Pentru că nu puteau lăsa un eveniment de asemenea importanță planetară să treacă neanalizat, din absolut toate unghiurile, nu a dost abandonat nici subiectul încoronării lui Charles al 3 lea. Și l-au analizat, din toate unghiurile, știm, clar, mai bine decât ei, de ce cheltuie atâția bani pe încoronarea unuia, știm tot.
Subiectul dezbătut de mulți specialiști români, însă, a fost De ce nu a abdicat Charles în favoarea lui fii-su, completat de analiza De ce a vrut Elisabeth să îl ardă pe Charles și nu a abdicat în favoarea lui, când încă mai era tânăr și merita să se bucure de titlul de rege, nu doar pentru că îi asigură un loc de veci într-o criptă de la Westminster Abbey. Sigur, se adaugă De ce cheltuiesc ăștia 250 milioane de lire pentru asta în loc să ni-i dea nouă, De ce schimbă monedele cu Charles și nu direct cu William, iar toppingul de pe tortul cunoașterii este Camilla Parker Bowles, demonstrația faptului că, dacă ai suficientă răbdare, poți ajunge regină, chiar dacă prințul tău e însurat cu o tipă a cărei talpă e mai frumoasă decât ai fost tu vreodată.
Anyway, surse din cadrul casei regale englezești mi-au zis să vă transmit că una din îndatoririle regilor și reginelor Angliei este să fie regi și regine până în ziua morții, ca să poată să facă tradiția aia cu Regele e mort, trăiască regele. Și, ca rege, nu vrei să îți adaugi numele în cartea de istorie într-un mod în care ți-e rușine de tine. Așa că na, se chinuie și ei, își chinuie și copiii, aia e.
E greu să fii rege.
NOU
O fi fost Diana mai frumoasa, dar doar atat. La capitolul inteligenta nu excela deloc.
Pe-o frumoasa o arzi o data, de doua ori, de 99+ ori… dar cand vezi ca dupa ani de casnicie si – teoretic – de instructie menita sa-i acopere lacunele, ea nu poate spune la un dineu de stat decat “imi plac fructele de mango” (ca de n-ar fi… nu s-ar povesti), se cam culca ala micu’ din izmene.
In contrapartida, Camilla n-a fost niciodata frumoasa, in schimb e inteligenta si spirituala.
Si daca nu esti animal, candva vrei si altceva de la o femeie decat sa-si desfaca picioarele.
NOU
Evident barbatii cauta si altceva. Foarte cautate sunt cele cu fibra evlavioasa, e o aplecare acolo spre tainele pusului in genunchi.
NOU
vai deci supeeeerb!!!!
ai cunoscut-o personal si era o imbecila, este?
NOU
Dezvolta te rog putin, din ceea ce ai scris eu inteleg ca Charlie era un naiv care a luat-o pe proasta de Diana, dadea ca surdul in clopot si tot nu scotea mai multe de la ea decat o propozitie in care lauda un fruct. Pe urma s-a plictisit, cand auzea mango, se ascundea ala in cavitatea abdonminala. Dar noroc ca a gasit-o pe Camilla, care desi arata ca un ambalaj de Borsec, are IQ 245 si stie toate mantrele din Tibet cu care iese coada de matura din fundul regal.
Nu ma pasioneaza in mod deosebit monarhia britanica, dar imi plac documentarele, de plictiseala am vazut cateva despre Diana. Poate ca era un documentar partinitor, nu contest, dar din cate am vazut, femeia era un magnet pentru cei din jur. Pentru ca era proasta? Sau desfacea picioarele pentru toti? Charlie nici nu exista cand era ea prezenta.
E adevarat ca nu a existat nicio chimie intre cei doi, acum e bine, si-a gasit o spirituala ca si el, dimineata parca vad micul dejun la o masa de aia imensa, cheama valetul si scrie un mesaj sotiei, asezata in celalalt capat al mesei, “how was your night dear?”
NOU
Charles: Camilla, pt diseara sa pregatesti o gluma care sa incante penisul roial. Am zis, gluma nu ironie, ok?
NOU
Sunteti adorabili 🙂 Va conjur, nu va opriti, sunteti mai tari si decat Seinfeld.
