Sunt antifumat, m-am lăsat de fumat de 8 ani, nu sufăr fumul de ţigară, cine intră la mine în casă fumează pe balcon. Înţeleg perfect nevoia de a nu simţi fum de ţigară în aerul pe care îl respir, pentru că alegerea mea a fost să nu maiam contact cu nicotina, gudronul şi restul bunătăţilor din ţigări.
Dar pe bune dacă îi înţeleg pe înţelepţii ăia de la UE. Care e motivul pentru care nu ai avea voie să fumezi în maşină? Emiţi noxe? Faci competiţie neloială noxelor emise de maşini? De ce, tot timpul, cineva trebuie să se gândească să interzică chestii?
După cum tot spun, trăim într-o degringoladă aberantă a legilor. Toţi se îngrămădesc să dea legi, din ce în ce mai absurde, totul pentru a înghesui fiinţa umană într-un colţ mic, de unde să nu mai poată scoate capul
Aştept cu interes legea prin care nu voi mai putea fuma în propria casă, cum e în nuştiuce stat din statele comuniste ale americii.
Între timp, producătorii de tutun prosperă bine mersi, având voie să vândă tutun oricui. Va deveni fumatul o infracţiune, dar vânzarea tutunului nu? Probabil că da.
Stiu ca pare ciudat ca ma intereseaza irlanda, dar in general, ce fac statele astea saxone/celtice rahtice devine subiect de lege pentru fraierii care au decis ca e cazul sa isi vanda tara pentru a primi dreptul de a manca E-uri din UE fara taxa vamala.
NOU
Nu e chiar aberant acel proiect de lege. Eu cred ca motivul este acelasi pentru care e interzis sa vorbesti la mobil fara hands-free. Adica te distrage de la condus.
In momentul in care iti aprinzi o tigara la volan sau chiar si cand scrumezi in scrumiera din masina, esti distras de la volan. Asta ca sa nu mai zic de alte “accidente”., cum ar fi scapatul jarului in masina, pe pantaloni sau intre picioare, la cocosel, fapt ce poate provoca reactii periculoase.
NOU
Hahaha, vrei sa stii cum conduce un fumator inrait cand nu are voie sa fumeze? Cati draci, cata neliniste, ce viteza (vrea sa ajunga mai repede acolo unde are voie sa fumeze si nu se va gandi niciodata sa opreasca pentru asta). Mi se pare complet lipsita de sens chestia cu “te distrage de la condus”, e ca si cum te-ar distrage faptul ca schimbi viteza, de la apasat cu picioarul pe ambreaj, ce naiba.
Eu cred ca vor sa-i faca pe oameni sa fumeze cat mai putin, ceea ce nu-i un lucru rau, dar vorba lui Arhi, sa inceapa cu producatorii.
NOU
Din câte știu fumatul în timp ce conduci era interzis și până acum, la fel ca vorbitul la telefon fără handsfree (care chiar te distrage)…
NOU
bine ca ai voie sa bei si sa mananci in plm, nu e ca si cum te uiti dupe fuste la trecerile de pietoni, veniti-va mintea la cap, responsabililor,
NOU
@paulyluca da, normal ca asta e motivul. dar a da o lege pentru asta e o tampenie. ar trebui lege care sa le interzica femeilor sa foloseasca oglinda pentru a se machia, sa fie lege care sa te oblige sa nu te uiti dupa buci atunci cand esti la volan, lege care sa te oblige sa nu te gandesti la ce ai de facut azi la munca in momentul in care conduci spre job, lege care sa interzica scarpinatul in nas si in cur (eventual sa te oblige sa le faci in ordine inversa) si tot asa…
NOU
cel mai usor e sa spui nu, sa ingradesti, sa restrictionezi. solutiile geniale nu se bazeaza pe asta.
NOU
presimt ca o sa se inventeze tigarile hands-free :))))
NOU
Da, fumează ăla din dreapta…
NOU
@Radu: hahaaa. in concluzie, trebuie facute legi tampite pentru ca oamenii se comporta tampit la volan, fara sa judece, fara sa se gandeasca la consecinte.
NOU
paulyluca » sunt uimit de usurinta cu care acceptati sa vi se bage legi pe gat. stiai ca nu eixsta nici un studiu care sa indice ca numarul de accidente cresc daca fumezi la volan? pur si simpplu un tampit politician a decis ca nu mai e bine. va tot zic asta. o sa ajungeti ca statul sa dea o lege despre cum sa te pisi, iar voi veti aplauda, fericiti.
NOU
intr-un final, toata viata va deveni un culoar ingust, marginit de legi ca cea de mai sus, pe care il urmezi si punct. dar unora le place si asa, e frica de a alege in deplina libertate si de responsabilitate
NOU
Does 1984 ring a bell?
Big Brother is watching you!
NOU
sunt prea multi bani primiti de la companiile producatoare (campanii electorale, sponsorizari etc) ca sa le faca lor ceva 🙁
NOU
Nu are legatura cu noxele(desi nu ar fi rau), dar are legatura cu atentia la volan, la fel ca si in cazul jegurilor care isi cumpara o masina dar nu vor sa mai dea o nimica toata de bani(comparand cu pretul masinii) sa isi cumpere un supozitor din ala de ureche atunci cand vorbesc la telefon in masina.
NOU
thorhammer » functia statului e de a face strazi, a strange infractorii in puscarii si in general ar trebui ca implicarea sa in viata cetatenilor sa fie minima. avem deja legi care ne obliga sa mancam anumite lucruri. de exemplu eu nu vreau sa mananc sare cu iod. dar cineva a decis ca iodul e bun pentur mine, de aceea toata sarea e iodata. vom avea legi despre cum sa ne tundem sau cum sa ne imbracam. derapaje de acest gen nu trebuie lasate sa existe.
NOU
Arhi sa nu exageram. Sa luam de exemplu centura de siguranta, care este obligatorie. Asta inseamna ca statul(indiferent care) se ingrijeste de siguranta celui din masina. De ce nu s-ar ingriji statul asta(repet nu numai cel roman pe care tu il injuri, din motivele tale) si de siguranta celor din alte masini sau pietonilor, atata vreme cat o vaca, sau un bou conduc masina cu telefonul la ureche sau cu tigara in mana, lucru care distrage de la sofat, indiferent de ce a-ti spune.
NOU
thorhammer » hai sa interzicem mancatul in masina. e acelasi lucru. sa interzicem bautul de lichide in masina. sa interzicem ascultatul de radio, e la fel periculos. pula mea, hai sa interzicem discutiile cu pasagerul din dreapta., ne poate distrage de la drum.
ps: aici vorbim de statul irlandez
NOU
Tarile civilizate au ajuns civilizate, datorita interzicerilor si nu libertatilor. Daca lasi lucrurile la “constienta” fiecaruia o sa constati curand cat de inconstienti sunt. Eu cred sincer ca tu esti un om echilibrat si te porti ca atare in imprejurari care ar putea afecta si viata altora nu numai pe a ta. Crede-ma ca si eu sunt la fel, cu toata lipsa de modestie. Totusi mergand in trafic(daca ne limitam numai la asta) constati ca exista suficienti inconstienti care, ori abea se mocaie prin intersectii, ori iti taie calea, etc, etc. Pe multi dintre ei i-am vazut ori cu tigara, ori cu telefonul si mai ales femei care oricum sunt varza la volan(in general). In ce periveste mediul, ia mai da-i in pula mea, sa nu mai fumeze. Planeta asta trebuie pastrata chiar cu pretul unor amenzi.
