Unul din gândurile care mă zgârie, deși nu îmi place și nu vă place nici vouă este că ne zbatem degeaba. Trendul istoric este de cădere, de reîntoarcere la invalorile trecutului, iar zbaterile noastre sunt complet inutile. În plus, față de asta, dacă acceptăm că suntem o democrație și că regula de bază a democrației este că minoritățile se supun dorinței majorității, este clar că, în românia, datorită lidershipului neînfricat al lui Klaus Johannis și sub bagheta lui Ciolacu, s-a instaurat o majoritate suveranistă, antieuropeană, cu valorile alea ale lor tip Să ne reîntoarcem la moștenirea străbună, să facem mâncare bio și să ne violăm femeile noi primii, ca să nu ni le violeze alții.

O să susțineți că majoritatea aia sunt niște proști și că, dacă sunt proști, nu se ridică la nivel și trebuie, cumva, să îi facem din pix, să legăm niște alianțe, să alea, poate, între timp, iese o treabă ca în Germania, îi declară extremiști și gata, democrația a câștigat.

Doar că nu se va întâmpla asta. Iar ei sunt și vor fi majoritari. Pentru că, timp de 35 de ani, PSD v-a îndobitocit și v-a îndobitocit copiii. Credeați că religie din anul 1 de grădiniță nu o să afecteze creierele ușor impresionabile? Credeați că fabricile de diplome, lipsa școlilor profesionale, doctoratele date la chilă, toate astea nu se vor răsfrânge în societate, la un moment dat?

Se răsfrânge. Și devine o ură continuă împotriva tuturor, o ură acutizată inclusiv de interacțiunile cu statul, din țara unde, dacă suni la 112 și când vine garoiul polițist nu este flagrant delict, cel ce sună e amendat, pentru că nu se confirmă.

Sigur, facem mișto de diaspora, că sunt proști, că sunt analfabeți, ba chiar și mai rău, de ce votează, că ei nu mai stau aici, nu au mâncat salam cu soia. Oameni buni, diaspora e el.

Îi vedeți privirea inteligentă, ce îi sclipește în ochi? Nu este cea mai sclipitoare păstaie din snop, dar omul a avut un scop în viață, lucru pe care mulți dintre noi încă nu au reușit să îl găsească, ca și punctul G. A vrut să facă bani prin muncă. Și, văzând că, în românia, moare de foame, a plecat la Malaga să muncească. Dar el nu a plecat de tot. El vrea să strângă suficienți bani încât să se întoarcă acasă, la ai lui, în satul lui, la oamenii lui. În locul unde cineva poate să îi aprecieze mașina veche de 10 ani, casa cu etaj și turnuleț pe care a construit-o cu mâna lui, din banii lui. Locul unde se poate mândri.

Ei de aia votează. Speră să facă în așa fel încât să vină la putere cineva care să și facă ceva pentru ei, în așa fel încât să poată veni acasă și să se simtă în siguranță, nu să se reîntoarcă la ce au lăsat când au plecat. Când au crezut că acela va fi Klaus Johannis, au stat zeci de ore în ploaie și frig, ca să îl voteze. Klaus s-a pișat pe ei și pe voturile lor. Acum votează antiteza lui Klaus, dacă cu stimatul german, serios și muncitor, a ieșit o urinofagie. Și nu putem să îi blamăm cu nimic. Și ei, ca și noi, încearcă să facă o românie mai bună. Iar faptul că voi credeți că românia voastră este varianta aia bună nu vă dă, automat, dreptate. Dimpotrivă, s-ar putea spune că sunteți, un pic, schizofrenici, pentru că doar atunci încerci să faci tot timpul același lucru și să speri la un rezultat diferit.

Au dreptul să încerce altceva, față de încercările noastre de a schimba PSD cu PNL și invers? Au. Au dreptul la majoritate și, dacă obțin majoritatea, să conducă țara așa cum cred ei de cuviință? Au și asta.

Cred că, cu cât acceptăm mai rapid aceste drepturi normale pentru oamenii de lângă noi, cu atât vom începe să ne vindecăm mai repede.
Sigur, e posibil să trecem printr-o rusificare, între timp. Dar dacă asta vrea majoritatea țării, înseamnă că așa trebuie și, cui nu-i convine, poate să emigreze.

On a funny note, e haios cum un grup solid de oameni care au emigrat în vest, votează ca să aducă la putere un grup solid de spioni ruși, care să ne împingă spre est.

Life.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Via OSINT RO
Loading RSS Feed

57 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Trebuie sa ne supunem majoritatii. Asa cum si ei s-au supus majoritatii noastre. Dar, intre timp o vor face fara banii mei. Odata ce imi expira toate titlurile fidelis/tezaur, transform banii in euro si dolari si in italia cu ei.

    18
    • #2

      Achiesez 100% la tot ce ai scris… amin

      5
    • #3

      eu i-am bagat direct in fidelis in euro. iar un cont de brokeraj iti permite sa tii banii intr-o banca europeana si/sau in valori mobiliare.

      1
    • #4

      fidelis? adica titluri de stat??
      si sa-ti dea rusii banii cu dobanda???
      ha-ha-ha-ha-ha!!!

      8
    • #5

      Tu esti fix ca aia din america ce clamau ca daca iese trump isi iau bagaju si pleaca. Evident ca nu si-a luat nimeni bagaju sa plece nicaieri, dar va place voua gargara asta.

      5
    • #6

      Fii tu sanatos, Ionut, ca au plecat oameni din Trumpistan, doar ca nu te-au anuntat pe tine, personal, si nici n-au latrat pe internet ca magarii la luna.

      1
    • #7

      pline spania si Portugalia de americani plecati are se mira ca mancarea are gust si preturile sunt aproape gratis

  2. #8

    Sincer nici un pic de ura / suparare sau ceva pt Disapora. Oamenii astia au trimis miliarde in tara ani de zile sa fie furate de Dragnea / Ponta / Ciolacu.

    Cat timp PSD si PNL nu se reformeaza si se fac mai rau din an in an nu ai ce sa speri de la ei.

    Solutia lor a fost Crin.

    Acum ne punem iar toti sperantele in Nicusor cum am facut cu Iohannis.

    Daca iese ND si ne dezamageste ca Emil pt ca il invinge sistemul (sigur sigur o sa plece rudele din posturile caldute si nu o sa mai fure) o sa avem 70% suveranisti peste 5 ani.
    Daca nu iese ND avem suveranisti de acum.

    Oricum e belita.

    21
    • #9

      Cum anume au furat banii trimisi de diaspora?
      De furat au furat impozitele platite de noi.

      Dar banii din diaspora s-au dus direct si exclusiv in consum.

      3
  3. Nu poți vota cu pașaport decât dacă joci în deplasare. 370/2004, bătută în cuie. Dacă hăndel s a apucat de făcut gargară la 112 pentru asta, regret despre el, sigur i s a spus la secția de votare că nu are ce face cu pașaportul acolo.
    Pe de altă parte, dacă bagi pașaportul în scanner, te vede fără probleme dar 370 zice că n ai voie și gata.

    22
  4. #11

    Nu sunt surprins deloc de aceste rezultate ma asteptam…Nici pentru turul 2 nu am mari sperante,aici suntem din pacate…v-a trebui sa ma gandesc foarte serios ce fac mai departe pentru mine si familia mea…Cred ca vremurile bune si linistite au apus de mult.

    8
  5. #12

    Tare îmi e că PSD-ul nu s-a zbătut prea tare pentru Crin și nici nu cred că îi va părea atât de rău dacă iese Simion președinte.
    Mă uitam puțin peste mandatele din parlament:
    CDep: PSD+AUR+POT+SOS: 199 din 331 -> majoritate
    Senat: PSD+AUR+POT+SOS: 85 din 134 -> majoritate
    Se vede că există și loc de manevră în caz de nu achiesează unii la marea unire a partidelor.
    Așa că PSD e, zic eu, pregătit să guverneze cu AUR.

    11
    • #13

      Cum a fost și în decembrie.

      1
    • #14

      Exact, Asa cum a plecat Lasconi, pleaca Ciolacu.

      Revine Ponta sau vreun om al lui, reconfigureaza PSD-ul pentru o alianta cu AUR, si furaciunile continua, dar in alta alianta.