PS: for the record, n-am zis ca era “imbecila”, ci ca nu dadea pe afara de cultura generala. Charles citea Shakespeare si mergea cu placere la Opera, ea nu citea decat reviste de moda, o plictisea Opera si voia shopping. In concedii, el voia la muzee si site-uri arheologice, ea tot shopping. Samd.
La astfel de lucruri ma refeream, nu ca ar fi fost retardata. Dar asta nu ar trebui sa va opreasca pe voi sa(-mi) explicati 😀
NOU
Nu stiu ce sa zic, poate vorbim despre 2 Diane diferite pentru ca asta la care ne gandim mai toti era oricum ai vrea sa zici numai proasta nu a fost niciodata. Ba dimpotriva insa probabil la tine standardul este de constructor de rachete interstelare si, cine stie, poate Camilla e vreun “mad scientist” sub acoperire.
NOU
Minerva, norocul lui ca s-a nascut print, altfel se iubea cu vulpile prin boschetele Londrei. Cam atat merita un barbat care n-are altceva mai bun de facut decat sa citeasca poezii de-acu 5 secole si sa piarda vremea pe la site-uri arheologice. Foarte bine ca Diana citea reviste si mergea la cumparaturi, macar atat. Calitatile lui Charles erau banii si rangul/puterea, nu cititul poeziilor si inspectatul gropilor. Alea nu sunt atuuri pentru un barbat, ba din contra. Arata-mi unul care nu s-a nascut bogat si a descoperit succesul citindu-l pe Eminescu. Femeia potrivita pentru ăsta era Veta, magazionera de la CAP, știrbită și cocoșată de drugile de porumb, nu o doamnă ca Diana.
NOU
Cristi, e ușor să fii smart când citești spiciuri (sic) scrise de alții. Cred că inclusiv Phaff i-ar păcăli pe mulți 😀
La modul serios acum – da, e drept că s-a implicat foarte mult în campaniile pentru renunțarea la minele anti-personal și-n activități umanitare complexe; dar asta cu precădere în ultimii ani ai vieții, după despărțirea de Charles (survenită cu 4 ani înainte de divorțul propriu-zis). Dar atunci ruptura dintre ei era deja ireversibilă.
Până la vârsta pe care o aveți, cei mai mulți dintre voi ar trebui să fi aflat deja că nicio căsnicie nu se rupe din vina exclusivă a unuia singur. Dar lasă că vă faceți voi mari.
NOU
Hai mai Minerva, de ce tii tu cu lupul. Nea calutzu asta de Sarl era urat ca foamea si sarmant ca gumarii pe noroi. Si-a luat fraierica de 19 ani asteptandu-se sa fie sofisticarea intruchipata si un monument de cultura si a trait o dezamagire crunta. Neah, si-a luat o iapa de prasila tinerica si naiva pe care sa o prosteasca sa ii faca plozii regulamentari si sa il lase sa si-o traga in continuare cu tantica aia care ii amintea de mamica si ii repara egoul ranit de loser fara coloana. Din pacate fraierica era mai sensibilicoasa si cu capu plin de povesti nemuritoare decat a crezut prin urmare all the fucking drama pe care spera sa o evite intr-un stil clasic stiff upper lip. Mamaie avea o vorba pt femei din astea spiriutuale si ascutzite rau la minte dar mai ales in pat, precum Camilutza, catzele maica. Nu stia mamaie finetzuri din astea cu spirit si cultura dar nici nu se dadea pa dupa copac. Let’s call a spade, a spade.
NOU
Also, eu am mult mai mult respect pentru nazistul ala de Edward care s-a pus ca cataru in drum si a ales sa abdice rusinos si sa traiasca in dizgratie decat lache asta de Sarl care a ales sa ii futa viata la fraiera aia ca lui ii place si cu curu in rai si cu pula in cur. Ma scuzatz
NOU
Cristina, îmi place de mamaia ta 🙂 Dintr-o bucată! Și-mi place și comentariul tău, e primul din șirul de mai sus care combate ideea și nu persoana. Îți mulțumesc pentru asta 🙂
Acuma, Charles n-a vrut-o pe Diana și n-a făcut niciun secret din chestia asta. Inclusiv Regina și Margaret erau de partea lui (Regina din slăbiciune pentru primul născut, iar Margaret fiindcă fusese și ea p-acolo, când cu Townsend…). Însă Regina-Mamă pe de o parte și lordul Mountbatten + Philip pe de alta au avut ultimul cuvânt. Până la urmă, au conjugat toți același verb: ”trebuie s-o iei că nu are trecut controversat și e virgină”. Fleoșc, Marițo… dar astea erau ”canoanele” vremii, care din fericire nu mai sunt de actualitate.
