Mă gândeam la o treabă, ieri, când îmi zicea un prieten cum au furat-o ăia pe Clotilde, gen, ce țară de căcat, nu ne mai vindecăm niciodată.
Deci stai, eu ar trebui să mă simt foarte nașpa și foarte agitat pentru că o babă ultrabogată, ultrabigotă, megareligioasă și habotnică, care nu a făcut nimic timp de 4 ani, cât a fost primărizdă, a fost decuplată de la sursa de bani publici? Ha! Sigur că da. (bine, nici nu știu exact ce s-a întâmplat sau dacă își mai pun poalele în cap, e un non subiect, pentru mine, miza era primăria capitalei, restul, să se spele pe cap cu USL) Voi plânge cu lacrimi de sânge. Dar nu acum. Mâine.
Și mă gândeam la demnitarii ăștia care își tot trag legi personale, pentru a câștiga și mai mulți bani, din orice.
Vă dați seama că, pentru USELIȘTI (PSD+PNL, că poate ați uitat, după ce ne-a salvat atâta Johannis de la peeeehheeeeseeedeee), banii ăia de întreținere sunt o mizerie, bani de semințe, scamele alea jegoase pe care le scoți din colțul buzunarului de la blugi, când vrei să îi speli. Și totuși, deși nu reprezintă nimic, ei vor să nu plătească niciun leu, către nimeni, efectiv să fie complet în afara sistemului, sistemul să aibă grijă de ei inclusiv pentru șters la cur. (am citit că exista un baron de ăsta pesedist de moldova, care are sclavi la moșie și unul este pentru ștersul la cur al familiei, dar nu pot să îi zic numele, că nu am dovezi, ci doar vorbe)
NOU
Nici nu va imaginati cat de rupti de raliate sunt cu adevarat TOTI cei care au putere, aici incluzand, bineinteles, politicienii. Cunosc destul de multe persoane care au banii lor de cheltuit > 100k€/an. Habar nu au cat costa:
– un bilet de autobuz sau de metrou, cu atat mai putin cat costa daca iei cartela cu 10 calatorii
– un litru de ulei de floarea soarelui si nici macar al celui de masline, de care folosesc
– un kW
– o franzela
– 1 kg de rosii in piata
– 1 kg de carne de porc
–
–
si lista poate coninua la nesfarsit. In plus, 99.99% au firme, isi trec pe cheltuieli si deconturi aproape orice banut.
Dar stiti la ce exceleaza, absolut toti ? La dat sfaturi, au resurse inepuizabile. Vrei sa iti schibi masina ? Vinzi Loganul vechi cu 4000, mai pui 30-40.000 si iti iei un bmweu sau mercedes. Pai nu mai sta in apartament cu doua camere semidecomandate, vinde-l cu 50.000 si vezi ca e un rezidential misto la corbeanca, ‘decât’ 400.000 o casa.
NOU
nu e vorba de faptul ca a fost decuplata de la banul public baba aia ultra-tot. ci felul in care au furat, care ne aduce mai aproape de belarus si rusia decat de cehia, polonia, slovenia si alte tari mai spalate din zona noastra de europa.
si daca au facut asta acum, sa te astepti la acelasi lucru la alegerile parlamentare si prezidentiale.
NOU
De curiozitate, in ce fel au furat? De ce reprezentantul USR din sectia aia de votare unde Clotilde avea 195 in realitate, dar doar 38 de voturi la numaratoarea initiala nu a zis nimic?
As vrea sa apara la televizor (sau pe Facebook) si sa spuna ce s-a intamplat.
Au fost 166 de sectii de votare in Sectorul 1.
Chiar nu a gasit alianta USR – PMP – Forta Dreptei nici macar 166 de oameni de incredere care sa supravegheze si sa le apere interesele?
NOU
@Andrei
Ce să zică reprezentantul USR dacă una scrie pe procesul verbal și alta bagă în sistem președintele secției fără să aibă habar restul?
Mai nou, în seara asta, la Sorina Matei era invitat un căcat cu ochi, pe nume aleator Bușcu, care spunea că trebuie lăsat așa, să piardă Clotilde că oricum în sectorul ăla e plin de gunoi și nu merg treburile bine. Nu că ar trebui respectate legile, că-i democrație și stat de drept și renumărat voturile dacă asta se cere și legea permite. Dar pentru un lingău al democrației originale este normal…
NOU
azi eram in farmacie, a intrat o tanti pesedista si a cerut o cutie de cicatridina supozitoare. 77 de lei, i s-a raspuns. a ramas muta si imobila, a rememorat vreo 10-15 secunde reclamele electorale cu psd si marcel care scad preturile, dupa care a facut brusc stanga-imprejur si dusa dracu a fost.
NOU
77 de leeeiiii? Sa si le bage in cur!
NOU
Daca ei au mai putine griji atunci au mai mult timp sa ne rezolve noua problemele!
Win-win!
NOU
”Unii dintre demnitarii de rang înalt”.Care or fi ăia și de ce au rang înalt…
Habarnam, da nu se supără demnitarii care au ranguri mijlocii sau mai mici?
Poate vor face o grevă în piață ăia mici și mijlocii cu lupte de stradă cu jandarmii cu gaze și tunuri de apă, pentru că,plm, și ei sunt demnitari.
NOU
… si-a cerut palat la cheie pe cand termina mandatul, doar nu credeai ca o sa plateasca si intretinerile pentru el.
“Vedeti prostilor, de asta am pus fotovoltaice pe cladire sa nu va vina mult cheltuielile pe care mi le platiti!” … declaratia unui mimoze.
NOU
Doar nu crezi ca dulapul isi permite sa plateasca intretinerea la casoaia imensa care si-o pregateste … ce vrei, sa se apuce iar de meditatii? 🙂
NOU
Stai, tu scoti scamele alea inainte sa speli blugii??????
NOU
Cum, voi spalati blugii ??
NOU
Adică voi purtați blugi? 🙂
NOU
clotilda este extrem de idioata. Dar, faptul ca aia de la comasati au pornit furturile asa pe fatza, doare.
numa conceptu asta de alegeri comasate a fost facut cu scopul clar de a putea fura.
5 pisate de foi, stampila aia inutila, incredibil, jur