      5
    • #15

      numai bine, daca aur-sos-pot guverneaza cu psd..o sa iasa fix nimic bun iar peste 4 ani aur o sa ia sub 10% 🙂
      asa cum acum este un val de speranta/simpatie pt ei cu asteptari uriase, cand ii vor vedea ca fac pact cu psd toate de mai sus se vor transforma intr-un val de ura.

      pe tot ce pune mana psd se usuca

      11
  6. #16

    Bai, nu! Vasile nu vrea sa faca o Romanie sau o lume mai buna, nici macar la nivel declarativ.
    Vasile vrea sa se scoata cumva. S-a saturat de munca grea. Vrea sa vina astia noi si sa confiste averile burghejilor si sa-i dea lui. Casa de 35k de la Simion, cashul 20k de la Geoana, pensia la 50 de ani de la Nastase, pensia marita anual cu 99% de la Ciolacu (din pacate pentru Ciolacu s-au terminat banii inaintea mandatului).
    Pe Crin nu l-a votat nimeni pentru ca nu dadea nimic (nici macar emotii).
    Nicusor e tocilarul caruia Vasile ii dadea 2 capace, ii lua sandvisul si il cerea tema la mate s-o copieze. Ce sa stie ala, a ramas un fraier fara casa si cu un Oltcit vechi.
    Urmeaza sa aflam cati Vasile sunt(em)

    47
    • #17

      si 7500 de m2 in intravilanul predealului :))
      acu, comparativ cu georgica heterosexualul, domnu shordan e o lumina, dar lasati-va loc de intors pentru peste 5-10 ani cand cel mai probabil il vom injura la fel de copios ca si pe jegu ala de la sighii.
      PS: fagarasu e pe partea “alalanta” a muntilor fata de predeal, nu a mostenit niste pamant de la bunici :))

      1
    • #18

      A, eu m-am setat pe modul dezamagire de pe acum, bine n-are cum sa iasa.
      Sper doar sa pot sa imi mai vad de viata relativ linistit cativa ani, nu sa ma apuc sa citesc pe repede inainte sectiunea ‘Cum sa emigrezi’

      3
  7. #19

    Stii ce e trist? Ca ai dreptate.
    Dintre toate relele cel mai mult ma tem de “sovietizare” – aia ucide mintea si spiritul. Economic nu am dus-o niciodata fantastic, am avut ups and downs, dar daca e necesar pot sa trec de la tastatura pe santier, skilluri am.

    7
  8. #20

    Vasile din Malaga, Gheorghe din Berlin, Ionica din Paris si multi altii lucreaza legal acolo si plătesc impozite. Pe langa banii pe care-i trimit familiilor din Romania, o buna parte din impozitele lor se intorc in tara, sub forma de fonduri UE.
    Pentru ca Romania, dragii mei, primeste mult mai multi bani de la UE decât contribuie, in timp ce Spania, Germania, Franta, etc. sunt net contribuitori. Adica toti acesti oameni contribuie direct și indirect la dezvoltarea Romaniei.
    AU TOT DREPTUL sa-si exprime opinia politica!

    17
    • #21

      Nu neg ca banii pe care ii trimite diaspora in tara conteaza foarte mult pentru economie, dar sa spui ca impozitul pe care il plateste Vasile in Spania vine sub forma de fonduri UE in ROmania este de ahahahahahahahaha.
      Inteleg logica, dar contributia lui Vasile este infima, marea contributie vine de la cetatenii acestor tari.

      12
    • #22

      @punKreas
      Toti platitorii de impozite din acele tari contribuie la dezvoltarea Romaniei. Nu doar cetatenii tarilor respective. Sunt destui romani care castiga foarte bine in vestul Europei, nu lucreaza doar pe minimul pe economie.
      Si indiferent cat de mare sau mica este suma, tot este o contributie la niste fonduri fara de care Romania ar fi varza.

      9
    • #23

      Contribuția lui Vasilica, de unul singur e mică. Dar sunt milioane de români care muncesc în UE (vreo 5) și probabil jumate din ei au salarii peste media europeană, pentru ca altfel nu s-ar mai vorbi de “brain drain” și rambursat facultatea, dacă majoritatea erau zilieri, munca de jos, și alte povești.

      6
  9. #24

    Un discurs mult prea bland la adresa ratatilor plecati din tara. In primul rand, cand a ajuns el la luxul de pe malaga n-a vazut si el cum se traiesti “la domni” in casa? daca ar vrea sa faca sa fie bine in romania, de ce ar vota fix cu aia care ii zic ca e rau in europa. In al doilea rand, daca a plecat de la cosmarul din romania, si s-a realizat asa bine acolo, de ce mai vrea sa se intoarca? De fapt toti sunt niste ratati frustrati, care nu fac decat sa voteza din ura, pentru ca realizeaza ca odata ratat la tine in tara, esti peste tot ratat (si cu usereul, si cu aur, si cu cine le-o mai promite ca e antisistem). Mai sunt destui plecati care s-au adaptat acolo si care nu mai au nici o treaba cu romania, stiu ca nu au de ce sa stea cu curul in doua luntrii, siu care nu mai voteaza demult, pentru ca nu ii mai intereseaza demult de romania.