Eu nu țin cu lupul, serios că nu. Doar că nu-mi place victimizarea asta generalizată a Dianei pe de o parte și înfierarea lui Charles, pe de alta. Că-n fond nici pe ea n-a obligat-o taica arhiepiscopul să zică ”I will”, asta una. Și-apoi, a te coțăi cu zeci de bărbați (dovediți) măritată fiind nu te face nici pe tine vreo mare cucoană, la drept vorbind. Adică nu ești cu nimic mai presus de soțul care te-a înșelat.
Și da, o să respect întotdeauna un om care a iubit aceeași femeie timp de 50 de ani, cu toate rahaturile ce i s-au vărsat în cap pe chestia asta, care n-au fost deloc puține.
Da, nu e un bărbat frumos. Dar știi cât e de lame să judeci un om, oricare-ar fi el, pe criteriul aspectului fizic, nu? Și mă refer aici la amândoi, nu doar la el.
N-aveți decât să mă considerați urâtă ca limba rusă, că foarte probabil asta urmează. O să fiu deosebit de afectată.
NOU
Haaa, pai da, dar revin, aia avea 19 ani si el avea 30 fucking two. Ea era in love with the idea of love ca nici nu stia ce e aia, de aia au si ales-o ca era neinceputa iar el era dita magaru care stia clar de cand s-a insurat cu ea ca o sa o insele in continuare. So, no, not the same. Mie el mi se pare mega egoist si culmea e ca probabil i-ar fi si iesit, afacerea nu era rea, el cu a ma-sii ea cu a ma-sii, discretia era tot ce era necesar. Doar ca vita incaltata nu si-a luat o nevasta versata si-a luat-o pe visatoarea asta cu fluturasi in creier si o tona de rejection in istoric, si apoi s-au socat toti ca vai Diana e nebuna. Mie partea asta mi se pare dizgratioasa. Ba nene, grow a pair, mori fara fofo de camila? Say bye bye to kingdom sau rezolv-o pe bunica-ta. Asa astia toti au impacat si capra si varza pe spezele aleia. O nu, Diana l-a inselat pe ala de a respins-o si continua relatia cu gajica dinainte de parca nu era insurat??? Ze bitch, trebuia sa se bage la manastire, sau macar sa ii faca o slujba de pomenire la vajayjay la 20 de ani. O mai vizita Sarl cand era sezon de imperechere. Mare sacrificiu pe el, a iubit aceeasi femeie 50 de ani cu toate greutatile…adica…niciunele :))) hai pana in 97 mai avea momente grele cat era Diana in viata si o mai apucau interviurile si datu din casa, noroc ca a dat ala cu caruta in stalp si s-au cam terminat si greutatile lu amaratu asta. Mamitzica si restul neamului au rasuflat usurati, el si camila business as usual chiar less hassle, eee mai vorbea prostimea, mare paguba in ciuperci, interesu poarta fesu, i-au iesit toate apele. Suferinta mare monser, plang noptile de viata lui cruda. Noroc cu Harry ca a preluat stafeta de la ma-sa si ii mai face de cacat din cand in cand, could not happen to a more deserving bunch. :))) Gata analiza pe monarhia britanica, daca ma provocati am si despre danezi niste teorii :))
NOU
Si de asemenea Minerva, pai cum sa atac persoana, doamne fereste nu mai putem toca vietile intime ale regalitatii europene fara sa ne balacarim? Doar nu suntem salbatici….dar in ceea ce priveste frumusetea, iti pot ceda ca it is in the eye of the beholder sau nah poate Camila nu are becuri puternice in casa, dar limba rusa e urata ca ziua de luni dupa concediu. Am zis.
