Furtul devine legislație.

Atunci când statul intră în deficit bugetar excesiv, autoritățile pot face modificări rapide pentru a introduce sau majora impozite, taxe și contribuții, conform unei ordonanțe de urgență oficializate miercuri de Guvern, după ce fusese lansată în aceeași zi și în dezbatere publică. Până acum, astfel de măsuri trebuiau operate cu cel puțin șase luni în avans, să intre în vigoare la data de 1 ianuarie și să rămână neschimbate cel puțin un an.

Conform autorităților, există situații extraordinare în care interesele financiare ale României pot necesita modificări rapide prin care se introduc sau majorează impozite, taxe și contribuții. Din acest motiv, predictibilitatea poate fi „sacrificată” uneori de autorități în interes bugetar.

Practic, oricând vrea pla lui Ciolacu, tip De mâine avem impozit pe ferestre, nu se poate ca bogații să aibă atâtea ferestre la casă și oamenii de rând doar câte un set, deci impozit pentru cine are 3 geamuri.

Să nu uitați să votați USL la anul. Și johannis încă un mandat, avem nevoie!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

41 comentarii Adaugă comentariu

  1. Radem, glumim, dar impozitul pe ferestre chiar a existat mai demult in Olanda, d’aia se vad si azi multe ferestre “zidite”.

    45
  2. #4

    Eu o să râd când o să-l realeagă cu aceeași încăpățânare și pe Simion după 10 ani de mandat, spunând plini de înverșunare că ne-a adus înapoi în comunism și în rândul tărilor extremiste, nefrecventabile de orice uniune serioasă.
    pentru că, ascultați-mă pe mine, doar dacă o să se inventeze vreun personaj nou, care acum nu e în peisajul politic, Simion nu va ajunge în viitor președinte

    26
    • #5

      @Toma Dumitru: majoritatea românilor cred cu tărie că România se poate augestiona. Că resursele, că dacii, așa că uniuni serioase nu le trebuie. Poate vor intra fără să vrea în cea sovietică(asta nouă)…oricum va fi minunat.

      Tineți minte trei cuvinte: ” simion george președinte”!

      8
    • #6

      Te referi la seful partidului care organizeaza petreceri cu orgii cu copii?

      6
    • Macar nu ar fi dat bani pe vaccinuri. Si dobanzile la imprumuturile luate pt cumpararea vaccinurilor covid adancesc deficitul. Trebuia fiecare sa si-l plateasca.

      5
  3. #8

    Yep, din ianuarie 2024 va fi jale

    26
    • #9

      Da’ de ce nu de saptamana viitoare, daca tot s-au apucat?

      18
    • #10

      just wait

    • #11

      Nu-i așa că a devenit o banalitate sinistră, patibulară, să sosească apocalipsa de fiecare dată când încep alegerile, coreografiat ca la teatru?

      Nu-i așa că-ți vine să le mierlești familiile, amantele/amanții, în fața lor, să vadă cum tot obiectul corupției lor este efectiv distrus în fața lor, și pe urmă să le dai lovitura de grație după ce le-ai distrus spiritul?

      Eu așa simt.

      19
  4. #12

    „Atunci când statul intră în deficit bugetar excesiv, autoritățile pot face modificări rapide pentru a introduce sau majora impozite, taxe și contribuții, conform unei ordonanțe de urgență oficializate miercuri de Guvern, după ce fusese lansată în aceeași zi și în dezbatere publică. Până acum, astfel de măsuri trebuiau operate cu cel puțin șase luni în avans, să intre în vigoare la data de 1 ianuarie și să rămână neschimbate cel puțin un an.

    Conform autorităților, există situații extraordinare în care interesele financiare ale României pot necesita modificări rapide prin care se introduc sau majorează impozite, taxe și contribuții. Din acest motiv, predictibilitatea poate fi „sacrificată” uneori de autorități în interes bugetar.”

    Ce e subliniat.

    Habar nu am pentru cine sau câți voi scrie comentariul, chiar dacă pare o confuzie rudimentară din partea mea, trebuie să întreb: de ce mai există așa-zisele ziduri dacă, oricum, pot fi distruse oricând?
    Tocmai că se poate face asta, tocmai pentru că există mecanismul ăsta pentru felul de a fi așa cum e, așa-zisa predictibilitate nu exista, deloc, din start. Excepțiile la reguli, activate sau nu, doar și pentru că există, nu te face mai înțelegător.
    Și asta e o singură excepție de la regulă, câte și mai câte mai există fără ca noi să nu știm și, strategic (bineînțeles), ținute ascunse, pentru că altminteri… altminteri, nimic.

    De ce să minți în perpetuitate? De ce să te prefaci în perpetuitate? Plausible deniability nu există dacă există excepții sau caveat-uri de căcat cu asteriskul „în caz de nevoie, spargeți geamul”.
    Abia acum l-ați descoperit pe Agamben și Schmitt sau care-i treaba, securiștilor?

