Am râs, ușor într-un dinte, la postarea asta de la prietenul Pietreanu. Cumva, în acești ani de relativă prosperitate financiară pentru toți, s-au pierdut bazele reale ale unui început în viață.

ikeaikea2

Am pierdut șirul caselor și apartamentelor pe care le-am mobilat cu mobilă de la Ikea. Și nu doar în românia, ci în toate țările unde am locuit, în ultimii 10 ani. Germania, Spania, Italia, UK, peste tot unde m-am mutat, primul lucru pe care l-am făcut a fost vizita regulamentară la Ikea. Patul Leirvik, salteaua Hovag (cea mai bună saltea de pe piață, cel puțin așa era și am avut saltele de 3000 de euro bucata, știu ce vorbesc), canapeaua Beddinge, biblioteca Billy, noptieră Malm, la fel și patul, la fel și comoda, măsuțele Lack, scaune Tobias, măsuță și scaun Mammut, pentru copii și cam aia e. Ai terminat de mobilat casa. Simplu și rapid, comod, întotdeauna îți poți recrea bula proprie, oriunde ai fi, cu lucrurile la fel, puse în locurile în care ești obișnuit.

Da, sigur, poți comenta că vai, nu sunt rezistente. Sigur, nu sunt, dacă le demontezi. De asta le și cumperi, sunt ieftine și sunt de unică folosință, dacă te muți, privești în urmă fără regret și îți cumperi altele. O măsuță de aia de cafea era ceva gen 40 de lei, cea mare. E mai ieftin să o schimbi decât să o cureți de cafea vărsată.

Și cumperi și le folosești dintr-un singur motiv. Ești tânăr (să nu vă aud, poate eu nu-s, dar soțiile mele au fost și sunt), ai copii, ești mobil, te muți des, cu jobul sau de plăcere. Nu ai de ce să ai mobilă mai scumpă, mai grea, la care plângi dacă ai zgâriat-o sau dacă ți s-a gândit plodul că ar fi mișto să deseneze cu markerul permanent.

Sigur, nu e o pledoarie pentru sărăcie. Când simțiți că ați ajuns unde vă e locul, că nu mai vedeți plecări în viitorul apropiat, atunci puteți trece și la Mobexperturi sau știu eu ce finețuri mai sunt pe piață. Chiar e de recomandat, pentru liniște sufletească.

Ideea e că plozii din ziua de azi sunt crescuți având prea de toate și mirosind mult prea multe bășini. Vai, am 18 ani, îmi pute a Ikea. Păsărică, e posibil ca mirosul să fie de pește și să vină din altă parte.

Ah, da, acest post nu este reclamă pentru Ikea, nu am avut niciodată în viață reclamă de la Ikea și cel mai probabil nici nu o să am, știți cum e, când pui la pământ pădurile româniei, alături de austrieci, nu te aștepta să te promovez.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.