P.S. eu nu am sustinut niciodata ca as fi obiectiva despre Diana, sunt constient si entuziast mizerabil de subiectiva. Intamplarea a facut ca eu sa fiu preadolescenta fascinata de imaginea ei hyperbolizata, era frumoasa, miloasa si cu ochii umezi. I was already sold. Apoi a murit la un an dupa ce murise mama mea de am jelit o zi intreaga holbandu-ma la copiii aia pusi sa mearga dupa sicriu si sa se holbeze toata natia la ei. Mi s-a parut cruel and unusual punishment. So they can do no wrong in my eyes oricat as incerca sa fiu cerebrala. Yes, i enjoy harry being an ass. Pt ca, ca si el most of the time, sometimes i am 13 again 🙂
NOU
Prin urmare dacă citezi din Șecspir și mergi la hOperă ai cultură generală. Ceva gen școala românească, reciți ca imbecilu’ ce predă stimatul cadru didactic și pac, ai luat 10.
Ce cultură mică! Câteva proaste. Pardon, mese.
NOU
Nu mă inserez în conversație, nu mă pasionează semnificativ subiectul (deși rezonez cu ideea că Diana era frumoasă , iar Camilla urâtă ca mahmureala, fiind bărbat și eminamente superficial, criteriul fizic e luat în considerare, că-i brici sau lame). Dar pot să remarc (și să apreciez ) o dihotomie subtilă de genul „o să respect întotdeauna un om care a iubit aceeași femeie timp de 50 de ani”.
NOU
Ba, nu ma va mai certati ma aici, manca v as pula, ca va lamuresc eu . Lady Diana aia a fost o nimfomana, au tras-o in pula toti , inclusiv arabii arabu ala cu care a mierlit-o atunci in masina. karma. l a inselat pe Regele Charles la greu. Bine nici el nu a fost usa de biserica, dar ea a fost o bagaboanta o nimfomana, s a dat si la Michael Jackson , la multi. Asa ca mai usor cu pianul pe scari :))) Si oricum Regele Charles era cu Camila de pe vremea aia, el chiar a iubit o pe Camila
NOU
@Freige, Tehnic, egiptenii nu sunt arabi.
NOU
Cristina:
Dar ce sunt, chinezi? Tot de prin zona aia pe acolo, tot dracu ala.
Dar ai vazut ce a patit roscatul ala de Harry? Ala trebuia batut acolo in Westminter, intra in istorie William daca il batea acolo in catedrala. ca parte in parte l a mai batut. Cum vii tu ma nenorocitule, dupa ce-ai fugit cu cioara aia in America , ai dezertat din functia si obligatia ta ancestrala, lasata din mosi stramosi, gunoiule? Dupa ce ai mancat cacat in America acolo, tot pe banii familiei regale, ca eu in locul lu tac su il repudiam cu totul. Dupa ce i ai mascarit pe astia, i-ai facut in toate felurile, cu ce tupeu vii ma tu la ceremonia asta? Credea ca il plimba cu trasura bulangiu. A plecat la aeroport. Ar fi vrut si el sa il pupe pe tacsu cum l a pupat William. am privit cu emotie acel moment. Ca sa vezi ce poate sa faca o femeie, o pizda dintr un om. Sa renunti tu la familia ta , la traditia ta, la ce reprezentai in Anglia pt o curva d asta. Si nu pupa el nenorocitu niciodata tronu, nici el nici urmasii lui, o sa urce pe tron William apoi copiii lui si tot asa. Un nenorocit. stii cum se zice, omu roscat e omu dracu. sau cum era vorba aia, sa nu alergi dupa femei si dupa tramvai
NOU
@Cristina
Nu tehnic, ci in sens restrans nu sunt arabi. In sens larg sunt. Ca au fost arabizati, in afara de cei care nu au araba ca limba principala.
NOU
Sa se consemneze la Domnu Arhi, Best convo Here in a long time.
Șicu Freide la subiect. Priceless!
NOU
Lipsa de cultura cinematografica, cadrul ala e folosit de BBC de la incoronarile din 1400 incoace.
