Bănuiesc că știți toți de faza cu Popovici care și-a luat un Porsche fără să ne întrebe dacă are voie. Dacă nu știți, în rezumat, cel mai titrat înotător român, multiplu campion olimpic, multiplu campion mondial, un om care a reușit în viață încă dinainte de 18 ani, datorită unei voințe de fier și a unei capacități de efort extraordinare, combinate cu o inteligență ieșită din comun, și-a cumpărat, din banii lui, un Porsche de 150k.

Și un profesor de economie de la ASE s-a apucat să îi bată obrazuln pentru că, la vârsta lui, își risipește banii lui, munciți fizic de el, pe mașini scumpe, în loc să cumpere un apartament, să îl bage la închiriat, să îi aducă venit pasiv și să se aranjeze pe viață, că așa se fac banii.

Privindu-l pe profesorul de la ASE, cum se închiombărează el pe banii altuia, în timp ce el nu se poată căca de foame și are sfaturi mărețe la adresa celor ce îi sunt la îndemână, că nu îl văd dând sfaturi de gen fraților Tate, de exemplu, îmi dau seama că, în rromânia, până și cei considerați deștepți, sunt, de fapt, proști de pute pământul sub ei.

Deci da, băi Popovici? Nu îți iei mașină scumpă acum, când ești tânăr, când ai bani și carieră de succes, când te poți bucura de mașina aia, când te poți bucura de succesul tău și de viața ta, de hoardele de femei care zburdă pe lângă tine. Nu, prietenaș. Iei un apartament în Dr. Taberei, zonă bună, închiriezi frumos cu 700, strângi banii, îi bagi la bursă în EFT-uri și titluri de stat, plus niște indici și, dacă totul merge bine, îți iei Porsche pe la 50 de ani, ca să ai cu ce să te duci la controlul de prostată. Între timp, iei un Golf Plus și mergi mândru.

E funny cum un popor atât de rupt în cur, economic vorbind, cu cunoștințe zero și cu o bursă care există doar pentru a-și putea tranzacționa șmecherii șmenurile, e atât de chitit pe investiții și economisire.

Mai ales pe banii altora. Nu știu sursa pozei, e primită pe telegram.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

109 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Și toți rupții-n chiur care îi luau apărarea profului că ”îl învață de bine”. Și proful care insistă ca disperatul, mai scrie încă o postare, face calcule, ”investiția nu e bună că mașina se devalorizează, dar dacă mâine David nu mai poate înota?” și toți distrușii care fac mișto de David că vai, unde o să conducă, în București? și dă-i și râzi.

    Ne mai mirăm că sunt atâția tălâmbi care votează Georgescu. Păi uite-i, ăștia sunt.

    58
    • #2

      Paradoxal masina aia se devalorizeaza 10…15… 20 de ani. Dar vezi cat costa acum un Porsche de 30, 35 de ani.

      21
  2. #3

    Dupa prof a venit marele maestru al expresiilor medievale!!!

    16
  3. #4

    Stai, ca mai e unul care stie sa dea lectii. Mare jurnalist. El si acum umbla in “trelinguri” si haine ponosite ca sa arate cat de sarac e. Si cand e pe la tembelizor, omu’ vrea sa arate ca din jobul de jurnalist nu castiga mai nimic.
    Ah, si e expert in orice domeniu. De la cratite pana la fotbal si tenis.

    33
    • #5

      Să vezi cum vociferează și Ernu pe tema asta, în stilul lui lacramos babesc. A cine e Ernu, never mind.

      8
    • #6

      Cine e Ernu? E o sageata putinista, un levigat rusesc.

      6
  4. Nu cred ca a fost scrisa intr-o nota agresiva postarea domnului profesor. Cred ca doar a sesizat un derapaj de-al lui Popovici care, din pacate, incepe sa aiba interese si in alte zone decat cea sportiva.

    Suntem probabil toti de acord ca, in conditiile in care toate sperantele noastre sunt in el si el la randul lui a beneficiat de tot suportul nostru, este datoria lui fata de Romania si Romani sa fie concentrat la ce are de facut si sa lase prostiile astea cu masini scumpe si profitat de tinerete.

    Faptul ca are oarecare reusite pana varsta asta nu ii da dreptul sa decida singur ce face rezultatele muncii lui, pentru ca si noi am trait experientele astea langa el.

    Nu e de capul lui pe lumea asta, poate de fapt asta e ce incerc sa spun.

    52
    • #8

      bai, stai, ce ? ai baut dupa sosoaca ?

      25
    • #9

      Presupun că a încercat un pamflet, deși…

      20
    • #10

      In era votantilor cg, calci pe gheata subtire

      23
    • #11

      David Popovici trebuie sa se gandeasca la oamenii care l-au sustinut, care nu au toti bani de masina noua, nicidecum bolid de lux ca ce si-a luat el. Nu e frumos ca el sa se plimbe in bolid de lux in timp ce oamenii care l-au sustinut si l-au crescut merg cu autobuzul. Ca banii care i-a facut nu i-a facut asa doar pe munca lui, s-a investit masiv in el, in baze de antrenament, in conditii cele mai bune la bazin, i s-a platit deplasarea la olimpiade. Practic pe impozitele platite de noi, adica pe munca noastra, a castigat el atatia bani.

      29
    • #12

      Coie, daca e pamflet ce ai scris, e ok.
      Daca nu … cred ca tie ti-a aprobat Cetin comentariul ca sa se amuze la cati iti vor baga … pe gat.

      14
    • #13

      Mie tonul mi se pare chiar sobru, nu știu de unde vă vin idei cum că ar fi „pamflet”.

      9
    • #14

      @Peredhil, e mai ușor să crezi că s-a vrut a fi un pamflet (deși foarte slab) decât ideea unui asemenea prostoi îngâmfat.

      8
    • @Peredhil: Ca sa nu mai zic ca “paNflet” este corect, pentru ca inainte de “P” si “B” se pune “M”, nu inainte de “F”. Ma rog…

      7
    • #16

      Incepe sa aiba interese si in alte zone decat cea sportiva – e un alt mod de a spune ca a dat de p…a.
      Eu i-as recomanda sfatul bunicului meu, footi, nu footi, vremea poolii trece. Daca acuma nu-si ia Porsche, cand e momentul potrivit? Sau asteptarea e sa traiasca precum un calugar? La ce naiba sa se mai duca la munca daca nu se bucura de rezultat?

      12
    • #17

      They had us in the first half, not gonna lie

      17
    • #18

      cat n-am fost atent, vad ca a devenit si ”multiplu campion olimpic”, cred ca am scapat vreo olimpiada.

      4
    • #19

      Domnul w, decât respect, chiar era necesar un astfel de comentariu.

      5
    • #20

      W, zi și de Țiriac.
      (dau o ciorbă)

      4
    • Nea Ilie: E romanul obisnuit, fara bruma de.educatie financiara. A prins un cheag de bani si simte nevoia sa epateze. Pare ca nu are nici un fel de informatie apropo de regulile minime de economisire. O sa il ajunga pacatele la un moment dat. Imbogatitii astia peste noapte nu ai viata lunga.