    23
    • #25

      Sincer nu înțeleg eticheta de ratat, omul nostru s-a zbătut în viața, a schimbat țara, sistemul, limba, obiceiurile, doar ca să trăiască DECENT. Eu zic ca mai ratați sunt ăia de au wc in curte și speră în fiecare lună la alocația copiilor. Și nici măcar ei, ca nu știm cum e să fii sărac și complet neinstruit.
      Hai să ne uităm la noi și la familiile noastre în primul rând, apoi să punem etichete unor oameni pe care îi vedem într-o poză pe interneți.

      7
    • #26

      Hai sa iti prezint o alta perspectiva. Si am sa incep cu o intrebare: de ce romanii vorbesc o limba latina in timp ce sunt inconjurati de slavi si de unguri? Continui cu alta intrebare, de ce transilvanenii cand au emigrat in USA o mare parte din ei s-au intors acasa? De ce foarte multi din votantii AUR viseaza sa se intoarca acasa in Romania? Poate aici e motivul adevarat, internalizat in, sa folosesc limbaj de lemn – “fibra romaneasca”. Poate jegosii aia de comunisti aveau dreptate in felul lor cand ziceau ca Romania e ca un buchet de flori care are de toate. Poate aveau dreptate zicand ca omul sfinteste locul.

      Revenind la astia din Malaga, majoritatea nici nu calca prin oras, ca lucreaza prin zone industriale sau prin sate sau pe camioane si stau toata ziua pe drum. Majoritatea stau prin ghetouri gen Palma Palmilla sau prin pueblos la dracu in praznic unde sufera iarna de frig si umezeala si vara de mega calduri. Astia clar vor acasa, ca s-au nascut si crescut la sat, in natura verde, nu intr-o zona arida unde ai seceta 5 ani si un an inundatii.

      Oamenii astia sunt religiosi, pentru ei biserica e locul unde vorbesc cu alti romani, locul de unde se informeaza. Vrem nu vrem, popa pastoreste peste ei. Au recreat fix cultura sateasca de unde au plecat. Pentru ca atat stiu ei. Asta au vazut crescand.

      Oamenii astia au boala pe migranti pentru ca ii aduce Sanchez si aia in loc sa se lupte si sa munceasca precum au facut-o ei ajung fie sa faca kkturi precum o anumita minoritate din tara, fie le iau joburile lor prost platite.

      Oamenii aia cand ajung la restaurant in Torremolinos si vad gramada de homosexuali tinandu-se de mana si pupandu-se pe strada isi creaza in cap ideea ca toata Europa e asa si le e frica sa nu ajunga si Romania la fel.

      Si da, desi eu o duc bine, si am avut noroc de educatie ca s-au spetit ai mei muncind si au bagat bani in meditatii pt mine, eu m-am nascut si crescut la tara, cu wc in curte si m-am sters la cur cu frunze de boj. Eu ii inteleg pe oamenii astia, eu pot sa stau la o bere ieftina cu ei, ca am despre ce sa vorbesc. Eu in fiecare an imi aduc rude de la tara in Malaga in concediu ca sa le ofer si lor un pic de bucurie, pentru ca sunt ai mei si nu au avut norocul meu.

      In marea lor majoritate astia sunt oameni cinstiti, muncitori. Astia sunt oameni gospodari. Daca partidele politice ar fi venit cu un proiect de tara, sa le zica astora ca vrem sa cladim Romania si sa fim cei mai jmecheri de la noi din zona, astia puneau mana si trageau ca boii la jug. Dar astora le-a zis Basescu sa plece din tara, pe astia i-au furat si umilit toti politicienii, pe astia i-a ignorat USR-ul.

      Pe astia pana la Georgica si AUR nu i-a intrebat nimeni de sanatate, nu i-a ascultat nimeni. Pe astia reprezentantii puterii i-au tratat ca pe ultimii oameni de fiecare data cand ajungeau la consulate. I-au umilit in continuu. Pe astia i-au numit restul romanilor capsunari si i-au privit de sus. Ce sa zic, Karma is a bitch ca astia sunt multi.