NOU
www.politiaromana.ro/ro/persoane-urmarite/al-romaniei-paul-philippe
NOU
Problema e ca si printii din ziua de azi sunt niste snowflakes pai acu 2-300 de ani daca voiai sa ajungi pe tron il impingeai pe babalac pe scari… oops, s-a impiedicat saracu si in cateva zile erai rege!
NOU
Sau Harry ala alt pussy, pai daca te sti cu elicopterul atunci alearga-l un pic pe William prin gradina cu elicea, ca asa sunt fratii consorti, mai se joaca mai se omoara!
NOU
BBC vine de la big black c*k ?
NOU
Eu la cadru ala, nu am zis wow ca nu stiu ce inseamna, am zis ba sa-mi p..a ce mester e ala care filmeaza cu camera!
NOU
ul sau izd?
NOU
*introduc o
NOU
fie vorba intre noi, nici Top Gear nu era filmat cu telefonul. Au luat premii fix pentru cadre. Buget pentru scule si profesionisti, BBC stie unde sa bage bani.
NOU
Putem continua – ce cauta papițoii ăia îmbrăcați în roșu în fața casei, cu pălăriile alea penibile și trompete, când poate angaja BGS mai ieftin, mai dă și bani la privat. Ce-i trebe căsoaiele alea când ar putea lua mai ieftin un apartament de două camere pentru Charles și Camilla, unu de 4 pt tineri și asta e. Și toate statuile alea de prin Londra pot fi înlocuite cu ceva mai modern, mai abstract, cine mai stă să se uite la Nelson? Măcar de-ar fi fost Mondialu.
Eu cred că e doar lunga boală a românilor de a le spune altora ce să facă sau cum ar face ei dacă ar fi în situație. Nu știu niciun alt neam la fel de atent la optimizarea acțiunilor altora.
NOU
Puterea.
Reprezintă puterea.
„The biggest trick the Devil ever pulled…”
NOU
Și totuși, se pare că nu toate capetele încoronate au studiat fișa postului cu sârguință, ca să știe că jobul e pe viață. Unchiul reginei Elisabeta, un fel de Carol al II-lea al lor, nu a avut nicio greață să abdice și să îl lase pe fratele lui să se joace de-a monarhul. La austrieci la fel, cum unchiul lui Franz Joseph s-a dovedit a fi cam netot și fratele lui nu era nici el mai breaz, familia regală a hotărât să îi ia jucăria unchiului în timpul jocului, să îl sară din schema pe frate și să îl facă celebru pe tânărul Franz Joseph. Așa că de putut s-ar fi putut. Ar fi putut liniștit Șarli să facă ce era mai bine pentru a crește popularitatea monarhiei, să le lase britanicilor un rege și o regină cu un CV impecabil, dar nu te pui cu ambițiile omului. Când i-au cântat prima dată imnul la proclamarea succesiunii, avea lacrimi în ochi. Nu era practic nicio șansă să îi lase jucăriile lui William.
În fine, în fond la așa imperiu care trăiește din amintiri, așa rege și regină. Se merită unii pe alții. Apus de soare pe toate planurile!
NOU
Cum le zici tu mai Adi cu monarhiile astea, ca un tata de albine. De tot cacatul imperiul brintanic intradevar e vai de steaua lui apusa, (pana una alta sunt printre putinii care ii ajuta in mod consistent si consecvent pe ucrainieni, printre altele, si ne mai fac si noua romanilor care suntem aproape Africa alba a Europei publicitate in lume) Iar Charles? Ultimul lache, pentru ca asa a decretat Adi din spatele tastaturii, cautandu-si scame in buric intre timp in timp ce isi scobea niste mici ramasi printre dinti de la 1 Mai muncitoresc.
NOU
Antoane, nu știu cum e cu micii aceia, dar cu scamele din buric ai dreptate. Se mai întâmplă când stai cu burta pe pătură în grădină și citești cărți de istorie. Ceea ce îți doresc și ție. Poți începe cu Edward Gibbons. Nu te lăsa amăgit de nume, că nu a scris despre giboni, ci despre decăderea imperiului roman. După suficiente scame la buric poate vei putea înțelege de ce imperiile cresc și descresc și de ce monarhia britanică, măcinată în ultimele zeci de ani de scandaluri, are nevoie în prezent mai mult ca niciodată de personalități puternice, reprezentative. Williams este promițător! Familia lui asemenea. Nu întâmplător atenția se îndreaptă asupra lui și familiei sale. Charles și Camilla, indiferent de cât mult bine face Charles României, sunt personalități al căror nume este asociat cu perioadele de criză ale monarhiei britanice.