      5
  5. #22

    Are renta viagera. Cateva mii de euro/luna (2-3?).
    Plus contract cu Dinamo (cateva sute de mii de euro).
    Plus publicitate.
    Chiar daca isi rupe picioru’, tot poate sta cu sula-n sus…

    20
    • #23

      renta e dupa ce se lasa de sport, acu’ e inca pe banii parintilor si a statului iar contractul ala e doar de imagine, ca dupa ce iese ‘la pensie’ canci contract.

      1
    • #24

      Discuția era despre “dacă își rupe piciorul”, adică nu mai poate practica sportul.
      Cumulează mai multe rente viagere.inclusiv pe cea maxima (1.5 x salariu mediu).
      Și Dinamo are bani. D’aia a plecat de la Steaua.
      Nu ii plânge tu de mila!l ca profesorul ala de economie!

      6
    • #25

      La faza cu isi rupe piciorul stiu ca multe vedete isi asigura (la o casa de asigurari) obiectul cu care fac banii. Era o dansatoare care isi asigurase picioarele pe ceva suma de mai multe milioane.

      Cred ca la nivelul asta poate omul sa-si faca o super asigurare privata de viata cu clauza de invaliditate care sa ii permita sa nu moara de foame.
      Adica pana si eu am asa ceva ( nu pe milioane) si sunt nimeni in drum.

      1
  6. #26

    Un Porshe la 50 de ani, in plina criza a varstei a doua, hmmm… nu e o idee rea.
    Daca iti iei unul cand esti tanar, la 50 de ani cand arde buza pe ultimii metri, ce iti iei ?
    Mori frustrat.
    P.S. Glumeam, da ? Bine, glumeam si nu prea…

    13
    • #27

      Dacă te-ai născut în contextul potrivit, la 50+ îți iei câteva divizii de tancuri și pleci la plimbare prin vecini, yolo.

      20
    • #28

      @peredhil:
      – Ocupație?
      – Nu, doar în vizită…

      18
  7. #29

    Credeam ca si-a luat vreun 918 spyder. Cand colo ce sa vezi si-a loat d-ala de saraki.
    Pai bine tinere la valoarea ta, se poate?!

    10
  8. #30

    Sursa pozei este unghii_false_jimmy pe instagram

    7
  9. #31

    Eu daca m-as uita in gura lumii ar trebui sa realizez ca sunt prost si sarac! Da noroc ca nu ma uit! Sau ca in meme-ul ala “nu stiu sa citesc!”

    Cu ocazia sarbatorilor am vb cu cineva care nu mai este in anturajul meu. Mi-a dat niste dume pe care le avea si acum cativa ani cand vorbeam. Eu am tacut, doar nu o sa imi ajut eu dusmanii sa fie mai destepti! Asa sunt unii blocati in propriul cap.

    Eu ar trebui sa mai cumpar niste pamant si eventual sa ma apuc de casa! Da ceva in capul meu imi zice “ia un atv sa te mai plimbi si tu cand vii aici!” Asa ca o sa astept pana prin vara si vad daca imi iau atv sau nu!

    6
  10. #32

    “Am atâția bani acum că nici n-am ce face cu ei. Era bine să-i am când eram mai tânăr, să mă bucur de ei” – Tata, după ce i-au mărit pensia de la 2700 la 2900 de lei.

    41
    • #33

      „Ce bine e când ai vecini liniștiți și nici nu te mai dor oasele.”

      Tata, probabil, dacă funcționa bine OuijaApp.

      21
  11. De aia nu merge tara asta, ca avem prea multi profesori si prea putini care-si cumpara pors.

    10
  12. #35

    Putea sa-si ia Logan si restul sa-i tina cu dobanda in banca.

    6
    • #36

      Avea un hyundai de la Tiriac; nu-i mai trebuia nici Logan. Profesorul ala stie ce vremuri de rahat vor veni si tine cu Popovici sa aiba la saltea.

      2
  13. #37

    Cei care îl critică pe David Popovici sunt aceiași oameni care ar face plecăciuni in fața maybachului lui Becali, eventual s-ar arunca in fata scuipatului lui Gigi sa îl prindă mai bine pe obraz, sa nu se irosească căzând pe jos.

    Problema nu este mașina, problema este persoana. Un tânăr realizat, inteligent, coerent și nebăgat in smenuri si combinații este ceva ce toți ăștia urăsc, pentru că le invalidează teoria pentru care ei sunt ratați, întotdeauna soros și ăia care conspiră împotriva lor.. vezi toți taximetriștii transpirați care îți explică ei ce succes ar fi avut dacă și cu parcă…

    41
  14. #38

    Lasă bă să se bucure cînd e tînar că are timp sa strînga bani, eu cînd mi-am luat în ’93 o Dacie veche de 5 ani de la Budapesta, m-am simțit king of the road, fara exagerare. După ce te tocești, mai greu.

    18
  15. #39

    Chiar dacă nimeni nu va aprecia asta, o să-mi scriu totuși povestea recentă.
    Acum un an și jumătate am cumpărat mașina visurilor mele. Leasing, deci încă nu e a mea. Era pentru prima dată când mergeam la administrația financiară pentru altceva decât să plătesc taxe. Măcar o parte din folia izolatoare de sub parchetul din dormitorul noii vile a lui Iohannis e, probabil, plătită din taxele mele. După trei zile lucrătoare de așteptare, aflu că trebuie să redepun cererea pentru certificatul fiscal, din cauza unei probleme tehnice. După alte cinci zile, refac cererea, pentru că ultima fusese depusă cu o zi înainte de Rusalii și expiraseră termenele. A treia cerere a fost respinsă tot din cauza unei probleme tehnice. O lună mi-a luat să rezolv toate actele necesare.

    În cele din urmă, mi-am luat mașina, 90.000 de euro. La 44 de ani. Nu am spus nimănui la birou, dar unul dintre cei doi oameni care știau, adică eu și colegul pe care-l consideram prieten, a dat vestea mai departe. Când am ajuns la birou, toată lumea știa. Managerul, un neamț cu bunic SS, mi-a zis în față, “acum, dacă ți-ai luat mașină d-asta, probabil că nu mai ai coaie. De azi, trebuie trebuie să lucrezi mai mult”. Și așa, m-am trezit făcând și muncă fizică, fără nicio glumă. Nu era zi în care să nu aud: „Bagă, că ai mașină de plătit.” După șase luni, mi-am schimbat jobul.
    După ce am plecat, am fost sunat de un fost coleg, care mă întreba ce mașină mi-am luat. Cică ieșise la masă cu cineva din organizație, cu care eu nu vorbisem niciodată, dar care povestea despre mine. Ăla comenta că am crize de personalitate și că, de banii ăia, îmi puteam lua un apartament. Mi-e milă de el. Adică, glumesc, nu-mi e. Trist om.