NOU
E, o să înventeze uniforma statului român pe care trebuie sa o poarte toți cetățenii…
NOU
“Tarile civilizate au ajuns civilizate, datorita interzicerilor si nu libertatilor”. da-mi voie sa te contrazic putin. tot aici pe blog am citit ceva de genul (imi cer scuze nu stiu cine a scris si nici cine a postat citatul) “declinul unei natii incepe atunci cand uita valorile ce au ridicat-o”. sa luam de exemplu SUA, nu stiu daca stiti dar nu au ajuns o super putere cocolosind oamenii, cel mai important lucru la ei a fost competivitatea. doar cel mai bun supravietuia. cum a ajuns acum? VARZA. au inceput sa cocoloseasca din ce in ce mai mult populatia si sa dea legi ridicole. de exemplu, un cetatean de culoare daca nu ia un job (din diverse motive) da in judecata compania ca este discriminat, chiar daca el e brutar si vrea sa se angajeze ca strungar sa zicem. ghici ce? de cele mai multe ori, daca are avocat bun, castiga si i se platesc daune de mii de dolari. a fost acum ceva timp in presa o stire cu un fost angajat starbucks care a fost dat afara si a intentat proces impotriva lui. motivul era ca este prea mic pentru a ajunge la tejghea (persoana era liliputana). de ce a fost angajat o sa intrebati, pentru ca asa este facuta legea. cei de starbucks nu au vrut apoi sa investeasca intr-un postament in spatele tejghelei pentru ca acel angajat sa poata sa isi faca treaba pentru ca ar fi incurcat pe ceilalti angajati. i mean wtf, nu zice nimeni ca acele persoane trebuie sa moara de foame, dar totusi se ajunge mult prea departe. fostul angajat a castigat cateva zeci de mii in daune.
NOU
draga troll, din cauza ca mintea ta nu intelege decat: prin ingraduirea libertatilor ajungem civilizatie, te rog frumos sa parasesti aceasta tara si sa pornesti frumos pe meleaguri asiatice sau americane sa vezi ce se poate intampla cand ingradesti libertatile oamenilor. Bun si mai departe, faptul ca tu vezi idioti la volan (cu tigara in mana) nu inseamna ca acea tigara este vinovatul, daca tu gandesti astfel inseamna ca nu esti mai bun decat aia care dau legile, bun si atunci rogute fromos sa iti faci tu tara ta unde sa dai tu legile tale imbecile.
Comportamentul civilizat nu se adopta prin lege ci printr-o indelungata cultivare a sinelui. intr-o tara ca Irlanda nu merge asa usor, plus ca acea lege este o tampenie grosolana si idioata. Intr-o tara ca a noastra nu inseamna nimic altceva decat desamorsarea bombelor gen: termopanele lu Nastase, flota lu base etc. exemple sant cat sa ajungem la dumnezeu.
Civilizatie inseamna multe lucruri si nu neaparat sa nu avem voie x lucru cand conducem. la volan pot fuma, manca, bea, asculta ce vreau si fara sa incurc pe altii, si fac asta de multa vreme. cand vezi pe cineva care fumeaza si face prostii nu te gandi la tigara din curu lui, ci la prostu care la invatat sa conduca si la tomberonu de politist care ia dat permis.
NOU
lege aberanta..apropos de ce zicea cineva inainte..pe bune era s amor cu copiii in masina pentru ca o curva proasta din fata mea s-a oprit brusc ca se ruja si cred c ai s-a oprit motorul..deco aberant
NOU
deci*
NOU
E vorba de mașina personală, adică proprietatea mea, pe care am cumpărat-o? Deci Irlanda vrea să stabilească ce am voie să fac pe proprietatea mea? WTF?!
UE seamănă din ce în ce mai mult cu o dictatură comunistă. Bine că nu se interzice gânditul…
NOU
The Fan » momentan
NOU
De fapt mai bine tac, să nu le dau idei 😀
NOU
Nu prea înțeleg ce legătură are Uniunea Europeană cu asta.
NOU
Azi Irlanda, mâine toată Uniune…
NOU
@TheFan: și dacă România dă o lege care *te obligă* să fumezi în mașină? 😀
Parlamentul UE ≠ Parlamentul Irlandei
NOU
pe de o parte s-ar putea considera o masura menita sa iti creasca atentia. dar, la a doua citire (poate si la prima) se observa ca in primul rand se va interzice fumatul in masini cu copchil sub 16 ani.
deci este clar o masura antifumat, nu o masura procondus mai atent.
Nu-s fumator. M-am certat cu a mea (ea e) cu fumatul in masina, pana cand am cedat. Ma enerveaza sa se fumeze in masina mea. Dar, daca as fi fumator m-ar enerva sa nu pot fuma in masina mea.
Deci ramane cum a zis imbecilu ala de norvegian. Pizdele din guvern nu stiu cum sa cocoloseasca handicapatii mental (inclusiv el), emigrantii, alcoolistii si drogatii (aia najpa, nu eu care ma imbat o data pe saptamana) si alte categorii sociale care nu produc nimic, avand insa grija sa futa cat mai des, amplu si cu pula data prin nisip, categoriile sociale care produc
NOU
Tiff Needell de la 5th gear spunea ca fumatul e cel mai periculos obicei pe care-l poti avea la volan.. si nu pentru ca-ti distrage atentia de la condus precum vorbitul la telefonul, ci pentru ca tii intre degete o tigara ce arde la 700 de grade si daca faci vreo manevra si/sau pur si simplu scapi tigara dintre degete si te arde instictul de prezervare preia controlul asupra ta si in secunda respectiva esti mai atent sa indepartezi tigara de pe pielea ta decat la condus… iar atunci se poate intampla dezastrul
intelegeam logica, dar pana n-am patit-o nu am invatat
acum nici trei saptamani conduceam o masina in teste si ca orice masina in teste nu avea scrumiera, de inteles ca era de preferat sa nu fumez inauntru..
stateam cu mana pe geam ca sa nu intre mult fum in masina.. la un moment-dat mi-a suflat-o vantul din mana fix intre picioare.. evident ca m-a ars si pret de 2 secunde mi-am indreptat atentia spre tigara ce-mi prajea bijuteriile, in acelasi timp ridicandu-ma de pe scaun rin reflex ca sa scap de tigara fierbinte
am aruncat-o imediat pe geam iar cand mi-am indreptat atentia spre drum.. ma indreptam spre un perete (eram intre serpentine, cu vreo 60km/h)
am tras brusc de volan, m-am intors la 90 de grade pe sosea, ca apoi sa trag iar de volan sa ma redresez.. noroc ca a intervenit esp-ul altfel intram in balans si ajungea sa ma conduca ea pe mine, nu invers
per total au fost vreo 4 secunde care erau sa-mi decida sanatatea, doar pentru ca nu m-am putut abtine sa fumez in masina
deci legea e gandita bine, ca toti ne consideram soferi buni, dar tigara poate fi un dusman de temut la volan.. poti fi tu al mai mare sofer, daca scapi tigara si te arde numai la drum numai esti tu atent 😉
NOU
Sunt subiectiv acum insa ca fumator pasiv ce sunt,consider ca orice lege care interzice fumatul e binevenita. Cand vine vorba de fumatori, restrictiile sunt insuficiente…
NOU
Eu sunt incepator, am lamaia in geam pana in decembrie si sunt si fumator. Eu unul am vazut ca daca fumez la volan uneori imi e distrasa atentia, ba de bricheta care nu se aprinde, imi cade scrumu pe jos sau nu tin mana cum trebuie pe volan. Pana ma voi obisnui sunt predispus sa fac o tampenie. Unul care are permis de mai mult timp nu cred ca are probleme.
Daca era dupa mine asta as fi facuto recomandare nu lege. Si tot in uk zicea cineva ca nu poate fuma in casa ca are detectoare de fum.
NOU
Eu in masina mea nu as permite la nimeni sa fumeze! Daca eu nu fumez sa nu fumezi nici pasagerii!
NOU
n-are nicio legatura cu topicul.
NOU
Please PlayPasive
NOU
mesterul » nu esti primul. degeaba…
NOU
bre Arhi, tot io am fost. ma repet, da’ n-am incotro
NOU
De fapt stirea e ca se interzice numai in cazul in care, in acelasi timp, in autoturism sunt transportati si copii sub 16 ani. Dar asa ne place noua sa scoatem din context lucrurile si sa facem stire senzationala de zeroTV.
NOU
si ce are una cu alta?…daca eu sunt destul de inconstient si fumez langa fi-miu acasa…ce se intampla? acoloam voie …nu ii fac rau?!…sau acolo statul nu-l protejeaza?…
din proprie experienta….tigarea era singura chestie care ma tinea treaz la 3-4 noaptea pe drumuri atunci cand jobul imi cerea sa conduc non-stop….
NOU
pai bine, cine vrea sa faca pariu ca iese pdl si la anul?
nu este offtopic, ci o concluzie a modului in care omul se pare ca gindeste.
NOU
De data asta e aberant.
NOU
“In a response to a parliamentary question from Fianna Fáil TD Seán Fleming as to whether he would consider banning smoking in cars where children under 16 were present, Dr Reilly said he was “in favour of legislating in this area” but added the public would need persuading first.
