Știu că mulți dintre voi nu credeți că e așa, dar școala, ca întreg, este de foarte mulți ani în degringoladă. Impunerea religiei în trunchiul comun, acceptarea în corpul profesoral al tuturor limbricilor fără legătură cu predarea în sine și absolut fără nicio chemare, lipsa unor programe coerente, schimbarea lor odată cu fiecare imbecil numit ministrul învățământului, nucleara gravă numită Abramburica, cea care a futut complet învățământul românesc și cea care nu mai recunoaște că ea a închis învățământul profesional, acestea și multe altele au transformat învățământul într-un cancer, alături de sănătate.

Și este absolut evident pentru oricine că lucrurile nu vor merge spre mai bine, nu au cu cine, nu au cu ce, nu au unde să meargă spre mai bine. Lucrurile vor degenera din ce în ce mai rău. Gândiți-vă că am prieteni care caută să angajeze oameni de comunicare, iar cerința cea mai importantă este Să știe să scrie corect românește. Jumătate dintre voi nu știu care e faza cu i-urile și v-o justificați că nu vă interesează, voi sunteți IT-iști.

Acum este acest scandal stupid cu educația sexuală în școli, declanșat, evident, de USR+ care ar face orice numai să nu facă ceva util, cum ar fi pensiile speciale, SIIJ și alegerile locale în 2 tururi, promisiunile alea electorale de care a uitat toată lumea, iar fanii USR le trec la Hai, domle, avem atâtea lucruri importante de făcut, uite câți morți nu erau trecuți la morți, avea dreptate Veve, de parcă Veve a fost dat afară pentru asta, nu pentru că era un habarnist incompetent, din cauza căruia au murit oameni în incendii de spitale, el, cel cu film dedicat și premiat între ei, nefiind capabil să facă un audit pe teme de PSI. Avem chestii mai importante de discutat, oprirea motorului la semafor, gândacii care se zdrobesc de parbrize, lucruri de astea grele.

Anyway, să știți că în școala românească, pe vremea când copiii nu erau intoxicați cu povești cu doamne doamne, existau ore de educație sanitară. Ore în care copiii erau învățați și despre sex, ce presupune el, ce nu ar trebui să faci, de ce ar trebui să te păzești, igiena organelor sexuale, chestii de astea. În paranteză fie spus, erau și ore de educație civică, unde am învățat regulile rutiere necesare pietonilor, de exemplu. Iar la igienă, am 46 de ani, dar țin minte lecția în care diriginta dintr-a 5 a, doamna Oltea, ne-a învățat că, pentru a fi curați, trebuie să ne spălăm pe mâini de 2 ori. Și acum, după atâția ani, eu mă spăl pe mâini de 2 ori și nu mă simt curat dacă nu o fac.

Ce voiam să zic.
Ok, să introducem orele de educație sexuală în școli. Cine să predea aceste ore? Profesorii de religie? Profesorii care sunt acum titulari pe diverse catedre și ca specializare au faptul că dețin un organ sexual, probabil nespălat? Învățătorii? Fosta învățătoare a fetiței mele era cu batic și icoană cu sfântul Nectarie băgată în husa transparentă a telefonului. Ocupația sa primordială era rugăciunea și avea 23 de ani. Ce să predea, la educație sexuală, fetița aia cu creierul aglomerat de rugăciuni și de avertismente satanice despre cât de nasol este sexul și cum poți păți, doamne-iartă-mă, rușinea aia mare?

Asta vreți? Oamenii ăștia nu sunt în stare să își predea propriile lor materii. Sunt incapabili să relaționeze cu copiii de la alt nivel decât cel de allknowing idiots. Oamenii aceeștia ar trebui să fie cei care vor intra în mințile copiilor voștri și le vor explica cele mai importante elemente care definesc viața unui om? Serios?

Eu m-aș mai gândi puțin, chiar dacă aș fi USR-ist hardcore. Pentru că clamarea unei victorii a la Pyrrhus, în care GATA, AVEM EDUCAȚIE SEXUALĂ, dar nu avem, de fapt, niciun fel de cadru, niciun fel de profesori care au pregătire psihologică în domeniu, nu va face bine nimănui decât lui Barna, care va mai bifa o victorie, iar părinții doar își vor retrage copiii de la orele respective, având, de altfel, tot dreptul, așa cum ne retragem noi copiii de la religie.

Bine, repet, asta e o temă falsă care capacitează spațiul public, pentru a ne îndepărta de eșecul PNRR, de lipsa oricărei intenții de a îndeplini promisiunile electorale, de gunoaiele lui Clotilde și de somnul adânc al lui Nicușor care o face, încet, încet, regretată pe panaramă. Astea sunt problemele reale, de fapt.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.