Având în vedere că ni s-a cam acrit de răcnetele nocturne ale fiicei cele mici, am decis să căutăm o creșă unde să o dăm. Și ne întrebam dacă există creșe de acelea ca pe vremurile bune, de luni până vineri inclusiv noaptea, ca să ne putem odihni și noi.
Știu că, poate, la început, îi va fi mai greu, dar se va învăța mult mai ușor cu colectivitatea astfel, se va integra printre copii și va beneficia de acele lucruri bune ale traiului în grup. Am scăpa și de bonă, astfel.
Deci, idei?
NOU
E o idee excelenta. Si noi am facut la fel cu cea mica cand nu am mai rezistat. Problema e ca nu mai sunt multe astfel de crese si locurile sunt limitate – noi am intrat printr-o pila si cu o contributie substantiala, dar suntem f multumiti. Celei mici ii prieste (cel putin asa pare din fotografia saptamanala pe care o primim) – nu putem vb cu ea la telefon sau sa o vedem live ca sa nu o perturbam/facem adaptarea mai grea. Oricum dupa primele 6 luni o sa o putem vedea un weekend la 2 luni, deci nu e f rau, o sa fim obisnuiti pentru cand face 5 ani si termina programul si se intoarce acasa – e un grup integrat, unde programul de cresa se continua cu un program de gradinita permanenta.
Daca te intereseaza pot sa pun o vorba buna. Cresa noastra e un pic cam departe de zona voastra, dar recomand cu toata inima. E pe Bulevardul Cromului nr. 404.
NOU
Am ras de mi-a dat cafeaua pe nas, mai ales ca fiicamea e si ea la varsta aia la care zbiara din orice.
NOU
Sa nu îți vezi copilul cu lunile, nu e cam extrem? Și mai și plătești pentru asta!
NOU
E doar cresa, nu primesc si copii mai mari? As fi foarte interesat.
NOU
Pur si simplu ma minunez de ce citesc. Sa stai luni in sir fara sa-ti vezi copilul…… De ce Doamne iarta-ma l-ati mai facut?
NOU
Genghis Han, o creșă pentru adolescenți e ceva ce-mi doresc nespus. L-aș da la 15 ani cât are acum și să mi-l dea înapoi cu toți hormonii așezați frumos la locurile lor.
NOU
din ciclul “l-am dat pe fii-miu la cresa la un an jumate, acum naiba stie unde face armata” :))
NOU
Neveste primesc ? Sunt interesat pentru weekend !
NOU
Hehehe…
NOU
Adică să înțeleg că ăla e un adăpost de copii? Îl faci, îl lași acolo cu lunile, fără să te doară capul și poți să golănești? :O
M-ați băgat la idei. Ar trebui să mă reorientez, cu informația asta.
Muieri cicălitoare primesc? O caut eu peste 3 luni.
NOU
E mai greu la inceput, e drept… dar te obisnuiesti sincer sa fiu. Noi am devenit asa de obisnuiti incat sa fiu sincer am ratat vreo doua vizite si nu se pot reprograma, dar tot raul spre bine. Fiica nu mai plange cand plecam dupa o vizita, e foarte linistita.
@ev, platesti intr-adevar, dar renteaza. Noi dam 6500 lei pe luna, poate parea mult, dar pe termen lung banii ii recuperam. Nu trebuie sa cumparam mancare, haine, cadouri de ziua ei (nu prea cade in zilele cand putem vizita) – ei se ocupa de tot. Plus timpul liber pe care il putem petrece la munca, facem ore suplimentare si eu si sotia si se plateste dublu normalul, deci nu ne putem plange. Si chiar daca muncim de multe ori si sambata (nu am fi putut cu copil), uneori avem duminica doar pentru noi si putem dormi pana tarziu sau sa iesim in baruri (nu am fi putut nici una, nici alta cu copilul). As recomanda modelul asta de gradinita oricui – pentru neveste nu am auzit, dar firma care opereaza cresa+gradinita la care mergem noi (Internat pentru Pitici se numeste) au in plan sa extinda programul si pentru scoala (clasele primare intai, apoi incet incet pana la liceu). Merge f bine si au f multe cereri. Daca cineva are nevoie de detalii intrebati aici, happy to provide cum se spune la noi la corporatie.
