Prin 1998-2000, nu mai tin minte exact, mi se pusese pata să plec la muncă în străinătate. Mă săturasem de joburi prost plătite, de patronașii români care erau adepții lui Mai sunt încă 1000 ca tine la usă, nu-ți convine, fă-ți bagajele și, în plus, tot auzeam despre diverse povești de succes pe temă.

Iar anunțurile din România Liberă (da, băieți, pe vremea aia îți căutai job citind coloana de anunțuri de muncă din RL. Trebuia să suni la un telefon, să convingi persoana de la telefon că ai putea fi cât de cât potrivit, după care să te duci până la firmă și să lași un CV și un cover letter, eventual scrise de mână, pentru că nu existau imprimante la fiecare colț, sau PC-uri, să aștepți să fii sunat, PE TELEFONUL FIX, pe care îl supravegheai tu sau puneai pe cineva să stea atent, lucruri de astea) ofereau o grămadă de joburi în străinătățuri.

Doar că majoritatea erau țepe. Și știam că erau țepe, nu eram chiar prost de tot. Și, într-o zi, împreună cu încă vreo doi tipi, am decis că gata, ne ducem să fim ospătari pe vas de croazieră. Anunțul părea serios, sobru, nu dădea detalii ca celelalte, gen 10k salariu, muncă doar câteva ore, insulele Virgine sunt la picioarele voastre și alte aberații de gen. Zis și făcut, hai acolo.

Am ajuns. Un apartament de 2 camere, undeva la intrarea în Rahova. Tipul, genul de avocat sărac al mafiei săracilor, mai lipsea să aibă un maieu pătat pe el. Un birou cu zeci de dosare aruncate alandala. Efectiv striga seriozitate tot ce era acolo. Pur și simplu îți zicea de la început că e țeapă și că cineva te va arde ca pe Ghiță de Ignat.

Și totuși, am mers mai departe. Deși știam că e țeapă, deși am vorbit între noi că e țeapă, totuși, am mers mai departe, ne-am dus, ne-am făcut fotografii tip pașaport, am scos cazier, nush ce alte copii după acte de studii. După care am plătit taxa de procesare, nu mai știu cât, nu era foarte mult, cred că de asta am și marșat, că nu era foarte mult.

Și am așteptat să ne sune. Și am așteptat. Și am așteptat. Cred că mai așteptăm și astăzi. Am fost acolo, nu mai răspundea nimeni la ușă. La telefon nici atât. Ne-am privit între noi și am zis, satisfăcuți Știam că e țeapă, ai văzut?

Și asta nu înțeleg. Știu mulți oameni care au trecut prin situații asemănătoare, nu neapărat legat de joburi, dar inclusiv la femei. Știu că mă înșeală, dar dacă nu?

De ce facem asta? De ce acest bias?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.