Mă numesc ARHI şi sunt misogin
După cum probabil cei care îmi citesc blogul au observat, eu ca principiu de funcţionare, sunt puţin misogin. Nu urăsc femeile, departe de mine acest gând, dimpotrivă, le iubesc cât de mult pot şi pe unde le prind. Doar că sunt de părere că femeile sunt conduse de hormoni, nu de neuroni. De aceea nu m-aş duce la furat cu o femeie, ca să dau un exemplu de pantelimon. Sau nu aş pune o femeie şefă peste un colectiv de bărbaţi. Sunt adeptul segregaţiei aici, femeile cu femeile, bărbaţii cu bărbaţii. We men, we bring food, you women, make babies and prepare food.
Să interzicem femeilor să ne mai dezguste pe stradă
Dar am deviat. Acum ceva vreme era o discuţie furtunoasă pe unul din canalele sociale pe care le frecventez, legate de dreptul femeilor de a fuma pe stradă.
Practic discuţia pornise de la intenţie UE de a interzice fumatul pe stradă şi se oprise la concluzia că ar trebui interzis, dar doar pentru femei, pentru că femeilor nu le stă bine când fumează pe stradă, sunt scârboase şi contravine codului bunelor maniere.
Arbeit macht frei
Mie practic mi-a sărit ţandăra. Poate sunt eu misogin, dar sunt adeptul excluderii oricărui tip de discriminare din societate. Da, râd eu la faze cu `ciori, ţigani etc`, dar dacă te văd că baţi un copil de ţigan pentru că te simţi tu alb şi cu white power, voi interveni şi, dacă voi putea, îţi voi modifica cu mare plăcere fizionomia. Acelaşi lucru e valabil şi pentru tot ce se simte rromânul mândru să batjocorească, gen evrei, chinezi, negri, evanghelişti, mormoni sau mai ştiu eu ce.
Revenind la subiectul femei fumând, cât de închistat la minte poţi fi, când doreşti să li se interzică fumatul pe stradă? Am o propunere şi mai bună, de fapt un set de propuneri.
Reguli de convieţuire în societate a omului cu femeia sa.
1. Femeile să nu aibă voie să iasă din casă când au ciclul lunar, pentru că induc în eroare rasa conducătoare, ieşind murdare pe stradă. Dacă sunt obligate să iasă, mergând la muncă, să fie obligate să aibă în piept o stea galbenă, în 5 colţuri, pentru a le putea deosebi cu uşurinţă de exemplarele curate, disponibile.
2. Femeile peste 35 de ani să fie obligate să poarte sutien şi chiloţi tip mânecuţe. Să le fie interzise total sutienele push up şi chiloţii monokini, pentru a feri ochii sensibili ai bărbaţilor de surprize neplăcute în dormitor, când ei s-ar aştepta la chestii tari şi dulci, iar în loc să primească prune fleşcăite.
3. Să luăm aminte de la prietenii arabi şi să instaurăm obligaţia femeilor de a sta la 3 paşi în urma bărbatului. Trebuie să subliniem odată pentru totdeauna locul acestor mamifere în societate şi nu în ultimul rând, gândiţi-vă ce paravane bune pentru flatulenţe ar face. Plus că putem da vina pe ele, în acest caz: Ce faci dragă, iar mă faci de râs, inculto şi inadaptato care eşti tu?!
4. În autobuze, trebuie instituită ca regulă esenţială, necesitatea ca femeile să cedeze locul bărbaţilor. La urma urmei, bărbaţii se duc la muncă şi aduc pâine pe masă. Ce mă interesează pe mine că eşti gravidă? Ţi-a plăcut să faci sex, acum suportă consecinţele!
Dreptul legiuitorilor de a purta penis
În fine, putem abera aşa toată ziua.
Ca nişte concluzii finale, tu masculule, nu ai nici un drept de a interzice unei femei ceva pe principiul vai dragă, mă dezguşti, dar eu pot să o fac, la mine nu e dezgustător ci este o dovadă de sex appeal şi masculinitate. Dacă societatea modernă ar lucra aşa, tu bărbatule, cu kilul tău de păr de pe corp şi chiloţii galbeni pe toate feţele, ar trebui să fii internat în locaţii drăguţe, cu verdeaţă şi gratii, ca să nu mai deranjezi pe nimeni.
Să se respecte codul bunelor maniere! Dar doar de către alţii
Referinţa obstinantă la codul bunelor maniere este o tâmpenie crasă. Codul bunelor maniere a fost elaborat într-o perioadă în care femeile erau obligate să poarte sutien, sub ameninţarea pedepsei cu închisoarea şi a umilinţei publice, iar dezgolirea unei glezne în public devenea păcat capital. Nu e ok să ai argumente atât de desuete precum `îmi aruncă fumul în nas pe stradă`, dar să nu te deranjeze deloc bărbaţii care fac acelaşi lucru.
Pe de altă parte, e frumos să ţiuim dorinţa ca femeile să respecte un aşa zis cod al bunelor maniere. Dar noi, arbitrii eleganţei, nu ştim că în restaurant bărbatul intră primul pentru a ţine uşa în hol şi pentru a feri femeia de eventualele priviri indiscrete. Nu ştim că la ieşirea din lift, tot noi ieşim primii, pentru a ţine uşa. Nu ştim că la final, castronul de ciorbă se apleacă în faţă, pentru a lua în lingură ultimele picături. Nu am auzit de tacâmuri de peşte, nu ştim să ne scobim în dinţi. Dar ştim că trebuie să cerem altora o grămadă de chestii.
Educaţia stalinistă va dispărea abia când vom emigra toţi
Poate e timpul să vă scoateţi puţin ochelarii de cal de pe nas, să mai scoateţi capul în ţări mult mai civilizate decât a noastră şi să învăţaţi să lăsaţi oamenii să îşi trăiască viaţa după propriul set de reguli, nu după regulile voastre. Nu cred că există ţară în europa civilizată, unde oamenii să fie atât de interesaţi de ce fac ceilalţi şi atât de puţin interesaţi de ce fac ei, aşa cum este rromânia. Întotdeauna simţim nevoia de a impune altora ce să facă, ce să simtă, cum să trăiască. Desigur, ne zburlim imediat când altcineva ca noi face exact acelaşi lucru şi ne afectează în mod direct.
Desigur, pledoaria această pro-femei, nu mă face mai puţin misogin.
Ci doar mai sexy.
NOU
Egalitate si fraternitate!
NOU
gerhald, fraternite nu prea cred. e nasol sa spui ca barbat fraternite in ceea ce priveste o femeie care se dezbraca in fata ta, chiar si fictiv. varianta corecta e egalite, liberte si sexualite
NOU
@gerhald, cred ca nici cei care au inventat vorba nu prea mai cred in ea.
NOU
Arhi, felicitari, ai fost maxim de sexy cand ai spus-o pe aia cu: chiloţii galbeni pe toate feţele.
In rest da, femeile sa aiba voie sa fumeze pe strada, dar sa n-o faca. Pentru ca sunt bine crescute. 🙂
NOU
ei alta de acum…
femeile sunt bine crescute?! nici pe departe!!! de-aia e ok ce scrie in articol, ca suntem egali. pe cat suntem noi, barbatii, de porci obositi care se scarpina si scapa aere prin sud la spate, pe atat sunt si femeile de neatente cu tampoane, diverse mirosuri si altele. individul, NU GENUL, asta e unitatea de masura.
NOU
Fraternitate intre un barbat si o femeie e probabil atunci cand unul din parteneri e gay, frati sau surori! In rest nu cred in prietenia fara interese!
Mi-a placut aceasta pledoarie pentru femei, multumim 🙂
NOU
susţin punctele 1 şi 4 :))
NOU
Pledoarie pentru femei sau nu iti dau +100. Si iti dau aceste puncte nu ca esti mai sexy ci pentru ca ai spus un adevar care intr-o societate civilizata ar trebui sa se aplice. Aceasta regula se aplica perfect de asemenea si in cupluri, esti deranjat de cel/cea de langa tine ca: exemplu bea prea multa bere cu prietenii, isi zvarle chilotii prin toata casa, nu strange dupa el asteapta de la tine, sau invers se tencuieste prea mult, scandal zi de zi crize simplu, te desparti fara sa pui pumnul in gura altuia.
NOU
Pe mine nu ma deranjeaza oamenii care fumeaza, chiar daca stau la aceeasi masa cu mine intr-un bar, ci ma deranjeaza oamenii, care-mi sufla fumul in muian, fie ca-s femei, fie ca-s barbati. Stiu si eu ce-nseamna tigara pentru fumatori, ca-s fost fumator, dar sincer, nu-mi plac femeile care fumeaza, ca daca vrei sa te pupi cu ele, parca dai limbi unei scrumiere.
NOU
as vrea sa le vad pe toate fonfaitele astea care spun ca femeile sa nu fumeze pe strada pentru ca nu da bine sau ca nu ar fi bine crescute atunci cand se va da o lege, cum e in Anglia, de a nu fuma in locuri publice. Sa vad ce mai fac.
NOU
sa mor de nu printez articolul si il lipesc de usa lu Bunescu :))
NOU
andrei cismaru » you do that
NOU
Anunt matrimonial:
A. Freigedank, barbat smecher , bazat, cult, intelept, potent caut feminista-carierista care sa ma tina acasa pe bani. Astept oferte la arhiblog.ro
www.youtube.com/watch?v=-y09KQxcSjc&feature=related
NOU
Pfai ce articol lung!
ai uitat de şofat?
NOU
Punctul 4 e cat se poate de adevarat…daca vii obosit de la scoala/munca nu-i normal sa-i cedezi locul pe scaun unei femei care a stat toata ziua acasa, la telenovele.
PS:faza cu steaua galbena, cu 5 colturi e mai mult decat geniala=))arhi, nazist mic;;)
NOU
Daca arabii pot 3 pasi, la noi, in Europa macar vreo 5, asa prevenitv..
