Am cunoscut, mai demult, într-o altă viață, o gagică ușor hoeish, very high body count, genul care dacă i-ai plăcut, măcar tranzitoriu, în club, întâi te duce acasă să o cunoști mai bine, după aia te întreabă cum te cheamă.

Anyway, au trecut anii, s-a măritat, e o doamnă respectabilă, are 3 copii, realizată dpdv familial. Ce mă seca masiv la ea era mândria cu care zicea, oricui voia să o asculte, că ei nu îi este rușine de nimic din ce a făcut în viață. Asta în timp ce, din 10 oameni care treceau prin fața noastră, în cartier, dacă aveau vârsta potrivită, către 5 putea arăta cu degetul și spune Lui ăsta i-am supt-o.

Da. Cum ziceam, stilul ăsta educațional în care Nu îți e rușine de ce ai făcut în viață mi se pare complet greșit și stupid, ducând la derapaje umane grave. Gen Putin sau Stalin Мне не стыдно за то, что я сделал в жизни. Am făcut o grămadă de greșeli tâmpite, în viață și mi-e jenă și rușine de câteva dintre ele de îmi vine să mă îngrop, când mă gândesc la ele. Iar rușinea aia e ceea ce mă împiedică să le repet și îmi aduce aminte să îmi învăț copiii despre subiect, ca, dacă am noroc, să nu îmi repete greșelile.

Sigur, povestea mea e doar adaptată pentru imaginea din post, poate doamnei chiar nu îi e rușine de miile de kilometri care au penetrat-o înainte de a deveni o doamnă respectabilă. Dar ideea de bază rămâne. Sunt greșeli pe care le faci în viață de care ar trebui să îți fie rușine, să te bântuie și să îți bată obrazul, figurativ.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.