      Astia sunt oameni carora li se rupe daca suntem in UE sau nu, daca e comunism sau nu. Ei au crescut cu wc in curte si se pot adapta la orice mizerie. Astia sunt ca gandacii, in sensul ca o sa supravietuiasca la orice. Noi restul, o sa ne chinuim.

      Si problema abia acum incepe, ca daca Georgica castia si dupa ii iese si de niste anticipate, masa asta de manevra o sa faca ce zice el, inclusiv pogromuri…. ca si legionarii tot ca astia erau.

      24
    • #27

      Chelu, eu sunt de acord cu tine de la paragraful 2 in jos, si de acolo i-ai si dat raspunsul lui Cowish la intrebarea: “de ce ii facem ratati”. Este perfect adevarat ca asa traiesc majoritatea, deci nu nu sunt “realizati” in nici un fel, si nu ii facem noi ratati, ci ei chiar sunt ratati in viata dupa orice standard de secol 21. De ce sunt ratati, pentru ca uite altii am ramas in tara si acum ne aduc nepalezi mancare acasa, ne cresc copiii bonele filipineze, avem angajati din alte tari etc. Deci se putea munci si aici, doar ca na, pleava a plecat la capsuni, crezand ca acolo curge cu miere si cand au aflat ca nu e asa s-au inrait.

      Sigur, unii dintre cei plecati s-au realizat. Aia nu mai au nici o treaba cu romania, si aici revin la primul tau paragraf si “fibra romaneasca”. Romanii vorbesc o limba latina pentru ca ungurii, sași și secui (stii tu Union trium nationum) ii tineau pe la zidurile oraselor si ii tratau ca pe sclavi. Adica nu alegeau romanii sa fie “fibra romaneasca” ci, asta fiindu-le singura optiune, asta erau. Niste suboameni. Ce crezi ca se rugau ungurii de ei sa invete maghiara. Sau crezi ca daca invatai maghiara si te rugai la papa de la roma ti-era mult mai bine. Au incercat unii (vezi greco catolicii), ce sa vezi, nu prea le-a iesit. Tot cetateni de mana a 2-a erau.

      Fix ca si capsunarii tai. Fibra romaneasca, dorul de casa si de wcul din curte, si ce mai vrei tu te chema cand nu ai alternativa cand esti in continuare nemultumit de unde esti. Nu te cheama nici o fibra de casa nici din vile de prin elvetia si nici macar de prin bordelurile de lux din belgrad (vezi ghita). In ziua de azi poti trai oriunde pe lumea asta mai bine ca in romania, la fel cum poti trai si mai rau decat aici. Totul tine de tine ca om daca stii sa te descuri sau nu, nu de tara. Sigur, poate ca pentru romanii crescuti cu miorita si manole asta nu pare evident, si mai important e ce vrea destinul.

      4
    • #28

      @Boris. tu poti sa ii consideri cum vrei, asta nu o sa schimbe situatia. Putem spune ca alegerile astea sunt razbunarea prostilor, retardatilor, ratatilor, cum vrei tu, dar realitatea nu o sa se schimbe.

      A cam explodat mamaliga, iar mamaligarii o sa vrea sa dea jos militaria din pod. Cat crezi ca le ia astora sa nationalizeze “averile” de peste 10.000 de euro zicand ca a venit ziua dreptatii iar ciocoii care au supt sangele poporului trebuie sa piarda tot?

      Noi aici putem dezbate orisicat, realitatea nu se schimba. Contextul global, cu mici diferente de detaliu seamana destul de mult cu anii 20-30 pre razboi mondial.

      Imagineaza-ti ca dupa ce castiga alegerile Georgica forteaza anticipatele cu prim ministru Georgescu. Il refuza parlamentul o data si dupa vine cu prim ministru Ponta. si o sa avem guvernare AUR-POT-SOS si minoritati. Si asta e cazul fericit in care nu sunt anticipate si nu face AUR +PSD 60-65%. Acelasi PSD de kkt pe care Iohanis si liberalii nu l-au lasat sa moara, sange din sangele FSN-ului, continuator de drept al PCR-ului 🙁

      1
    • #29

      Eu sunt perfect de acord ca nu schimba nimic din situatia internationala cum ii consider eu. Eu doar imi spuneam parerea pentru Cetin si cititorii blogului, si nici macar asta nu conteaza mai mult decat 3 mesaje scrise aici.

