Doamnelor, pentru că ne-am amintit de momentele minunate ale revoluției române, mi-am adus aminte și eu de ceva. De domnul Petre Roman, idolul femeilor din acea perioadă, omul care a pus jos mai multe doamne decât Hâț Gionule. Ce la care strigau muncitoarele de la APACA Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca roman să ne fută.
Și am o întrebare simplă, ca de la om la femeie.
Vi se pare că Petre Roman, la vremea aceea, era un bărbat frumos, care să îți ridice călcâiele la cer? Sigur, înțeleg că vremurile și gusturile s-au schimbat, dar un bărbat frumos rămâne frumos oricum ar fi.
NOU
Replica cu Roman “sa ne futa”, credeam ca face parte din folclorul urban. Chiar asa strigau femeiele? Nu cred. Poate asa ironic, dar..sa strige toate in gura mare. Si ce era atunci? Miting, vizita de lucru?
NOU
cauta pe net, sa vezi ca e reala
NOU
Da, am trait zilele acelea si chiar asa strigau.
NOU
netul zice că e invenția presei.
NOU
cauta declaratia lui Petre, nu ce baliverne
NOU
Pe mine nu m-a deranjat deloc ce strigau muncitoarele APACA, nu erau în target-ul meu, nu eram gelos, chestii.
Pe mine mă uluiește totuși cum după ani, un fapt bizar ce-i drept dar real este pus acum sub semnul îndoielii.
– Hai, bă, chiar așa strigau femeile? Nu cred…
Ieșisem de la cinema Dacia unde rula Piața Universității (de Stere Gulea).
Pentru cine nu știe, ăla era un film de la care se ieșea efectiv urlând Jos Iliescu!
Nu aveai cum altfel.
Era pentru prima oară când vedeam un film nefiltrat prin mașina de cenzură a sistemului.
Afară ne așteptau muncitoarele APACA ușor coordonate de milițieni.
– Liberali și țărănișt / Puneț mâna și munciț
Un cor de gaițe agresive urmau cohortele de tineri ieșiți de la film.
În spate la ceas erau depozitate ouă.
Cumva strategic.
Pe care le aruncau spre noi iar noi ne apăram cu mapa de școală.
Școala, bărbița semi-intelectuală și chiar o carte la vedere era semnul că ești împotriva sistemului.
Un dușman al revoluției.
– Noi muncim / noi nu gândim – strigau gaițele.
Dacă ai un dram de rezonanță logică, dă-te doi pași înapoi și rumegă asta: noi muncim, noi nu gândim.
Cumva, era anti-democratic să gândești.
Printre tinerii ieșiți de la film erau și fiicele unor bine-cunoscuți FSN-iști ai vremii.
Conflictul dintre generații era clar.
Și-atunci am auzit pentru prima dată:
– Nu vrem bani nu vrem valută / Vrem pe Roman să ne fută
La care Cristina, fiica președintelui FSN Constanța ne-a zis:
– Tot e bine că ni-i lasă nouă pe băieții ăștia frumoși.
NOU
Bre, fusei acolo cand a venit Petrica, nu au strigat asa ceva, e mit urban!!
NOU
youtu.be/kDykP7cNeO8?t=41
NOU
Mai durează până să-ți răspundă, o vreme se uită fermecate în gură la tov. Iliescu.
NOU
Nu pot sa ma pronunt de dl. Roman, dar tu le-ai vazut pe duoamnele de la Apaca in perioada de glorie ’90?
Uite-asa se zguduia autobuzul 139 cand se urcau dansele la 3 jumate, sa prinda telenovela de 4
NOU
Tu nu mai ții minte cum arătau ăia care apăreau la televizor înainte de ’89?
NOU
Nu au femeile de la apaca treaba cu blogul tau
NOU
Are o aparenta de “barbat bine”, provider. Barbat care isi intretine familia, tata respectat si temut, sot ferm, pile la nivel inalt. Ceea ce era probabil atractiv.
NOU
Și Londa Color…
NOU
ha, ha… cica “ca de la om la femeie”… de parca femeia nu e om 🙂 Ai grija ca o sa apara sensibilele.
NOU
Prima data pe aici? :))
NOU
Ești nou aici, nu? :)))))
NOU
Și femeia e om, a descoperit Gianina in Las Fierbinți in primul sezon, acum multi ani.
NOU
Ești Marcu ăla cu arcu’ ?
