Scris de Fata cu povești

Am luat odată un kil de căpșune de la Obor, 15 lei, dar eu-mi cunosc traista de piață și mi s-a părut cam ușoară. Așa că am făcut un mare act de curaj pentru mine, am cerut să-mi cântărească iar, era doar jumate de kil. Și-am cerut 5 lei înapoi, n-am mai vrut alte căpșune, că oricum sunt alergică. Acuma am făcut și eu calculele, dar pentru mine tot a fost o victorie, și încă una mare. Fix așa acum și cu ANAF-ul, am înfrânt ANAF-ul, în sensul că tot am ieșit în pierdere, dar celebrez victoria asta de parcă am învins un balaur și cam așa a fost. Așadar, poveste lungă despre cum am înfrânt ANAF-ul sau măcar cum nu m-a frânt pe mine.

August 2022
Primesc o notificare de la ANAF, o sumă mărișoară și nu înțeleg de unde și de ce. M-a hăituit ANAF-ul ani de zile pentru niște contracte pe drept de autor din urmă cu aproape un deceniu, am plătit și n-am pus multe întrebări. Am zis c-oi fi făcut eu ceva, că tot s-a schimbat legea în anii ăia, trebuia să depunem hârțogăraie, oi fi greșit undeva, de aia îmi vine în fiecare an de plată, ANAF promite că e ultima oară, eu îl cred, anul următor o luăm de la capăt. Doar că acum suma-i mare, sunt câteva mii de lei și nu pricep de ce și de unde. E drept, am primit gratis niște cannoli de când cu magnoliile, n-am declarat, dar nici mii de lei nu făceau prăjiturile alea.
Deci îs bună de plată, nu știu pentru ce. N-am cont pe Spațiul Virtual Privat, zic să-mi fac. Trebuie să te recunoască funcționarul că ești tu, dar poți să faci programare online. Intru a doua zi pe Zoom, m-am dat cu rujul ăla bun, bine, dumneavoastră sunteți, am cont.

Aici mi-au crescut aripi, nu alta. Uite ce frumos ne digitalizăm, nu tu dosar cu șină, nu tu nimic, rezolv repejor. Din SPV, îmi fac progamare online cu un consultant ANAF. Și de aici începe circul, că îți faci programarea online, dar te duci fizic la sediu. Eh, asta e, mă duc, panseluță la sediul din Rosetti, că așa scria.

Începutul unui luuuung șir de drumuri
Ajung la 8:27, mă primește o doamnă de parcă aș cotropitor, că ce caut eu acolo, că programul începe la și jumătate. Deci toate poveștile astea cu funcționari acri sunt adevărate, dar eu tot pe mimozeală sunt. Sunt într-o sală cu ghișee pe margini, o masa mare-n mijloc și câteva scaune care se abia se țin în țâțâni. Vezi toată forfota prin geamurile de sticlă, toată lumea bea cafea, stă la taclale, la ghișeu nimeni. Vine funcționarul, că am programare și consultantul ăsta iese din birou și vine între noi, contribuabilii de rând. Aflu că el e acolo mai mult de decor, să mă duc la ghișeul 14. Mă așez pe scăunel și aici începe cea mai dubioasă intercațiune pe care am avut-o vreodată cu o ființă umană. Și eu am avut cont de Tinder vreun an de zile…

Aici, la ghișeu, e o cutie de carton pe post de gemuleț. Apare femeia asta aparent ternă, că n-ai ține-o minte cu nimic, ferește cutia, îi spun că am programare (eu credeam că ar conta cumva) și că aș vrea să pricep de unde-s banii ăștia, că nu se pupă. Cu bună dimineața, cu vă rog frumos, dacă vreți, dacă se poate. Mă trimite la ghișeul 11. Mă duc la 11, acolo e și-un scaun negru, cu un picior rupt. Mă așez și mă chinui să-mi țin echilibrul, la ghișeu vine tot femeia de mai devreme, aia de la 14. Ghișeul ăsta e modern, are gemuleț, dar funcționara nu-l ferește, îmi transmite să aștept, de zici că-i comandă de armată, așa-mi închipui că e tonul. După care stă și se uită la mine.

O privesc și eu, zici că suntem în filme western, ea la mine, eu la ea, să vedem care clipește prima. Mă învinge repejor. În următoarele 20 de minute, nu vă mint, această femeie nu face nimic. Măi, nimic! Se uită fix la mine, participă de una singură la un concurs de holbat. Mă țintește cu privirea de zici că-mi face ecografie, deja încep să mă simt super inconfortabil, zic să compensez cumva, îmi deschid Tik Tok-ul. Eu mă uit acuma ba la telefon, ba la funcționară, femeia mă privește. Am avut coșmaruri de astea. Mă uit la telefon, eu un video cu pisici blocate-n poziții dubioase, așa-i femeia din față, de-mi vine să le zic oamenilor că li s-a defectat colega. En fin, mă trec transpirațiile, deschide ghișeul și-mi spune doar atât: nu aici, la sediul de pe Avrig.

