Am râs de m-am prăpădit, în weekend, privind valul de dezamăgire din online, legat de faptul că vai, pura și luminoasa Loredana Groza, fostă parteneră a lui Caramitru, a ajuns să cânte manele în curul gol, alături de Salam.

În primul rând, să mă iertați, dar eu îl consider pe Salam de 10 ori peste Lore din punct de vedere al muzicii și al culturii muzicale pe care o deține. L-am studiat pe REGE, în timp și vă spun, capacitățile sale sunt incredibile.

În al doilea rând, nu înțeleg scofâlceala asta colectivă, nu e ca și cum femeia ar fi avut, în viață, mai mult de 2 cântece de succes, ăla cu BUG și ăla cu Caramitru, în rest, ciorbă, manele denumite cult lăutărești, zaga zaga și alte mizerii. Dacă nu era jurat la RAT și, prin urmare, promovată de către protv drept divă, vampă, star și restul, acum cânta la ureche industriașilor beți, prin restaurante de lux.

Tertio, 99.9% din românia ascultă manele, la un moment dat. Sigur, vomit, puah, grețos, nu manele, dar ceva să placă la toată lumea, hai, e revelion, merge și una de asta, etc. Să o dai puritan așa, când știi sigur că în playlist ai și una Manele vechi 2000 este așa, ușor strigător la cer, știi ce zic?

Așa că da, știrea e că o manelistă a făcut o manea.
Altceva?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.