NOU
Pe romaneste e Francisc Iosif, ca a fost imparatul unora dintre stramosii nostri.
Franz Joseph e pe engleza, nici macar pe germana.
NOU
Aww ce dragut, ai reusit si tu un joc de cuvinte Gibbon – gibon moama, m-ai dat pe spate domnu’ “Plesu”.
Si ma rog cu ce compari monarhia cand zici ca e atat de macinata de scandaluri incat nu are deloc sustinere, si situatia generala din UK cand spui ca e atat de decazuta? Care e reperul tau tovarase?
Ca mie mi se pare ca au fost multi la incoronarea lui Charles si nu am auzit sa il huiduie sau altceva.
Cel putin la fel de multi ca si la jubileele Reginei Elisabeta. pentru ca pana una alta pare ca scrii doar ca sa te aflii in treaba..
NOU
@S Dacă tăceai, filozof rămâneai. În limba germană, limba lui maternă, exact așa îl chema de.wikipedia.org/wiki/Franz_Joseph_I.
@Anton Ți-aș fi răspuns, dar cum una citești, alta înțelegi, schimbul de replici nu poate duce nicăieri. De fapt ești mai interesat să jignești. Să fii sănătos! Nu am ce discuta cu tine! PS Se scrie „să te afli în treabă, nu aflii”
NOU
@S PS: Chiar dacă Franz Joseph a fost împăratul strămoșilor noștri, hai să lăsăm deoparte falsa pioșenie! A fost împărat în perioada de declin a monarhiei habsburgice, ceea ce a dus la dualismul austro-ungar, una dintre cele mai grele perioade pentru românii din Transilvania.
NOU
@ Adi Am inteles, ai gasit si tu un typo la afli/aflii si gata te dai cu curul de pamant. Tipical behaviour pentru cineva ce nu are nimic substantial de raspuns la intrebarile puse de mine. Mi-e clar deja ca doar scrii ca sa te aflii in treaba.
NOU
Da, Cetine, it’s good to be the king 😀
NOU
La coroana britanica abdicarea/renuntarea la succesiune e asociata cu faptul ca regele a gresit. La spanioli si la olandezi, unde s-a intamplat de curand, nu e aceeasi semnificatie.
NOU
O tanara si zglobie natie, care abia si-a sarbatorit centenarul predicand superioritatea si traditia toaletei din fundul curtii, da lectii celor care sint monarhie de 1000 de ani, au infiintat prima universitate acum 900 de ani si au scris Magna Carta acum 800 de ani.
NOU
Pana una alta Romania a avut un om in spatiu in 1981, cu 10 ani mai repede decat englezia.
NOU
Pe aia nu i-a interesat om in spatiu. Nici pe americani sa-si aduca aliatii acolo. Dar rusii voiau sa se dea nari la minionii lor.
NOU
“De ce cheltuiesc ăștia 250 milioane de lire pentru asta în loc să ni-i dea nouă”
corect!!! :))))))))))))))))))))))))
pai ei are, si noi nu!
sa ne dea noua ca noua ne trebe, ei are destui! =)))))))
Noi, de fapt, nu suntem o natie cu wc in fundul curtii, suntem cel putin egalii lor daca nu cumva chiar superiori. Sau cum ar spune unii “mai superiori”.
NOU
Stiu ca ti-ai asumat ca cineva sa te traga de maneca cu Edward VIII care a murit nerege desi a fost cateva luni pe tron 😀
NOU
“Ultimately the duke got his way, which was to wed the woman who charmed her way into his life in the early 1930s, but the question remains: Was his abdication truly an act of love, as he claimed? Or did he insist on a forbidden marriage because he knew it was the one way out of the kingdom he never wanted?
The public can ponder the evidence, left behind in memoirs and letters, but the final answer, it seems, lies with two of the more infamous occupants of the Royal Burial Ground.”
