Pentru că mai trebuie să ne și rupem de mediul înconjurător, din când în când pentru a ne păstra sănătatea mintală, m-am gândit să vă aduc aminte de ceva ce îmi place și, anume, o poveste despre cărți

Care subiect, la mine, vine din adâncimile copilăriei.
Făcând parte dintr-o familie unde cititul nu era un hobby pentru nimeni, lecturile mele, încă de la vreo 5 ani, au fost foarte eclectice și dezordonate. Citeam orice îmi cădea în mână, iar vremurile nu erau chiar de natură să se găsească cărți peste tot și peste toate drumurile, lumea era ocupată să publice lucrările științifice ale tovarășilor Nicolae și Elena Ceaușescu, cuvântări de la plenare și alte kkturi. Ca idee, una din cele mai mișto lecturi posibile era un calendar de perete cu rețete, glume și caricaturi, ceva format mic, gen 9cm pe 6, absolut superb, era una din puținele chestii publice unde nu dădeai peste realizările comunismului și ale tovarășei.

Mno, cum v-am zis, citeam toate prostiile. Lucru care e posibil să îmi fi deformat puțin neuronii, pentru că, atunci când citești, la 6-7 ani, Am fost medic la Auschwitz sau 180 de trepte la Mauthausen, nu ai cum să termini totul chiar sănătos. Iar aia cu Auschwitz avea și poze…

Una din cărțile haioase, care mi-au plăcut, a fost Regina Margot, citită tot așa, 6-7 ani, poate 8, găsită la o vecină în vârstă, cu bibliotecă de aia care mirosea a mucegai și a vechi. Și am citit povestea lui La Mole, și cu dragoste, și cu moarte și cu inima în cutiuță, vă spun, citeam și lăcrimam, și râdeam și toate alea.

Dar ce mi-am adus aminte a fost că eu, având cultura unei plantigrade, habar nu aveam ce e aia Navara, de ce se ceartă ăia acolo și ce e cu Henri de Navara. Așa că am citit toată cartea crezând că pe Margot o chemă Navaréi, regina Navaréi, cu accent pe e. Așa mi se părea mie, că oamenii vorbesc despre ea folosind numele de familie, Henric de Navara, doamna Navaréi, ca și cum ar fi fost regina Ametcea.

Și am crezut asta o bună perioadă de timp până când i-a venit rândul la recitit, că nu aveam în casă decât vreo 300 de cărți. Deja mai citisem și altele, intrase istoria pe fir. În mintea mea, de copil, mi-a fost puțină rușine pentru neștiința mea (bine, acum, 3/4 din cititorii de internet habar nu au ce e Navarra, hint, nu e Nissanul respectiv sau nu au citit Regina Margot. Și sunt indulgent).

Ce voiam să zic. Dacă vedeți că aveți un copil cu propensiune spre citit, încercați să îi ghidați lecturile. Dacă nu aveți idee cum, căutați pe net literatură în funcție de vârsta sa. Mințile tinere sunt foarte ușor impresionabile și, decât să cheltuiți averi, mai târziu, pe psihologi, mai bine sunteți atenți acum.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.