    Bine că s-a mai demitizat o chestie pe planeta Românica – de ce continuăm să ne prefacem că excepțiile nu sunt reguli de autobază? Nu ajută pe nimeni, nimeni, nimeni. Cui mai pasă de politică dacă poți face asta oricând vrei tu, indiferent cum te cheamă, indiferent din ce partid, indiferent de epoleții la umeri, indiferent de unitatea militară de unde te sustragi și primești ordinele de zi pe unitate, indiferent dacă partenerii strategici ți-au eliberat deja ție & neamului tău greencard-urile pentru America, ruzia, China, America de Sud etc?

    95
  5. #13

    Din ce cunosc eu mentalitatea PSD nu cred că se riscă să introducă impozite cu încălcarea termenului de 6 luni până la intrarea în vigoare, prevazut de codul fiscal. Au inițiat ceva dezbatere publică, sunt zbateri pe temă dar anul viitor e electoral. Și gaura din buget e cam lărgită ce-i drept.
    @Arhi Noooo I don’t wait at all

    65
    • #14

      Ba se risca, fiindca nu isi vor impozita electoratul propriu, doooooh!!!

      14
    • #15

      ioana, deja e in vigoare noua legislatie. daca maine e urgenta, aia e legea, nu mai exista alea 6 luni

    • #16

      A fost publicată noua legislație, urmează să își asume răspunderea guvernul iar data intrării în vigoare e incertă, privitor la măsurile fiscale deocamdată șase luni. Măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare intră în vigoare în trei zile de la publicarea în MO.

    • #17

      acum, poate ma insel eu, desi nu cred, dar daca e publicata in MO, este in vigoare. Asumarea raspunderii inseamna prezentarea legii in parlament si supunerea ei la vot, daca nu trece, guvernul pica. oricum, irelevant, important e ca e fututa

    • #18

      @Ioana, din ce cunoști tu mentalitatea PSD?

    • #19

      @daddy Dacă ai ghinionul să fii de dreapta în țărișoara noastră și ai ales la un moment dat să te și implici( tinerețea csf) nu ai cum să nu îți cunoști dușmanul. Dușman care se cunoaște cel mai bine in campania electorală și la alegeri, iar supravegherea/observarea acestora de câteva ori a fost foarte relevantă.
      @Arhi vestea bună e că experții în drept constituțional neafiliați politic(hahahaha) sunt de părere că asumarea răspunderii pentru proiectul de lege e neconstituțională.
      Vestea proastă e că PSD-ului nu îi pasă.

  6. #20

    Eu sunt curios ce parere are copropterodoretrax

    29
    • #21

      cred ca buna, ca ii creste salariul

    • #22

      Aceeasi parere dintotdeauna @punKreas …. cred cu tarie ca esti atat de prost incat acu’ nu dormi de grija mea.

      @Arhi – FYI: nu am muncit pentru si nici nu am incasat vreodata nici macar 1 leu de la vreo entitate care sa aiba cea mai mica legatura cu statul. In niciun guvern, de nicio culoare de 30+ ani incoace. Tocmai pentru ca sa-mi pot permite orice parere, despre oricine, fara teama ca vreodata, cineva, ar putea sa dovedeasca (cu documente) ca eu am avut/am o opinie “cumparata” sau influentata de cineva.
      Ne-om fi “ciocnit” noi pe diverse subiecte, dar eu ti-am respectat intotdeauna si “casa” si chiar si opiniile cu care nu am fost de acord dar, pe bune, sa marsezi la prostiile astuia?

      3
    • #23

      A se nota ca desi as fi putut zice si eu ceva despre postacul Coprofagocta care primeste bani la punga, nu am facut-o.

      5
    • #24

      Asa e ba Cryptoplm tu nu ai incasat pe persoana fizica, doar firma ta sau a nevestei/mamei tale. Mai stim noi pe unul tot asa/

      3
  7. #25

    sunt masuri necesare din pacate. daca nu vrem sa pierdem niste oportunitati trebuie luate masuri dure pentru corectarea deficitului. nu cred ca este o decizie usoara dar sunt convins ca in astfel de momente liderii trebuie sa faca sacrificii pentru tara. Sistemul bugetar a fost optimizat si oamenii sufera dar rezista, dar din pacate zona privata incearca sa se fofileze si sa ocoleasca normele, efectiv punand in pericol stabilitatea economica doar din dorinta de a obtine profit. nu imi vine sa cred ce se intampla

    31
    • Ender, “masurile” puteau fi luate de acum 2 ani sau cat sunt de cand se chinuie Romania cu PNRR ul. Nu cu 3 luni inainte ca “aoleu tzatzo, mor!”.
      Nu a impiedicat nimeni Guvernul sa modifice taxa pe zahar sau acciza pe tigari de anul trecut de cand au modificat Codul Fiscal. Se intra frumos in vigoare de la 1 ianuarie 2023 si aia era, se vaicarea Coca Cola 2 luni si dupa aia ori isi lua catrafusele si pleca, ori cumparau romanii Coca Cola mai scumpa.
      Nu a impiedicat nimeni Guvernul sa puna accize de tutun pe tigarile electronice sau incalzite, care au prins din ce in ce mai multa tractiune. Sau sa mareasca accizele pe alcool, ca si asa suntem o tara de betivi, conform statisticilor.

