Citeam la Vali despre moneda lui Trump si, contrar obiceiului, am intrat sa citesc si comentarii, sperând la ceva funny. În general, nu citesc acolo comentarii pentru că oamenii sunt mult peste nivelul meu, intelectual și cultural, în plus, sunt și it-iști, câștigă de la 5k în sus, nu mă ridic până acolo, pe mine mă ceartă lumea pentru patreon.

Dupa care am fost si pe netul mare si am citit câteva idei de oameni simpli, m-am reconfortat că nu sunt chiar cel mai prost din bătăturã și mi-am vazut de sală. După care am rumegat puțin informația primită și am ajuns la o concluzie.

Oameni buni, există compatrioți de-ai nostri care chiar cred ca Melania a intrat de-al dreaqu la câteva ore după Trump, cu shitcoinul ei, ca să ii dea planurile peste cap și de aia s-a dus în cap shitcoinul și nu a mai putut Trump să monetizeze creșteri de 12000x.
Nu, serios, nu glumesc, exista oameni care chiar cred că nu sunt shitcoinurile lui Trump, ci e răzbunarea Melaniei. No joke.

Doamne, mare e grădina ta si mulți PROȘTI i-au sărit gardul.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

27 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Melania joaca sah 4D

    2
  2. #2

    Ăsta-i indianul ăla care vinde mâncare bună aka lături stradale.

    4
    • #4

      youtu.be/bOXuqxi8dIM

      Ăsta 🙂 și mai sunt clipuri cu el, ăia chiar adună resturile scurse pe lângă oală și le pun la loc, iar nenea ăsta aruncă o mână de verdeață deasupra de zici că e yum yum fresh și delicios :)))))

      2
    • Incredibil la ce nivel e evaziunea fiscala in india. Un bon nu am vazut pentru toate portiile alea..

      9
    • #6

      n-as avea incredere in mancarea facuta cu echipamente de constructii, iar daca ajung boschetar pot sa bag si singur in gura gandaci si sobolani de la tomberon nu e nevoie sa adaug un vaccin in plus la sistemul imunitar

    • #7

      @w, gresesti, increderea e asa mare ca nu au nevoie de asa ceva, asta e apogeul civilizational

    • Bah, ala nu vinde mancare ci betel. Adica frunze de betel pe care se pune nuca maruntita de betel cu tot felul de mirodenii si alte ingrediente de gust.
      Pachetelul ala se indeasa cu degetul in fundul gurii si se mesteca pret de cateva minute apoi se scuipa.

      Echivalentul sud-est asiatic al unui joint.

      Nuca de betel are efect narcotic usor.
      In schimb mestecatul iti face in scurt timp dintii rosu-maronii, ca si degetele cu care impingi pachetelul in gura.

      3
    • #9

      Fratilor, nu stiu cu crypto and shiet, dar asta cu indienii si mancarea imi da fiori…
      Prima e ca am vazut videoclipul ala cu un indian nascut si crescut in india care avea un singur sfat pentru turisti si neindieni care vin in india: sa nu manance mancare de pe strada in india!
      Si a doua e ca stiu un caz in care o firma respectabila a trimis niste angajati sa deschida o filiala in india, de, costuri mici, etc, stiti motivele.
      Si in 2 saptamani i-au adus pe aia inapoi cu toate bolili planetei inapoi intr-o tara care nu e america dar era megasmechera, ca sa le salveze alora viata!
      Deci cand vine vorba de india, si de-ar fi de gratis, nu servesc, nu poftesc, nu ma intereseaza!
      Altfel, mancarea lor, din restaurante curatele, desi poate o imitatie banditeasca fata de cea din india (nu contest!), a fost foarte gustoasa! Bravo lor!
      Dar, in concluzie, india….hm, ma gandesc de 10 ori si refuz o data!