    Cunoscuții au început să-mi ceară bani împrumut pe termen nedeterminat. Când le spuneam că nu am, nu mai vorbeau cu mine. Alții, care deja îmi datorau bani, nu mi-au mai returnat nimic.

    Copiii mei refuză să-i duc sau să-i iau cu mașina asta. Când o fac, mă roagă să-i las la două străzi distanță de școală. “Nu vrem să ne întrebe colegii sau profesorii, ne întreabă destul”.

    Într-o zi, un bătrânel respectabil se oprește să admire mașina. Când mai aveam trei metri până la ea, trage o flegmă pe geamul din dreapta, spunând, “mama voastră de hoți”. N-am zis nimic. Am deschis mașina și mi-am văzut de treabă. Oricum mă duceam la spălătorie. Aproape la două zile o găsesc flegmată, chiar dacă nu stă pe stradă peste noapte.

    Așa am învățat, la 45 de ani, cât de prost sunt. Cum era vorba aia? Asta e mașina mea, dar nu înseamnă că sunt bogat, ci doar iresponsabil.
    Predau leasing! Pe bune!

    54
    • #40

      imi pare rău de experiența ta. Popor de babuini primitivi, asta e

      Sfatul este să alegi una din două căi, ori o vinzi și te supui ideii de discreție, iei o Skodă sau golf, ori te transformi in bombardier agresiv, pentru că românii ăștia care te scuipă incep sa aibă respect pentru tine dacă le dai una după ceafă

      Sau calea 3 – emigrezi într-o țară civilizată

      20
    • #41

      Asta cu emigrantul nu e atât de simplă după 45.

      4
    • #42

      Boss, daca ai bani de leasing la o masina de 90.000, sigur ai de o chirie intr-o tara cu vreme calda si unde nu iti numara flocii toti frustratii.

      Iar daca problema cu emigratul e legata tot de “cei dragi”, atunci poate ca nu sunt atata de dragi si mai da-i in mortii lor.

      13
    • #43

      Citește europolis de Jean Bart și ai să vezi metehnele acestui popor de lihniți de invidie acum o sută de ani.

      5
    • Pe ce dracu’ ai dat 90k?

      7
    • #45

      Un “amarat” de Bmw X3 M50 e acolo, pe la 90.000euro :)) Probabil ceva exotic, ca altfel nu ii pasa nimanui de un bmw, mercedes, audi, etc..

      2
    • #46

      Asta-i poveste de Charles Dickens.

      13
    • #47

      Charles Dickens:)). Nu sunt nici bogat, nici zgârcit și nici nu am ceva împotriva Crăciunului.
      Legat de mașină, o jucărie. Extras din specificațiile tehnice ale mașinii:
      – Emisii de CO2: 227 g/km
      – Consum mixt de combustibil: 12,4 l/100 km
      După cei 34.600 km parcurși până acum, ar însemna că am emis 7.854 kg de CO2 în atmosferă, arzând 4.290 litri de benzină.
      Logica din spatele faptului că emisiile de CO₂ sunt mai mari decât cantitatea de combustibil consumată se bazează pe reacțiile chimice care au loc în timpul arderii benzinei.

      ### Explicație chimică:
      1. **Benzina conține hidrocarburi**:
      Benzina este alcătuită din lanțuri de hidrocarburi (în principal C₈H₁₈). Când este arsă, carbonul din combustibil se combină cu oxigenul din aer pentru a forma dioxid de carbon (CO₂).

      2. **Oxigenul contribuie la masa CO₂**:
      Cea mai mare parte a masei dioxidului de carbon provine din oxigenul atmosferic, nu din combustibil. Masa oxigenului este semnificativ mai mare decât masa carbonului din hidrocarburi.

      3. **Raportul masei**:
      – Atomul de carbon (C) are o masă atomică relativă de 12.
      – Fiecare moleculă de dioxid de carbon (CO₂) conține un atom de carbon și doi atomi de oxigen, fiecare având o masă atomică relativă de 16.
      – Prin urmare, masa unei molecule de CO₂ este:
      \[
      12 \, \text{(C)} + 16 \times 2 \, \text{(O)} = 44
      \]
      Dintre acestea, doar 12 provine din carbonul combustibilului, iar restul 32 provine din oxigen.

      4. **Factor de multiplicare**:
      – Aproximativ 1 litru de benzină produce 2,3 kg de CO₂ atunci când este ars complet.
      – Aceasta înseamnă că masa CO₂ emisă este de peste **două ori** mai mare decât masa combustibilului consumat, datorită oxigenului din aer.

      ### Aplicare la exemplul tău:
      – Ai consumat 4.290,4 litri de benzină.
      – Fiecare litru a produs aproximativ 2,3 kg de CO₂:
      \[
      4.290,4 \, \text{litri} \times 2,3 \, \text{kg/litru} = 7.857,92 \, \text{kg de CO₂}
      \]
      Acest rezultat este foarte apropiat de cel calculat pe baza emisiei declarate de 227 g/km.

      Astfel, emisiile de CO₂ sunt mai mari decât cantitatea de combustibil consumată din cauza masei oxigenului care contribuie semnificativ la formarea dioxidului de carbon.

      7
    • Dude, poate e roz…

      6
    • #49

      Zi-ne bre ce masina ti-ai luat, nu ne mai fierbe cu emisiile vietii, ca nu-i pasa nimanui de salvarea planetei.

      17
    • #50

      Scrie boss ce masina ti-ai luat nu te tot invarti dupa deget. A fost 90k noua sau sh aproape noua?
      Cu 90k iti iei un seria 3 nou dotat bine, nu M3.

      9
    • #51

      Nouă, zero kilometri, singurul model de mașină din care nu ai auzit și probabil nu vei auzi vreodată manele. Sorry, nu pot spune mai mult.

      7
    • #52

      La un preț de catalog de aproximativ 90.000 de euro și cu specificațiile oferite de tine privind consumul de combustibil și emisiile de CO2, putem identifica câteva modele care s-ar putea potrivi. Aceste vehicule sunt adesea modele sportive sau SUV-uri de lux. Iată câteva posibilități:

      BMW M3 sau M4 – Modelele de performanță ale BMW, care au consumuri și emisii comparabile, și sunt în acest interval de preț.

      Audi RS5 – Un coupe sportiv de la Audi care ar putea avea specificații similare de consum și emisii.

      Mercedes-Benz AMG C 63 – O altă opțiune de performanță de la Mercedes, care se încadrează la un preț și specificații similare.

      Porsche Cayenne – Un SUV de lux, care poate avea un model cu motorizare care se apropie de aceste specificații de consum și emisii, în special variantele cu motor V6 sau V8.

    • #53

      Frumos!

      6
    • #54

      acum, cunoscandu-te si stiind ce tip de masini iti plac, probabil Porsche, pentru ca de mercedes e plina capitala si li se rupea lor de tine, scoteai sigla de AMG si puneai un GLE 250 si iti dadeau colegii si bani de benzina. Deci merg pe porsche.