NOU
@Tonys, nu judeca fara sa stii ce probleme are fiecare. 🙁 Eu am anumite sensibilitati care fac mai grea viata cu un copil mic. Sunt in primul rand meteosensibil, cand se schimba vremea chiar si cu cateva grade mi se schimba starea de spirit foarte mult si e greu. Doi la mana, si eu si sotia nu reactionam bine la cacuta, cand vedem/mirosim ne ia stomacul, daca si atingem aproape ca lesinam. De asta am mers pe solutia asta, atat s-a putut. 🙁 Cand va fi gata mare, va fi mult mai bine.
NOU
Eu nu am mai auzit de asa ceva. Și îl dai la 1 an și-l iei la 5? Păi.. te mai recunoaște de părinte?
Cum ai ratat vizita? Ciudat, presupun ca e fixata de la inceput.
Întreb de curios doar..
Arhi a intrebat de L-V..
NOU
Bai, oameni buni, nu mai puneti botul la orice! Jesus Christ!
Asa am crezut si eu cu fica-mea, imi ziceau saptamanal ca e foarte fericita, ca dezvoltarea ei personala e in grafic, eram in al noualea cer. Intotdeauna am vrut ce e mai bun pentru copilul meu, de asta nici nu m-am uitat la cati bani dau pentru cresa permanenta, dar e totul o scamatorie, o inscenare. Am aflat tarziu de tot ca isi bat joc de copii, ii invata religie si alte mizerii din astea, imi vine sa imi smulg parul din cap cand ma gandesc ce am facut.
NOU
Mno, e un pic de religie involved, dar suntem ok cu asta. Am discutat cu ei de la inceput, asta e si unul din motivele pentru care am mers pe gradinita asta. Fiind pastafarieni si noi si patronul, stam linistiti ca invataturile sunt cele corecte.
Mancarea e si ea in concordanta cu regulile noastre, mananca spaghete cu chiftelute de cel putin 3 ori pe saptamana.
NOU
@SkizZ, pai e fixata de la inceput, dar daca de ex stiu ca sambata peste trei saptamani e vizita intre 9 si 11, cine a tinut minte? Eram la birou de 2 ore, aveam niste exceluri f complicate si imi prinsesem urechile in ele. Mi-am dat seama pe la 12…
Acum e ok, imi pun in calendar pe telefon si imi da reminder inainte cu 2 ore.
NOU
Chiar toti jucati rolul asta atat de bine si nimeni nu s-a prins? Sau sunt eu ramas in urma cu metodele de parenting?
NOU
@Sevraj nu stiu ce vrei sa zici. Probabil ca da.
NOU
Măi, vă spun o chestie, dar doar vouă cititorilor de-aici, că probabil sunteți singurii care ar putea înțelege chestia asta, dar dacă ați făcut un copil greșit, care plânge prea des, face pe el, vrea mâncare, atenție, chestii de-astea pe care pur și simplu nu poți să le oferi așa, non stop că doar ești om, cel mai bine e să economisești puhoiul ăla de bani dați la creșe.
Cel mai eficient e să încerci să-l dai la adopție, poate într-un târziu o să nimerească un pedofil de treabă!
P:S. Nu, nu merge pe OLX să scoți și un ban pe el , se bagă miliția pe fir. Bulangii!
NOU
A fost un troll frumos ce i drept.
NOU
Mai oameni buni, uitati-va in calendar bine. E anul 2021. Chiar asa ramasi in urma suntem, asa retrograzi? S-au mai schimbat modelele de parenting, nu trebuie sa creasca copiii asa cum cresteau parintii nostri. Sunt crese, gradinite moderne, permanente. Au conditii, se ocupa de tot. E bine.