      12
    • #27

      PNRR-ul asta e o manevra a occidentului, a capitalismului. cum poti ca roman sa iei in considerare sa accepti miliardele alea de euro si sa te oblige sa faci reforme, sa vina cu cacaturi din astea gen “competenta” si alte cuvinte fandosite? aia zic ca incearca sa ne dea bani gratis dar de fapt vor sa puna jugul “competentei” pe noi. lasa ca vin acum alegerile si se va vedea ca suntem un popor liber si vom alege libertatea.

      22
    • Slow clap! Respekt!

      8
    • #29

      Ehhe, domnu’ w, trebuie sa-ti iei matale f’o trei ani sabatici ca sa aiba pretentii de egalare.

      1
    • #30

      @w: tinem sus munca buna!

      @nea_zapada: la cata agitatie o sa avem cu alegerile o sa fie incepand din iarna material incat aia trei ani ii rezolvam pana in martie

      2
    • #31

      @Ender: privesc cu atentie si fara ingrijorare.
      Maximum cu popcorn.

      2
    • Pai sa taie 25% din salariul bugetarilor
      E crima sa ataci firmele

      4
    • #33

      sau 25% din bugetărime.

      2
  8. #34

    tu nu intelegi, noi am votat Iohannis ca sa nu ajunga PeSeDe-ul la putere!!!

    36
  9. #36

    USR voiai sa spui, nu?

    2
  10. #37

    24.11.2020, într-un univers paralel:

    Citez din declarația Președintelui României, fostul luptător anti-PSD, ”generalul” Iohannis:

    Țara noastră a fost puternic afectată ani la rând de corupția și incompetența guvernelor PSD, care au blocat dezvoltarea, nu au investit în infrastructură și au direcționat fondurile publice către clientela de partid. Nicio reformă nu a fost dusă până la capăt în România, nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată de PSD.

    Adevăratele priorități au fost ignorate și abandonate și așa ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore în sistemul medical, cu o infrastructură deficitară și cu un sistem educațional cu probleme critice.

    Clientelismul promovat la nivel de politică de stat și indiferența față de problemele sistemice acute au dus România în punctul în care statul era în pericol să nu își mai poată îndeplini misiunea sa fundamentală: aceea de a proteja sănătatea și drepturile cetățenilor.

    Într-un asemenea context nefast și extrem de dificil, un singur partid și-a asumat responsabilitatea guvernării țării atunci când mulți alții au preferat să nu se implice. Nu a fost deloc ușor, dar chiar și cu un guvern PNL minoritar, atacat din toate părțile și fără susținere parlamentară, multe lucruri s-au schimbat în bine.

    Peste 2 ani, mulțumea PSD pentru stabilitatea adusă guvernării.

    23
  11. Orice impozit e furt. Da, statul il foloseste la chestii bune, dar asa si orice hot foloseste la ceva ce fura.
    Nu zic sa nu ne fure, dar in nici un caz nu are loc aici ideea ca e moral sa-ti platesti datoriile catre stat. Nu e moral, platesti un bir, cum plateau tarile romane turcilor si iobagii (si nu numai) boierilor.
    Si evaziunea in nici un caz nu e furt.

    7
  12. #40

    măcar hoțul nu pretinde că te jefuiește în interesul tău.

    1
  13. #41

    i se spune cioklakul, ciorakul sau feCIOARA din buzau, fute-m-as in natia lui de cioara borata! e mai prost si mai analfabet ca veorika, mai imbecil ca vanghelie, un nimeni in strada, un cacat pansat si un vierme infect, o scursura, o zoaie unsuroasa si urduroasa!
    un cretin care ne face praf si are si impresia ca lucreaza bine!
    auzi, isi asuma raspunderea! cum mortii ma-tii iti asumi raspunderea, cioara retardata? cand se vor duce in cap zeci de mii poate sute de mii de firme mici cum mortii ma-tii o sa-ti asumi raspunderea, sa ma cac in mortii pizdii ma-tii de cioara retardata si infecta! si in capul nostru sa ma cac, ca stam si scriem pe net in loc sa fim peste ei cu topoarele si batele si cu molotoavele, sa-i macelarim pe leprele astea!

    3