A trecut și Paștele Catolic iar acum vine, pe turnantă, puternic, Paștele ortodox, acela la care suntem înrolați majoritatea, vrem nu vrem, aia e. Prin urmare, ca în fiecare an, trebuie să punem cele cuvenite pe masă, iar noi, fiind la dietă, mai ușor cu mâncarea, pentru că băutura e temelia.

Ca să vă faceți cumpărăturile în săptămâna luminată, am pentru voi un voucher de 18% reducere, primul venit, primul servit, ca să nu avem discuții. Voucherul este

EASTER18

Ce o să îmi cumpăr și ce mi-aș cumpăra eu pentru Paște?
Am rămas agățat de Dictador, în continuare îl consider cel mai bun rom băut de mine, are exact aromele de fruct și dulce care îmi plac mie, cu acea aromă masculină necesară.
Dar recunosc sincer că aștept să ajung la nivelul la care să îmi permit Dictador 2 Masters Barton Rye Bourbon Cask 1979 & 1982. Nu am băut niciodată așa ceva și mă tentează maxim. Când o să fiu mare, cu siguranță. Sper să nu decedez până atunci.

Ca șampanie, înclin Gosset Grand Blanc de Blancs. Mi-ar plăcea tot un Gosset, dar roșu, doar că, nuștiu de ce, îmi crește tensiunea de la vinurile roșii. Am ajuns la concluzia că, cel puțin la băuturi festive, ori iei ceva care este cu adevărat bun și potrivit pentru o sărbătoare, ori mai bine nu iei deloc. Desigur, dacă scopul tău este încântarea papilelor gustative și nu doar ingestia de alcool.

La vinuri, sunt tentat să mă arunc la un Amarone de la Masi, pentru că am tot citit despre el și cum ar fi vârful de lance al vinurilor. Dar am mai citit eu despre ceva aperitiv pe care îl consumă prințesa ardealului, mi-a făcut poftă și mi-am luat, după care l-am făcut cadou, pentru că nu îmi place gustul. Dacă ați băut și știți, chiar vă rog să împărtășim impresii.

Pentru cei care încă mai au de trimis cadouri, mai aveți coșuri cadou, gata făcute și gata de a fi expediate.

Nu uitați să lăsați pe aici ce vă mai luați, pentru că toți avem nevoie de idei noi, nu fiți egoiști.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.