Sugestiile astea ca de ce ii faci, ca de ce nu ii dai la adoptie, ca nu te mai recunosc – oameni buni, pai pe mine cine ma ingrijeste la batranete daca fac dupa mintea voastra?
NOU
Eu tot astept formularul de retur.. cred ca l-au ratacit pe la maternitate. Na, a fost de stat…ce pretentii sa am
NOU
@ Abi, l-ai luat cumva de la ”resigilate”? acolo am înțeles că mereu se fac ăia că au uitat de formularul de retur!
NOU
Sa-mi bag pixu’, am uitat ce data e azi.
NOU
You’re really fun at parties, aren’t you?
NOU
Te rog nu mai rasuci cutitul in rana. Mi-am dar seama ce oaie am fost.
NOU
Toti am fost acolo odata…
NOU
@tomadumitru: astaaa eraaaa. Silly me
NOU
Sa-mi dai si mie mesaj cu data, iti aduc aminte 🙂
NOU
Mai putin si o dati in adoptie. Hai ca merge 🙂
Dar e 1 aprilie si mai in gluma, mai in serios, se manifesta si frustrarile. Chiar va da trezirea printesa ?
NOU
Gradinita 280 știam ca are asa ceva
NOU
Nu știu că și noi cautăm demult. Mă gândesc să deschid una daca exista suficientă cerere…aducem niste bone filipineze și rezolvam
NOU
Ai grija cu bonele sa nu fie thailandeze, ca la prima vedere nu le deosebești de cele filipineze.
NOU
Mda, deosebirea se face dupa maru’ lu’ Adam.
NOU
Depinde unde aplici prima vedere.
NOU
Bun, bun…
NOU
Mi se pare o idee exceptionala. Happy parents, happy child. Sunt sigura ca micuta isi va face rapid prieteni.
NOU
Am auzit ca la ucraineni e legala treaba cu mame surogat.
Ca ideile pentru viitor pentru cine are nevoie de viata liniștită.
Pentru astea mai mari exista internate dar pentru cei mici nici nu știam ca exista asa posibilitate.
Nici nu simți ca ai copii.
Ar mai fi o idee sa ii infiezi deja la 3-4 ani dar nu știu costurile. Ca na dacă vrei blonzi cu ochi albastri nu prea găsești.
NOU
Am auzit ca domnul Becali are o asemenea gradinita, invata copiii sa fie fotbalisti (baietii) sau sotii de fotbalisti (evident, fetele). Cei care nu stiu alerga vor participa la scoala de antrenori si impresari, urmand sa achite daor 20% din toate viitoarele vanzari de fotbalisti.
NOU
De ce ai nevoie de cresa cat timp ai acasa 2 copii mai mari? Trebuie sa invete sa fie responsabili din timp.
NOU
Copii cresc copii. Nici nu e nevoie de bona plus se întăresc relațiile între frați.
NOU
Sa-i trimita si la fabrica sa se invete cu munca?
NOU
Altfel nu o sa isi respecte niciodata parintii. La batranete cine o sa ii aduca lui Cetin un pahar cu apa?
NOU
incerc sa fiu un parinte model
NOU
De ce discriminezi? Doar pentru că e diabetic nu înseamnă că la bătrânețe o să-i fie sete! Și de unde știi tu că o să vrea să bea apă?
NOU
lol
NOU
Nu e un pic cam dur pentru o pacaleala de 1 aprilie?
Decat intreb si eu.
NOU
Buei, o pot lua eu, ce sa va mai chinuiti si cu gasitul cresei!
Si prietena mea a nascut recent, inca e la spital si deja zice ca nu mai poate. Si e tot o fetita, asa ca de unde se gaseste pentru una de-o ciorba si-un blid de piftie (da, ma laud, fac o piftie excelenta!) incape si a doua.
Hai ca-l sun si pe barbate-miu sa-i zic pa-pa la sala de fitness ce o visa la etaj, ii zic ca facem cresa. Cu unicorni!
NOU
mai există şi varianta spartană: lăsat copilul în pădure luni şi recuperat vineri. Cu un cuţit şi o brichetă ar trebui să se descurce.