NOU
Si femeia e om, zise Leana lu’ Costel
NOU
Cred ca pentru standardul anilor ’90 era un barbat bine, iar pentru doamnele de la APACA, comparativ cu ce aveau ele pe acasa, era cu siguranta un ideal de masculinitate, succes, eleganta, etc. Era un barbat inteligent, citit, umblat prin tari straine, peste ce eram noi obisnuiti. Plus ca era mai tanar decat alti politicieni ai vremurilot, ceva mai relaxat, de acolo si popularitatea. Nu cred ca acum ar mai fi privit ca un barbat bine si ca, de fapt, e si el tot un ghertoi needucat care lasa masina pe avarii, blocandu-i pe altii, e alta discutie!
NOU
Era tot ce zici, doar că nu avea … GÎT. A fost Brad Pitul anilor ’90 fără gît. Iar acum e un boșorog penibil cu părul vopsit, care refuză din principiu să meargă la băi la Amara, deși nu se poate ridica de pe scaun fără ajutor.
NOU
Pare ok, nu pare nesuferit sau ceva. O fi avut lipici la Apaca.
Problema mea e nea Ilici din prim plan care seamana groaznic cu bunica-miu, pe care l-am urat cu spor 30 de ani de viata pana l-a luat covidu` #IliescuIsStillAlive
NOU
Depinde cu ce compari. O să pun aici 2 capturi de pe youtube
NOU
Și asta. Nu știu care din ăia era prim-ministrul, dar nu arată nici unul ca Roman
NOU
pe langa tov. ylyescu pare demizeu
NOU
*kent, nu bani
NOU
Exact. cu “Kent” nu cu “bani” a fost sintagma.
NOU
Si la noi, la nord-vesteni, suna de genul “Nu vrem Kent, nu vrem valuta / Vrem pe Petre sa ne phoota”. Cel putin asa susura presa centrala din vremea aia, ca Apaca era cam departe si n-am auzit live.
NOU
Să fi venit de la pancarta cu „Noi nu fumăm Kent” cu care au venit niște muncitori la manifestația din 29 ianuarie 1990 sau era anterioară acesteia?
NOU
“Frumușel Petrică ăsta” ziceau toate babele uitându-se la TV ul Opera din bucătărie, croșetând agile și chiorându-se peste ochelari.
Perioada când Pierce Brosnan spărgea inimi pe ecrane.
Ca și mutră pe sticlă, Roman a fost decorativ, venea după o perioadă în care Cotabiță, Daminescu și Temișan plus Florin Piersic erau best of the best în materie de mascul băștinaș. Hrușcă era “cântă bine băiatul ăsta da’ așa i de urâțel săracu'”.
Grizonat și vulnerabil cumva, agitat și preocupat cumva, prindea la femeile în vârstă, categoric.
O chestie i certă: dacă aș fi fost femeie, nu mi aș fi tras o cu Petrică.
NOU
Unii spun că grizonant este corect. Dar ce știu ei?
NOU
Mno, pățăști. Nu știam. Aia e, am mai învățat o chestie.
NOU
nu e adevarat, in formularea ta, grizonat e corect
NOU
eu cred că eticheta asta batjocoritoare de “sex simbol” i s-a pus fiindcă majoritatea liderilor erau niște bășinoși bătrâni, ba chelioși, ba cu burtă, iar pe lângă ei, care erau arătați mult la tv, Roman chiar arăta bine.
NOU
“batrani, cheliosi si cu burta”.
@Andrei, prietene, am o veste proasta pentru matale, te paste un ban. Si nu de-ala de la Isarescu.
NOU
Lu’ nea_zapada tre’ sa i se dea imunitate la dislaicuri by default! Nu poti sa-i dai thumb-down astuia niciodata, nici daca ar fi posibil!
(nene, nu ma dau la matale, ca nu esti, cum ar zice astia tineri, “the right gender fo’ me” da’ mai da-o in ma-sa de treaba, da si matale cu oistea-n gard nitel, ca n-oi fi Iisus!)
NOU
Eu stiam de “nu vrem Kent, nu vrem valuta”, probabil ca legenda asta e cunoscuta prin toate colturile tarii.
Da, era considerat un barbat bine, cel putin asa imi povesteau maica-mea si buna-mea pe atunci, imi amintesc discutiile lor in fata TV-ului.