Altă zi, altă vizită, noroc că stau aproape. Dacă nu ați intrat vreodată în ANAF-ul S2 de pe Avrig (norocoșilor!), las și o poză întru demonstrare. Dar din poză nu se simte putoarea de mucegai. Aici cad pereții pe tine, se scorojesc în fâșii, sunt maldăre de dosare, teancuri de hârtii, eu nici nu mă născusem când s-a zugrăvit ultima oară pe acolo. Dar au computer! Unul singur, atât, un ghișeu. Dar de aici aflu, relativ repejor, ce datorie mi se impută.

Fiscaleză kafkaniană
Din hârtii aflu că suma pe care o am eu de plătit e de fapt dublă față de ce m-au anunțat (prin anunțat înțeleg titlu executoriu), că nici pe SPV nu s-a actualizat încă. Sunt contribuții sociale recalculate, pentru un contract de drept de autor din 2013. Non hablo fiscaleza, sunt analfabetă fiscal, dar:
1. Nu se prescriu astea după 5 ani? Că ultima oară am vorbit cu ANAF-ul în 2020 și nu aveam nimic de plată. De ce în 2022 îmi cer bani pentru 2013?
2. Mi-am plătit contribuțiile astea la ANAF Câmpulung, că acolo avea buletinul pe vremea aia. De ce plătesc iară?
3. Îmi atrage atenția că titlul executoriu pe care îl dețin acum începe astfel: „În baza prevederilor art. 230 din Legea Nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală…”. Adică o lege se poate aplica așa, retroactiv?

Eh, doamna de la Avrig nu-mi poate răspunde la niciuna din aceste întrebări, să merg în Rosetti. Dar eu mi-ș isteață, sun în call center să mă lămurească cineva, nu mai pot sta pe drumuri. În call center, îmi zice la fel, să merg la Rosetti, că acolo au dosarul meu fiscal. Între timp, jumătate din banii ăștia pleacă spre ANAF.

Acuma știu, îmi fac programare online, mă proțăpesc a doua zi la 8:30, aștept să vină consultantul. Îmi zice să fac pe SPV cerere de înscriere în audiență. Mi-e amar de ironie, că am făcut programare online, ca să vin fizic în sediul ANAF, să-mi transmită să fac solicitare online. Fac și asta și nu se întâmplă nimic vreo două săptămâni. Apoi ANAF începe să-și mai ia bani din contul meu, câte 400 de lei, câte 350 de lei. Sun la call center, povestesc tot, inclusiv că am făcut solicitare de înscriere în audiență. Nimeresc la call center pe cineva care chiar vrea să mă ajute. N-are acces la dosarul meu, dar mă învață să mă asigur că au transferat toatele datele când mi-am schimbat buletinul pe București, adică au și istoricul de plăți. Aflu de la telefon că așa a pățit și Elena Băsescu, au uitat să-i transfere și dosarul fiscal. Tot doamna asta (săru-mânuțele) mă învață să fac reclamații.

Ajung pe Rosetti. Sunt a patra oară la ANAF, e final de august. Spun că nu plec de acolo până nu mă lămurește cineva, mă trimit de la un ghișeu la altul, nu la mine, nu la mine, nu aici. Din sediul ANAF, sunt la call center ANAF, îmi vine să le dau să vorbească între ele. În call center n-au dosarul meu fiscal, doar cei de la sediu mă pot ajuta, dar pe mine mă ignore toată lumea. Încă sunt panseluță, vă rog, e a patra oară, doar să mă lămurească și pe mine cineva. Fac cerere scrisă de înscriere în audiență, cu foaie și pix. Vreau să vorbesc cu un șef de birou.
Mă duc la registratură, femeia de acolo începe să urle la mine că eu nu văd ce e aici, că e final de lună și nu-am-înțeles-exact-ce-chirii, că am bloca activitatea insitutției dacă am cere toți audiență, că seful oricum e în concediu. Tipă, se înrosește. Mai scot din sacosă o foaie de hârtie, îi fac reclamație pe care o înregistrez tot la ea. Nici până în ziua de azi nu am primit vreun răspuns.

În următoarele două săptămâni, mai fac 4 drumuri la ANAF și 11 solicitări pe SPV. Cele 3 întrebări de mai sus, solicitare de înscriere în audiență, reclamație pentru doamna care a urlat de pomană la mine. Plec în concediu, ANAF-ul continuă să-și ia bani din contul meu, vine și primul răspuns pe SPV: vom transmite departamentului competent. Eu deja mi-s în colaps, am două opțiuni, renunț sau apelez la un avocat.

