Trebuie să pun că, în mare, înțeleg obsesia operațiilor estetice a actrițelor de la Hollywood. Trăind într-o societate fast consuming, nevoia de a părea tinere etern e un must, dacă vrei și roluri de eroină sexy, nu doar de mame cu probleme sau lideri asexuați de varii companii. Deși, trebuie să recunosc, când am văzut cum s-au măcelărit, în ultimele sezoane de Modern Family, Julie Bowen și Sofia Vergara, ambele cu ochișorii ăia de chinez și plachetele alea pe pomeți, ca să le întindă ridurile, mi-a venit să închid televizorul.
Ce nu înțeleg eu sunt două lucruri. Obsesia bărbaților pentru așa ceva. Mi se pare maxim de înjositor să apari cu porcăriile alea înfipte în față, sub ochi. Pentru că SE VĂD, efectiv sunt vizibile, îți afișezi subtitrările pe chip, nu e ca și cum ar putea spune cineva, fără să mintă UAU, CE TÂNĂR ARĂȚI, AI ÎNTINERIT 40 DE ANI. Pentru că nu e așa ffs, arată la fel de bătrâni, dar cu plastic sub piele.
Și a doua e de ce nu se duc să își facă operațiile, inclusiv botoxul și fillerele, la doctorii care îl operează pe Tom Cruise, singurul care are operații decente, nimic agresiv și care chiar îl fac să pară mai tânăr și, probabil, i-au adus-o și pe Ana de Armas. Adică, doamne-iartă-ne, primesc zeci de milioane pentru un film, dar pare că își fac operațiile la stomatologul din colț, care e și beauty expert, face buze, ochi, iar soția e makeup artist.
Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->






NOU
Pai depinde si cum arata si materialul clientului si ce poate suporta plus stilul de viata.Adica daca bei si fumezi ca porcul, nici nu faci sport nici o operatie din lume nu te poate face mai frumos.Sunt un cumul de factori care te pot ajuta sau nu.
NOU
tom cruise e la next level pe partea de operatii, dar si sta cate 3 luni neiesit din casa pentru recuperare. Imbatranirea fetei nu prea are legatura cu pielea cat are legatura cu resorbia osoasa. Dupa 40. pometii ososi se retrag in interior, orbitele ochilor se largesc, mandibula isi schimba unghiul. Biatul nostru Tom, cel mai probabil isi umple gaurile cu aditii osoase si nu botox si alte maglavaituri. cred ca e mai mult despre recuperare decat despre bisturiu
NOU
Hai, ca actorii fac operatiile astea in incercarea de a mai face un ban. Ba, da’ l-ati vazut pe Borcea?
NOU
Posibil ca standardul tău de frumusețe să nu fie la fel cu al blondelor pe care le-a învîrtit pe cosor. Bine, cred că fața lui e ultimul lucru de care sînt interesate…
NOU
el o face in incercarea de a mai face un copil
NOU
Borcea se pregateste pt un rol de Joker din Batman. Nu mai trebuie machiat, arata deja oribil.
NOU
La borcea si el si nevasta-sa cam umbla dezgropati asa. De halloween mai era cum mai era, dar deja devine obositor, sperie oamenii aiurea.
In alta ordine de idei, ce buna de pula e Mia.
NOU
Ceva mai gretos nu cred ca am mai citit de mult.Link nfsw, intrati pe propria raspundere: defapt.ro/politica/bolojan-despre-plagiatul-lui-marinescu
NOU
E ceva boala asta. Am si eu un prieten care s-a prajit pe “proceduri”. Desi nu e persoana publica, munceste in IT deci nu-i vede nimeni fata, i s-a pus lui pata sa se duca sa-si faca nu stiu ce. Mi-a explicat, dar n-am fost atent.
Faza e ca acum arata fix ca Michael J White in poza din articol. Si pe langa asta n-are expresii faciale. Cand vorbesti cu el e blank face, nu-ti dai seama daca glumeste sau e serios.
O interactiune cu el e cum zic americanii, uncanny valley.
NOU
Păi nu se apucă de poker? 🙂
NOU
Pokerul nu e asa simplu, deocamdată are fata de popa prostu!
NOU
are soacra-mea niste vecini care au clinica d-asta prin Pipera. Daca e sa facem, la ei facem. A inceput duamna timid cu niste proceduri neinvazive dupa ce a nascut. Ar vrea si niste buze, lifting pe la fata, lifting sani. Din fericire ii e frica de ace si nu isi face curaj prea curand.
Eu sunt expirat oricum. Asa ca nu are rost sa arunc cu bani.
Am slabit intens in decembrie dupa un episod nasol cu pe la urgente si mancat paine prajita o luna, asa ca am iesit ieftin
NOU
Painea prajita e buna, adica intre o paine necoapta si una prajita/arsa stomacul e mai bucuros cu a doua varianta.
NOU
Momentan, singurele operații estetice de care am nevoie sunt îndepărtarea periodică a cuticulelor de la unghii.
NOU
Inseamna ca esti foarte frumoasa. 🙂
NOU
Da, arata oribil mai ales cand pun niste prim planuri pe actori de ~60 si se vede ca s-a folosit fie bisturiul, fie calcatorul. Nicole Kidman imi vine in minte, arata ca o mumie scoasa din formol.
NOU
i au taiat gura cu cosorul. si a avut anul trecut un film in care i o suuge unuia tot filmul, a fost scary
NOU
Nicole de ce ti-ai facut gura asa mare?
Ca sa te sug mai bine!