NOU
e bine si acum, bosorog, chiar daca il ajuta vopseaua de par
are ochi frumosi, voce placuta, era ceva cu totul deosebit fata de aspectul romanului mediu din acea vreme.
sa nu uitam si ca multe din reformele capitaliste i se datoreaza – vanzarea fondului locativ, primele privatizari si liberalizari, chiar daca limbajul celor din partid era mai spre „a treia cale”. Cred ca era omul europenilor totusi, intre oamenii rusilor si securisti, cat se putea face si pe atunci, abia cand a cazut urss de tot s-a incercat mai mult
NOU
Aici sunt poze preponderent cu el mai tinerel: www.gettyimages.co.uk/photos/petre-roman
Ce zic fetele si maithun, era barbat bine?
NOU
Relationship goals: gaseste-ti o jumatate care se uita la tine cum se uita Iliescu la Roman: www.gettyimages.co.uk/detail/news-photo/president-of-the-nsf-ion-iliescu-and-romanian-prime-news-photo/583089118
NOU
Iliescu l-a mătrășit pe Roman pentru ca prea incepuse sa faca gât.
NOU
Las comentariul asta doar ca sa putem sa-l votam pe Nea Zăpadă.
NOU
Puțini se prind de poantă.
Mie cel mai mult mi-a plăcut că la vizita lui Iliescu în Japonia, cu mult înainte să scrie BBC “Puie Monta”, pe tag-ul din sala de conferință au scris japonezii (sau ce secretară o fi căutat numele lu ăsta) JOS Iliescu în loc de Ion Iliescu iar ăștia din delegație se chinuiau să-l ascundă.
NOU
Da’ bine ca esti tu flacau, Nea Ilie!
NOU
Apăruse un fel de banc pe tema asta când era Răzvan Theodorescu șef la TVR, cică s-ar fi bătut cu Roman, el îl strângea de gât și Roman îl trăgea de păr.
NOU
Da’ și Balaurul e tinerel, #sevede 🙂
NOU
Uite aici intrebare de se vor prinde cu adevarat doar mosii: voua v-a placut revelionu’ cu fluturele pe lampa?
NOU
Nu-mi aminteam de fluturele pe lampă, dar știu despre ce vorbești. Chiar mi-a plăcut. A doua zi aproape m-am despărțit de prietena mea de atunci când mi-a zis că a preferat să se uite pe programul 2 :))))
NOU
habar nu am despre ce fluture vorbiti
NOU
@Cetin: pai ce, macar asa s-avem si noi fluturi pe glob, daca beci n-avem.
Cat despre discutia in sine, erai prea mic pe-atunci: urlz.fr/hjh1
NOU
Revelionul lui Everac.
Când a ajuns șef la TVR, Everac a avut ideea genială și originală să organizeze un program de revelion live, nu înregistrat și pregătit cum se făcea în anii anteriori.
Fac aici o paranteză – în anii și mai anteriori tot ce transmitea TVR era live, pentru că nu aveau echipamente de înregistrare. În anii 50 și probabil 60 toate programele de revelion erau live, aveau actori care-și făceau revelionul la televiziune și probabil încercau să nu se îmbete prea tare, aveau de respectat un program. Nu le-am văzut, și din motive evidente nu există înregistrări (decât cel mult audio, probabil).
A pregătit și clasicul program de revelion cu glume obosite și romanțe. Așa că de revelion pe programul 1 a fost Revelionul lui Everac, iar pe programul 2 a fost revelionul clasic, cu Dem Rădulescu și ce mai dădeau ei pe vremea aia.
E, ăla de pe 1 a fost ceva nou, nemaivăzut și relativ amuzant – era Marina Almășan super obosită, avea o față de pește cu ochii bulbucați, au făcut și o masă de revelion cu oameni relativ normali, nu angajați, care au plătit bilet să fie acolo, un fel de Vanghelion before it was cool, iar surpriza serii a fost emisiunea de știi nu știi câștigi cu concurent tras la sorți dintre meseni.
Sorții au decis să participe un tip deja afumat bine, nițel obraznic și ușor agresiv, care a avut dreptul să-și aleagă concurentul, și l-a ales chiar pe Everac. Care nu a vrut să participe, că na, dar nu s-a înțeles cu bețivul vocal și până la urmă a consimțit. Iar concursul în sine a fost un circ, Everac chiar știa să răspundă la unele întrebări, dar nu apăsa buzzerul ăla, iar moderatorul îi tot zicea domnu’ Everac, nu pot să vă dau punctul, trebuie să apăsați butonul ăla, iar bețivul apăsa el, buzzz! și repeta ce-a zis Everac, a și câștigat concursul până la urmă, cred că au avut ăia de la Vacanța Mare ani de zile material din noaptea aia.