    • #55

      @Arhi tot ce ai enumerat acolo pleaca de la 100k fara optiuni.

      1
    • #56

      Volvo XC 90 (de mii).

      6
    • #57

      PS: Daca e bmw sau porsche preiau eu leasingul, nojoke.

      5
    • #58

      Este vorba de MACH 1. 84k cu niște opțiuni.

      3
    • #59

      jaguar sau ford mustang.

      1
    • #60

      tocmai ce ma apucasem sa scriu jaguar sau ford mustang. mustang mach-e mi-as lua daca as fi milionar. am vazut una gri petrol inchis cand am fost la spalatorie, cu numar de B, leasing presupun. soferul, la vreo 45 de ani, era imbracat la costum de ”treling”.

      2
    • #61

      :)))) Mach 1, nu Mach-E.

      6
    • #62

      Misto jucaria, 5 litri suna ca 5 litri. Nu stiu daca glumeai cu leasingu dar baga-ti picioarele in orice crede lumea si daca careva comenteaza tureaza motorul si spune-le ca nu-i auzi. Viata-i prea scurta ca sa te iei dupa ce zic altii, mai ales romani.

      9
    • #63

      Ai prea mulți cunoscuți cu care te-ai purtat prea frumos până acum.
      Când cineva îți cere bani împrumut nu-i spui că n-ai, ii spui că nu dai din start.
      In felul asta aia care nu mai vorbesc acum cu tine te scuteau de prezenta din start și nu mai aveai iluzia de “prieteni”.
      Ah, n-o sa mai ai parteneri de grătar? Mai bine, rămâne mai mult pentru tine.

      Știu că sună nașpa, dar în copilărie aveam jucării bune, cu care mă jucam doar eu și verișorii în casa/curte, și jucării mai nasoale, cu care ieșeam la joaca cu alți copii.
      Cam așa fac și acum și funcționează foarte bine.
      Dada, mvai, ce creștere egoista, bla-bla.

      10
    • #64

      Daca te incalzeste cu ceva eu am o masina mult mai ieftina decat a ta pe care o tin sub prelata, fiindca toti isi scot cainii la pisare fix pe usile ei. Si cu prima au facut la fel, pana a ruginit in 2 ani ca altele-n 10.

      A doua poveste din tinerete e de cand mi-a dat unul cu care eram combinata atunci o masina de teren la alegere – avea mai multe – sa merg cu ea la servici. La serviciul din afara bucurestiului care iarna era impracticabil dar eu trebuia sa fiu acolo in situatie de urgenta cand cadea zapada peste depozit si era obligatia mea de gestionar sa asigur marfa. Fix prin ianuarie, perioada asta, acum ceva timp de facea inventarul, asta insemna o noapte pierduta. Apoi a nins. Am folosit Jeepul ala toata luna, la vreo 2 sapt dupa inventar ni s-a cerut sa mai facem unul. Eu, naiva, intreb de ce, care e problema, a iesit bine primul. Mi se raspunde de la seful cel mare: vreau sa stiu si eu cine vine cu jeepul la servici si sa ma asigur ca nu s-a furat nimic intre timp. Motiv pentru care retin si acum numele tipului cu care am fost atunci, spre deosebire de numele sefului pe care nu mi-l mai amintesc decat vag si doar litera cu care incepea, fara gluma. 😀

      Morala: daca nu ai firma ta ca sa nu te freci pe coate zilnic cu mancurtii, orice mijloc de locomotie motorizat va fi motiv de raca, invidie, ura samd. Tu alegi daca pui la suflet sau doar observi cum isi dau adevarata masura a inumanului pe fata. Si zi mersi ca nu esti femeie sa mai si indraznesti sa-ti porti singura de grija.

      9
    • #65

      Babaeț, Mach-E e rezervat pentru altcineva, un barosan cu barba de la Constangeles; nu-i masina pentru orice mirean aka lach-e…

      0
    • #66

      Daca nu castigi peste 5000 de euro net/luna e o prostie sa dai 90 000 pe o masina in conditiile in care la jumatate de pret gasesti masini care sa faca fix acelasi lucru, restul pana la 90 000 platesti aiurea marca.

      1
    • #67

      de ce sa iti iei ferarri cand poti sa iti iei hyunday tucson, nu?

    • #68

      Am prieten care câștigă peste cei 5 mii euroi de care zice Constantin, chiar peste 10 mii, și fix hyunday tucson și-a luat :)) mai bătrâioară așa, le vreo 8 ani.
      Asta cu ce “se merită” și ce nu este pur subiectiv, ba chiar intim aș spune, la fel ca sexul și religia. Dacă trăiești pentru că automobile, da, se merită oricât, chit că ai 5 mii sau o mie pe lună. Dacă ești preocupat de școala copiilor sau de case pe lângă București, nu “se merită” să dai nici 2 salarii pe o mașină, deci este irelevant că ai netul peste 5 mii, peste 10 mii etc.

      3
    • #69

      @arhi – Ferrari nu e 90 000 de euro insa la fel ca la orice brand platesti marca si marketingul aferent, iar la 200-300 000 de euro cat dai pe un ferrari gasesti fara probleme masini de 2x mai ieftine care sa faca acelasi lucru pe sosea, ferrari s-ar descurca un pic mai bine pe un circuit dar oricum 99.99% dintre soferi n-au condus niciodata pe un circuit.

      @Dani Corban – La o masina de 90 000 e cel putin 3000 de euro/luna leasingul+asigurarea+revizie+impozit, merita sa traiesti la limita saraciei daca ai 3500-4000 euro/salariu pt o masina ?

    • #70

      Castig peste 6000 de euro pe luna, de multi ani. Am o masina luata SH la 20000. Am avut jucarii cand eram mic. M-ar durea inima sa dau bani munciti pe o masina care costa cat un apartament/o vila.

  16. #71

    In spirit de gluma, deci GLUMA: e totul ok atata timp cat la batranete nu o sa il vedem ca pe multi alti sportivi romani cum cersesc bani de la stat ca nu mai au unde sa stea si sunt faliti.

    Nu stiu de ce absolut de fiecare data si pe fiecare subiect unde “opinia publica” se pronunta…toti privesc lucrurile cu ochelari de cal. Macar daca am si invata incet incet dupa fiecare discutie d-asta cum sa purtam un dialog, cum sa ne spunem parerea, cum sa acceptam si alte pareri fara sa ii etichetam imbecili pe aia care le au, cum sa ne si imbogatim cumva mintea din argumentele celorlalti.

    Oare chiar nu v-a ridicat nici un stegulet de avertizare faptu ca doar pentru popovici asta a existat discutia legata de ce masina si-a luat? Ati mai auzit pe CTP sau pe vreun profesor de economie sa ia vreo pozitie cand nu stiu ce fotbalist si-a luat nu stiu ce? Nu. Deci inainte sa ii etichetati imbecili pe astia ce si-au dat o parere…puneti-va si voi niste intrebari. Ba, ce or fi vrut astia sa zica, de ce au zis ce au zis etc.

