NEW: British Labour MP and Mayor of the West of England, Dan Norris, has been arrested on charges including rape, child sex offenses, child abduction, and misconduct in public office.

Stau și mă gândesc, ce este, în ultimii 10-15 ani, cu avalanșa asta de pedofilie? Adică ok, era și înainte cu pedofili, dar mai mult aflai de câte un pret catolic care împărtășise, cu carnea și smântânica lui Hristos, câteva sute de băieți de cor (hehe), iar pedofili erau știrile alea grele, în care aflai de câte un nebun gen Fritz ăla din germania, care și violat propriul copil timp de 24 de ani, i-a făcut copii, tot tacâmul.

Dar, în ultimii ani, zici că au pus ăștia ceva în apă, sau o fi de la prea multă sare iodată obligatoriu, efectiv ziua și știrea cu pedofilii, inclusiv de ăștia cu greutate, remember Drasius Kedys.

Sau poate e de la discuțiile alea wokiste din spațiul public, din urmă cu câțiva ani, despre cât de mult suferă, de fapt, pedofilii și chinul prin care trec, fiind obligați să facă sex cu copii. Și cum nu trebuie să le zicem pedofili dacă nu au apucat să bage decât vârful, că pedofil e doar cel ce consumă un act sexual cu un minor și, chiar și acolo, e discutabil, poate minorul a vrut, poate s-a împiedicat.

Anyway, lucrurile bune nu vin niciodată singure și, așa cum era și normal, țările încep să se sesizeze și încep să ia măsuri mai drastice.

Sigur, nu în românia, unde judecătoarele eliberează violatori și pedofili pe bandă rulantă, pentru că e clar că copiii au vrut și l-au și incitat pe violator.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

14 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ce sa spui?

    1
  2. #2

    3 posibilități…

    1. Chemtrails. They’re making even the frickin’ frogs pedo, man.
    2. Porn is ubiquitous, deci sexul normal e boring pentru unii, I guess? Și/Sau
    3. Presupun ca cei mici acum care sunt învățați să se exprime și să zică la mami tot are și un avantaj. Dacă înainte poate erau părinții “cum adică te-a atins acolo, nu ne face de ras, lasă ca nu te-a omorât” și automat copilul tăcea până era prea târziu, poate acum nu doar ca se raportează la părinți dar se și acționează mai rapid, indiferent de câte pile are infractorul.

    20
    • #3

      Mostly #3. Asa cum nici autismul sau boala celiaca nu s-au inventat recent, si nici nu sunt de la vaccinuri, ci de la faptul ca acum testam si vorbim despre asta. Mai demult bunicu Jean era un pic special si isi ordona sosetele pe lungime si culoare, iar unchiu’ Nicu a murit de stomac la 40j de ani. Acum, Ionut e pe spectrul autist si Nicolas mananca paine fara gluten, ca stim mai multe.

      20
  3. #4

    *fritzL
    *austria

    2
  4. #5

    Fritzl era austriac, si tot in timpul ala, intr-o perioada de un an sau doi, au mai gasit vreo 2 in Austria care au facut aceeasi smecherie, cu fete tinute ani de zile in beci, doar ca alea nu erau rude cu violatorii.

    Dup’aia probabil n-au mai cautat :)) . Un popor extrem de dubios, austriecii.

    Cat despre restul fenomenului, este doar social media si popularizarea stirilor socante, plus victimele care au prins mult mai mult curaj in ultimii ani sa iasa in fata.

    Pedofili faimosi au existat intotdeauna. Astia care sunteti fan rock, metal, balade, monstrii clasici din anii 70 – 80 – 90, sa nu cautati despre ce faceau ei in tinerete, la concerte si in turnee. David Bowie, Freddie Mercury, majoritatea membrilor celor mai mari formatii rock din istorie.

    Ce insemnau faimosii si faimoasele ” groupies ” cu care se laudau ei in tinerete, cand a iesit adevarul sau cand au iesit victimele la iveala peste ani, decenii. Copii de 12-16 ani, nesupravegheati de parinti, de la casele de copii sau din familii aiurea, luati dupa ” megastaruri ” in concerte, disponibili la placerea lor.

    Ce era si la noi in Romania, anii 90, 2000, pe la balurile de boboci, toti vechii din rock, rap, formatiile de ” muzica usoara ” din vremurile alea, cum rupeau boboacele, sau elevele de clasa a 7-a si a 8-a. A existat intotdeauna fenomenul, in toate domeniile, sa fim seriosi. Victimele au doar mai mult curaj acum.

    15
    • #6

      P.S. Am facut generala in Monnet, mi-am petrecut si o mare parte a copilariei la bunici, in Berceni, intre blocuri, am facut parte din ambele lumi. Liceul l-am inceput in 2009, deci ma refer in mod special la ce am observat pana atunci, cand lucrurile usor usor, au inceput sa se schimbe vizibil spre bine :

      In ambele medii, ca sa le spun asa, de cand am inceput eu sa observ lucrurile astea, clasa a 4-a, a 5-a, pana spre 2009, era absolut normal, ceva ridicol de banal si de comun, ca deja fete de clasa a 7-a si a 8-a, sa fie asteptati cu masina sa iasa de la ore, de darlai de peste 20 de ani, cunoscuti comun drept gagicii lor. In ambele medii, se faceau glume, se barfeau, dar nimeni n-avea cu adevarat nimic impotriva. Comentarii gen ” ti-ai luat copila sa o cresti ” sau uneori motivatiile lor ” mai bine o copila iubitoare pe care sa o invat eu, decat o curva ” .

      E peste tot in lume. Si in fiecare tara exista grupul asta de oameni, plus glume la adresa lor, cum se imbraca, ce masini conduc, ce vrajeli folosesc si tot asa.

      13
    • #7

      Exact. Imi amintesc nu unul, ci multe cazuri de fete de scoala generala cu “iubiti” de peste 20 de ani, si era scandalos, dar mai degraba *pentru ea*. Pentru ca ea, copila de 12-15 ani, era usoara/curva/proasta ca se “cupla” cu cineva mai mare. Ea, copila, isi facea familia de rusine, nu familia o neglija si permitea unui adult sa profite de ea, si nu adultul ala nenorocit era un sinistru. Nu statea nimeni sa vorbeasca de pedofilie sau orice altceva. Si asta intr-o scoala decenta din mediul urban, acum 15-16 ani, nu in fundul lumii in anii 90.

      10
    • #8

      E o diferență între pedofilul atras de categoria 12-16 și pedofilul interesat de categoria 5-8 ani. Dacă la primul închisoare cât mai multă mi se pare okish la al doilea pedeapsa cu moartea după o prealabilă tortură e exact ce trebuie.
      Nu știu dacă e ceva în apă sau mâncare dar a crescut numărul de pedofili și violatori când e plin de sex virtual gratis, cu oricine/orice.

      5
  5. #9

    Salut. Cred ca sunt la fel de multi pedofili ca inainte doar ca acum au inceput sa-i prinda sau sa piarda din protectie.
    Nr 2- a disparut Epstein si s-au spart/inchis o gramada de retele “Sigure”. Asa ca baietii incearca acum cai noi / provideri noi etc si uneori mai dau gres.

    3
  6. #10

    Acum intreb si eu care e fetisul/mecanismul ce declanseaza atractia asta pentru minore; cand ai 18 ani clar ca una de 16 ani iti pare atragatoare, dar ulterior evoluezi si interesele si gusturile se schimba, vrei sa ai de-a face cu femei, si pe cele mici le vezi ca pe niste copile, imature emotional.
    Chiar nu inteleg obsesia asta pentru copile, ma uitam si la defectul ala de Dan Diaconescu, umbla dupa prostituate minore, ce plm, astia la adolescenta nu au avut prietene sa pipaie si ei ceva carne proaspata?E vreun fetis al unei eventuale puritati? Dominatie?Aia ditamai bogatanii in SUA se duceau la petrecerile lui Epstein pentru minorele alea chinuite…te duci in Asia vezi oameni la 50 de ani cu cate o fatuca de mana de te gandesti daca a implinit 16 ani.

    Mai citesc cateodata o stire unde o judecatoare (femeie, plm) considera ca o minora de 13-14 ani consimtit relatii sexuale cu vreun dobitoc de 25 de ani, si nu e viol sau corupere sexuala;pai daca sunt copii ce fac parte din paturile defavorizate ale societatii, sarace, mediu rural, tigani, etc, pai sunt condamnati la pedofilie, viol si abuzuri sexuale…Romania educata plm.

    7
  7. #11

    Exista foarte multe motive pentru o crima, acces de furie, invidie, gelozie, bani, etc. Si cred ca exista criminali care se pot recupera, se pot indrepta ca oameni, poate sunt eu naiv, in fine. Dar nu exista absolut niciun motiv pentru pedofilie, mai ales cand vorbim despre sub 12ani si nu cred ca oamenii respectivi se pot recupera vreodata. Nu am nicio mila pentru indivizii astia.

    2
  8. #12

    Important e ca suntem linistiti ca in Romania educatia si legislatia protejeaza copii:

    “Aproximativ 45% dintre fetele sub 15 ani devenite mame în statele Uniunii Europene provin din România, 30% din mamele minore (sub 18 ani) din Uniunea Europeană provin din țara noastră și unul din zece nou-născuți din România are o mamă adolescentă”

    www.salvaticopiii.ro/sites/ro/files/2024-04/studiu-privind-mamele-minore.pdf

    • #13

      Mamele minore care continuă să meargă la școală primesc o bursă lunară în cuantum de 700 de lei, până la finalul învățământului obligatoriu, cu condiția frecventării orelor de curs. Precizarea apare în Metodologia-cadru de acordare a burselor elevilor, în anul școlar 2024-2025.
      Această bursă se cumulează cu alte burse, gen bursa socială, bursa de reziliență sau bursa de merit.
      Statul, în loc să introducă educația sexuală în școli, avantajează/susține/ajută ideea de mame minore.
      Dar nici cu părinții nu îmi este rușine: nu înțeleg cum poți dormi liniștit, ca părinte, știind că al tău copil (fată sau băiat, indiferent de vârstă, câtă vreme sunt minori) îți vine acasă târziu în noapte sau chiar dispare de acasă cu zilele. Îmi dă cu virgulă.

      2
    • #14

      majoritatea sunt tigani

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam




This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.