      Cat despre viitor, viitorul romaniei s-a imputit accelerat de cand au fost alegeri in SUA, preferam oricand un Obama in SUA, o rusie impotenta, un UK in UE, si in general situatia globala din 2008-2010 si SImion presedinte in Ro, decat situatia actuala si, sa zicem (cu f. mare noroc) ND presedinte in Ro.
      Normal ca cu ND e mai bine decat Simion, dar si cu el si cu mama lu’ ND, si cu cine vrei tu, stranuta Trump de 3 ori spre tratatul nato si dispare suveranitatea (daca nu si granitele) a vreo 6 tari din fostul spatiu comunist. SI Romania e una dintre ele.

      Acu ca sa revin la miorita si manole, pentru noi ca indivizi exista mai multe solutii azi decat existau (de exemplu) pentru romanii din ’38-’40. Sigur ca nu e bine, sigur ca o sa fie greu, dar daca stai si plangi ca iti cade drobul in cap, sau daca filosofic imi explici mie ca situatia asta e si drobul chiar poate sa cada, crezi ca schimbi ceva?

      1
    • #30

      @Boris de acord cu tine la faza cu Trump, cu mentiunea ca e posibil totusi ca UE, si mai exact Franta si Germania sa vrea si sa poata umple golul lasat de retragerea trupelor americane. Si mai exista si posibilitatea ca industria de armament si armata SUA sa ii zica lu Trump ca o sa piarda bani daca face aceasta mutare. Cu Trump nu prea se stie niciodata.

      Si da, avem mai multe posibilitati decat in anii 30,40, dar si mai multe necunoscute. Daca vine recesiunea economica si valul de suveranism si inunda toata Europa, e posibil sa inchida toti granitele si sa ne dea un sut in cur, si unde te duci cand se intampla asta? Ca in Ro or sa sara pe tine ca esti burghez/ciocoi etc.

      Ce imi e ca ma belesc ai lui VOX in Spania sau ai lui AUR in Ro, tot acelasi final o sa il am. Asta nu inseamna ca o sa stau ca ciobanul ala prost din Miorita fara sa incerc macar sa ma duc eu si familia mea undeva unde sa fim safe.

      In fine, om trai si om vedea

  10. #31

    Sau poate ca ar trebui sa vedem ce fac nemtii care au cunoscut si extremismul si intelepciunea moscovita. Daca o parte a turmei trage in prapastie, nu-i musai s-o lasi. Si francezii au articulat-o pe javra de LePen, cand esti in conflict cu rusii parca nu-i vremea de teorii ale democratiei ideale.

    17
    • #32

      Vezi posibilă în România prezență la vot de peste 80%?

      5
    • #33

      @Ioana, nu, pentru ca:
      1. E imposibil fizic sa fie 18 milioane de romani cu drept de vot pe liste permanente, deci o ‘prezenta de doar 50%’ e mai mult decat decenta.
      2. Nu la asta s-a referit omul mai sus. Ci la aplicarea legii, i-ai prins pe extremisti, i-ai taxat. Au discurs nazist si sunt o amenintare la adresa statului, ii tratezi ca pe nazisti (Germania). Au facut manarii cu bani publici, ii judeci (Franta). Indiferent ca urla unii mai violenti sau Trump despre asta. Eu zic ca abia asta e suveranism.

      1
  11. #34

    Daca te uiti la cum au reactionat aia bunii, cand au fost anulate alegerile:

    Suporterii Mieluselei nevinovate au zis: nu e 100% chiar legal, dar bine ca nu a iesit nici proasta, nici nebunul. Hai cu alt rand de alegeri.

    Suporterii Hienei nebune au reactionat ca si cum ar fi fost furati fiecare din buzunar. Va aratam noi la urmatoarele alegeri.

    Nu e chiar greu de vazut Care din astea doua grupuri este cu adevarat mai motivat pentru turul 2. Ala cu calcule si indemnuri vs ala din ruralul mare, furios si cu dorinte de razbunare.

    Nu stiu cine trebuie felicitat pentru activarea la proportii greu de anticipat a suveranismului, dar rezultatele probabil ca depasesc cu mult asteptarile.

    7
  12. #35

    Atat de ironic votul asta.

    Cei plecati in EU – nu la rusi in vacanta, sau la munca – voteaza impotriva EU.
    Iar cei ramasi acasa voteaza pro EU, fara gand sa plece.

    Eu am ramas fara masina, asa ca votul meu s-a dus “in teorie” la ND.