    Poate pentru ca pana in momentul asta popovici de unu singur si fara sa fie obligat de cineva s-a pozitionat in spatiul public ca acest tanar echilibrat, modest, care nu pune pret pe lucruri d-astea lumesti, inteligent etc. Nu de mult zicea ca prefera masina lui care nu sare in ochi, nu epateaza. Nu l-a obligat nimeni sa zica asa ceva…putea la fel de bine sa taca sau sa spuna “ba eu sunt pe lux…mie imi place sa imi fac nebuniile…aia e”. Sau “ba fratilor eu sunt cu porsche de mic…trag de mult sa imi iau masina visurilor”. Repet…nu doar ca nu a tacut pe subiect…dar de unu singur si nesilit de nimeni a spus ca lui ii place masina veche cu care merge si cu care nu iese in evidenta.

    Pe scurt, nimeni nu are treaba cu ce isi cumpara popovici sau orice alt om care a facut banii legal prin munca etc. Ies public anumite reactii doar cand imaginea unui om pe care singur si-a creat-o vine in totala discrepanta cu ce face. Eu sunt uimit cum toti care ati reactionat la cele scrise de profesoru pacii sau mai ales de CTP ati ratat fix ideea si v-ati aruncat sa combateti doar aparenta celor spuse de ei.

    22
    • #72

      nu exista nicio idee in ce spui tu. de ce pula mea te freaca pe tine grija ce face el cu banii lui? la 20 de ani nu isi poate schimba opinia, nu isi poate gasi o placere, ca v-ati gasit voi, analistii pizdii sa ii numarati banii? nu are voie sa ii placa o masina scumpa, cand are banii cu care sa si-o ia, pentru ca a zis acum 3 ani ca ii place dacia?

    • #73

      Stai bro ca e o diferenta intre, tip echilibrat si mesia, cred ca unii il confunda cu mesia iar el n-a spus nicaieri ca a iesit sa ii tina locul, a zis ca prin multa munca si pasiune oricine poate reusi (si aici sunt sceptic, cum era ala karatistu omida(scuzati expresia)), facem cu el ca si cu echipa de aur, cand castigau le strigam numele apoi ii scuipam ca nu mai castiga, cred ca e ceva in adn-ul nostru sa ne cautam un mesia care sa ne apere si ajute la toate dar la care sa ne inchinam doar dupa ce ne ajuta.

      3
    • #74

      L-a pus dracu’ sa incerce drogul marijuana si de asta s-a sucit. Treci ba la inotat si lasa masinile si alte prostii, nu tie rusine, vrei sa ajungi ca mutu? De asta te platim, ca sa te plimbi in porche in loc sa te antrenezi? Daca la urmatorul concurs nu iei aur si record sa nu te mai intorci in tara!

      6
  17. #75

    Problema nu e doar la muistul ala de la ASE (care acum cativa ani se rastea la antreprenori ca sa nu mai astepte dupa fonduri europene, ca nu e “coada la tigai de la Mega”), sau la CTP (care tragea de fete la Ramada la piscina).

    Problema e la gunoiul asta de popor, plin de frustrari.

    A dat-o bine “W”, a dat-o bine si “va”.

    N-ai ce face, decat sa iti bagi pula in tot si sa pleci.

    E interesanta oricum discutia vis-a-vis de criza varstei de mijloc, dar si de eternele sfaturi basite pe care le-am auzit cu totii de la parintii si bunicii crescuti in epoca de aur, caca-m-as pe ea de epoca si pe ei de imbecili.

    “Nu-ti schimba jobul, ca nu se stie daca mai gasesti altul”

    “Nu comenta in fata sefilor, fii umil, tacut si modest, capul plecat sabia nu-l taie”

    “Nu te duce in calatorii si vacante, pune banii deoparte ca nu se stie niciodata”.

    Samd.

    Bah, o viata aveti. Una. Nu se repeta, nu exista a doua sansa.

    Puteti sa vi-o traiti cum vreti si cum puteti, si sa fiti macar putintel aproape de fericire, sau puteti sa va bagati sub cur si POATE dupa 60 de ani sa va carati cu tot cu plosca si cu cadrul undeva unde ati visat ca veti ajunge toata viata, ca veti putea manca ceea ce nu v-ati permis niciodata, ca veti putea conduce si altceva in afara de ascutitoarea aia luata la a paishpea mana cu 5000 euro.

    Nu stiu cum sa exprim cat e de trist de fapt articolul asta, si reactiile din public.

    25
  18. #76

    Corneliu Vadim Tudor: ” Acest C.T.P. nu scria cu cerneală, ci cu venin. Eu l-am poreclit Crocodilul Chelios – şi aşa i-a rămas numele. Mai ţineţi minte ce figură de aducător de veşti proaste, sau de cioclu, făcea el la un post de televiziune, cu rubaşca muncitorească şi urechelniţa în Trompa lui Eustache, pozînd în faţa unui raft cu broşurele din Colecţia de 15 lei ? Cine mai era ca el ? Etalon moral. Guru, la care gura bate curu’. A încercat şi literatură science-fiction, dar a dat rateu după rateu. De ce ? Individul e ca o nucă putrezită, gol pe dinăuntru, fără strop de talent. Ratat în viaţa de familie, el a crezut că se impune printr-o atitudine de Gauleiter, care strîmbă din nas la orice.”

    Bahahaha!… Am dat de textul asta cand l-am intrebat pe Googu “vadim crocodilul chelios pui”.
    Povestea Vadim la un moment dat ca CTP i-a furat lui fiu-sau pulpa de pui din farfurie. Vag imi aduc aminte de povestirea aia. Cautati voi povestea daca aveti timp si rabdare, ca eu m-am luat cu niste zaibar in gura + ca am mai intinerit cu un an si nu mai am rabdare. Ma bag la un episod din “Snowfall.

    Mi-am dus aminte de scoala de ftere in gura a lui Alcibiade (romare .ro —), pe care zic eu, am absolvit-o cu brio, si am gasit un site care functioneaza. Zilele urmatoare o sa dau pe acolo, sa vad ce si cum.
    Jos mafia, sus Patria!

    8
    • #77

      Scuze dar trebuie sa fii mega bătut în cap sa crezi ce debita un jeg ca Vadim.. da avea talent egal la injurii în România mare și la pupat in cur comuniști

      CTP o mai ia pe arătură, dar moral face cat 300 de “tribuni”

      12
    • #78

      Era genial Vadim ca pamfletar. Lu ziaristu ala Petre Mihai Bacanu i a zis ca seamana cu un soarece fiert in ulei de frână :)))) Lu ala Parachivescu mustaciosu zicea ca are figura de frizer mort :))))) Si ca seamana cu Sadam Husein. Avea geniu Vadim in treburi d astea :))))

      10
    • #79

      CTP e doar un comunist basit, pentru mine va ramane mereu ala care cu manie proletara infiera tineretul care nu mai manca mici ci mcdonalds.