NOU
Vi s-a întâmplat la careva să vă ceară anaful taxe pentru investiții la bursă? Eu, de exemplu, mai cumpăr/vând pe Revolut și Tradeville. La Tradeville este ușor că îmi oprește platforma impozitul la vânzări, dar Revolut nu face asta. Și ar fi trebuit, an de an, să declar eu de bună voie ce profit am făcut. Nici minima intenție de a face așa ceva n-am avut, bazându-mă pe lenea și incompetența ălora de la anaf. A mai făcut careva ca mine? Și dacă da, a venit la careva anaful să ceară bani?
NOU
PS: Ați văzut ce creștere a avut bursa noastră anul trecut? 56%
Nu americanii, nu nemții, nu elvețienii, nu norvegienii. România, tată, 56% creștere la bursă în 2025! Cred că doar Coreea de Sud a fost peste, în rest a rupt bursulica noastră tot.
NOU
scapa de revolut, treci pe xtb daca nu gasesti in tradeville ce faci.
actiunile la revolut nu sunt ale tale.
NOU
parca era ca nu trebuie sa declari nimic pana nu scoti, tu ai scos ?
NOU
Odată ce ai vândut mai scump decât ai cumpărat se numește că ai făcut profit. Și trebuie să declari la ANAF profitul. Nu îi interesează ce faci cu banii după ce ai vândut, dacă “îi scoți” sau doar te uiți la ei.
NOU
mnu. trebuie sa ii retragi ca sa declari asta. altfel s ar impozita orice tranzactie
NOU
Eu așa știu de la contabilă. Revolut îți eliberează statement pentru ANAF dacă le ceri. Iar în statement-ul ăla apar toate tranzacțiile: ce ai cumpărat, ce ai vândut și ce profit ai avut pentru perioada cerută de tine. Am scos și eu unul de curiozitate și are câteva zeci de pagini pe ultimul an, cu toate tranzacțiile mele.
NOU
bai iq 129, daca eu cumoar apple cu 1 leu si.le vand cu 10, dupa care cumpar tesla cu 10 si le vand cu 7, înseamnă ca platesc impozit pe cei 9 lei castigati la apple si imi maresc pierderea? zi i contabilei ca e proasta
NOU
Păi ai câștigat 9 lei, după care ai pierdut 3. Deci plătești impozit pentru cei 6 rămași.
“Pe scurt: în România, dacă ești rezident fiscal român și obții profit din vânzarea de acțiuni (inclusiv prin Revolut), acest profit se consideră câștig de capital și trebuie declarat la ANAF – indiferent dacă retragi banii din Revolut sau nu.
✅ Cum funcționează impozitarea în practică
1. Eveniment fiscal = vânzarea acțiunilor cu profit
Când vinzi o acțiune la un preț mai mare decât l-ai cumpărat, acel profit (diferența) reprezintă un câștig de capital.
2. Trebuie să declari la ANAF, nu doar la retragere
În România, evenimentul fiscal îl generează vânzarea acțiunilor, nu retragerea banilor din contul Revolut. Chiar dacă lași banii în cont și îi reinvestești, tot ai realizat un câștig și este considerat venit ce trebuie declarat.
3. Cum se declară și când
Profitul se declară în Declarația Unică pentru persoanele fizice, prin secțiunea veniturilor din investiții (capital gains). Aceasta se depune de obicei până pe 25 mai a anului următor celui în care ai vândut acțiunile.
Dacă ai și pierderi din alte vânzări de acțiuni, le poți compensa cu câștigurile, ceea ce poate reduce impozitul datorat.”
Deci ce vinzi pe plus este profit, ce vinzi în minus este pierdere. Se adună astea și plătești impozit la ce rezultă. Dar nu contează că ai scos banii din cont… de ce i-ar interesa pe ANAF că îți ții banii în contul de Revolut, în contul de ING sau în buzunar.
NOU
nu ba din cont, din trading
NOU
daca tranzactionezi la broker roman se retine la sursa impozitul in functie de cat ai tinut actiunile de anu asta platesti 3%/6% insa nu poti compensa cu pierderi, daca e broker strain in exemplu tau Cetin ai facut 9 lei pe vanzarea Apple, ai pierdut 3 pe Tesla in cazul asta poti compensa pierderile deci ai de platit impozit 10% pe cei 6 lei diferenta
NOU
pai aia ii zic. el zice ca platesti impozit de fiecare data cand castigi bani. platesti impozit anual, conform balantei de la trader.
NOU
Am vazut acum nu mult timp la tv un film recent cu Mickey Rourke.
Nu l-am recunoscut, pur si simplu nu stiam cine este actorul.
NOU
Hai că Charlie Sheen arată decent pentru cât a consumat!
NOU
Eu sunt de părere că arăți bine așa cum ești, nu-ți trebuie operații.
NOU
Ce întrebare e asta? La un veterinar bun, desigur, nu toată lumea apelează la ei? 🙂
NOU
vezi sa n-aiba oferta. la un filling de buze, o castrare gratuita
NOU
Sau la macelarie, cand baga cap de porc. Gluma veche si obosita!
NOU
La Ray Liotta e oarecum de înțeles că arată așa, e mort de câțiva ani…
NOU
Când eram mic mi le făceam cu țiganii pe terenul de fotbal. Uneori ieșeam eu cu operație, alteori ieșeau ei. Mai făceam ceva operații și la clasă, dar se limitau la palme, funcție de abateri: cât punctaj aveai notat de șeful clasei, atâtea rigle la palmă primeai.
Aia e, fiecare cu ce-și permite.