NOU
Nu sunt misogin declarat, nici fumator nu sunt. Iar pentru ca nu sunt fumator, nu prea suport eu fumul de tigara, fie ca e suflat de un barbat sau de o cucoana. Totusi vreau sa cred ca nu sunt de moda veche si nici gandirea mea nu e absurda cand spun ca tigarea in mana unei femei sta altfel, parca o urateste si ma face sa ii acord din start un minus fara sa apucam sa interactionam in vreun fel. Chiar apreciez mai mult femeile care nu fumeaza, pentru mine par ceva mai feminine.
NOU
fumator ocazional, recunosc fara rusine, ma uit patrat la o femeie cand o vad cu tigara aprinsa pe strada, tinand poseta cu cealalta mana si incercand sa vorbeasca si la telefon, nu mi se pare prea feminin dar pana acum, doamnele si domnisoarele cu care am avut onoarea sa impart o bucata de trotuar, au evitat acest gest.
NOU
nu despre fumatul pe strada e vorba aici, dar eu fumez de 22 de ani, sunt femeie, dar pe strada nu pot fuma, in general in aer liber nu pot fuma… nici cu mana dreapta (cica se da la sarutat).
sa fie vorba de educatie pre’89?
NOU
www.b1.ro/stiri/externe/triunghi-amoros-socant-so-ia-unui-politician-american-i-fiica-ei-sex-cu-acela-i-minor-2967.html
cum comentezi asta? aceste bestii molestatoare de minori inocenti
NOU
Oricum, la noi se va fuma peste tot. Ceea ce ma scoate din sarite e ca fumatorii(marea lor majoritate) nu au nici cea mai mica pornire de a tine cont daca ceilalti sunt dispusi sau nu sa le suporte fumurile si fumul.Indiferent de sexul purtatorului de tigara intre degete.
Nu ma dezgusta mai putin o tipa care fumeaza pe strada si nici mai mult ca fumatorul mascul.
NOU
Mie personal, nu-mi place in general sa vad o femeie fumand. Ce lucruri nu-mi plac, le ignor….
Am destui prieteni si prietene care fumeaza, insa…nu inseamna ca sunt si de acord. 🙂 Dar aici, fiecare cum se simte mai comod, mai bine. De apreciat comentul nr. 16 😀
NOU
Din cauza unor articole ca asta imi esti tu tare drag… 😀
NOU
Irina » [blush mode on]
NOU
din parte-mi toţi ăştia care zic că unei femei nu-i stă bine cu ţigara în mână poa’ să se ducă tare. dacă stau de 5 ore pe stradă şi n-am nici o şansă să ajung ,într-un spaţiu prea curând, bag piciorul că mor alţii de grija mea şi-mi aprind pastiluţa miraculoasă. Că doar n-oi sta eu să-mi ratez minusculele plăceri ale vieţii pentru că nu le plac unor omuşteni pe care n-am să-i mai văd niciodată în viaţa mea sau poate nici nu i-am remarcat măcar. Am dreptate sau nu?
Iar partea 2: dacă unei femei nu-i stă bine cu ţigara în mână şi n-are voie pe stradă cu ea, de ce nu se bagă în codul bunelor maniere şi o “lege” d-asta care să interzică urâţilor, burtoşilor, proştilor, purtătorilor de roz, etc să iasă din casă?:(
NOU
Pe departe cel mai bun articol al tau din ultimul timp. Felicitari, din suflet iti zic asta.
NOU
multumesc
NOU
Mi se pare totusi cam dur comentariul….Pai nu suntem noi o tara libera? Pai ce…fumeaza pe banii si plamanii tai?
NOU
vechea poveste: “eu vreau egalitate dar nu pentru catei”
NOU
Smiley_tgv » i want equality, but not for the biatchiz
NOU
@arhi: fenc iu pentru traducere:P ai fi putut sa-i mai tragi un “surrender” pe sfarsit si totul era perfect.
NOU
Eu is de parere ca emanciparea feminina va duce lumea de rapa…
NOU
Si poti si sa argumentezi de ce crezi asta? 🙂
NOU
In sfarsit am priceput si eu care-i treaba cu misoginul de Arhi…Greu, dar macar am priceput.
NOU
bai baiete trebuia sa te faci homosexual,se intelege ca esti cocalar si ca ai ceva cu femeile.e valabil pentru toti prostii care te urmeaza.nu uitati fraierilor ca femeia a fost tot timpul mai desteapta ca barbatul,avem drepturi egale in fata legii si a lui dumnezeu.gandeste/te ca adam a fost prostit de eva si nu invers.deci fara femei voi nu ati exista,noi dam nastere copiilor,gandestte ca dumnezeu a pedepsit egal pe adam si eva .nu l-a iertat pe adam fiindca era barbat.de aici intelegem ca avem drepturi egale si femeile nu sunt slugi cum vreti voi.
NOU
@annie: Regret s-o spun, dar fix din cauza femeilor ca tine sunt barbatii misogini…
NOU
doar un comentariu:
de ce la 3 pași in spate?… in vremurile astea e mai bine la 5 pași in față, pe post de detectoare de mine 😉
NOU
astea’s mai noi, de cand cu atentatele:)