    7
    • #36

      “cei ramasi acasa voteaza pro EU, fara gand sa plece”

      Acasa in ce tara? Ca Romania e colorata aproape complet in galben dupa turul 1. Sunt doua exceptii- Clujul si Bucurestiul.

      9
    • #37

      Si cea mai mare parte a tarii a votat cu GS ! Deci, nu putem acuza diaspora de esec….

      Suntem deja sub asediu si nu ne dam seama ! Aceste partide (AUR, POT..) sunt paravane de fapt pentru o invazie care a inceput deja…Astia cand vor pune mana pe putere vor folosi forta si ranga….Va garantez !

      7
    • #38

      Adriana, nu vine nimeni sa iti dea cu ranga in cap, chill

  13. #39

    Ba stiti cat de mult va iubesc pe pe voi nu ? Fiti barbati si mergeti mai departe. uitati va pe harta tarii si vedeti ca e galbena aurie toata. Doua puncte negre si la propriu si la figurat , Bucuresti si Cluj Napoca. Poponarii din orasele astea sunt electoratu lu Castron, in rest nu conteaza. Deci acceptati cu demnitate infrangerea, e game over. GS va fi presedintele Romaniei. Bag la pariu toata pensia lu mamaie pe luna mai. Si pun si scor corect.

    3
    • #40

      oare soferul lui simion cu cine o fi votat? :))))))))))))))))))

      4
    • #41

      harta aia cu romania galbena ma duce cu gandul la zapada galbena despre care m au invatat ai mei de mic ca zapada galbena nu se baga in gura

      12
  14. #42

    Am trecut de la jegul de iohannis in primul mandat la Barna in 2019 am zis cu USR până la capăt,USR despre care nu mai vreau să aud,PSD niciodată,in 2024 am trecut la Georgescu iar acum la Simion nu mă întrebați de ce răspunsul e descris aproape in totalitate in acest articol cu unele mici diferențe adăugate de autor probabil la supărare în rest să fim Sănătoși viitorul o să fie interesant!

    2
    • #43

      Bun. Și acum mai departe ce facem? Votanții Simion hardcore nu își vor schimba opțiunea, dar eu cred că printre cei care l-au votat se numără și oameni care au votat Simon luați cu valul, ca reacție de protest, dar care își vor schimba opțiunea dacă li se va explica cu subiect și predicat pericolul care îi paște. Pericolul pe care îl înțeleg cel mai bine este cel financiar. Adică pericolul de a își vedea în pericol pensiile și beneficiile. Cu Simion președinte (și potențiale alegeri anticipate și guvern extremist) robinetele de bani dinspre UE se vor închide. Investițiile străine se vor opri. Unele firme străine își vor muta afacerile în alte țări. Explică-le votanților Simion de conjunctură că în acest context politic crește serios riscul de incapacitate de plată, că se vor opri ajutoare, se vor tăia pensii, salarii și poate se vor gândi de două ori. La fel se vor gândi poate și cei care l-au votat pe Ponta, care au făcut-o sperând că Ponta le va da cum a mai făcut-o și altă dată.

      OK. Au dat o palmă sistemului. Acum să nu își dea lor singuri o palmă. Acesta ar trebui să fie unul dintre principalele mesaje pe care trebuie să le audă oamenii aceștia: v-a fost rău până acum? O să vă fie și mai rău. La buzunar, unde vă arde cel mai tare.

      3
  15. #44

    Ciudata natie mai suntem !

    Adevarul ca avem in gena prostia nationala…ma gandesc doar la imnul nostru national: “Desteapta-te romane din somnul cel de moarte…..”

    7
  16. #45

    Oare anulează CCR-ul săptămâna asta sau așteaptă săptămâna viitoare?

    2
    • #46

      O anulare ar face ca la următoarele alegeri să iasă suveranistul din primul tur. Nu cred că riscă.
      Pe de altă parte, ochii pe GS, ceva e putred.

      6
    • #47

      Logic ar fi sa anuleze dupa turul 2, intre tururi s-a mai facut deja, nu mai e intreresant.
      Putin nu e un om al jumatatilor de masura. Haosul trebuie sa fie complet si victoria finala.

      3
    • #48

      @Ioana: nu are cum sa stranga 9 milioane de voturi Simion. Pentru ca trebuie sa ia 50%+1 din totalul celor inscrisi pe liste, nu din cei care au votat.