Final de septembrie
M-am mai îmbărbătat, mai trec într-o dimineață pe ANAF, pe Rosetti, să întreb dacă au vreo veste solicitările mele, dacă s-a rănit pe drum porumbelul călător, n-a mai avut morcovi renul, le-a picat internetul. Cică să aștept. Plec descumpănită, mai trag două lacrimi de nervi. Încep să vină răspunsuri pe SPV, trase la indigo cu primul, am trimis către departamentul competent. Păi eu nu la departamentul competent am făcut solicitare, nu ANAF-ul știe? O întreb pe manichiuristă, pe vânzătoarea de la chioșc, livratrul de la Bringo? Care e departamentul competent? Că la ANAF par toți exact opusul.

19 octombrie
Îmi vine o recomandată la Poștă. Bănuiesc că de la ANAF, mă întiințează acuma că am de plată, că-s obligați să mă anunțe, da ei întâi își iau banii, apoi mă întiințează. Mă însel, am de fapt două scrisori, una e o invitație la sediul ANAF din Avrig, semnată de șef. Să discutăm dosarul meu. A doua o recalculare, nu mai am nimic de plată. Scrie 0 de plată.

20 octombrie
Înapoi la ANAF-ul încremenit în timp, tot un singur calculator, de data asta e coadă, toată lumea e cu nervii întinși, că acolo nu merge nimeni din plăcere. Aștept, când îmi vine rândul, femeia închide gemulețul, dă un telefon, revine. Între timp, un bătrânel simpatic care așteaptă la coadă e pățit cu de astea. Îmi explică el că trebuie să fac cerere de restituire, mă învață cum și unde să mă duc, ce să completez. De la ghișeu, mă ceartă că de ce am făcut iar solicitări, că mi-a trimis răspuns de pe 12 octombrie. Nu, pe 19, aici e plicul, aici e documentul, cu data de 19.
Mă pune să semnez că s-a rezolvat situația, bătrânelul de lângă mine-mi face o vânătaie mică de la cât mă înghiontește, nu semna așa ceva. Îndrăznesc să întreb totuși când se rezolvă pe bune, că practic am împrumutat ANAF-ul și-am pierdut două luni jumate pe drumuri. Nu știe, să mă duc pe Rosetti. Am un schimb de replici cu un alt bătrânel enervat că stau prea mult și țin coada din loc, de parcă ar fi vina mea că insituția asta n-are personal. Că și dacă a avut vreodată, s-au îmbolnăvit toți la plămâni de la cât mucegai e acolo.

Scandalul
A două zi mă duc iar la ANAF pe Rosetti, am muzică-n căști, lumina asta de toamnă superbă, e ultima oară când îi văd pe funcționarii ăstia. Am la mine așa: toate documentele de la ANAF, original și copii xerox, extras bancar cu semnătură și ștampilă, cerere de restituire descărcată de pe site-ul ANAF și completată cu atenție. Ce zi superbă, ce stare de bine! Aflu repejor că vinerea nu lucrează toată lumea la ANAF. En fin, mă plimb de la ghișeu la ghișeu, la 11 îmi spune că nu e bună cererea mea, îmi da un alt formular. Mă întorc cu el completat, e altă femeie la ghișeu acuma, mă ia cu ce doriți? Doamnă, săru-mânuțele, doar să depun cererea asta, am vorbit cu colega mai devreme, lugulugu.
Nu la mine, în stânga. Ce noroc pe mine, ca la ghișeul 14 sunt cam 30 de oameni la coadă, aici nu e nimeni. Ce zi superbă! V-am spus, e un open space în spatele acestor ghișee de sticlă, le vezi cum stau cu mâine-n șold, poziție de soacră, își impart biscuiței, în afară de doamna care răspunde tuturor celor de la coada lungă, nimeni nu pare să muncească. Or avea o ședință, ceva.

Doar că nu mai pot sta mult, aștept deja de vreo 10 minute, îndrăznesc să bat o data în ghișeu. Finuț, reținut, doar cât să mă vadă, nu să mă audă, deși era imposibil să nu mă vadă cineva, că ocupam toată sticla din fața ghișeului. Și această bătaie a declanșat haosul. Fix ca gâștele din vecini, alea care mi-au terorizat copilăria, fix așa, cu brațele desfăcute a venit una din funcționare, a dat geamul la o parte și a început să urle. Să să urle? Să zbiere atât de tare, încât i-ar face invidioși și pe vecinii mei scandalagii. SĂ BAȚI LA TINE LA WC, NU LA MINE! AUZI, MĂ, LA TINE LA WC SĂ ÎNDRĂZNEȘTI SĂ BAȚI LA UȘĂ, CLAR? OBRAZNICO, LA TINE LA WC, NE-AM ÎNȚELES?

Și tot repetă asta cu wc-ul, poate o avea vezica mică, dar mai riscant e să nu pățească altele acuma, că-i toată roșie, i se umflă venele și zbiară la mine până rămâne fără aer. Eu încă-mi păstrez calmul, deși aș vrea să-i spun că la cum s-au purtat cu mine-n ultimele două luni, simt că fix la WC am bătut. Dar tac. Nu-mi dau seama dacă s-a enervate că am tăcut și-a luat-o ca o sfidare sau lacrimile din ochii mei au fost semn de slăbiciune. Aș merge pe a doua variantă. Cert e că funcționara s-a enervat și mai tare. Ce funcționară? Acest minion uriaș – așa am scris și-n reclamație, că altfel n-am știut cum s-o identific, numele n-a vrut să mi-l spună, dar purta o salopetă de blugi și-o bluză galbenă – a tras aer în piept și-a început să zbiere din nou, și mai motivată: SĂ VĂ PLĂTIȚI DATORIILE MAI ÎNT I, OBRĂZNICĂTURI FĂRĂ RĂBDARE, APOI SĂ BATEȚI LA MINE!

Eu am două părți foarte contrastante, una de mimoză, de zici că plâng când deschid gura, ailaltă de moldoveancă. Apăi ăsta a fost momentul în care am scos partea de moldoveancă la suprafață în toată splendoarea ei și-am început și eu să urlu, s-o acopăr, că eu eram acolo să-mi recuperez banii pe care mi i-au luat ei aiurea, aveam de luat cum ar veni, nu de dat. Am început să mă sfădesc, cum ar veni. Și-am luat-o atât de tare prin surprindere, că plângeam și țipam în același timp, c-a tăcut. A venit o altă colegă, mi-a înregistrat cererea, 30 de secunde a durat, acuma aștept să-mi intre banii de la ANAF. A venit și paznicul spre mine, deja mă gândeam că o să mă găsesc pe net, cum fac scandal la ANAF și cum mă scoate paznicul pe sus. Nu, domnul ăsta a observat că mi se făcuse rău, a venit să-mi aducă o sticlă de apă, sigilată. Iar acest om a fost singurul lucru bun din târâșenia asta.

Nici până în ziua de azi nu m-a primit nimeni în audiență, dar mai fac solicitări. Aș vrea tare să-mi explice și mie cum e posibil să facă nu una, ci 3 greșeli pe același dosar. Greșeli în defavoarea mea, a contribuabilului. Am această hârtie, semnată de sef Administrație Daniel Florin Anghel, dar nu știu nici cum arată dânsul. M-a invitat să discutăm, aș fi vrut să-l întreb de ce calculează niște contribuții după aproape 10 ani. De ce îmi ia din nou bani, dacă aceste contribuții au fost plătite deja și de ce sunt eu responsabilă că instituțiile statului – ANAF Câmpulung Moldovenesc și ANAF S2 – nu comunică între ele. Și, mai ales, de ce pe un document oficial al ANAF mi se cer bani pentru 2013, în baza unei legi din 2015. I-aș fi pus calm aceste întrebări, m-aș fi așteptat să-mi spună că a fost o eroare umană, să-mi ceară scuze că m-a pus pe drumuri și să ne strângem mâna prietenește. Aș mai fi vrut să știu de ce au continuat să-mi retragă ANAF bani, fără să mă înștiințeze înainte, deci i-am anunțat că alo, domnii, ați făcut o greșeală, e omenește, e matematică și e grea, dar hai să recalculați. Aș mai vrea să știu ce s-a întâmplat cu toate reclamațiile mele și sper că funcționara-minion să fie trasă la răspundere cumva, măcar s-o oblige cineva să muncească. M-a secătuit de vlagă povestea asta, ar fi putut fi o postare scurtă, cum cu urăsc statul român și intituțiile lui încremenite în vreme, pline de incompetenți.

Dar eu am învins ANAF-ul. Bineînțeles, cu mulți nervi tociți, cu timp consumat aiurea. Comisioanele de la bancă de fiecare dată când s-a jucat ANAF cu banii mei, de parcă ar putea să-și ia împrumut când vrea. Comisioanele astea sunt cinstea mea, că nu mi le recuperez. Dar acum aștept să-mi intre banii. Am învins ANAF-ul și asta chiar e o victorie personală. Iau o pauză, apoi verific și ce-au calculat greșit din urmă. Că nu poate sediul de pe Avrig, ăla cu munții de hârtie, să depoziteze câte solicitări pot face eu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.