Cu puțin google search am aflat că acțiunea se petrece în noaptea 1993-1994. Deci acum 28 de ani. Nu-s chiar așa de bătrân 🙂
NOU
Pai și nu ne-a futut?
NOU
semi-off topic: toti ne ducem (sauf Nea Nelu, bien sûr) urlz.fr/hioD
NOU
Hahaha acu vreo 2 ore am mutat sampania rezervata lui in alt dulap ca nu mai incapeau sticlele de rom de ea… a dracu numa nu se duce, maine poimaine fac 40 si asta inca respira.
NOU
@Alexul: pune, tata, o sticla de Châteauneuf-du-Pape pe undeva la pastrare si zi-le nepotilor s-o vanda in ziua in care se vor trage salvele de tun pt nea Nelu. Milionari ii faci.
NOU
Da chiar, ia sa facă fetele un top politicieni futabili, indiferent de simpatii politice.
Ca noi la femei nu prea avem de unde alege. Birchall aia mergea odată. Și Olguta în tinerețe.
Edit: Am uitat de Udrea.
NOU
a mers de foarte multe ori.
NOU
Mioara Mantale – iykwim
NOU
Bai, da’ unu’ n-ar zice sicatiorimaififost. Vrei sa-l suparati pe nea pandele?
NOU
Pe sicatiorimaififost nu as fute-o nici cu o plua gasita pe jos.
NOU
Nu pot sa zic ca-i “genul meu”, dar cel mai urat lucru pe care-l pot spune despre cum arata e ca bate inspre “sters”. Si mi se mai pare ca s-a mentinut relativ ok. De exemplu ponta mi se parea dragut acum cateva decenii, dar acum arata ca… nu mai zic, ca poate sunteti la masa. Dar petre roman arata tot a petre roman. Macar atat.
PS: ala care semana cu george clooney… ala da politician sexy #flamingoboy
NOU
@DeeDee: declar solemn ca esti in mare eroare, n-am facut politica in viata mea!
NOU
Dar macar flamingo boy esti sau nici macar atat nu poti? 😛
NOU
Daca e sa fim corecti, mai mult flamingo (unii ar zice cocostarc) decat boy.
NOU
Sah la pupaza, mat la cocostarc…
NOU
img5.ele.ro/www/articole/640×0/5/57840871.jpg
NOU
Nu-s in target, dar parca aduce putin cu Big din Sex and the City. Ma rog, bootleg Big.
NOU
Big dupa 6 luni in Vaslui
NOU
cei care “nu cred” ca puteau striga femeile asa ceva, sunt misogini :). de ce ar fi prostia o caracteristica a barbatilor doar?
sora-mea e asistenta medicala si lucreaza in spital de stat. colegele ei sunt niste tzatze maneliste, singur diferenta intre ele si muncitoarele de la salubrizare e ca unele au halatul reflectorizant si celalalte nu.
NOU
: ))))) Ha ha! Cum aveau batranele la tara icoane pe pereti si muncitoarele prin vitrina bibelouri, asa avea o colega de-a mamei, profesoară de franceza, poza/tabloul lui Petre Roman. Frumos, alb-negru, incadrat de pahare de cristal, in vitrina maro-lucios. Visul era sa viziteze Parisul si sa il intalneasca pe Petrica. Macar o data!
NOU
Ati luat-o grav pe ulei… nu va mai place Vlad Voiculescu
NOU
Frumos?! Hm, poate, aproximativ, dacă ai ceva miopie și nu l-ai văzut pe Pierce Brosnan ever.
Dar atrăgător?! Nope, no way.
Eu mi-o trag cu aia care mi se par atrăgători, nu frumoși. 🙂
NOU
Roman tanar nu super atragator pentru standardele din 2022. Dar la cum aratau barbatii din anturajele de tip APACA acum 30 de ani? I get it.
NOU
Roman (tanar) nu e super atragator pentru standardele din 2022. Dar la cum aratau barbatii din anturajele de tip APACA acum 30 de ani? I get it. And he really could *GET* it.
NOU
Băi, n-o fi Roman cel mai frumos din parcare, dar stătea între Iliescu și Brucan.
E ca și cum m-aș poza eu între Morodanca și Oana Roman.
NOU
Bărbații nu strigau nimic? Doar femeile? Ei ce strigau?
NOU
iliescu-apare,
soarele rasare!