The Welsh assembly is considering banning smoking in cars where children are present within three years unless motorists change their behaviour.” (de aici: goo.gl/bV3nI)
acum e totul ceva mai clar.
NOU
camil » urmeaza interzicerea in casele unde sunt copii?
NOU
habar n-am, era o completare (necesară) care schimbă un pic nuanțele problemei, cred eu. personal consider că orice persoană adultă are dreptul să dispună după bunul plac de propriul corp, cât timp nu afectează pe cei din jur; e o oarecare diferență între „fumat singur pe balcon/în parc” vs fumat în cameră/în mașină (spațiu închis) alături de copii”. nu știu în ce măsură ar trebui reglementată ultima variantă (dincolo de iresponsabilitatea respectivului părinte) cert este că nu-i chiar cea mai aberantă măsură legislativă
NOU
In Japonia e interzis fumatul pe strada…
NOU
@disneyland: Uniunea Europeană e de vină. 😀
NOU
Astept cu interes legi care sa-mi interzica comentatul pe bloguri, trezitul dupa ora 8 si cultivarea legumelor in propria gradina.
NOU
Ovidiu, nu am link din america. O femeie a fost data in judecata pentru faza cu legumele 😀
NOU
Animaloo, te cred si fara link. Dar e trist.
NOU
Fumez de 26 de ani si am trecut rand pe rand prin toate probleme unui fumator ( sociale , de sanatate samd ).
Nu faptul ca se dau diverse legi antifumat ma deranjeaza.
Ceea ce ma deranjeaza este ca nu se da o singura lege antifumat prin care sa fie interzise TOTAL vanzarea, cumpararea, detinerea, producerea si prelucrarea tigarilor si celorlalte produse adiacente care contin nicotina.
Nu m-as fi apucat de fumat in nici un caz la 14 ani, daca statul ( acest Big Brother de 2 bani ) nu ar fi permis acest lucru prin prezenta la tot pasul a tutungeriilor.
Dar statului ii convine de minune situatia. Cand cumperi tigari , ii bagi o parte din bani LUI in buzunar. Cand te imbolnavesti, IL doare in cot de tine.
Medicamentele ti le cumperi tot pe banii tai.
Asadar: O miscare radicala antifumat si o lege radicala ar fi singurele solutii pentru noi si pentru generatiile care vor veni.
NOU
Eu zic sa interzica si basitul in masina. Daca ai 100 km/h si-ti trage ala din dreapta o anghioasa fumigena, automat o sa lacrimezi, n-o sa mai vezi si intri direct in pom :))
NOU
Vor sa interzica fumatul in masina doar daca in masina se afla copii. Stiu asta pentru ca locuiesc in IE si am auzit si eu dezbateri la radio. E o masura imbecila oricum, chiar daca e bazata pe bune intentii, ar trebui interzis fumatul in toate spatiile inchise in care se afla copii, nu doar in masina. Si va spune asta un (fumator care are copil)
NOU
Legile sunt făcute pentru a da amenzi. Din amenzi se colectează bani de la populație … LEGAL. Calculează din venitul tău total LEGAL pe o lună, cât dai la stat ? Lor acești bani nu le ajung, deci, trebuiesc legi noi pentru a colecta bani mai mulți.
NOU
Am citit odata, nu mai stiu unde, o chestie misto. Redau cu aproximatie: “De ce este nevoie de o lege ca sa-i oblige pe motociclisti sa poarte casca? Creierul nostru este deci constient ca se angajeaza in activitati care pot duce la spargerea capului care-l protejeaza. Insa in loc sa nu mai faca acele activitati, mai degraba gandeste metode si legi pentru a-l proteja si a putea continua sa faca activitatile care sparg capete”. Valabil si pentru fumat. Daca omul nu e constient ca isi face rau singur fumand, nu cred ca o lege il va face sa priceapa…
Nu mai stiu unde (Australia/Noua Zeelanda/Islanda) este “pe vine” o lege care obliga producatorii de tigari sa aiba acelasi tip de ambalaj, simplu si fara inflorituri. Si in alta tara din astea 3 parca s-a dat lege ca fumatorii pot fuma doar cu tidula de la medic 🙂
NOU
nu era tot in Irlanda o legenoua referitoare la blasfemie? ceva de genul ” nu ai voie sa injuri de dzeu,sfinti sau sa iei numele lui big chief in deradere” .
