Scris de Mirel de pe chat

Acest text este o reacție la cele câteva articole apărute pe aici și pe bloguri vecine, despre emigrare, străinătate și discriminare. Menționez că sunt experiențe proprii, trăite în cei 24 de ani de viață ca emigrant.

N-am plecat de foame, de mâncare era, dar efortul depus pentru o avea, era prea mare. Anii ’90 au fost prea tulburi, salariile erau prea mici, fabricile se închideau una după alta, șomajul era în creștere, la fel și inflația, iar oamenii erau din ce în ce mai disperați. Din disperare mulți au apelat la mirificele scheme piramidale, cu speranța că se vor îmbogăți. Știm cu toții cum s-a terminat.
Proaspăt absolvent de liceu și novice intr-ale democrației, speranțele mele erau mari, visele mărețe, însă realitatea mă contrazicea pe zi ce trece. Bani pentru facultate nu aveau ai mei, de fapt ei sperau să rămân la coadă vacii, să muncesc alături de ei și să mă garbovesc împreună cu ei.

Armata era obligatorie așa că m-am conformat. Vai si-amar, experiențe negative de tot felul, poate o să scriu și despre asta vreodată. Înainte de a o termină, comandantul unității mi-a propus să rămân că militar angajat pe baza de contract, n-am vrut, nu mă simțeam în largul meu în acel sistem mizer, corupt până în măduva oaselor, cum dealtfel era ( și a rămas) toată țara. De când mă țin minte, mi-a plăcut să înțeleg principiul de funcționare al oricărui dispozitiv, sau aparat electronic. Am fost norocos poate, pentru că un unchi de-al meu îmi aducea cărți despre cum funcționează un tranzistor, o diodă Zenner sau un motor cu ardere internă. Visul meu cel mai măreț, era să inventez, să inovez, sau măcar să repar ceea ce au inventat alții și între timp s-a stricat.

Oportunități ilegale de a face ceva bani au existat dintotdeauna pe plaiurile noastre, ca și tentația mea de altfel, însă n-am căzut pradă ei. M-am înscris totuși la facultate și între timp mi-am găsit de lucru într-o unitate militară, salariat civil , unde noaptea eram centralist. N-am rezistat decât 9 luni, într-o noapte m-au prins dormind și dus am fost.

Un vecin avea o fiica plecată în străinătate, iar el, om simplu fiind, avea nevoie de cineva de încredere să poată face și el pasul asta. Îmi trebuiau doar 2500 de dolari, iar eu nu aveam niciun chior. Puteau ai mei să vândă tot ce se putea că să facă rost de banii ăștia, însă riscul de a rămâne fără ei era prea mare, au mai fost cazuri. Un unchi s-a oferit să-mi dea împrumut o suma frumusica, restul mi i-a dat șeful de post din localitatea unde am crescut. Era considerat de toți un ticălos și un neam prost, pentru că nu acceptă mită și atunci când oricine încalcă legea , era pedepsit. Tot de la el mai înainte de asta, am împrumutat toată seria de cărți , ale lui Sven Hassel.

După toată birocrația și plata a diferite taxe, cu pașaportul în buzunar și bagajul făcut, am așteptat răspunsul 6 luni de la agenția care organiza ‘excursii’ în străinătate. Urma să vedem toate capitalele importante ale europei, însă realitatea a fost , că am mers întins până la Roma, cu diferite opriri, pentru a cobora diverșii ‘turișți’ care ajunseseră la destinație.

Ajunși la destinație, trebuia să dispărem imediat, pentru că patrulele de poliție ne puteau face probleme sau chiar trimite acasă.
În câteva zile am ajuns să regret decizia de a pleca, “gazda”, mai precis prietenul respectivei, ne trimitea să căutăm prin tomberoane, noaptea târziu și trebuia să venim cu pradă pentru a o trimite la rude în Ro, astfel ne făcea cum îi venea la gură.

M-am prins relativ repede cum merg lucrurile, cu cât ieși mai puțin în evidență, cu atât ai mai multe șanse să treci neobservat. Noi, românii stăteam în grupuri în față depozitelor de materiale de construcții, cu speranța că ne ia cineva la muncă și ne alergau carabinierii că să ne împrăștie cel puțin o dată pe săptămâna. Într-un sfârșit, într-o zi m-a luat un domn la curățat câmpul de buruieni și tot felul de ierburi. Banii erau pe terminate deci a fost că o mană cerească. Zilele următoare a venit din nou și m-a luat să-l ajut să facă diverse munci pe lângă casă. Pranzul l-am luat cu toată familia lui, oameni cumsecade, fuseseră și ei emigrați prin Argentina zeci de ani. Aveau o cunoștință cu o firma de construcții, m-au recomandat și uite așa mi-am făcut intrarea pe piața muncii în italia.

Am plecat de la respectivă gazdă, la un băiat pe care de abia l-am cunoscut și ne-am împrietenit. Stătea într-o magazie de scule transformată în dormitor, în mijlocul unui câmp. Proprietarul terenului avea și ceva livezi prin zona, l-a lăsat să stea acolo , fără să-i ceară nimic în schimb, doar faptul că trebuie menținut curat. Ba mai aducea și o cisternă cu apă din când în când, ca să avem cu ce ne spăla. Aș putea scrie un român întreg despre experiențele mele, însă nu-s aici să scriu despre asta.

Ceea ce încerc eu să subliniez, este faptul că în momentul în care emigrezi, ca să te integrezi și să fii tolerat, mai întâi trebuie să fii tolerant și să-ți lași tradițiile și obiceiurile tale acasă. Foarte mulți români nu au înțeles asta, și se plâng pe toate canalele că ” Mvaiii, mă simt exclus și se uită lumea că la urs la mine, fir-ați ai dracu voi cu rasă voastră”. Hai să facem un exercițiu de imaginație, voi ați vrea lângă voi în autobuz/tramvai/tren, un tip de orice etnie care a lucrat toată ziua , la 38 de grade pe șantier , cu cea mai ieftină bere în mâna și vorbind la telefon cu rudele din țară lui de origine, eventual și pe speaker?, țin să cred că nu.

Ați vrea să mergeți în parc și să vedeți turme de străini cu boxe portabile din care rag muzici necunoscute urechii voastre, care lasă în urma munți de sticle și grămezi de semințe?, iar tind să cred că nu.
Ați mai vrea să mergeți pe stradă în siguranță cred, fără că vreun strainez beat la volan să va calce pe cap, bănuiesc eu …. Ceea ce vreau să zic, este că imaginea unei țări se construiește în timp, de oameni grijulii, care respectă legile și care au spirit civic, iar noi pământenii, tindem să generalizăm și să-i băgăm pe toți în aceiași oală.

Înțelepciunea s-a născut la sat iar civilizația la oraș. Iar dacă satul a emigrat înaintea ta, oraseanule educat, concluzia este deja trasă de localnici, tu nu poți decât să-i înțelegi și să încerci să le schimbi percepția. Da, știu, nu este corect să fii categorisit ca un papuas lipsit de educație, acei oameni, care au participat la formarea opiniei publice despre tine, n-au făcut nici un efort pentru asta, însă fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume.

Papuasi au fost în toată Europa, educația, respectarea legilor și spiritul civic, n-au căzut din cer, au fost aplicate cu parul, iar noi , dacă ne uităm în grădina noastră și analizăm bine, mai avem drum lung până a-i prinde din urmă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.