Așezați-vă puțin, urmează să vă șochez cu faptul că Twitter a ascuns sub preș un scandal care, teoretic, putea să infuenteze niște alegeri.
Aici aveți versiunea compilată din 36 de tweeturi, aici aveți threadul postat pe Twitter (mult succes în a-l urmări, e dezastru). Fiindcă suntem pe internet de foarte mulți ani, știm să arhivăm pagini, că nu se știe niciodată când dispare ceva.
Avem așa: Twitter, compania, a susținut financiar niște campanii electorale.

Putem să râdem de sumele infime, hai să le luăm ca pe niște răvașe la modul „nu mă uita când/ dacă ajungi sus”.
Personalul de la Twitter a primit comenzi speciale de cenzurat conținut care nu ar fi dat bine la public. Nu prin sistemul de raportare, pe care îl folosește doar plebea, ci direct:

Fostul CEO, Dorsey, era prea ocupat cu Bitcoin (sau orice altceva) ca să-i pese de compania pe care o conduce. Ca răspuns la toată treaba asta, Yoel Roth a zis că se nu e ok să existe consecințe pentru ceea ce faci.

Nu vă mai plictisesc cu detalii, știu că poate nu vă pasă de subiectul reportajului și oricum puteți să citiți ce s-a publicat. Poate nu aveți cont pe Twitter și nici nu aveți nicio miză reală legată de SUA. Îmi place doar faptul că toată treaba a fost dată pe mâna unui jurnalist integru, Matt Taibbi, care mereu a lovit în stânga și în dreapta, pe fapte și cu dovezi.
Îmi place că s-au postat screenshot-uri cu e-mailuri, adrese, nume și prenume, în loc de surse, cercetători britanici sau orice fel de termen care poate la fel de bine să fie o opinie personală, la mișto. Mi-ar plăcea să văd reportaje de genul ăsta despre Apple, Facebook, Reddit, Instagram, companii de farmaceutice și fonduri de investiții. De ce nu și despre fundații de binefacere care rulează miliarde, precum Greenpeace sau Crucea Roșie?
De exemplu, asta e opinia lui Tim Cook despre protestele din China, unde cetățenii au fost convinși cu multă afecțiune (TM) că ar trebui să tacă și să lucreze. Nici măcar un „sper să se rezolve și să fie bine pentru toată lumea”, nici măcar un „o să mă interesez”.
Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->
NOU
Matt Taibbi jurnalist integru de Greenwald nimic? Snowden?
NOU
La asta mă gândeam și eu.
NOU
Poți să-i înșiri, dacă vrei. Eu nu i-am menționat fiindcă nu au treabă cu subiectul.
NOU
Care Snowden, cumva ăla care tocmai a primit cetățenie rusă (rusească?) și a depus jurământul?
NOU
snowden cred ca ii si suge pl lu putin numa sa nu-l puna cu arma in mana =))
NOU
Ideea acestui articol (nu știu cum sa il numesc):
“Știu ca nu va interesează de Twitter, dar daca va interesează cititi aici.
La Tim Cook nu ii pasa de muncitori din China.”
NOU
Stay tuned pentru parta a 2-a
NOU
Un lucru pe care politrucilor români o să le fie greu de înțeles e că partidul, nu individul, ajută membrii săi să candideze in SUA. Adică, nu e cu mită individuala la partid/șeful filialei să apari pe liste sau nu e daca ajungi într-o poziție să dai înapoi din salariu la partid. În niciun caz.
Te uiți la toți VIP din Congresul american, ăia nu au dat mită la vreun șef de filială sau % din salariu înapoi la trezorerie, să nu se supere „domnu președinte de partid”. Ăia din Congresul american sunt un fel de susținători pentru toți membrii de partid (republican sau democrat), să le asigure susținere tuturor membrilor din toate statele.
Pelosi sau McConnell nu sunt acolo să primească mită de la membrii de partid, să le cadă banii din sacou vorbind despre fermieri sau să ceară 30% comision să apară unii pe liste, ei sunt acolo să-i ajute pe toți (din partidul de unde provin) să candideze.
De-asta lor le-a ieșit schema ca „seful” de partid să nu fie totuna cu „șeful” de Cameră sau de Senat; sau șeful de partid să fie tot candidatul ca prim-ministru sau președinte (făcând comparație cu noi).