Inquisition straics bec , Torquemada Institute lvl 300
NOU
cu tigarile nu m-ar deranja pentru ca oricum am sa fumez doar cand sunt singur. sunt fumator dar nu fumez acasa – maxim pe balcon 1 sau 2 – pentru ca nevasta-mea nu fumeaza si nu e obligata sa fumeze cu mine ca nu-i julieta sa ne sinucidem simultan insa ce ne facem daca se interzice uitatul in retrovizoare la schimbatul benzilor ca sa nu-l lovesti pe ala din fata :))
NOU
Emi » word:))
NOU
Nu pot sa nu fac paralela cu altceva: vanzarea sexului e o infractiune, cumpararea e legala.
In rest, ne predam libertatea mult prea usor in toate domeniile. Am senzatia ca suntem manati precum oile si la fel de ascultatori.
NOU
buzaneagra » partea proasta e ca autoritatea nu trebuie sa faca nimic sa iiinfranga pe cei ce sunt impotriva legislatiei in orice domeniu. se gasescu suficiente oi ca ii bage la fund direct
NOU
@Arhi: cred ca e vorba de o intreaga stiinta politica obscura aici. am impresia ca totul e gandit. atatea secole… imposibil sa nu fi devenit puterea politica in sine o religie cu “tainele” si secretele ei.
NOU
In Franta, pe la 1700 si ceva, s-a dat o lege, unde era stipulat faptul ca nu ai voie sa porti o anumita culoare intr-o anumita zi a saptamanii, iar legea respectiva inca mai e activa, desi n-o mai respecta nimeni, deoarece e extrem de aberanta. Nu inteleg de ce casuna toti pe fumatori, cu legi care mai de care mai aberante, in loc sa creeze legi in folosul tuturor, ei creaza legi in detrimentul unui segment de populatie, care are drept de vot si care-i va “faulta” la urmatorul scrutin.
NOU
primul semn al birocratiei masive, aceasta incepe sa-si justifice existenta prin orice mijloc de care dispune, victimele sunt binenteles categoriile productive ale societatii. Inca un semn ca socialismul european a luat-o razna si nu poate fi controlat.
NOU
thatguy » so so true
NOU
Ai dreptate. Masina e proprietate personala ( in cele mai multe cazuri ) sau a bancii sau a firmei 🙂 e a ta , poti daca vrei sa te caci in ea si sa mergi asa 500 km . Care e problema ? Nu poate nimeni sa ma oblige sa nu fumez in casa mea sau masina mea.
Cred ca in curand ne vor pune dispozitive de masurat aerul pe care il expiram. Daca am trecut de 1000 guri de aer pe zi trebuie sa platim la sf. lunii .
Poate le dam idei…
NOU
In Singapore acum ceva ani (poate si acum), era o lege care spunea ca ai voie sa fumezi in masina proprie doar cu geamurile inchise si daca ai un aparat de filtrare a aerului
NOU
Imperator » tot in singapore, iti taie mana daca ai 1 gram de drog;…
NOU
Maşina e proprietate personală dar o plimbi pe spaţiul public, iar dacă pui în pericol sănătatea celor care se plimbă la rândul lor e perfect normal să ţi se îngrădească nişte libertăţi. Mi se par nişte copchii răzgâiaţi cei care urlă că fac ce vrea muşchiu’ lor în maşina proprie (corect, dar asta numai în garajul propriu).
Numai că toate îngrădirile pe tema fumatului sunt făcute ţârâita şi cu intenţia evidentă de a nu tăia răul de la rădăcină. Doar interzicerea total sau, mai corect, creşterea preţului de 300 de ori la ţigări, ar rezolva definitiv problema.
NOU
Rabbit » de ce nu interzicerea comercializarii? ca te vad asa, profund
NOU
Nu ai voie sa fumezi in masina cu minori. Asa e legea canadiana. Simpla. E vorba de transformarea obligatorie a copiilor in fumatori pasivi de catre parinti inconstienti/egoisti.