De aici: www.biography.com/royalty/edward-viii-abdicate-throne-wallis-simpson.
Edward VIII un caz unic in istoria monarhiei britanice.
La polul opus au fost George IV si Edward VII, ambii incoronati in jurul varstei de 60 de ani, dupa domnii foarte lungi si unele nu chiar de succes ale predecesorilor lor (vezi George III).
Cert e ca madamei Simpson nu i-a convenit de loc decizia. Dar deloc. Si avand in vedere zvonurile legate de ea si Ribbentrop…. tind sa cred ca nu ar fi spus nu in cazul in care germanii ar fi reusit sa-l impuna pe Ducele de Windsor din nou pe tronul Marii Britanii din nou. Insa din nou, nu stiu cat si-ar fi dorit Ducele de Windsor treaba asta.
NOU
Deja se fac pregatirile :))
youtu.be/2KkGjGr5wGo
NOU
Nu fac apologia monarhiei. E un sistem de guvernare mort, si complet irelevant ca putere de decizie, chiar daca inca mai exista. Insa aspectul financiar nu mi se pare corect prezentat.
Casa regala detine foarte multe proprietăți si diverse afaceri, si intreg profitul + taxe sunt predate statului englez (vreo 450 milioane anual) la schimb cu grantul regal, 1-2 lire pe cap de locuitor (aprox 100 milioane lire).
La sfarsit, dupa ce se trage linie, statul englez iese pe plus.
Ar trebui aceste proprietati donate statului? Nu stiu. Sa fie exproprietariti nu se poate pt ca, ca peste tot in lumea civilizata, constitutia statului englez protejeaza proprietatea privata.
Pentru perspectiva, salariul mediu anual al unui CEO de banca de investiții care înregistra pierderi de zeci sau sute de miliarde de dolari in 2007 era 100 milioane (neajustat la inflatie). Azi e pe la jumate, dar in continuare platim pentru prabusirea diverselor banci (prea mari ca sa falimenteze), indirect, prin absorbtia pierderilor in economie (inflatie, lipsa investitii si locuri de munca, etc). Cu totii, si fara sa fim intrebati daca suntem de acord.
NOU
Pe langa ce ai enumerat tu, ar trebui ca baietii acestia ce critica monarhia sa se intrebe si cati bani aduce indirect prin turism pentru Marea Britanie?
NOU
www.protv.ro/amp/divertisment/in-ce-tinuta-a-venit-reprezentantul-romaniei-la-deschiderea-concursului-eurovision-2023.html
S ar putea sa castigam Eurovisionul anul asta , ca asta trendu acum, sa fii bulangiu. Daca nu esti bulangiu sau putin bulangiu in ziua de azi, esti privit ca un monstru ca un paria :))) Poate si Traistariu pe vremea aia daca spunea ca e bulangiu castiga :)))
NOU
Trăistariu are cea mai bună voce din România la ora actuală.
N-avea nevoie să fie bulangiu.
Nici atunci și nici acum.
NOU
@Frate eram ironic, normal ca nu avea nevoie sa fie bulangiu. Dar nu vezi ca in ziua de azi asta se cere, sa ai macar o tendinta de bulangiu? Adica asta deja nu msi e libertate sau democratie, ci discriminare. Citeam ca se va impune din 2025 la Hollywood cotă de bulangii in filme, adica daca eu ca regizor am 5 actori , 2 sau 3 tre sa fie gay ca sa fie reprezentati si ei sa nu se supere. Ca sa vezi la ce grad de degenerare sexuala s a ajuns, adica in loc ca criteriul sa fie valoarea , ce e? Adica eu ca regizor nu resping un actor fiindcs e poponar, dar nu il aleg fiindca e gay in film, il aleg in functie de cat de bun actor e. Si asa in orice meserie. Nu il aleg pt ca e bulangiu. S a ajuns la niste aberatii
NOU
Eu am văzut o postare la o amețita care era ceva de genul “nici măcar regina Angliei nu l a împiedicat sa i pună coroana pe cap femeii pe care o iubește, asa ca țineți va standardele inalte fetelor”
NOU
Vad pe aici unii romani , cred ca sunt romani sau or fi englezi sub acoperire, in care s-a umflat maxim gogoasa monarhiei si a imperialismului britanic si ne urecheaza pe astia care nu facem pe noi de emotie ca Charles s-a incoronat si nu mai are acum timp sa bea palinca la Viscri.