NOU
sau la Craiova…
NOU
Nu cunosc, voiam doar sa ma laud ca si al meu incepe in iulie :))))
NOU
Ideea e sa găsești ceva aproape de tine, de Buftea. Îți pot spune de Anastasya, e în Corbeanca, Tamasi. Sunt particulari, preturi ok fata de orice alta scoala particulara. Condiții ok și personal amabil.
NOU
Dar de ce la cresa? De ce nu la munca direct cum fac oamenii din Asia, sa invete cultul muncii!!!1one
NOU
Da’ ce face o creșă și nu face juma de pastilă de Rudotel?
NOU
Pastilele și alcoolul e pentru săraci.
NOU
Am auzit de niste americani veniti in romania, care aveau o idee de genul 😀
NOU
O idee foarte bună! Chiar mă gândeam de ce oare au redus astfel de creșe săptămânale; mi se pare că ele ar trebui suplimentate masiv. Vă felicit pentru idee.
NOU
Eu am căutat o perioada dar nu am găsit nimic în genul asta aici în DE. Așa că am solicitat ajutor statal și l-am trimis pe cel mare, care are și diabet, într-un fel de orfelinat aici. Îl vor ține până la 18 ani și pe urmă mai vedem, avem opțiunea de a-l prelua atunci. Avantajul e că nu mai trebuie sa ne trambalam în weekend, plătesc ei tot ce înseamnă tratament, învață germană nativ etc. Poate așa ceva te-ar ajuta mai mult și pe tine acolo, e un orfelinat frumi la Arcul de triumf
NOU
Pare eficienta ideea, mai ales ca nu sunt costuri. Asa ceva ar trebui sa faca guvernantii si la noi, sa lase prostiile.
NOU
Din pacate nu mai avem nici armata care era inainte, iti duceai frumos copilul, exista forma asta de protectie “copil de trupa”, om ieseai de acolo…
NOU
Copii de trupă mai există și acum ! Au avut ieri meci cu Armenia !
NOU
nu mai fii sarac. trimite-o la pension in Paris
NOU
nu inteleg de ce insista oamenii in comentarii ca sa fie aproape, nu-i ca si cum ai face des drumul catre cresa
NOU
Exista, exista, le zice stâne, gasesti unele chiar bune cu programa integrata Montessori – Ibanesti, la sfarsit de luna, pac si kilu de branza.
NOU
best comment so far :)))
NOU
Incearca varianta traditionala – o carpa inmuiata in palinca face minuni. Gratis… Cresa-i scumpa. Nu mai vorbesc de bona ( bine – la bona nu stiu ce sa zic… depinde de bona 🙂 )
NOU
Pentru consort/consoarta exista asa ceva? Ca daca merge unul dintre noi la Airbnb sau hotel e cam scump.
NOU
la noi a fost mai simplu. am un prieten care are ca hobby electronica si mesteritul cu diverse gadget-uri si mi-a facut dintr-o bratara din aia electronica pt arest la domiciliu o super bratara cu control prin wi-fi (ca nu am dus copilul la cresa) printr-un rasperry pi si cu socuri electrice de mica intensitate. super treaba, vreau sa spun ca s-a adaptat rapid si a invat imediat ca nu e ok cu urlatul si tavalitul pe jos. acum doar fac din buze zumzetul ala de descarare electrica si o ia usor tremuratul cand face ceva gresit. simplu, eficient. plus ca a costat foarte putin. undeva la 700 lei si rezolvi o gramada de probleme, pe termen lung. recomand!
NOU
Am. Lesinat. :)))))))
NOU
De ce nu i-ai pus o zgarda anti-latrat? Și eventual un cip sub piele și crotal în ureche, cu abonament la gps.
NOU
Face si pentru adulti bratari din astea nenea? Ca mi-ar trebui si mie cateva.
NOU
Noi am abordat situatia din alta perspectiva: am lasat copilul singur acasa si am inchiriat un apartament unde plecam cate doua saptamani. Win-win: noi avem liniste, iar copilul are oportunitatea de a se autodescoperi si a-si invinge teama de singuratate. Pana la 4 ani a fost putin mai greu, dar acum dupa ce a a invatat sa foloseasca Glovo totul este perfect.