NOU
Eu stiu ca nu prea era ok sa fumezi cand conduci cel putin ( nu neaparat cand esti in masina) cam de multisor in tari ca Germania de ex ( poate gresesc, insa mie mi-a spus un neamt la un moment dat)… Cred ca e similar cu folosirea handsfree-ului…
NOU
pai…eu pun problema altfel,tutunul intra in categoria drogurilor,a caror majoritate sunt interzise,pentru ca sunt periculoase organismului,care aduc pagube la bugetul sanatatii,care daca vrei sa fumezi,te tratezi pe banii tai?
e un pas mic ,pentru interzicerea totala a fumatului,care se va intampla in urmatorii 20 de ani!
NOU
vasile » prietene, cand PLATESC asigurarea, imi platesc si tratamentul. comprende?
NOU
adica daca eu sunt sanatos tun ,si platesc luna de luna,si tu bagi ca spartu mahoarca,e clar ca ce platesc eu la CAS se duce catre tine,ceea ce mie unu nu imi convine,dupa un articol destul de elocvent de prin toamna trecuta credeam ca ai alta parere despre fumat.
viiciile astea ar trebui taxate mult mai rau decat acum
NOU
vasile » sunt total de acord. si trebuie sa inceapa prin scumpirea maxima plus interzicerea la vanzare.
NOU
Eu zic ca e vorba de descurajarea fumatului, si se iau de aia mici. Daca ar da legi impotriva producatorilor, ar trebui sa cheltuiasca f multi bani ca sa le sustina, si ar avea de indurat procese pe care s-ar putea sa le piarda.
Pe cand asa, atat timp cat nu intra in contradictie cu drepturile omului/ constitutia intr-un fel, pot face usor tot ce vor.
NOU
sa se aplice principiul de la asigurarile auto,esti un sofer cu multe accidente,sa creasca si polita RCA,esti fumator,sa creasca taxa asigurarii medicale!
NOU
Vasile, in pretul pachetului de tigari intra si o acciza a carei contravaloare merge direct la bugetul sanatatii (cel putin asa au promis guvernantii atunci cand au introdus-o, acum vreo 6-8 ani).
In alta ordine de idei, unul care fumeaza 1 pachet pe zi cheltuie pe tigari, lunar, peste 300 de lei. 80% din banii astia merg la stat, sub forma de tva si tot felul de accize. Doar 20% din pretul unui pachet ramane in buzunarul producatorilor de tutun
NOU
Arhi, intr-un articol anterior(din primavara asta, daca imi amintesc bine), ziceai ca totusi mai pufai cate un trabuc, dupa masa.Asa-i?
NOU
Mihai » nu mai fac
NOU
Am prins cateva luni sa fiu sofer + fumator, intrucat m-am lasat de fumat la scurt timp dupa ce mi-am luat permisul. Insa am avut timp sa constat ca era la fel de dificil sa fumez la volan cum era si sa vorbesc la telefon la volan. Din fericire, telefonul daca il scap din mana nu ia foc. Tigara poate crea accidente mai serioase, si asta ar fi absolut ok din partea mea daca accidentul cu pricina l-ar afecta numai si numai pe cel care l-a produs. Problema e ca, daca ai o tigara aprinsa pe blugi, asta s-ar putea sa te distraga suficient de tare cat sa intri pe contrasens sau sa nu mai vezi o trecere de pietoni sau altele asemanatoare.
NOU
Ce-mi plac astia de fumeaza dar se considera victime (asa se intampla si cu alcoolicii, drogatii, etc). De parca le-ar fi pus cineva tigara cu forta in gura. De parca i-ar fi obligat cineva sa cumpere tigari.
Dupa 13 ani si ceva de fumat (1 pachet il topeam zilnic, uneori chiar 2) m-am lasat de tigari. Deodata. Pentru ca am constientizat ca practic PLATEAM PENTRU MOARTE. Si chiar mult.
Nu am inceput sa impun nimanui sa se lase de fumat, este alegerea fiecaruia. Dar am inceput sa evit locurile in care se fumeaza (mai ales crasmele) pentru ca mi se face rau cand simt fumul. La propriu.
Dar niciodata nu m-am considerat o victima, am fost constient intotdeauna ca FUMEZ PENTRU CA ASA VREAU. Si cred ca asta este realitatea in majoritatea cazurilor (las loc de exceptii caci nu se stie niciodata).