      5
    • #80

      CTP transpira cand e iintrebat despre moartea partenerului sau de la adevarul, care a murit cazand un volvo peste el. intamplator.

    • #81

      Da ba, Platule, i-a scris ode Odiosului, ceea ce automat inseamna ca nu exista Mafie- asta fiind principalul motiv pentru care era facut nebun.
      FFWD2024- Mafia nici nu se mai ascunde. Ba chiar se pisa pe tine cu bota(Nordis).

      Si mai era facut nebun cand acuza fraudarea alegerilor.
      FFWD 2024 – PSD il inpinge de la spate pe Simion (au si recunoscut) , iar PNL pe Georgescu.
      Cand nu le-a convenit rezulatatul, au spus “stop joc”
      Ce a mai zis si nu s-a adeverit?

      Vad ca zici ceva de moralitate. Ia rumega asta. Cum ti se pare ba, Platule?
      x.com/DEXVirus/status/1866166929024528453

      3
    • #82

      Am o părere foarte bună, și îl felicit pe CTP pentru că a influențat alegerile în așa fel încât să nu ajungă extremiștii la putere.

      Este un lucru moral și corect să suspendăm regulile jocului democratic atunci când este pus în pericol de astfel de deviații. Luați va Vadimii și Georgestii și cărați-va acolo unde a murit navalni.

      Problema cu mafia PSD e secundară, nu am zis că nu există, ăla E whatabousitmul tău. Dar fascismul este un pericol mult mai mare

      4
  19. #83

    Ion – devenit John – facuse bani în America. O dată pe an revenea in satul natal și dădea câte 100$ fiecarui cap de familie, cadou. Într-un an… doar $50… “îmi pare rău, copiii au crescut, taxe școlare mari…”.
    Gheo, către Vasile: “hai bre acasă, că bulangiu’ ăsta își tine copiii la școală pe banii noștri!”

    31
  20. #84

    Eu am zis inaintea lu CTP ca m a dezamagit Popovici prin acest gest, ca e efeminat, materialist, poponaut, n are barbatie, n are personalitate. n are stofa de mare campion ca Nastase , Hagi , Nadia sau Halep. clar. a fost o zvacneala si s a fasait. Sper sa ma insel. Si nimeni se pare ca nu a inteles nu a priceput ce a scris CTP. Nu s a referit dpdv material, ca de ce si a luat masina respectiva. El l a criticat fiindca a spus public ca asta s fost visul lui si asta e un vis bicisnic, adica un campion adevarat ca el nu ar trebui sa spuna ca asta e VIS. E un cacat, un obiect, un fier. El ar trebui sa spuna ca visul lui e sa fie cel mai bun din lume, sa ia aurul la 100 m, sa fie nr 1 in lume, sa fie multiplu campion olimpic, deci ceva legat de performanta in ceea ce face. Asta ar trebui sa fie visul unui campion adevarat. nu sa spui ca visul tau e o masina. Masina e un obiect de uz pe care il folosim si atat, un fier trecator in pula mea, o caruta. Cand spui ca ai un vis trecsa fie ceva nobil, inaltator, vis te duce cu gandul la ceva maret, nobil. Cum a spus Martin luther King – I have a dream! Ce model si ce mesaj transmite Popovici tinerilor, copiiilor si oamenilor care il admira si pt care e un model? Ca tu ai inotat si muncit pt masini? Sau ai inotat ca sa fii cel mai bun? trebuie sa ti doresti sa fii cel mai bun din lume, sa ajungi multiplu campion ca Phelps , sa iei aurul la 100m, sa fii cel mai bun din lume. Asta trebuie sa fie visul lui, daca vorbesti de vise in mod public, ca persoana publica si model inspirational. Prin asta dai un exemplu nobil tinerilor, arantandu le ca ai vise nobile, teluri inalte si superioare , si prin asta ii vei inspira. nu sa spui ca ai vise masini. Deci problema nu e ca si a luat Porsche, sunt banii lui lui merita si 10 Porsche. Problema e cand spui ca asta e un vis si un tel, din postura de campion si model pt copii si tineri, cand spui induci ideea ca pt asta inoti, ca sa ajungi sa iti iei o masina, o bucata de fier. Nu, telul si visul si exemplu pe care tu trebuie sa il dai tu ca si campion este sa fii cel mai bun din lume, medaliat olimpic , sa ti doresti asta. Pt ca are clar un potential. Dar se pare ca nu are caracter si stofa de campion repet,ca Nadia Hagi Nastase sau Halep.

    Hai sa o luam pe Halep de ex. Halep nu am auzit o niciodata sa spuna ca visul ei e o masina sau hoteluri sau bijuterii etc. Si Are masini case si de toate etc. Dar nu am auzit o spunand ca astea au fost visele ei. Am auzit o spunand ca vrea sa fie cea mai buna din lume, sa ia grand slem uri , Wimbledon etc. Ceea ce a si facut. Deci asta e diferenta intre un adevarat campion ca Halep si partaru asta efeminat Popovici dupa care bălesc toate babele si purcelele feministe. O sa vedeti ca n o sa mai castige nicio medalie sau titlu important, cu mentalitatea asta defetista, bolsevica, plebee de cacat.

    17
  21. #85

    Ura! Calin Georgescu presedinte

    1
  22. #86

    e plina lumea de sportivi care au castigat milioane. unii au ajuns multimilionari sau chiar miliardari, altii sunt declarati in faliment.

    3
  23. #87

    Nu ma prea pricep la porsan-uri, dar sper ca VW nu pune tot 2.0 tdi de pe celelalte carute.
    Dar ca tot romanul ajuns, prima data isi ia masina bengoasa, ca sa moara neamurile, dar sper ca campionul nostru sa nu se urce beat, drogat la volan sa moara si familiile altora.

    3
  24. #88

    Multumesc. M-ai racorit.
    Cel mai usor e sa fii destept pe banii altuia.

    1
    • #89

      @d
      ”romania este pe ultimul loc in europa la ponderea practicantilor de sport din lipsa infrastructurii.”
      Păi cum, n-a făcut Născase 200 de săli de sport? Dar la tictoc e mai ușor și nu transpiri…

      5
  25. #90

    Ce rupt în cur sînt, că nici măcar un Golf plus nu am și bat aproape de 60…

    5
  26. #92

    E celebră la noi afirmația:

    “Eu de banii ăia…”

    Coane nu ai tu treabă, nici David Popovici nu a venit sa te intrebe ce faci tu cu cei 15 lei ai tai, nici tu nu îi spui ce ar trebui sa faca cu 150k euro ai lui.

