a avut ea chef), îmi doream să părăsească competiția.

Dar nu așa. În primul rând, nu în duel cu afonul de la T&L. Omul nu știe muzică, nu știe să cânte, nu știe rap, nu știe nimic. Faptul că Loredana are voce nu înseamnă nimic. Tipul de la Duo Voice, care are o voce senzațională, a plecat pentru că nu aveau un duet real, ci doar doi oameni care întâmplător cântau împreună.

Și în al 2 lea rând, nu la decizia lui Morar. Habar nu avea ce argumente să scoată, drept pentru care a băgat-o pe aia că îmi place să fiu scurt. Practic, mentorul Morar a eliminat competiția puternică pentru Andrei și i-a lăsat pe amărâții ăia 2, pentru a fi eliminați în semifinale. Oricărui om căruia îi pui în balanță ce și cum cântă Diana Hetea, vizavi de mizeriile hămăite de trilărmen, îți dă una după ceafă dacă aude că ai eliminat-o pe Hetea în favoarea celorlalți.

Știți ce nu realizează cei de la Antena 1? Că imbecilul numit Mihai Morar nu creează buzz prin comportamentul său. Creează dezgust, silă și reticență la urmărirea emisiunii. Că Paula Seling, când declară că nu i se pare normal să nu îi spună unui concurent când greșește, e doar ilară și jenantă, având în vedere ce le spune celor de la T&L(sunteți minunați, meritați să umpleți stadioane etc). Iar toate aceste tâmpenii se traduc în cifre de audiență jalnice, sâmbătă mai având cât o mină de pix să fie devansați de AcasăTV, cu o telenovelă.

Pro TV: 613.000 de telespectatori 5,3
Antena 1: 446.000 3,8
Acasă TV: 426.000 3,7

Îmi pare rău de concurs, de format. Aș fi acceptat aceste idiosincrazii derapante, dacă veneau din partea publicului. E ok, masele umane în mișcare sunt doar niște mamifere fără rațiune. Dar când tu, membru al juriului, ești așa, ștampila ți se pune fără echivoc, iar oamenii nu iartă. Ceea ce s-a și văzut, fără greș.

Dacă în sezonul următor, în cazul în care va mai exista un sezon următor, nu se renunță la lucrurile care au distrus actualul sezon, nu se achiziționează niște promptere pentru prezentatori, nu se angajează alți sunetiști, care să fie în stare să redea un sunet clar și curat pe TV, nu văd cum emisiunea aceasta ar putea trece peste ratingul TVR.
Sincer.
My 2 cents.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.