Încearcă să explici asta in tara statului de drepți, nepotiștilor, famigliștilor, cumetrilor, nașilor, ofițeri, generali din servicii secrete șamd.
NOU
Unul dintre cele mai bune comentarii citite în ultima vreme.
NOU
În primul rînd trebuie să înțeleagă proștii care-i votează…
NOU
În zona extrametrolopolitana, Gigi a instalat de mai puțin de 1 an rețea nouă fibră (nu la chiajna).
Credeam ca am scăpat de “deranjamentele” care apărea brusc pe o suită de canale, când unul dădea ceva ce dezavantaja politic (de obicei dezvăluiri despre hoții).
De câteva luni, tot apar periodic squelciuri, ca să ne obișnuim probabil cu fenomenul, să nu bata la ochi.
Azi, când a dat despre Labeunu că și la ei se fură, au început iar cu pierderea de semnal. Era prea târziu. În 3 minute știrea se terminase.
Păcat că (se) lucrează (d0bit0cii) astfel în era digitalizării.
UE bah nenorociților!
NOU
Vezi, cu tot respectul, c-ai greșit gaura, articolu’ ăsta-i despre ansamblul folcloric “Șase tâțe și trei puțe”.
NOU
Explica-ne cum este și cu Sam Bankman-Fried, cu donațiile lui, către ambele partide,ce-i drept.
NOU
Comentariul este pentru Phaff, scuze de greșeală.
NOU
Nu trebuie să explice un nimeni-pe-Internet, eu militez pentru informații nefiltrate, netransformate în opinii. Fiecare trebuie să judece de capul său ce-l interesează și cum îl afectează.
De multe ori e o ok să nu-ți pese de un subiect, fiindcă ți-ai clădit viața în așa fel încât să nu depinzi de așa ceva.
NOU
Da, dar au donat la aia care sunt impotriva misinformation, care astfel au dreptul sa fie dictatori.
NOU
Al doilea si ultimul comentariu pe blogul asta, cand vad comentariile la misto sau pe langa ale dobitocilor de mai sus ma apuca groaza si voma.
Ba idiotilor….
Speta este una foarte grava si cam aceleasi lucruri se intampla si la FB, Apple etc. Nu ar trebui ca marile companii tech sa aiba atata control.
Nu ai cu cine pur si simplu… Educatie si gandire din pula.
NOU
Adica tu pana la scandalul asta nu te-ai prins ca retelele astea au o putere nemaiantanita. Si ca sa nu aiba puterea asta ce ar trebui mai exact? Sa activeze ca ong si sa plateasca serverele si angajatii din buzunarul propriu fara monetizar. Iar pe partea de moderare sa….nu faca nimic?
Tot scandalul asta e o prostie, vedeti ce cereau aia sa fie sters si vedeti ce e in ToS. Aaa, surpriza aveau canale speciale si comunicare. Deci cand marele portocaliu a avut parola de twitter hackuita trebuia sa stea la mila unui CS din india, sa-i faca ticket lu’ ala si sa astepte.
NOU
Vade retro, Sătănel
NOU
Vadră rece, Stănel!
NOU
Nu ne interesează.
Bucureștiul se spală la lighean și autostrăzi nu se construiesc în timp ce mai mulți copii români se nasc peste graniță față de câți se nasc în țară.
NOU
de ce, sunt interzise centralele individuale si boilerele in bucale?
NOU
Nu sunt interzise dar oamenii suferă de sindromul Moca.
NOU
nu-ti ajunge diploma de recidivist?
la varsta standard de pensionare, vei beneficia moka de venitul minim garantat, care va fi de 1200 lei lunar din ianuarie.
NOU
daca ai 65 de ani impliniti si esti ”afara”!
depui dosar la casa de pensii. daca ai lucrat la gaesti, ai putea cere adeverinta pentru dosar.
a1.ro/news/social/ce-pensie-iei-daca-nu-ai-lucrat-informatia-stiuta-doar-de-putini-romani-id952237.html
NOU
daca ai 65 de ani impliniti si esti ”afara”!
daca esti tanar, va fi la 70 de ani.
depui dosar la casa de pensii. daca ai lucrat la gaesti, ai putea cere adeverinta pentru dosar.
a1.ro/news/social/ce-pensie-iei-daca-nu-ai-lucrat-informatia-stiuta-doar-de-putini-romani-id952237.html
NOU
stiri.tvr.ro/statul-cheltuie-te-5-200-de-lei-pe-luna-pentru-un-de-inut-i-doar-3500-de-lei-pentru-un-copil-din-centrele-de-plasament_842850.html#view