Omul ăsta are limba de lemn și când își anunță demisia. Da, Ciucă, stai liniștit, știm că vei susține toate alea, doar că, din șutul ăsta în cur, te mai oprești la Pătârlagele, să le citești din cartea aia a ta de 2 milioane de euro, la vaci, altele decât Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Ligia Deca, Luminița Odobescu, Roberta Anastase și ce alte parașute mai aveți voi acolo.
Practic, primul act al circotecii s-a terminat. Cred că o să intre în scenă actorii reali.
A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României.
Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal.
Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine!
Vă rămân profund îndatorat!
NOU
Ciuca-l nost’ ? Vai.
NOU
Maurul și-a făcut datoria, maurul poate pleca
Nu a primit niciun șut în cur, a fost servitorul perfect. Și iepure electoral. Și prostul nepereche
NOU
“hotararea” lol l-au trimis acasa :)))
Also daca tot am vazut o mentionata pe Roberta Anastase, n-am inteles niciodata de ce Udrea, cu mandibula ei de luptator MMA pe steroizi, a fost considerata vreo bunaciune // marea frumusete blonda a politicii Romanesti. Cred ca dadea bani Basescu la CanCan si Libertatea sa o promoveze mai mult :)))
Si acum, si in vremurile alea, era Roberta de 10x mai femeie si mai frumoasa decat cap de bostan aia de Udrea, cu umeri de rugbyst
NOU
Blonda, boss. Blonda 🙂
NOU
la fel zic și io de ileana, că am văzut-o în viu, la 2 metri; era dop la băneasa, ea venea, io plecam din bucurești; și am stat 1-2 minute în paralel, ea în mercedes, io în iveco (superior ca poziție de observare, deci); toți cei cărora le-am povestit au fost: băăă, sărakule! e acri strugurii! ai pofti tu…; m’pare rău la domni, glet gros (și prost pus) și marketing
NOU
Roberta cu ce te atragea, cu alura de intelect la limita retardului??
NOU
presupun, doar presupun, ca e vorba de excrescentele voluptoase de pe pieptul doamnei
NOU
Poate și abilitățile de a supraestima cu peste 50% rezultatul unor calcule aritmetice simple contează…
NOU
In sfarsit se poate duce si Ciuca sa pazeasca cazanul cu fasole.
NOU
Ma tem ca decizia vine la pachet cu ceva pozitie călduță in alta parte. Nu ma pricep, nu stiu ce e incompatibil cu funcția de senator, poate ambasador in Botswana, poate a ramas neocupata pozita de barista la NATO, poate seful aprovizionarii la noua vila a lui Iohannis.
Vom afla in curand. Ar fi si pacat sa se piarda o asemenea valoare. Stiu ca e dublu pensionar, dar e inca in putere, țara are mereu nevoie de ciuci.
NOU
Explicația succesului PNL din anul electoral 2024: ajunge o măciucă la un car de oale.
NOU
lu’ Burtălău i-au zis Mon General și i-au dat moșie, lu’ generalu’ i-au zis mă ciucă, ești al nost’ da’ lasă-ne…
NOU
Du-te-n pula mea bă ciucă