NOU
Da mă gigi așa este, incoronat neincoronat, semințele tot acelasi gust are.
NOU
@anton
Seminte cu bere daia buna la pet de 3 litrii dupa care trag o râgâială sonora in cinstea regelui.
NOU
Bine bos, daca asta te face pe tine fericit in viata, da-i inainte cu tupeu ca esti pe drumul cel bun.
NOU
Eu tot citesc incornorari…
NOU
Apropo de bulangii :)) ati vazut ba ce mesaj frumos insotit de o poza a Regelui Charles, a postat Elton John? Il admir mult pe Elton John, un mare cantaret, mare voce, genial. Si ca sa va spun si parerea mea , eu sunt monarhist, am urmarit ceremonia partial, iar cei care il injura in mod grobian pe Regele Charles sl III-lea, dau dovada de incultura, lipsa de bun simt de educatie. Si cred eu, putina invidie. Asta e, fiecare ne nastem cu o karma. Monarhia e ceva natural firesc, peste tot in natura vedem principiul acesta. furnici albine, leul e rege nu e ales prin vot. Porcu de Ilici Iliescu , Roman , Brucan si restul l au indepartat pe Rege cand a venit in 1990 in tara sa isi ia tronul de drept. Acum am fi avut si noi Monarhie Constitutionala, nu porci ca robotul sas la conducere. Iar despre Regele Charles al III lea am o parere f buna, il simpatizez, e un monarh de nota 10, ajuns la o varsta, e un om foarte intelept si tolerant , n ati vazut si acum a organizat ceremonia, au fost toate cultele, inclusiv musulmani hindusi budisti , absolut toate cultele.Asa trebuie sa se comporte un monarh intelept, sa stie sa pastoreasca pe toti, unitate in diversitate, asta e rolul unui monarh. Sunt sigur ca nu accepta extremistii si fanaticii teroristi din orice religie. Plus ca e foarte atasat de Romania Regele Charles, e nepotul Regelui Mihai, alta prestanta aveam si noi acum daca aveam monarhie. Chiar si Printul Paul as fi preferat acum sa fie, nu sa vad lepre chelneri precum Robotul , Ciuca, Ciolacu, Simion ca reprezinta tara asta.
NOU
Mie mi-a placut cum a fost nevoit prim minostrul lor hindus sa citeasca din Biblie. Frumos.
NOU
Si ati ma cum s a dus Iohanes cu nevasta sa iar imbracata haios? :))) Ba asta chiar e bolnava mintal ma, e proasta, nu stie sa se imbrace? Zici ca era imbracata din Disney, din Disneyland . Mascota lu Micky Mouse lipsea de langa ea. Ma rog, si Iohanes tot un Micki Mouse e. Dar n are un consilier vestimentar cretina asta? Adica ea nu e constienta ca reprezinta imaginea unei tari? Incredibil.
NOU
– Auzi mă Gheorghe, mai vine Charles la Viscri ?
– Nu mai vine mă Ioane că și-a găsit de lucru în Anglia.
NOU
Viscri nu e singurul loc din Romania unde detine proprietati. Si in Maramures are doua case si o biserica. Cred ca a uitat de ele… nu a mai facut o vizita din 2004.
Am gasit pe youtube un istoric de arhitectura, unu pe care l-a folosit Charles ca ghid in Romania.
youtu.be/uS4zofULmAY
www.youtube.com/@casedeepoca
valentinmandache.com/
cu placere
NOU
Hbo, documentar numit printesa. Doua faze ciudate azi, charles spunand as vrea sa am doua neveste, una sa mearga pe stanga si una pe dreapta, iar eu in mijloc, dirijandu le. Si a doua faza, comentariu la nunta lui charles, garda de onoare e condusa de sotul lui camilla. Cei 4 sunt foarte buni prieteni si petrec timpul in localitatea x, zice reporterul.
NOU
Daca e o fraza care ne defineste e : “Stai frate, ca nu e chear asea”