Scris de Ionuț

Prima oară când m-am gândit la a pleca din țară a fost când am citit, pe arhiblog, acel forum cu emigrarea în diverse țări. Cred că ăsta a fost primul gând, ceva de genul Haide bă, atâția proști vizibil care pleacă și nu oi fi eu în stare? Adevărul e că voiam demult să plec, cam de pe la epoca Dragnea, dar dintotdeauna mi-a fost frică de necunoscut, de oameni, de ce pot găsi acolo. Dar puteți să vă lăudați că mi-ați dat imboldul necesar ca să plec, deși mai târziu. Și, uite-așa, s-au făcut vreo 3 ani de când sunt pe Costa del Sol, trăiesc printre spanioli și mi-s mândru. Și de asta, și că sunt român în Spania (ca idee, foarte mare comunitatea de români din țară, efectiv oriunde te învârți dai de un român, nici să bârfești cu nevasta în română nu îți vine, că posibil să te audă cineva)

Ca să revin la subiect, după vreo 2 ani de plătit chirie, m-am săturat să dau bani aiurea pe un apartament la care pot plăti o rată, dar la jumătate din preț. Practic, în chirie plăteam cam 1000 de euro, apartament plus parcare, la rată plătesc 570, un apartament similar, 2 dormitoare (3 camere, cum se zice în România), cam 100mp.

Cum faci să iei rata?
Simplu. Te angajezi, muncești, strângi bani de avans, faci rata. Bine, glumesc.
Pentru început, pă Spanea impozitul la cumpărarea casei e foarte mare, ca și costul agenției imobiliare. Impozitul e 7% dacă ai peste 35 de ani, redus la 6 dacă imobilul devine reședința ta de bază. Taxa agenției imobiliare este între 3-5% din prețul casei și poate fi plătită de cumpărător sau, mai rar, de vânzător. Agenții sunt la fel ca în România, pe haiducie și, dacă te prind că nu cunoști un minim de bază, pot să te ardă fără să simtă. De exemplu, la mine, una voia să îmi ia un avans de 10 000 de euro, plătiți cumpărătorului, drept ofertă de cumpărare, iar ăla putea să accepte sau nu, moment în care, dacă refuza, teoretic, eu aș fi primit banii înapoi. Dacă accepta, banii rămâneau la agenție și aveam vreo 50 de clauze prin care puteam pierde banii, pentru tot felul de motive, gen Nu ai mărturisit, cu sinceritate, toate sursele de venit. Citiți tot ce vi se pune sub nas, dacă nu citiți și semnați, aici nu e România, vine după voi toată lumea, inclusiv poliția, chiar și pentru cauze civile.

Ca să poți lua creditul, trebuie să ai avansul de minim 20% din costul casei, plus taxele și costurile asociate achiziției. Ca idee generală, pentru un apartament de 150 000E, avansul e de 30 000, iar costuri asociate, plus impozit, în jur de 13 000. Deci, în total, în contul bancar trebuie să dețineți 43 000. (vă interesează prețuri și simulare, idealista.com)
Pe lângă avans, trebuie să fi muncit minim un an fiscal în Spania și să fi plătit impozite, totul dovedit printr-un document numit Declaracion de la renta, document pe care vi-l dă contabilul. În Spania nu ai cum să nu ai contabil propriu, pentru că sistemul fiscal presupune chestii diferite de românia. Declaracion de la renta se face în aprilie, deci, practic, ar trebui să munciți cam un an și jumătate înainte de a putea deveni eligibil pentru o bancă.

Dacă sunteți liber profesionist și nu sunteți angajat, cum sunt eu, de exemplu, pe IT, există un fel de PFA spaniol, care se numește autonomo. Din momentul în care îl înființați, este ca și cum ați fi angajat. Vă plătiți singur asigurările sociale care, în primul an, sunt vreo 85 de euro lunar și asta înseamnă contribuție minimă la pensie plus asigurări de sănătate. Anul 2, 150 de euro, iar din anul 3 sunt procentuale pe venit, dar nu mai mult de 420 de euro lunar. Pe lângă ele, în fiecare lună vi se vor reține 20% din veniturile legale, dovedite prin facturi. În aprilie, anul următor, la declaracion de la renta, se face o recalculare, în funcție de ce deduceri aveți și, foarte important, funcție de totalul cumulat al sumelor, pentru că, de exemplu, dacă câștigați peste 60 000 euro anual, impozitul pentru suma ce depășește 50 000 este de 47%, iar bracketurile astea merg în jos până la 20 000. Dacă sunteți curioși exact, google vă este prieten, apar rezultatele chiar pe prima pagină.

