La finalul clasei a 8-a, am încercat și noi să facem un fel de party în școală, încheiam 8 ani de viață petrecuți împreună, cu unii dintre colegi aveam să nu mă mai văd niciodată, simțeam, toți, o stare nedefinită care ne făcea să fim destul de anxioși, deși nu știam, atunci, ce e aia, mai ales că, în comunism, românul era un adevărat luptător, muncitor, soldat, agricultor, orice era nevoie, dur, dar dârz.

Mie mi-a venit ideea de a lua un creion chimic negru și să îmi pictez un ochi, ca Alice Cooper, idolul meu din perioada respectivă. Mai aveam și o mănușă cu degetele tăiate, pe care pusesem niște capse furate de la tata, plus un lănțișor găsit pe stradă, cămașa descheiată până la buric, gulerul ridicat, părul ridicat în sus, susținut de apă cu zahăr, că de unde gel, eram idolul femeilor.

Ai fi zis că e o acțiune inocentă, haioasă, niște copii care se joacă. Mai ales că eram toți costumați, fiecare după cum avusese idei, blugi rupți, tutu-uri de balerine, pălării de-ale taților, arsenalul unor copii săraci, din vremuri sărace.

Iată că nu, profesorii nu au considerat că ar fi haios. Când a intrat dirigintele în clasă, a făcut cea mai mare criză de nervi posibilă, cu urlete și aruncat de catalog pe jos, că ne batem joc, suntem elemente reactive, distrugem bunul renume al școlii 87 din sectorul 3, tot felul de tâmpenii de astea de comunist obosit, făcute să distrugă spiritul oricărui copil. Acum, că stau să mă gândesc la faza cu elementele reactive, eram în vara lui 1989. O fi știut el ceva.

Anyway, rezultatul a fost că, în ultima mea zi de școală, am avut media la purtare scăzută la 7. Devenisem rușinea școlii, din fost comandant de unitate, comandant de detașament (astea erau organizările paramilitare din vremea respectivă. Nu am rezistat mult, că m-au prins jucând gropița, pe bani, în spatele școlii, în timpul orelor. Pedepsit pe loc, smuls, în fața clasei, șnurul de comandant etc). Desigur, am ajuns acasă și am luat și bătaie pentru asta, deși eu așteptam să fiu consolat și sprijinit. A cimentat și asta lipsa totală de încredere în părinți, ulterioară.

Mi-au venit gândurile astea citind despre copiii aceia din Oradea, care au făcut mici în clasă. Cum s-a scandalizat repede lumea, vai, ce nesimțire, nu mai e școală ca pe vremea noastră (venind asta din guri cărora le curge scuipatul în fața televizorului deschis pe George Simion și Șoșoacă, în timp ce scriu teorii ale conspirației pe facebook), unde erau profesorii. Doar că situația a fost puțin altfel.

Am avut o săptămână de promovare a specializărilor școlii, cu un târg al specializărilor și vizite ale elevilor de clasa a VIII-a, iar elevii din această clasă s-au gândit să facă mici la școală. Ei s-au organizat, au luat o tavă de mici, au adus grill la școală și cartofi prăjiți de-acasă

Deci da? Copiii au venit la școală când se organiza un târg al specializărilor. Nu se făceau ore, doar a fost o simplă bravură, legată de viitoarele locuri de muncă în care se oferă specializări acolo. De aceea niciun profesor nu a zis nimic și nu s-a întâmplat nimic.

A fost nevoie de filmarea copiilor de pe tiktok ca să se activeze comuniștii și să salvgardeze onoarea nereperată a școlii. Brusc, subiectul a devenit important, lumea arată că e preocupată, ia măsuri, se sancționează profesorii care au permis această abominație, iar copiii, evident, au nota scăzută la purtare, pentru că au încercat să fie diferiți și creativi, într-o școală care pregătește vânzători.

Poate vi se pare nimic, dar nota scăzută la purtare te exclude automat din facultăți de apărare, de exemplu. Nu știu exact dacă și de la liceul militar, când o catadicsi nevastă-mea, care a făcut liceul militar, să îmi răspundă, vă zic. Zice că da, e condiție de admitere.

Oricum, încă un succes pe linnie al învățământului românesc.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.