Când eram mai tânăr puști, eram un băiat destul de sărăcuț. Asta era situația, atâta se putea, aveam de întreținut familie, renumerația era mică, după buget, nu primeam bani de la nimeni, eram eu cu mine însămi, self made sărăkie. Nu de puține ori mă trezeam holbându-mă în vitrinele unui restaurant mic și cochet, de la intersecția Văcărescu cu Ștefan, cum mâncau oamenii la prânz, meniuri de 12 lei. Și îmi calculam salariul și mă gândeam Mamă, câți bani trebuie să facă oamenii ăștia, dacă își permit să mănânce în fiecare zi așa, tălică, ce sărăcie.

Și-am adus aminte cum mergeam odată prin față pe la Intercontinental, era o ditamai reclama, ceva cu Brunch la înălțime, parcă, ceva pe terasă, doar 119 lei, o chestie de genul. Și eram așa, gânditor, băi, doar șmecherii au bani să își permită așa ceva, auzi, mănânci dimineața și după aia mai vii și la 11, să bagi un brunch, la banii ăia! Și mi-am promis ca, atunci când mă fac mare și am bani, o să merg să mănânc brunch la Inter ca și cum ar fi ceva normal.

Și așa am aflat că promisiunile pe care ți le faci când ești mic și amărât nu valorează doi bani, dacă ai reușit să treci de nivelul acela de sărăkie.
Au trecut anii ca un puf. Am bani suficienți ca să iau brunchul la inter zilnic, dacă îmi doresc asta. Nu știu niciodată cât costă ce comand dintr-un meniu. Nu am fost vreodată la brunch la Inter și nu mă interesează să merg, sunt aproape sigur că nu voi călca vreodată pe acolo. Singurul lucru pe care mi l-aș dori ar fi să am din nou tinerețea aia de când îmi doream un brunch, mâncând un colț de pâine, păi nebun să fii să dai 1 leu pe un covrig, când pot lua cu 60 de bani o pâine!

Doar că asta e o dorință ce nu se poate împlini. Dacă sunteți tineri, sănătoși, voioși, dacă nu vă treziți surprinși că Uh, dar oare de ce nu mă doare nimic, ah, ok, gata, e acolo, nu vă doriți bani. Bani au și cybbanii, Nuțu Cămătaru, Poponeț și alții. Trăiți, savurați-vă tinerețea și capacitatea de a fi fericiți ronțăind un colț de pâine. Vă garantez că banii nu vă vor face mai fericiți, dacă nu aveți deja sămânța fericirii în voi.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.