    7
  27. #93

    Încă un comentariu și gata, că se termină antrenamentul fizic al lui fimiu, în timp ce eu am stat cu curu’ în mașină, la căldură, comentând pe blogul lui Arhi. De 10 ani face fotbal, iar de doi ani are antrenament zilnic și meci în weekend. Anul trecut a intrat la mate-info fără nicio pregătire suplimentară, practic doar cu ce-a prins în clasă, că în rest, pula timp. Aleargă 6-7 km la fiecare antrenament, monitorizat constant cu ceasul de la mână, are aplicație de nutriție pe care n-o poți păcăli, că te cântăresc și măsoară lunar, plus teste cu camere cu AI. Bagă sprinturi și rezistență miercurea, că-i rupere, trebuie să scoată timpii ăia. Nu poți minți ceasul, nu-l poți da jos de la mână, nici să spui că te-ai culcat mai devreme de 22:30, care e limita admisă.
    De 10 ani face fotbal și de 12 face insulină, 5-6-7 injecții pe zi, de cât e nevoie. Chiar e șmecher rău copilul. Și după atâta muncă și sacrificiu, dacă, cine știe, poate va ajunge să câștige din pasiunea lui, iar diabetul se va vindeca, să vină vreun deștept să-i spună că mai bine investea banii în altceva, decât într-o mașină de înghețată? Cum să nu-l fuți în gură?

    14
    • #94

      PROFU’ de la ASE atat a putut debita singura idee pe care a avut-o e sa ia un apartament??? Si MF asta preda economie ? Ne miram ca economia e unde e?
      Lui David Popovici nu au dreptul subdebilii astia sa ii dea stafuri. Astia nu au demonstrat nimic. Baiatul asta poate sa isi ia ce vrea la cat a mincit.
      Plini de lepre cu idei… astia edica tineretul?? Jizzasss

      3
    • #95

      @M
      Păi nu mai era unul cu ”banii în mișcare”, iar el și-a înțepenit economiile într-un apartament de vacanță că este mai sigur decît bursa mult lăudată?

      4
  28. #96

    si din prima si din a doua postare a profesorului de la ASE eu am retinut lectiile de economie, nicidecum ca l-ar judeca sau invidia pe David pentru ce isi cumpara din banii lui. David era un exemplu de asa nu pe partea cu investitia intr-o masina scumpa care se devalorizeaza rapid si necesita costuri continue si foarte mari. Acu’ putin timp, David avea alta parere despre masinile scumpe primite de la sponsori, probabil ca intre timp s-a gandit ca e mai ok sa le vanda pentru a plati darile pentru Porsche 😉 www.gsp.ro/gsp-special/diverse/david-popovici-ion-tiriac-masini-760140.html

  29. Eram toți ocupați sa discutăm nimicuri gen cum era ne conduca Georgescu, cum CCR inca nu a prezentat o explicație, cum nu stim cat ne mai conduce Maria Sa Ficusul, dinastea. Noroc ca si-a luat Popovici masina scumpa sa ne concentram si noi pe lucruri cu adevarat importante.
    P.S. recomand podcast-ul cu el la Micutzu

    11
  30. #98

    La banii care-i castiga Popoviciu isi permite masina deci ctp et comp sunt romani adevarati neamuri de-a lu’ Dabija.

    1
  31. #99

    Amuzant este faptul că mulți dintre adulatorii lui DDP chiar cred că acesta s-a apucat de mic de înot având în cap ideea : „Vreau să înot pentru țara mea, vreau să cuceresc medalii pentru țara mea!” A început din motive medicale, i-a plăcut, s-a lipit de un club finanțat de la bugetul statului, a primit sute de mii de euro din bani publici (cu care, accentuez, poate face ce vrea) pentru medaliile câștigate. După ce va renunța , va trăi bine mersi din renta viageră , va rămâne angajatul clubului ca antrenor și în câțiva ani va reintra în anonimat. Un nume în niște statistici. Atât va rămâne în urma lui. A refuzat ofertele din SUA, aici studiile sunt gratuite, banii vin de la buget fără nicio problemă…
    Recent , o bună cunoștință a ieșit la pensie. Timp de 42 de ani prin mâinile ei au trecut vreo 350 de copii cărora le-a dat un start bun în viață. Unii și-au adus, după ani, proprii copii tot la clasa dumneaei. Alții îi transmit felicitări de sărbători chiar și după 30 de ani, recunoscători că i-a îndrumat cum se cuvine. A ieșit la pensie epuizată psihic, cu o pensie pe care marele înotător probabil o cheltuie la o ieșire cu iubitele ( fata și mașina). În ultimii ani de carieră, salariul ei ajunsese pe la 1300 de euro. Sumă la care mulți vor huidui, prea mult… Pentru mine, ea a realizat de de 350 de ori mai mult. A muncit 42 de ani pentru comunitate, nu pentru sine.
    Personal, aș da sute de mii de euro olimpicilor internaționali la mate, fizică, chimie, să rămână aici și să creeze valoare. Oricum, banii publici nu au ce căuta în sport.

    4
    • #100

      amuzant e ca cel mai jegos judecator, ultimul parlamentar, cel mai proaspat general au salarii si prime mai mari decat popovici, lunar. dar te fute grija ca cel mai bun inotator din lume e platit din bani publici. asa cum sunt platiti, de altfel, TOTI ceilalti sportivi participanti la olimpice si mondiale. de aia o sa iasa georgescu, pentru ca sunteti prosti, ba, prosti de pute pamantul de sub asfaltul unde va tineti talpile. toate statele stimuleaza sportul, pentru ca tinerii, copiii sa faca sport, sa aiba oameni sanatosi. doar la noi sa nu, ca ce pula mea. dar la meciuri de fotbal te duci? aplauzi? stii jucatorii din liga? ca si acolo jumate din bani sunt de la stat. dar acolo iti place, e mișto, intelegi ce se intampla.
      prosti, ba, prosti.

    • #101

      Buna ziua, am trecut pe aici doar sa va spun ca sunteti prost, foarte prost. A fost mai rapid Arhi sa va explice si de ce.

      Semnat: mama de inotator

      1
    • #102

      @Sebi:
      Amuzant, doar că foarte trist, e că în afară de invidia aia neaoșă românească, specifica mediocrilor al căror maxim în viață a fost locul 28 la concursul de muls oaia la ei in comuna nu ai nimic de comunicat.
      Ai da tu olimpicilor? Pai baga, da-le, daca poți.
      Ah nu poți pentru că ești de fapt pielea dorsala a lui Sosoaca.

      1
    • #103

      @Arhi esti sigur de asta? “asa cum sunt platiti, de altfel, TOTI ceilalti sportivi participanti la olimpice si mondiale. ”

      Sebi zice chestii de bun simt. Se discuta aiurea despre ca x a cumparat o masina sau alta, care e o discutie desigur irelevanta.

      Relevant e despre ca in Romania e o situatie diferita decat in US sau alte tari europene mai dezvoltate. E normal sa se plateasca rezultatele olimpicilor? Putem sa discutam ca da, dar desigur asta inseamna mai putini bani pentru ceilalti sportivi.

