Ora de poezie

Scris de dumi

Rătăcind prin ziduri
Am desenat un cer pe zid
să pot zbura fără avânt
o pasărea pierdută în căderi,
de ieri
speranțe rătăcesc
oglindite-n valul mării.
Au fost purtate peste zări
dar n-au putut să vină
să-mi spună
că duc regretele cu ele,
suspină
cărămida-n zidul
din Alexandria
de dansul unor actrițe
pe care piesa
le-a uitat în rolul principal
în care s-au pierdut spre
piedestal.
O rampă de cădere
cu scândurile amorțite,
iar cărămizile se leagănă-n iatac
și sunt zidite,
adormite,
iar zidurile iarăși
tac…

Momente
Aș vrea să pot simți
cât ochii nu pot să cuprindă,
să-ntindă
periferic sentimentele
în care luna plină
va vâsli în slalom printre stânci,
adânci
privirile mă surpă
intimidând până și gândul
care fără culori
a încetat să zboare,
sau dacă o mai face
e de la morfina unei atingeri sincere
care nu caută
răspunsuri la întrebări,
pe scări
fugim de noi
ca până la urmă să fim doi,
iar în intimitatea acestui moment
curcubeul va face-un monument,
fără vre-un scrupul
porumbeii se ating de sabia iubirii,
iar când totu-n jur se stinge
ninge amar,
iar noi rămânem doar cu timpul.

Moartea visului
Cât încă țărâna n-a prins crustă
bat încăpățânat în ușa
ce n-are sprijin în pereți
au fost șterse
de-a timpului bureți.
Am prins o ramură de busuioc
la o icoană prăfuită
de-a amintirilor cărări,
vise în boboc
pe stigmatul florii
ce raza soarelui n-o mai deschide
comercializează Hermes
fructul credinței
ce deschide poarta spre Eden.
Se prinde a usca
cascada viitorului
ce cădea-n oceanul călător
roata zimțată
a oglinzii
a ruginit ca frunza
cea de toamnă în decor,
lângă pădurea spânzuraților
acuma nu mai mor
poeții
primul moare cel care
închide ochii
căci visele ascunse în coșciug
acuma nu mai dor.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt