Gata, întreaga țară respiră ușurată, l-au respins pe Georgescu, la BEC. S-a făcut dreptate, iar cu dreptatea nu te joci, mai ales într-o democrație proaspătă precum a noastră.


Știu că, printre voi, sunt mulți care sunt de părere că e ok ce se întâmplă, avea bască, nu avea bască, important e că democrația a reacționat și s-a apărat, pe baza băștii. Prima problemă ar fi ce vom face când vor ajunge la putere ei, cei pe care îi disprețuim noi acum, știrbii, strâmbii, analfabeții și profitorii, cei care simt că acum, cu suveranismul, e momentul lor. Și când EI ne vor face nouă același șpil absolut legal și democratic? Observați că nu spun dacă, ci când vor ajunge la putere.

A doua problemă este că românia ÎN NICIUN CAZ nu se mai poate numi democrație, după tot baletul ăsta din ultimele 3 luni. Sau 4, câte au trecut. Faptul că există un nucleu de putere în cadrul sistemului de justiție care poate decide, pe baze absolut ilare, dacă un cetățean român are sau nu voie să candideze, deși nu e condamnat, nu are vreo interdicție de a candida, ci, pur și simplu, pe baza că așa vor ei, a demontat piedestalul așa zisei democrații românești. În timp ce țara e plină de parlamentari, primari, șefi de instituții, toți pușcăriași, toți condamnați pentru furturi prin diferite moduri, din bugetul de stat. Știu, multora nu vă pasă, nu e așa, e democrație pentru că e puterea voastră. O să vină vremea când va fi a lor.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Mi se pare hilar cum atat de multa lume nu intelege bomba care a fost amorsata astazi. Bomba care ne va exploda in fata peste ceva timp.
    Ceea ce inseamna ca frica de cg a cam batut ratiunea.

    17
  2. #2

    Am fi scăpat de Trump dacă americanii ar fi fost la fel de prompți. Da, uneori e nevoie să lupți cu aceleași arme contra ălora care aduc ploaia.

    59
    • #3

      Exact. La ora actuală România e mai democrație decât SUA unde Putin, prin reprezentanți, taie, spânzură, ia cele mai imbecile decizii și distruge sistematic tot ce au construit americanii în ultimul secol.

      Cât despre ideea că, vai, o să vină vremea lor, și toate javrele cărora le-a fost interzis castronul cu smântână vor da buzna la oală, dincolo de înțelepciunea cu trecutul fiecărui pod când ajungi la el, mai am una: o să vină vremea când nu vom mai fi. Eu, cititorul, tu, autorul blogului, statul român, sau rasa umană. E doar o problemă de perspectivă. Nu lași să ți se găinățeze în cap vrabia din mână, pentru că s-ar putea s-o facă altfel cioara de pe gard, mai curând faci o faptă bună și hrănești pisica atunci când e cazul.

      66
    • #4

      Greșit.
      Armele le avem, se numesc cod penal, cod procedură penală, judecată, curte de apel, pușcărie. Legile sunt clare, Sosoaca, Simion și Georgescu pot lejer să primească ceva. Din decembrie până acum se putea face.
      Spre deosebire de Arhi, nu consider un pericol să ajungă AURarii majoritari, dar cu ce sunt de acord sunt consecințele.

      Azi ni s-a demonstrat ca avem un sistem rigid, extrem de rezistent la intruziuni, dispus să treacă peste metodele normale de a se proteja. Sigur, în momentul actual e util, dar în acest caz, care e diferența între noi și Ungaria? Având în vedere ca în dicționar la “trădători” scrie “români”, cât va mai dura până când sistemul va decide ca UE e nașpa, AUR hai încoa să pupăm mâna rusească? Sau a uitat toată lumea cum a votat anti peeeeseeeedeeee și după 1 an tot cu ei am fost?

  3. #5

    In sfarsit excrementiul Georgescu se poate trata la picior in linsite.Sper ca el si toti cretineii care il venereaza sa se potoleasca si sa inceapa sa se spele, sa isi repare dantura si in general sa faca chestii care chiar conteaza.

    30
  4. #6

    Subscriu 100%. E o MARE mizerie ce se intampla si e un precedent FOARTE periculos. Practic de acum incolo absolut orice candidat poate fi scos de la vot doar pentru ca asa vrea puterea de la momentul respectiv. Totul fiind legal si democratic. BEC si CCR, avand membri numiti politic. Si inca ceva, sunt si prosti dar prosti de prosti. Sa mi explice si mie cineva de ce nu l au ars pe georgescu dupa data de 15 martie cand e termenul limita de depus candidaturi ???!!! Suntem in 9-10 martie, mai are 5 zile pentru planul B,C,D.
    Si altceva, statul roman cu toate autoritatile arata si ca e o gluma de stat, deci pe aceleasi date georgescu e lasat sa candideze acum 4-5 luni. Sa explice CCR,BEC, DIICOT cum se poate ca georgescu sa fie bun de vot si presedinte acum 5 luni iar acum nu ? Dosarul penal e pt lucruri de acum 5-4-3-2 ani, nu pe ceva nou. Prostiile spuse de el la interviuri sunt de ani de zile, nu de acum. Vinovati pentru mizeria de acum sunt ciuca, ciolacu si iohannis. Astia 3 au distrus tara asta in ultimui ani

    25
    • #7

      Citeste motivare BEC si acolo ai explicat foarte clar si simplu de ce rahatelul putinist nu mai poate sa candideze.

      27
    • #8

      @RobertD
      Am citit-o si e o MIZERIE. nu intelegi ca democratia nu are nimic in comun cu interzicerea unora sa participe pe buletinul de vot “ca asa vrem noi”. CCR e stat in stat si ce decid ei se execute fara sa mai poti ataca undeva o hotarare CCR.
      Pe lege, georgescu nu avea nici macar un motiv sa nu fie lasat sa candideze. Dosarul lui nu inseamna nimic, nici macar nu e trimis in judecata. In democratie exista prezumtia de nevinovatie ( de care s a bucurat si trump in america ). In democratie, la alegeri e vorba de voturi si cine are mai multe castiga. Eu personal,acum, sunt sigur ca georgescu ar fi pierdut dupa ultimele 2 saptamani, chiar cred ca nu avea sanse sa intre in t2. Arhi are perfecta dreptate cand spune ca o sa vina ziua cand o sa fie si ei la putere ( sper nu prea curand ) si atunci o sa avem pe buletinul de vot pe un simion, un georgescu, o sosoaca, un vadim, etc ( d’ai lor). Restul o sa fie respinsi de BEC si CCR pe motiv ca asa e legal si constitutional, precedentul 2024-2025). La BEC si CCR sunt oameni pusi de pnl, psd si udmr. La nevoie, toti astia pusi trebuie sa intoarca serviciul lui ciolacu & co pentru sinecura primita.

      14
    • #9

      „In democratie exista prezumtia de nevinovatie ( de care s a bucurat si trump in america ).”

      Trump n-a înfundat pârnaia pentru măgăriile pe intern pe bază de chichițe, proptele în sistem și câștigat de alegeri. Vedem acuma cât contează prezumția asta și cum dacă îi dai nas lui Ivan, se instalează la Casa Albă.

      22
  5. #10

    In cate tari din lumea asta exista cu adevarat democratie ? Ori exista dictaturi ale oamenilor vechi, care doar si-au schimbat costumele, cum este si cazul la noi, ori dictaturi ale companiilor globale megabogate si puternice, cum e in USA, Canada, Germania, Coreea de Sud, doar ca acolo nu se numeste coruptie, ca-n tarile de lumea a doua si a treia, ci ” lobby ” , ori familii regale pe langa parlament, etc.

    Acum se va vedea exact cati oameni din nucleul asta suveranist, Georgist, whatever, isi vor duce nemultumirea sau votul mai departe, experimentul Georgescu a dat pe dinafara ca o oala in fierbere, dar nu cred ca a esuat, pentru cei ce l-au pus in schema. Eu sunt convins ca in 2-3 luni de la alegerea noului presedinte, absolut tot fenomenul asta va fi dat uitarii, la anul viitor pe vremea asta, mai ales in functie de ce nebunii se vor mai intampla pe glob, nimeni nu-si va mai aminti de Georgescu, suveranisti, manifestatii, revolutie s.a.m.d.