    • #10

      eu nu mananc mancare indiana punct. nu au educatia igienei, oamenii sunt niste mancatori de gunoaie de la nastere. degeaba gateste el in Europa, daca pentru el e natural sa isi racaie cacatul de la cur cu mana sau sa bea pisatul vacilor

  3. #11

    Idiocracy reloaded. Si așa bogăția spirituală și materială se măsoară în forme piramidale energetice, nu-i bai. Zalmoxis observă cu atenție și îngrijorare, și ne va proteja de razele decadente provenite din fuziunea criptomonedelor, prin scuturile degajate de tunelurile secrete ale munților noștri. Care , după cum bine știm, aur poartă. Iar noi cu înțelepciunea rusească înainte, nu vom mai cerși din poartă în poartă. Dimpotrivă, vom sapa la canalul europanasiatic, întru slăvirea Mariei sale, domnul nostru . Nu-i rostim numele, pentru că e pacat mortal.

    6
  4. #13

    Stii ce e amuzant la shitcoinul asta, ca nu e cu minare. Practic sunt 1 miliard de Trump coins, din care compania lui Trump mai are 800 milioane ca 200 le-au dat deja drumul in piata. Alea 800 milioane le vor vinde in urmatorii 3 ani, deci practic in jur de 20 milioane pe luna ceea ce inseamna ca va incasa (la pretul de acum) cam $700 milioane pe luna pe urmatorii 3 ani.

    Evident ca nu va ramane la pretul asta, dar ca idee cat de mare e scam-ul si cum e plina lumea de prosti.

    4
    • #14

      le va si da peste nas saracilor ca uite am incercat sa va scot din saracie dar n-ati vrut sa luati trompa

      3
  5. #15

    Eu nu ma pricep, dar sigur voi da, deci daca iau maine de 500 de euro in shitcoins din astea, care sunt sansele sa scot un 10-20% profit la vanzare saptamana viitoare sau peste 2 saptamani ?

    • #16

      mari de tot

    • #17

      Și mai mari dacă iei de o mie sau de 10 mii pentru că investiția ta crește valoarea coinului.

    • #18

      Am intrebat si un tovaras care se ocupa cu minatul de ceva ani, a zis ca a bagat 2000 de euro in shitcoinul lui trump, si ca se asteapta sa creasca de cel putin 2-3 ori in urmatoarele saptamani.

      Plm…nu mi-as fute banii daca e teapa. Cat e de sigur ca NU vor scadea ? 50-50% ?

    • #19

      eu glumesc, boss. vorbeste cu Corban, el e expert in pierdut bani la crypto

    • #20

      Cumva, si eu. Nu sunt fiert sa imi bag banii munciti cu greu in combinatii dubioase, prefer sa merg pe principiul “daca ceva pare in neregula, de obicei e”.

      1
    • #21

      Va avea o bună creștere negativă…

  6. #22

    Ati vazut ba discursul
    lui Trumpescu?Le a dat o la rupere :)))) Cred ca au intrat in sevraj poponarii sexo marxisti cand a zis ca exista doar doua genuri – femeie si barbat. :)))) s a terminat cu propaganda bulangereasca si cu feminismul. Vin schimbari mari. CG e clar ca va fi presedinte dupa discursul asta.

    A, si sa mi bag pula n Biden ca nu l a gratiat si pe Duduianu :)))

    6
  7. #23

    Să moară Jacsana! La încoronare, Melania avea ceva din alura lui Darth Vader. O avea umor? Eu îl locul ei îmi comandam o gardă de storm troopers.

    E rea, dar încă bunăăă…

    1
  8. #25

    Oricum e bine ca prima referire a fost la Justitie. O sa repare el tot ce e stricat pe acolo! Lapuseneanu cu o cusma de par portocaliu. O sa fie misto de tot cu toti sefii de arme servicii etc fie rude cu el fie oamenii lui datori si loiali in prostia lor. E fix Rusia si Coreea de Nord.

    3
    • #26

      George, lasă tati, că pe minorele din Filipine și Thailanda nu ți le ia nimeni…

      Du-te și fă-ți șmecheria în continuare, iar babele lasă-le pentru Freige.

  9. #27

    Nebunul si-a inaugurat mandatul cu o alba-neagra de miliarde, prima dintre tzepele de substanta, specialitatea casei, care vor marca intreg mandatul lui Agent Orange, urmand celei soft cu castigarea alegerilor.

    Il vazui si pe pacientul psihiatric Musk facand salutul nazist de la tribuna.

    Apoi pe Proud Boys marsaluind prin oras cerand eliberarea pucistilor de la Capitoliu. E bine!

    The age of man is over, the time of the orc has come!

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam