Chiar dacă majoritatea judecătorilor ÎCCJ sunt protejați de dispozițiile tranzitorii ale acestei legi, prin exercițiul de astăzi ei își asumă o datorie de conștiință: să evalueze posibilitatea sesizării CCR pentru apărarea viitorului justiției din România. O justiție construită cu greu, prin ani de sacrificii și renunțări care riscă să fie slăbită prin astfel de măsuri conjuncturale”, a declarat Lia Savonea pentru G4Media.ro.
Dacă nu mi-ar fi cam grețucă, aș râde. Nu uitați, Lia Savonea este cea care, în motivarea pentru care a lăsat liber un violator de 41 de ani asupra unei fete de 13, nepoata lui, a scris așa: “persoana vătămată nu a înţeles să iniţieze vreun demers împotriva comportamentului avut de inculpat, minora neaducând nici măcar la cunoştinţa părinţilor cele petrecute“. Așa că i-a acordat violatorului 8 luni cu suspendare, deci libertate.
Ea este justiția construită de “judecătoare” ca Savonea, construită cu greu, prin ani de sacrificii.
NOU
Nu stiu ce sa zic.. eu am tot citit ca e justificat sa beneficieze de veniturile alea pentru ca au un volum de munca mai mare decat in tarile civilizate si pentru ca reprezinta ultimul bastion al democratiei. Si pana la urma cu sau fara banii aia, acelasi drac ar fi la buget. Si ca orice discutie pe acest subiect aduce atingere la onoarea lor, iar asta pur si simplu nu se face
NOU
Muncesc mult săracii, de exemplu un proces simplu il rezolva rapid, in vreo 5 ani, acum sincer, cat sunt 5 ani raportat la o viata de om gen Iliescu
NOU
Din amînare în amînare pînă la prescrierea finală…
NOU
Normal ca au mult de munca daca se pensioneaza la 49 de ani
NOU
Văd W, dau like. Comentariu la obiect, ca de obicei
NOU
La obiect, dar nimeni nu apreciaza 🙁
NOU
Să vedem dacă CSM face plîngere că CCR e în culmea conflictului de interese, acolo fiind numai pensionari speciali cu salarii speciale…
NOU
Si pensii la fel de speciale
NOU
nu exista ceva mai infect in romania ca “justitia” si tot ce inseamna ea. stat in stat, fara pic de raspundere pentru ce fac. niste lepre, niste sinecuristi care tin dosarele la sertar cat vor ei ( procurorii ), judecatorii amana un proces cat vrea muschiul lor fara sa raspunda in vreun fel….. in penal mai e cum mai e dar cine a avut proces in civil stie ca in civil e mai JALE fata de penal
NOU
Intr-o buna zi se va afla ce om puternic al tarii o trage de tatele alea mari pe neanderthala asta de Lia Savonea, si vom rade cu totii pe cinste.
NOU
Se spune ”cel care-i trage clopotele”…
NOU
Probabil ca e cineva gen Homelander din The Boys!
NOU
viespea radioactivă
NOU
Ai sa moara ciolacu, asta zici ca-i facuta din bucati.
NOU
Dincolo de a fi o tarfa jegoasa, arata ca un personaj din Walking Dead.
NOU
Era de așteptat să atace legea. Rămâne de văzut dacă PSD, PNL și UDMR vor folosi momentul pentru a scăpa de Bolojan, care a declarat că, dacă pachetul nu trece, își va da demisia. La CCR, oricum, nu se judecă pe fond, având în vedere că, potrivit lor, după anularea alegerilor nu se analizează dovezile și doar nu-și imaginează cineva că, într-o chestiune atât de importantă, nu vor face „ce trebuie”.
Savonea, mai în glumă mai în serios, pare că ea conduce statul român: pe Nicușor îl trimite la plimbare când o sună, iar invitația ministrului Justiției la un dialog o refuză, considerând-o doar un exercițiu de imagine.
NOU
Oare cum ia Savonea masurile…cu centimetrul, cu mana, cu gura????
Dar nici cu Nicusor si Bolojan&comp nu imi e rusine, pai sa ii cheme la o discutie, sa le arate un grafic cu varsta de pensionare la magistrati in Romania vs restul Europei, procentul cu salariul mediu net in Romania al magistratilor fata de media salariilor din Romania/acelasi calcul cu restul Europei (dar net,bu brut), si acelasi calcul cu valoarea pensiei.
Apoi sa ii intrebe la obraz, li se pare ca sunt favorizati sau nu? Iar daca continua cu negarea si nesimtirea, sa ii trimita la plimbare; e de asteptat ca basinosii de la CCR sa stea doua saptamani sa scoata o mizerie de comunicat cum ca admite sesizarea partial, si paseaza mortul la altii. Nu vad ce e neconstitutional ca statul sa stabileasca varsta de pensionare sau salariile magistratilor, dar poate sunt eu mai fraier.
Miza e mult mai mare, Savonea e varful piramidei unui sistem care nu vrea sa aiba sefi, autoritate, etc, ea e smechera ce conduce justitia, candidata unica, plus ca are simpatii pesediste, nu il suporta pe Nicusor (care e noptiera, dupa cum a zis tanti Lasconi, ca e pe nicaieri saracul).
NOU
Ținând cont că i-am transmis să se ocupe de Savonica, aștept comentariul lui Freigy.
NOU
mie nu mi-a luat masura
NOU
pentru ca lucreaza la negru.
NOU
Săracu’ Cabral, ce blestem!
NOU
Tu ești incomensurabil.
NOU
Femeile ar trebui sa fie ls comun ca pe vremea dacilor, adica daca eu fut o femeie si am un frate , sa o futa si el. Si invers eu pe a lui. Adica ale noastre. Sa fie la comun. Sau un strain daca are o femeie si imi place, sa o pot cumpara de la el cu troc sau cu bani. De tot sau partial. Asa ar trebui normal cu femeile.
NOU
Nu dispera,sunt tari in Africa unde pe langa vrajitorie,exista aceasta cutuma:ajunge sotul la puscarie sau da coltul,sotia ramasa singura e imediat dusa in pat de fratii respectivului,sa o ia in grija,sa nu carecumva sa se culce cu altii,trebuie sa ramana in familie.
NOU
Se aplică și la veri?
NOU
Dar voi stiti ca Curtea de conturi initiaza actiuni in justitie pe baza unor masuratori/evaluari asupra unor lucrari-constructii, instalatii tehnice, tehnologie etc. facute de ei, care nu sunt specialisti in domeniul respectiv sau de te miri ce angajati ai institutiilor controlate, recte de catre niste persoane care n-au nici o treaba cu domeniul respectiv. Adica masoara cu ruleta, sa zicem un perete si zice el maria-sa inspectorul Curtii de conturi, ca peretele nu are caracteristicile in baza carora s-a facut plata lucrarii.Si initiaza urmarire in instanta a ordonatorului de credite, care ordonator, trebuie sa se apere cu documente si dovezi tehnice, care il costa. Si daca are dreptate nu are cum sa isi recupereze costurile si stresul pt ca curtea de conturi e stat in stat, nu da socoteala decat in fata marii adunari nationale.Nada raspundere asumata daca aduce acuzatii nefondate sau chiar de rea credinta!