NOU
Exact.. trebuie sa se autodescopere… urla pentru ca nu e ok cu ea insasi.
NOU
Noi am rezolvat problema cu niste vitamine recomandate de un medic pe FB – de cand am inceput sa le dam regulat copiilor avem alta viata!
PS: Nu stiu de ce, dar vitaminele le-am gasit numai la raftul de somnifere in farmacii.
NOU
De ce nu deschizi o fabricuta de confectionat pantofi pentru adidas sau tzoale pentru h&m – asa poti tine toti copii ocupati, nu doar pe cea mica!
NOU
Nu vă pripiți. Centru de plasament e soluția. Dacă vă mai aduceți aminte, mergeți o dată la câteva luni în vizită, eventual o luați acasă un weekend ca să nu uitați de ce ați dat-o. Poate o ia o familie să o crească, dar nu trebuie să vă faceți griji pentru că, datorită legilor și grijii statului român, nu poate fi înfiatâ fără acordul vostru. O luați înapoi la bătrânețe, să aibă cine să vă aducă un pahar cu apă la pat.
NOU
Daca gasesti da-ne si noua informatia. Al meu la 14 ani racneste si ziua 🙁
NOU
Noi am gasit ceva aproape, il luam o data pe luna acasa (pt 2 zile, nu mai mult). Da’ a gasit drumul spre casa si ne am trezit cu el la usa! Groaznic, am tras o spaima…Temporar, i am amenajat o cusca, langa pres, sa i mai dea cate un vecin de mancare. Acum cautam din nou, cu mare atentie sa fie cel putin la 2 judete distanta! Am postat si pe 3 grupuri de mamici, sper sa gasesc o solutie cat mai curand.
NOU
Tot ca sa scap de racnete, doar ca ale sotiei, am cautat si eu cresa de noapte pentru mine. Preturile pe ora ( il unele locuri mi sa spus pe “numar”, nu stiu ce numar…eu vroiam singur ) m-au dat inapoi.
NOU
Nu va suparati, pentru un bebelus de doua saptamani, stiti cumva unde pot sa il duc? Primesc si exemplare asa mici?
NOU
Cine n-are batrani, sa-si cumpere, zicea o vorba inteleapta. Pe vremea bunicilor, copiii se lasau intr-un cos pe treptele bisericii, acum lumea cauta sfaturi pe internet. Ne mor traditiile…
NOU
@Skyler – pai nu vreau sa il dau de tot – da pana la 10 ani, ma gandeam sa creasca in alta parte
NOU
Mihai, pai dupa 10 ani e cel mai nasol
NOU
Cand eram mica au incercat ai mei sa ma tranfere la programul prelungit al gradinitei (insemna “doar” somn dupa amiaza). Au incercat doar.
NOU
Nu are sens sa arunci bani pe crese cand copilul are bunica in floarea varstei. Al meu a sarit de 20, dar abia astept sa-si faca bunica-sa tura 2 de vaccin si sa-l expediez de acasa, ca ne-a facut nervii ferfenita in ultimele 12 luni de domiciliu fortat.
NOU
Tre’ sa vrea și bunicii. Sau sa nu fie la azil.
NOU
Merge si daca-s la azil. Te duci noaptea cu copilul si il plasezi fie in casa bunicilor, fie in camera lor de azil. Daca nu te vad cand il lasi, nu au nici cum sa refuze.
NOU
Eu zic ca nu e bine de dat copilul asa cu sange rece printre straini. Si treaba cu bonele filipineze, creeaza obligatii contractuale si trebuie sa asiguri spatiu etc
Cea mai buna solutie pe care am gasit-o, e un pic mai costisitor e adevarat, este amenajarea unei camere de staza criogenica.
Astfel, cand ai chef de bebelus/toddler, il scoti din staza si va jucati, ii citesti, dinastea.
Cand devine iritant, pac inapoi.