    Majoritatea fenomenului Georgescu a reprezentat strict doar copii la primul lor vot, sau tampiti de pe TikTok, care au facut maximul de efort, dupa ce au fost spalati pe creier cu asta, si au iesit sa puna stampila, multi pentru prima data in viata lor. Numerele din spatele lui nu se reflecta in prezenta din viata reala.

    Presedinte la noi va iesi cine vor dori domnii de la Bruxelles sau // si Americanii. Cum era zicala, important este cine numara voturile, nu ce au votat oamenii. Noul presedinte al Romaniei nu va fi decis de voturile oamenilor. Asta este realitatea.

    16
    • #11

      Uite de exemplu in Romania exista cu adevarat democratie, ai liberatea sa faci orice desigur respectand legea.Da-mi macar un singur argument ca nu este asa.

      16
    • #12

      Nah sunt de acord cu tine, eu vorbeam la nivel politic, in Romania, omul de rand are democratie si libertate destula, nici macar respectand legea, ca d-aia e vorba aia ca ” Romanii au inteles democratia prost ” .

      Suntem mult mai democrati decat U.K. de exemplu, unde stai o noapte la sectie ca te-ai injurat pe Facebook, daca ti se face reclamatie .

      9
    • #13

      Si la nivel politic este la fel, ai toate fortele reprezentate in parlament, ai pana si minoritati si reprezentant din partea armenilor sau italienilor.

      6
  6. #14

    Gata, suntem invingatori! Ca asa ne-a zis BECul, ca asa i-a zis CCRul, ca asa i-a zis CSATul, ca asa i-a zis SRIul, ca sa fim invingatori. Asta democratie, nu ca la sclavii rusilor din sua. Si peste 4 ani, americanii vor piguli firmituri printre ruine. Iara noi, invingatorii, vom fi miezul cel fierbinte. Sus Miezul cel Fierbinte!

    8
  7. #15

    Distinsul autor inca nu a aflat ca am intrat de ceva timp deja intr-o lume in care adevarul nu mai conteaza, E CARE PE CARE. Aia care sunt acum in strada ii doare la basca de democratie, doar o vantura pana ajung la butoane.

    Cand or sa ajunga maimutele la putere si o sa ajunga ca sunt mai multi, or sa ne trimita la canal INDIFERENT de ce s-ar fi hotarat azi.

    17
  8. #16

    A fost respins pentru simpatii legionare, tentative de rasturnare a ordinii constitutionale, vederi extremiste, vederi anti-europene, cam pentru ce au respins-o si pe sosoaca, respectiv cam pentru ce l-au respins si prima data.

    In rest, democratia, la fel ca libertatea, nu este absoluta si nici nu ar trebui sa fie.

    Astept cu interes sa il bage si la puscarie, sa faca de acolo pe Mandela vreo zece ani.

    Sarlatan basit si imbecil.

    Cat despre pulime, sa ceara drepturi cand vor contribui cat contribui eu ca sa aiba ei timp sa asculte manele si sa stea pe tiktok, saraciile pulii.

    Sper ca la un moment dat sa avem iar vot cenzitar, sau minim eliminarea dreptului de vot pentru cetatenii care nu locuiesc in mod verificabil la domiciliul din buletin timp de cel putin 11 luni pe an.

    Cui nu ii convine de valorile moderne, europene, agnostice, liberale, sa se duca in mortii lui acolo unde exista alte valori.

    37
    • #17

      “Cat despre pulime, sa ceara drepturi cand vor contribui cat contribui eu ca sa aiba ei timp sa asculte manele si sa stea pe tiktok, saraciile pulii.”

      Tot la fel iti spune si Tiriac cu Becali! 🙂 Unde trasam limita?

      9
    • #18

      La 1000 EUR impozite plătite pe lună?

  9. #19

    Extrapolând și poate mergând în derizoriu, dar dacă în 39 CCR-ul și BEC-ul ar fi respins candidatura domnului cu mustața, poate lumea arată altfel. Pentru aceleași chestii așa zis democratice de la noi.

    16
    • #20

      in 39 deja nu mai existau institutii de acest fel.

      3
    • #21

      Alegerile au fost in noiembrie 1932 si Hitler a depus juramantul de intrarea in functia de cancelar al Republicii Weimar la 30 ianuarie 1933 in fata presedintelui Hindenburg.
      Mai cititi si voi o carte, nu alea de pocher, ca yutub shorts si tictoacele sunt spalare pe creier si dezinformare crunta.

      6
  10. #22

    Pe lângă bucuria că avem instituții și statul român e mai puternic decât FSB-ul, observați ceva? Viermele KG nici măcar acum nu a putut fi corect, a depus el o anexă-nuvelă în care explică cum nevastă-sa nu știa de bani dar de fapt el a primit gratis dar de fapt.. băăăă ești mânjit de ruble și nu știi cum să te mai scoți. Efectiv omul credea că ăștia de la BEC sunt copii de grădiniță.

    Îmi aduce aminte de acei mici combinatori de droguri pe care îi mai prinde poliția cu 3 bile și 2 punguțe în buzunar:
    – ce sunt astea mă?
    – nu știu
    – nu sunt droguri?
    – ba da
    – de unde le ai?
    – nu știu
    – zi mă!
    – de la un prieten

    Fix așa și georgescu. Care potra eu nu cunosc nici un potra. De fapt îl cunosc da nu se pune, am zis și eu așa. De fapt îmi dă o mașină dar că mă iubește nu de altceva. De fapt costa niște bani da nu știu io..

    24
  11. #23

    Pfuiii ce am scăpat! Am scăpat de un posibil legionar, antisemit, distrugator de partide. Era sa pierdem liniștea și democrația de care ne-am putut bucura pana acuma. În sfârșit ne putem întoarce la una din cele mai bune clase politice pe care le-am avut pana acuma, oameni pregătiți și serioși, competenți, care lupta pentru binele poporului, oamenii fără probleme penale și condamnări. Se simte deja bunăstarea, bursa a crescut…
    Ne-o trecut glonțul pe la ureche…

    9
  12. #24

    Am mi-am făcut o vorbă care o zic tuturor care sunt fericiți de ce se întâmplă:

    Fiți fericiți că idealurile sistemului și ale noastre coincid momentan. Că în momentul în care se decid că banii de la Moscova/US miros mai frumos, am belit carasu’ toți.

    Greu o fi fost să îl ia frumos, făcut repede dosarul, trimis în judecată în regim de urgență, tranșată problema și gata. Nu e ca și cum nu sunt dovezi la fiecare postare/interviu pe care le face. Măcar un simulacru de justiție. Dar na, lenea e mare, mai ușor îl scot așa decât în mod civilizat.
    NB: da, e corect ce-au făcut, e incorect cum.

    6
  13. #25

    Kremlinescu era un putinist la fel ca trump si orban, chiar daca nu avea tatuaje cu rusia.

    Rusia pare obsedata de Romania, si ar trebui sa ne asteptam la alta surpriza.

    Inca mai putem vota, inca mai avem partide, inca mai avem candidati, deci democratie.

    8
  14. #26

    Pai, asta cu george calinescu e cam cum ar fi ca nemtii sa interzica partidul ala nazist din Germania, care e ,a propos, motivul pt care trogloditii din America si au amintit ca exista ceva numit Romania si au dat exemple de democratie si de logica si kkt. Deci, nu, nu se interzice un partid pt ca are simpatii
    rusesti, sau, dc faci asta, cel putin nu te mai lauzi ca ce smecher esti si democrat.
    Tot apropo de Rusia, dc sintem in razboi cu Rusia ar trebui oficializat, ca e usor ridicol sa fii in razboi da sa nu ai ceva numit armata.
    Si oricum, daca sintem in razboi cu Rusia, nu Pesede, udemere si emil Boc o sa conduca Romania spre victorie. Aia se pricep sa ia spagi, asta e nivelu lor de conpetenta. D-aia a fost votat Georgescu, nu pt ca are simpatii ruse. Oricum, nivelu de retardare din societatea romaneasca e de desene animate.
    Si oricum, rusii probabil ca nici nu se vor obosi, tinta e Polonia. Dar daca se vor obosi, Romania nu e Ucraina sa ii opreasca 3 ani. Se termina in 2 3 saptamini. Cu sau fara Ciolacu sau alalalt, generalu izmeana.

    1
  15. #27

    ce surpriza, am ramas fara cuvinte!

  16. #28

    Doar e democrație originală, ce naiba. Nu așa ne-a spus Ilici?

  17. #29

    Pana la urma si Al Capone a fost arestat pentru evaziune :))

    2

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam




This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.