Când eram prin clasa a 6 a sau a 7 a, cred, începuse efortul titanic de iubire la adresa tovarășului și a tovarășei Ceaușescu la modul grotesc. Toată ziua, peste tot, cântau imnuri cu o epocă de aur ceaușescu, prostălăul ăla de Duban ne conducea pe drumul luminos al pionieriei (eram și eu undeva, pe acolo, printre ăia din fundal) iar la școală era teroare cu preamărirea. Totul era datorită tovarășilor, chimia exista datorită tovarășilor, știința exista datorită tovarășilor, manualul de fizică avea mai mult comunism în el decât fizică. Știu că m-a forțat diriginta (Olteo, sper că arzi încet) să învăț o mizerie să o cânt în fața clasei, ceva cu Di pi muntili înalt, am un cântic di cântat, că eu cânt di ci îi drept, di partidul înțieliept, de mi-era jenă și să respir fmm.

Anyway, ce voiam să zic e că comunismul nu e mort, nu a murit și nu va muri niciodată. Uitați-vă ce odă a bucuriei și-a organizat vaca aia de Elisabeta Lipă. BĂĂĂ, ASCULTAȚI CE ÎI OBLIGĂ PE COPIII ĂIA SĂ RECITE!

Pur și simplu mi s-a făcut greață, este efectiv aceeași marcă de gunoi de pe vremea tovarășului, au schimbat doar adrisantul.

Da, doamnă Elisabeta Lipă, TOATĂ LUMEA VĂ IUBEȘTE și toată planeta.
Doar că unii v-am iubi mai mult #ânkur, stimată comunistoidă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.