Treaba e sa pui si un generator de la dedeman ca backup la reteaua electrica, in caz ca pleci de acasa mai mult timp
NOU
Bai, e 1 aprilie, ce naiba…
NOU
Nu-i nimic, stai compus, dupa cativa ani petrecuti pe blogul asta o sa inveti ca “azi e 1 aprilie” e un big no-no si ca e mai fun sa “play along”…
NOU
au fost doar 12, evident in spam 🙂
NOU
Interesanta idee, dar ce se intampla cu alocatia?
Ramane acceasi suma sau scade in functie de timpul cat sta la centru?
NOU
Asta e de 1 aprilie, așa-i? Andrei ori este un troll excelent, ori trăiește în vremea pensioanelor (clar nu în 2021). Să faci un copil ca să muncești suplimentar pentru a plăti să ți-l crească alții, asta înseamnă să fii șmecher… Nu e cam des un weekend la două luni? Am dubii despre cana aia de apă de la bătrânețe…
NOU
Troll boss, nu ma despart de fata, nu am innebunit…
NOU
Mai faceți unul și se vor juca împreună.
NOU
Poate te aude Forţa Supremă, îţi acordă atenţie şi păţăşti ca mine. Până la 3 ani jumate ai moştenitorului imperial n-am dormit 3 ore legate pe noapte.
NOU
haideti tovarasa…
NOU
Am auzit eu de o instituție cu internat unde poți trimite copilul de la 1 an și jumătate până la 18 ani.
Practic, au creșă, grădiniță, școală, liceu.
Într-adevăr, e posibil să fie mai greu la început, să îți fie dor de copil, dar în timp te obișnuiești.
NOU
De Nap Time nu ai auzit? E pe piata de vreo 10 ani deja. Foarte eficient. La noi in casa e liniste mereu.
NOU
E farsa de 1 aprilie?
Din primul comentariu asa reiese…..
NOU
Ar fi frumos daca s-ar aplica si la noi modelul regal britanic: il dai la “internat” si o armata de dadace super specializate se ocupa de copil. Il vezi de cateva ori pe luna, mai tragi cateva poze, fix cum fac William si Kate cu ai lor. Invata sa fie independenti, sa se integreze in orice mediu si daca ai noroc de dadaca buna, poate invata si ceva limba straina.
Am citit undeva ca exista o scoala speciala unde sunt pregatite dadacele regale (cautati pe google dupa dadaca regala si gasiti). Acolo invata nu numai cum sa aiba grija de copii dar si cursuri de autoaparare si sofat in orice conditii. Practic, dadaca asta e si invatatoare/profesoara, sofer si bodyguard.
Evident, la noi te bucuri daca nu-ti bate copilul si ti-l aduce inapoi intreg.
Cresele astea bilingve au o reputatie mai buna si copiii chiar invata ceva.
Ti se face putin dor la inceput dar te obisnuiesti, se obisnuieste si copilul si toata lumea e fericita.
NOU
Pt adolescenti de 14 ani recomand un liceu militar(eu am absolvit la Constanta).
Cel mai cu staif-Breaza. Celelalte sunt la: Alba Iulia, Camapulung Moldovenesc si recent redeschise- Constanta si Craiova.
NOU
nevasta-mea a absolvit la Breaza
NOU
Am auzit că-n Coreea de Nord au niște creșe bune, program 24/7. Saaau o faci direct corporatistă pe plantația multinaționalelor. Junioare. Generația cu badgeul la gât, face overtime noaptea, muncește ziua, iese banu’ gros.
NOU
Sper ca articolul asta exista doar pt ca e 1 aprilie azi
NOU
Cresa nu stiu imi pare rau, dar noi la vremea respectiva am facut altfel. L-am inchis in camera lui cu tableta si cele doua console de jocuri si i-am cumparat si casti. Avem noroc ca e o camera mai izolata si daca inchizi si usa de la hol nu se mai aude nimic, plus ca baia o are chiar langa si nu ne deranjeaza. Pentru mancare are o masuta langa fotoliul de gaming (nu cumparati ever asa ceva!!!) si doar ii aduce maica-sa farfuria la geam.