Ce e important este că unele din băncile spaniole acordă împrumuturi și pentru venituri obținute în alte țări, dacă sunt dovedibile prin acte și dacă se plătește împozit și în Spania. Nu vă lăsați amăgiți de glumița aia cu Acordul de evitare a dublei impozitări, taxele de 8% pe care le plătiți în România sunt glumiță, dacă aveți rezidența declarată în Spania, trebuie să plătiți aici diferența până la bracketul financiar la care vă aflați. Și aveți rezidența declarată aici, altfel nu ați avea cum să vă luați creditul.

Ultima parte, creditul în sine. După ce vă găsiți casa dorită, se semnează un precontract cu un avans minim (eu am plătit 2000E), iar cu acel precontract se merge la bancă. În 100% din cazuri agenții imobiliari îi cunosc pe cei de la bancă și, de acolo, discuțiile se poartă între bancă și agenție, fără să vă mai implice, legat de apartament/casă.
Lucrul cu băncile spaniole este foarte simplu și nu are legătură cu ce vedeți voi în România, cu angajate gomoase, 50000 de acte legalizate la notar, umilințe și sărumana și restul de căcaturi specifice. Eu am intrat în banca de unde am luat creditul văzând un afiș, din stradă, ceva cu Creditul nostru ipotecar, după ce mă ridicasem de la masă, de la cafeneaua de peste drum. Bună ziua, bună ziua, aș vrea un credit. La modul cel mai direct posibil, aceea a fost una din cele 2 dăți în care am fost la bancă, a doua oară am fost când am semnat actele de acordare a creditului. Ți se cer varii acte, toate ți le poți descărca de pe net singurel și le trimiți pe email către bancă. Oricum, ca idee, veniturile mele, cumulate, undeva la 4000-4500 de euro au fost suficiente, pentru mine. Din ce am înțeles, cam un 2000+ de euro este suma câștigătoare, pentru un credit de 100-150 000, pentru că rata nu depășește 30% din venituri. Nu e o informație sigură, e doar așa, dintr-o discuție informală, deci nu o luați ca bază de plecare. Dobânda pentru creditul meu, fixă, este de 3.25% în primul an și poate crește până la 4.25%, dar există niște bonificații de 0.1% pentru diverse chestii care pot fi făcute prin banca respectivă, care te pot ține foarte aproape de acei 3.25

În rest, actul de cumpărare, în sine, e foarte simplu. Treebuie să aveți toți banii aceia în cont, în ziua semnării contractului, la notar, vor fi prezenți și reprezentanții băncii care, după semnarea actelor, vor da vânzătorului un cec cu suma, banca se ocupă de plățile către vânzător și de trimiterea banilor pentru taxe și cheltuieli, voi nu trebuie să faceți nimic. Overall am semnat exact 3 hârtii, din care una era ceva cu GDPR. Aveți grijă, trebuie să știți spaniolă la nivel de minimă înțelegere, dacă spuneți notarului că nu vorbiți spaniola, nu se face nimic până nu se aduce un translator.

Și cam aia e. Actul de vânzare îl luați a doua zi de la agenție, bănuiesc că și funcție de companie agenția se ocupă de mutarea contractelor de utilități pe numele vostru, după care sănătate și virtute. Nu e greu, nu e complicat, dar nici nu e neapărat simplu. Spaniolii își supraevaluează casele, mai ales pe Costa del Sol, e greu să te descurci între prețuri, zone, în funcție de ce ai tu nevoie, agenți șmecherași, vânzători șmecherași și ce mai apare pe traseu. Dar, cu antrenamentul de România, ar trebui să vă descurcați fluierând. Nu uitați că Spania e o țară formată din regiuni autonome, fiecare cu legislație proprie și condiții proprii, lucrurile pot să difere destul de mult între Madrid și Valencia, de exemplu. Nu știu dacă diferă sau cât de mult, doar vă zic că e posibil.

Cred că, în mare, am acoperit ce era necesar, dacă mai aveți întrebări, puteți să întrebați în comentarii, vă răspund, în limita și măsura a ce știu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.