      Asta si confuzia %sectii numarate cu nr de voturi sunt principalele lucruri nestiute pe care le-am observat in bula lately 🙂

      3
    • #49

      corban:

      nu mai are cum sa anuleze nimic. Si anu trecut daca era instalat Trumpescu, nu se anulau. s au anulat la ordinul lui Blinken , Zuckerman, in ptincipiu administratia Biden de atunci , catelusii gen Macron mai putin. ccr ciolacu guvernu etc sunt niste simple slugi, nu au anulat ei nimic de capu lor. Cg o zdrobea pe Leana. poate nu cum va fi zdrobit Castron acum, dar o batea clar, d asta s a anulat.

    • #50

      @punKreas
      Mulți nu credeau că va strânge GS acum 4 milioane, și le-a strâns. Poate 9 milioane pare o cifră astronomică dar în contextul unei anulări și a acestor alegeri, orice e posibil. Ai dreptate că multă lume confundă majoritățile, nu e cazul meu.
      Să presupunem că toți absenții la vot sunt proeuropeni e o greșeală majoră.

      1
  17. #51

    eu zic ca e posibil sa mai avem surprize. cu marian enache la ccr e posibil orice. parintele Cristian Terhes e oricand disponibil sa depuna o contestatie iar daca da ciolacu “ok-ul” stie marian enache ce are de facut mai departe. zilele astea o sa se negocieze si daca ciolacu simte ca nu pica in picioare cu simion presedinte atunci sigur o sa faca o miscare….. un dosar penal pentru simion si ceva bube sunt usor de facut….

    PS. obiectiv, la alegerile trecute lasconi avea o sansa MULT mai mare sa l bata pe georgescu decat are nicusor dan acum….. deci anularea alegerilor trecute mai mult a stricat decat a facut bine….

    11
  18. #52

    intre timp la cuibul hienelor, jocuri de societate, minut cu minut: am putea sa il sprijinim din coltul gurii pe nicusor dan, daca ni se garanteaza postul de primar general, de premier, procurori sefi, servicii, septel ccr etc. etc.
    hotnews.ro/gruparea-tudose-baluta-porneste-lupta-pentru-scaunul-lui-ciolacu-va-pleca-stim-cu-totii-asta-ce-cere-la-schimb-psd-in-schimbul-sustinerii-lui-nicusor-dan-la-presedintie-1965426

    2
  19. #53

    Castron stie ca n are nicio sansa, e game over. a inceput sa bage placa aia obosita pe care o baga si Leana ca ,,nu e o lupta intre doua persoane ci intre doua direcții bla bla bla bla”. e pe duca. si la primarie ca io sunt bucuresteam, ce pula mea a facut? a turnat asfalt peste asfalt in Cismigiu. Mizeria aia de la Sf iosif n a inceput sa o demoleze vad ca e tot acolo, tot se batea cu pumnu in piept ca a castigat procesu cu escrocii aia imobiluari. pai demoleazo n pula lea atungi. tevile a bagat el tevi de conducte de termoficare de astea? a bagat Ceausescu tot a facut. metroul . blocurile in care stau gayy astia care injura pe Ceausescu. planseul ala de la unirii sta sa se prabuseasca. o sa ia foc si o sa se darame tot Bucurestiul. Ca nu s a msi facut nimic de pe vremea lu Nea Nucu. nici mavar nu s a mai consolidat s a lasat in paragina.
    Cinematografele nu mai vorbesc, Patria Scala Studio Corso lasate in paragina . Gropi de gunoi. intemtionat au facut distrugerea asta ca sa duca pulimea la mall. Nu zice nimeni, si eu merg la mall, dar trebuia si cibematografepr astea pastrate si
    modernizate si conservate, tin de istorie de cultura de cinematografie cum se le lasi in paragiba asta. gropi de gunoi au ajuns acele cinematografe de istorie si traditie, geamuri sparte mizerie gunoi, cred ca intra boschetarii inauntra , caini, se pisa se caca. Cum e posibil asa ceva. bine, nu doar Castron asta e de vina, toti care au fost primari.

    1
    • #54

      ba,mai du-te in p**a mea, ca nu te mai suport

  20. #55

    Cred ca esti singurul blogger care is jigneste cititorii aproape la fiecare postare si totusi ei continua sa te citeasca.

    2
    • #56

      jignire, nejignire, are dreptate 110%

    • #57

      e jignit cine se simte jignit. nu m ai auzit vreodata zicand Giumbix esti prost

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam




This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.