E misto, am programe de parental control la toate consolele deci stiu ce joaca si cand, la ce filme youtube se uita etc. Tin minte ca la un moment dat a venit una sa intrebe cand il dam la scoala, dar nu-i bai ca l-am bagat la online. Primim temele pe aplicatia scolii, le verificam, cand ia note mici il taiem de la mancare – dupa 2-3 zile de foame rupe la matematica.
Tin minte ca anul trecut s-a dus sotia sa ii faca curat, cica a crescut si e aproape cat ea, putin decolorat de la lipsa de Soare dar nu pare sa-i pese. Se joaca Terarria de vreo 2 ani acum, de dimineata pana seara si mai nou doarme in fotoliu, nu se mai deplaseaza pana la pat de lene.
Abia astept sa faca 14 ani sa il pot angaja, pentru inceput helpdesk support sau chat la firma de asigurari, dupa care pot sa il bag programator la distanta la mine la firma. Am inteles ca se plateste dublu pentru overtime, poate lucra pe 2-3 fusuri orare simultan. Asa ne gandim sa ne scoatem si noi la banii pe care i-am bagat in el pana acum cu pampersi si haine, poate ne luam si masini noi ceva la 50-70k fiecare sa nu fim ca toti saracii. Noroc ca nu prea mananca daca sta toata ziua in fotoliul ala, doar la ciocolata si cafea face ravagii.
NOU
@Arhi te rog șterge comentariul. Pot să recomand grădinița copilului, acceptă de la 2-2.5 ani. Luni-Vineri 9-18. Noaptea nu. Ai crescut doi deja, sfaturi nu dau. Ar mai fi o opțiune.
Sigur nu e păcăleală de 1 aprilie?!
NOU
Acum radem, glumim, dar sa stiti ca exista gradinite si after-school-uri care organizeaza over-night party, ca sa aibe si mami si tati putin timp pentru ei. Am auzit si de tabere de o saptamana pentru copii singuri de 5 ani. Odata Revelionul copiilor, odata un 1 iunie prelungit pe weekend. Exista! Insa acele crese saptamanale populare in comunism nu cred ca mai exista, sincer!
NOU
Se pare ca m-am inselat. Vedeti aici programul Baby Overnight si Baby Parking gokid.ro/gradinita-particulara-grow-up-kindergarten/
NOU
Stai așa: voi căutați creșă de noapte… Păi nu o dați mai bine de tot, și păstrați motanul?
Cât de bine prestează bona? Giveaway?
NOU
Imi place ca ai fost fata desteapta si ai facut corelatia dintre astea doua postari.
NOU
DeeDee, tu ești bonă?
NOU
Misto gluma.. dar înțelegeți ca în sectorul 6 chiar exista asa ceva.
Lasi copilul luni, îl iei vineri seara.
Si au fost situații în care părinții au uitat sa ii ia vineri…
Înțelegeți în ce tara suntem?
NOU
hai men, ca nu are cum…
NOU
Uneori, contrar a orice, opțiunea asta este cea mai ok pentru copil.
NOU
Pai s-au obisnuit fara plod, ba chiar a inceput sa le placa, mare pierdere, cand vor mai fac unul.
NOU
@ivanov shit man chiar ai dreptate?
Am crezut ca e caterinca pura dar am cautat totusi pe net
www.google.com/amp/s/evz.ro/revin-gradinitele-saptamanale-mii-de-romani-sunt-parinti-doar-in-weekend-982161.html/amp
NOU
Ba eu stiu de la scoala unde a facut al meu clasa zero, care avea program pana la 3 PM. Se facea 6-7 seara si innebuneau aia sunand dupa parinti. Au avut situatii cand parintii plecasera la ski peste weekend si copilul era inca la scoala vineri seara
NOU
Aveam pretenții de la mine dar mi-a luat câteva minute pana sa ma prind :))
Felicitari! Ești singurul care m-a prins azi :))