      Care e cel mai bun motivator pentru rezultate si care sunt rezultatele care sunt relevante? Noroc ca exista rapoarte si studii – printre altele zic ca ce face Romania cu sprijinul direct al statului pentru sportivii de top e contra productiv si duce la rezultate mai slabe si o populatie mai nesportiva.

      Cati bani de la buget primeste un olimpic prin lume?
      link: en.wikipedia.org/wiki/Incentives_for_Olympic_medalists_by_country

      The U.S., for instance, is awarding $37,500 for each gold medal

      Daca era spaniol primea $111,562 (taxati) si 0 renta viagera.

      In Romania primeste $145,800 In addition, Olympic medalists are entitled to a lifetime monthly payment, calculated as up to 1.5 times the gross average salary after retirement.

      alte linkuri utile (niste pdf de cateva zeci de pagini pe subiect):

      ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/project-result-content/a5da8cad-3bd4-4cc8-b940-6f6f32cb211e/EMPLOYS_Interim_Fact_Report_1.0.pdf

      www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/etudes/join/2004/341532/DG-4-CULT_ET(2004)341532_EN.pdf

      1
    • #104

      alex, esti prost. cate medalii de aur ia echipa US si cate ia romania? cine trebuie sa stimuleze sportul de performanta? salut.

    • #105

      @Arhi esti dragalas, dar aia care sunt mai destepti ca mine si ca tine zic ca fix “stimulantele”astea nu stimuleaza sportul. Ai cateva pagini in linkurile alea. Adica Romania are rezultate mai slabe la sport TOCMAI pentru ca are politica asta comunista de gestionat sportul.

      E contraintuitiv dar asta e viata.

      Legat de sport ai doua variante:
      – una comunista unde ai varfuri (in sport la fel ca in educatie), “olimpici”, care sunt scosi in fata si care devin imaginea statului, poporului si traiasca partidul. Sunt platiti de stat, sunt la cluburi de stat, platite de ministerul apararii, etc.
      – si cea civilizata unde cluburile sunt private, banii de la stat merg spre copii, studenti, infrastructura care e accesibila tuturor.

      Ocazional in varianta civilizata sunt mai putini olimpici dar cumva toata lumea e mai sanatoasa, productiva si mai sportiva.

      In educatie e clar ca olimpicii sunt scosi in fata chiar daca educatia din Romania e mult ramasa in urma. Exact la fel e si la sport.

      E un subiect incarcat emotional dar altfel da, am ajuns rau in sport si in educatie pentru ca nimeni nu discuta ideile astea stupide ca ar trebui sa fie posibil pentru toti copii sa faca sport si sa fie educati. Mai bine ne bucuram de varfurile NOASTRE si e oricum mai ieftin.

      1
    • #106

      vezi ca ai dedicat un articol intreg mai sus. google, 3 linkuri, specialist. dupa care ne mutam pe condescendenta. e ok. ti-am zis deja ce aveam de zis, pentru mine subiectul e inchis.

    • #107

      @Alex: un sportiv din state are sponsori inca de pe bancile scolii. Cand Popovici aparea in reclame la ulei de peste Mollers, Caeleb Dressel lua mii de dolari lunar de la universitatea din Florida.
      “For the 2014–15 school year, the University Athletic Association budgeted more $100 million for its sports teams and facilities”.

      Trebuie sa intelegeti ca, in afara de tarile astea pe care le dati voi exemplu si care au un bazin la fiecare colt de strada (apropo, pe asta nu o mai vedeti), restul tarilor nu ar performa deloc fara bani publici.

      Dar bine ca veniti cu exemple de profesoare care au crescut sute de elevi (de parca un elev sta doar intr-un profesor) si care merita milioane

      1
    • #108

      @punKreas absolut de acord cu ce ai zis. Exact asta e problema ca rezultatele sportivilor sunt utilizate de politicieni ca alternativa – in loc de libertate, economia privata dezvoltate sa permita sponsori de milioane sau sa se faca “piscine la orice colt de strada” se face campanie electorala prin defilarea varfurilor.

      Caz de manual. Nu e nimic special sau pentru specialisti.

      Altfel da, subiectul are o incarcatura emotionala. La fel cum e cu stadioanele de fotbal. La fel cum e si cu pensiile din structurile de forta ale statului. Pentru ca, bineinteles, e important sa fie rasplate varfurile.

      De catre stat. Asta e solutia la probleme. Statul sa faca. Ceva. Pentru varfuri. El da lumina si speranta. El si partidul, pardon, partidele – PSD/PNL.

      1
  32. #109

    Oricum, in concluzie oricum e o pizda Popovici, un efeminat. Barbatii adevarati nu isi iau niciodata Porsche. Asta i masina de poponari. . Mercedes in primu rand e marca barbateasca. Rolls Royce iarasi e masina de barbati. Bentley e marca popobara efeminata . Deci cam asta.

    Si ca sa va zic sincer, mie mi a placut Popovici la inceput, cand era mai barbat mai sigur pe el mai cu coaie si zicea vrea sa fie cel mai bun din lume si sa doboare recordul. Dupa aia s a prostit ca un carnat, la ultima olimpiada a declarat ca nu cobteaza ce loc ia, el concureaza doar de dragu de a cobcura. Atunci dacte n mortii ma tii si stai acasa sau zi le la aia sa iti dea ultimu loc din start, ca tu oricum participi de dragu de a participa. asta e atitudine poponara de femei, defetista, el trebuia sa declare, vreau sa castig vreau sa spulber record si sa aduc aurul in tara . vreau sa ii mananc ficatul chinezului. Daca esti smecher. Ilie Nastase asa ar fi declarat. Asta inseamna personalitate. Si chiar daca nu castigai, te apreciam pt spiritul de lupta si pt cum te luptai. Asa ca mi bag pula in el daca nu se schimba.

    Si cu visul v am zis, pai sa l luam pe Floyd Mayweater, care stiti cum se da mare cu ceasuri cu stive de bani cu masini etc. Eh, dar niciodata nu l am auzit sa zica – ,,ba asta a fost VISUL” meu sa imi iau masinile ceasurile casele astea etc. Niciodata. Nu, el a zis si zice ca e TBE , cel mai bun din toate timpurile. mai bun decat ali, decat tyson decat toti. Asta e visul lui. deci asta e atitudine de campiob. Asta e atitudibea care imi place, atitudibe de barbat cu PERSONALITATE. daca venea si Popovici sa se dea mare asa, sa faca arogante, sa zica ,, – ce faceti ba, ia uite ce porsche mi am luat si mai imi iau ca sunt smecher si mi sugeti pula pt ca am dovedit ca sunt campion si vreau sa fiu cel mai mare asta e visul meu sa spulber recorduri sa fiu numver one” Intelegeti? nu, ag mi am luat si io porsche a fost visul meu , mi am facut si eu o placere” de parca se si scuza . ce dracu ba asta e barbat?

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam