Am citit ieri un articol foarte interesant, legat de tâmpitul rebranding al mărcii Jaguar, care a decis că gata, trebuie să se adreseze publicului tânăr și woke, pentru că se simt îmbătrâniți și nu acesta e drumul. Astfel, au reușit să vândă 49 de mașini în aprilie 2025.

Sigur, articolul e un pic biasat, pentru că Jaguar au și oprit complet producția fostelor mașini, prin urmare o lejeră debusolare există între clienți și o așteptau și ei. Iar proxima mașină apare în 2026, deci e o pâine de mâncat până atunci.

Ce nu înțeleg eu este de ce fac brandurile mizeria asta? Nu de alta, dar nu e singurul și nu e singurul în domeniul auto, poate nu știți de rebrandingul Dodge, care a decis, la un moment dat că gata, vor trece complet în barca electric și au pus boxe bluetooth care să imite zgomotul motorului. Boxe la care li se întrerupea conexiunea. Bine, între timp au decis că decizia a fost cam pripită și au dat înapoi, dar rămâne întrebarea.

Ești Jaguar. Ai o clientelă solidă, constituită din oameni de succes, oameni puternici, oameni cu bani, logoul tău, brandul tău asta înseamnă, putere, bani, rafinament, eleganță, higher ups. Și decizi, peste noapte că gata, pe tine, ca firmă, nu te mai reprezintă asta și targetul tău sunt tinerii din clip. Oameni cu lejer handicap, îmbrăcați în pink, cu gender studies și care locuiesc cu părinții, zero venituri, ocupați să salveze broaștele de galapagos, palestinienii, natura și, în general, fără ocupație. Dar tu ești firmă și vrei să vinzi, că de aia exiști. Și nu înțelegi de ce fosta ta clientelă nu îți mai cumpără căcaturile, că doar tot jaguar ești, cred că e din cauză de discriminare, oamenii nu înțeleg că woke e direcția, electricele, vivat gay.

Serios, nu înțeleg deciziile de business bazate pe buzzul tâmpit stârnit de o minoritate extremistă și scandalagioaică. Adică e ok să te prefaci că vai, sigur, contează foarte mult această problemă în societate, hai să mai facem niște cursuri de incluziune socială cu angajații, dar când e vorba de vânzări și clienți, știi foarte bine că danger hair nu au bani, nu cumpără, nu au nicio resursă, piața ta sunt tot proștii ăia care, de fapt, muncesc și au bani, nu fac geneder studies. De ce ai face acest shift complet? Ce studii tip McKinsey plătești, care să te facă să virezi un business de miliarde către un business falimentar?

Da. Dont know.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur