Citeam la Vasilescu despre fetele lui și Quinn, după care am dat, în comentarii, de intelectualii români crescători de boraci. Sau intelectualii wannabe, nu știu.
Pentru intelectualul de genul acesta, copilul său e genial, în orice moment. COpilul său merge de la 7 luni, vorbește de la 1.5 ani, știe programare de la 2 ani iar pe oliță recită shakespeare. Evident este ahtiat după șah și îl joacă încă de când învăță să nu mai bage calul în gură și, ce e mai important, ascultă rock, neapărat rock de calitate, vechi, nu mizeriile care se fac acum. Dar rock de ăla bunu, da, nu metallica sau manowar, chestii cât mai de nișă, cărăra le și înțelege versurile, pentru că tânărul știe și engleză din primele zile, pentru că nu se uită la televizor și nu folosește tablete de la cea mai fragedă vârstă, lui îi place să tragă cu cornete.
Mă gândeam că e ok să ne poziționăm puțin și pe modelul realității reale în această problemă. Pentru că e posibil să existe doamne mai ușurele mental, care citesc aberații de astea și încep să își ia plozii la omor, gen Ăia de pe net joacă șah și tu știi doar să te scobești în nas? Ce are ăla și nu ai tu? JEAP JEAP MARȘ ÎN BAIE!
Oamenilor, nu aveți copii geniali. Dacă aveați copii geniali, ați fi știut cu siguranță, pentru că ar fi făcut lucruri cu adevărat geniale, cum ar fi să învețe singur matematică la 2 ani, unul din lucrurile pe care le fac majoritatea geniilor, pentru că mintea lor este mult mai deschisă spre abstract decât a noastră. Genial nu e când așează cuburi, nu e când zice Mama, caca și cu siguranță nu e pentru că a mers în picioare de la 7 luni.
Cât despre problema muzicii, aveți voi, cu adevărat o problemă. Fiecare generație are muzica sa, pe care o ascultă cu plăcere, pentru că muzica este una din puținele plăceri gregare umane. Așa cum părinții celor de vârsta mea erau iritați că ascultăm mizerii gen CC Catch, Boney M, Sandra sau, mai târziu Haddaway, Ace of Base, DJ Bobo, tot așa și copiii voștri trebuie și vor asculta mizerii precum 5gang, sely, BTS și alte porcării infecte. Nu îi mai obligați să asculte muzică veche, pe motiv că muzica veche e mai bună. Muzica veche e mai bună doar pentru voi, calitatea muzicii este exclusiv subiectivă.
Da da, știu, copilul ascultă doar rock după ce i-ați pus voi rock și i-ați deschis ochii. Ascultă pe dracu. Copilul încearcă să vă facă pe plac, așa cum fac toți copiii cu părinții lor. În realitate, muzica lor e alta și nu are nicio legătură cu rockul din mintea voastră. Trebuie neapărat să înțelegeți că voi, acum, pentru copiii voștri, sunteți bătrâni și prăfuiți, nu le mai băgați pe gât toate prostiile.
În imagine o avem pe fiica mea cea mică ascultând cu plăcere Maria Nazionale. Asta e, manelistă de mică, am încercat să îi pun numai rock de calitate, dar se scobește în nas și pleacă, nu prea o interesează.
NOU
Trece un var pe la noi cu copilu, eu tocmai trageam cablurile la sistemul audio.
Probe, Manowar și chestii de astea, copilu cu gura căscată, sistemul suna bine. Dupa cateva minute opresc muzica, mă uit la el, “oaaaau” copilu’ de colo. “Cine s ăștia?” zice copilu, uitându-se la sateliții de la sistemul audio cu privire umedă.
Io de colo: Manowar, îți place? (sigur pe mine, sistemul suna bine, piesa fusese Heart of steel.)
La care copilu: “bleaaah”
NOU
Am dat si eu de una in parc care a inceput sa-mi povesteasca de cacatul ei cat e de destept (avea cam 3 ani, nu stia sa vorbeasca).
A inceput sa-mi povesteasca cum o sa l dea ea la nu stiu ce gradinita unde se face robotica, pt ca el e foarte pasionat de asta si aia e o gradinita speciala pentru baieti de tipul asta.
Mi-a mai si spus de multe ori ca: “El desi nu stie sa vorbeasca, e foarte destept.”
Lectia invatata e sa eviti sa te bagi in seama cu strainii prin parc, altfel poti da peste specii de genul.
NOU
Dacă te întâlneai cu mine, ți-aș fi zis fix același lucru despre cel puțin unul din cățeii mei.
NOU
@Maithun deja e alt nivel acolo 🙂
NOU
in momentul in care vorbesti despre un copil de 3 ani ca fiind “cacatul” mamei respective nu arati decat ca esti un idiot. ce plm de vina are copilul ala ca e ma-sa dusa cu capu???
NOU
Si ce daca-l da la gradinita de “robotica”? majoritatea parintilor trebuie sa incearce sa ofere un start cat mai bun in viata copiilor lor. Sunt destui tantalai care spun: ‘lasa ca o sa invete copilul la scoala sa scrie si sa citeasca’. Da, numai ca multi dintre colegii lui stiu deja lucrurile astea in clasa I, stiu si putina engleza, sunt mai avansati la toate nivelurile. Iar copilul “intarziat” nu va avea cum concura cu ei, el va pierde startul. Nu mai e ca pe vremuri, acum orice mic avantaj trebuie speculat cand vine vorba de educatia copilului. Educatia, integrarea in sistemul in care traiesti si muncesti, conteaza mai mult decat geniul pur (acolo unde o fi).
NOU
Ce sa concureze? Ce start sa piarda? Nu e niciun concurs, pana cand termina el liceul o sa aibe suficient timp sa invete ceea ce vrea sa faca in viata si apoi sa aprofundeze asta. Singurul concurs e pierdut de parintii idioti care ar fi vrut si ei sa se laude cu un Einstein, dar i-a batut dumnezeu si le-a dat doar un copil obisnuit, sa rada tot Facebook-ul de ei.
NOU
dar vai, cum, vrei să spui că există și copii obișnuiți?
NOU
@Kopa e vina parintilor care nu editeaza genetic embrionul copilului. Ce sanse sa mai aiba in viata, cu tot cu gradinita lui de robotica, cand 7 din 10 copii nascuti in Romania au fost modificati genetic?
NOU
Cea mare e pe felie, mai nou, cu playlist-ul din Suicide Squad. Plus tot ce e pe tiktok. Iar aia mica, evident, se ia după ea ca o maimuță. Evident asculta și 5gang&co, iar tot ce e în jurul meu are un val de hate pe Selly. Degeaba le explic ca părinții noștri nu înțelegeau și nu înțeleg Mafia sau Paraziții sau manelele anilor 2000 (da, știu, toți am fost rockeri și nu am ascultat mizeriile alea, ptiu, ptiu).
Ca sa nu mai zic, ca dacă la un party între bătrânei intra piesa cu Dl Problema: BeauBeau, o știm toți. Da, e domnul cu 7 la pătrat, care arata 4 degete.
Nu e nicio diferenta între muzica dinainte de 90, muzica de după 90 si muzica de azi, eventual doar de sound, versurile sunt în mare parte la fel.
NOU
Doar fiindca tu si prietenii tai sinteti manelisti sub acoperire nu inseamna ca toata lumea asculta mizerii.
NOU
Și mie îmi place să iau lumină de la copiii geniali ai oamenilor frumoși de pe internet. Să vezi câtă lumină poți lua, de exemplu, de la fi-sa Oanei Dimofte sau de la copiii lui Negruțiu, aproape zilnic îi citeaza părinții cu niște minuni de filosofie, politică sau bun simț.
Asta, plus că niciun părinte celebru nu mai are un copil de 8-9 apgar la naștere, toți primesc la presă de la 10 cu felicitări în sus de la medici, îți e și rușine să fii în aceeași țară cu asemenea arieni.
NOU
“Dar rock de ăla bunu, da, nu metallica sau manowar, chestii cât mai de nișă, cărăra le și înțelege versurile, pentru că tânărul știe și engleză din primele zile”
Daca n-ascuta Rammstein de la 4 luni, intelegandu-le subtilitatile urlate-n germana, tot degeaba!
PS: Pe bitiesi stiu ca i-ai incadrat langa sely doar ca sa-mi dezmierzi nitel sanisorii asa, de dimineata.
PPS: I-a crescut fetei parul de cand n-am mai vazut poze cu ea!
NOU
Am avut un astfel de elev :))). Toată viața ascultase de la părinți și de la dirigintă, care era prietenă de familie cu părinții, cât de inteligent este el. Copilul cu figuri de rocker împătimit – eu ascult numai muzică de bună calitate, nu mă rup precum colegii pe muzică comercială.
Când rămânea pentru corigență, 4 ani de liceu, 3 corigențe, trebuia să îi ascult părinții și diriginta la telefon cât de inteligent este el, însă nu are înclinație spre disciplina mea. Primul an am zis că eu sunt de vină, nu știu să atrag copilul, însă în ultimul an am răbufnit și am explicat – Dacă este atât de inteligent trebuie să știe să extragă 2 informații dintr-un text de jumătate de pagină. Am arătat toate testele părinților, le-am explicat, însă degeaba. Eu am fost aia rea, iar copilul a fost neînțeles de mine.
NOU
Ha ha, bine i-ai făcut! Prin anii 90 am prins rockeri liceeni care se dădeau mari amatori de Cioran, Kierkegaard, d’ăstea. Dar erau și unii drăguți. 🙂
NOU
Roackerii pe care ii cunosteam eu citeau doar Neumarkt si Babanu.
Cateodata mai puneau mana si pe cate-o opera a semanatoristilor si trageau de-o Saniuta impreuna.
Toamna, aveam pe unul si tac-su era culegator de folclor. Mai sutea niste folclor de buturuga. Simplu, dar de apreciat.
Nu zic ca nu le-ar fi placut marii clasici rusi: Smirnoff sau Stalinkaya, dar atarnau cam greu in partea lipsa a buzunarului.
NOU
@Maithun: T’as des flashbacks comme lui, quoi…
www.youtube.com/watch?v=NJ8FxGEw7q8
NOU
Hai, ca te lauzi ca al tău merge în picioare la 7 luni și mai știu eu ce face, bine, fie, ești proasta, dar măcar sunt lucruri făcute de copil, aia e. Eu am văzut femei care făceau competiție între ele vizavi de ce greutate aveau plozii lor la naștere. Am zis ca lesin, ce merit are copilul ca a ieșit la 48 sau la 58 de centimetri ? În funcție de asta i-au atribuit ulterior și rapidele achiziții motorii: “își ducea picioarele în guriță deja la 5 luni, eu sunt foarte flexibila, m-a moștenit!”. Fuck off, toți copchii duc picioarele în gura -sau cel puțin pot sa facă asta.
NOU
Ai uitat de competitia cu nota luata la nastere de saracul copil. Comunicata cu mandrie la toata lumea de parca ar conta la ceva
NOU
Asta e noua :)))
PS: Cetin, wow, un video de 17 secunde INTREGI cu Adia stand pe loc. :))))
NOU
de ai si zic ca ii place, ea nu sta pe loc:)))
NOU
Sigur n-ati recurs la superglue pe șosete?:))))
NOU
uimitor, inca nu. oricum si le da jos
NOU
Mi ai adus aminte de o emisiune pe care am vazut o in weekend pe pro tv. Se numeste sef sub acoperire si e cam ca tradati in dragoste cu ernest. La un moment se prezinta sefa si spune “ am un baiat de x ani si o printesa pe nume sofia de x ani”. Printesa avea 8-10 ani si avea cam 70 de kg, era obeza. Pur si simplu oamenii nu inteleg ca urmasii lor sunt speciali doar pentru ei, pentru restul sunt niste straini. Din pct meu de vedere e penibil sa ti numesti copilul in fata unor straini cu apelative de genul print sau printesa
NOU
Pe principiul “orice cioara (pasarea, stati compusi) isi lauda puiul”, uite asa le baga idei in cap parintii la toate strambele si grasele ce frumoase si “dãstepte” sunt ele, ca numai ele au pus coada la pruna si alte asemenea… si realizezi ca asa ajung toate sosoacele sa se creada printese geniale lux pa fashion si sa strambe din nas la orice musiu care e mai prejos de milionar cu vila de lux si bemveu ultima generatie. Si nici restul lumii nu le trezeste la realitate, le lasa sa creada asta in loc sa le arate de fapt o oglinda si sa le deschida ochii si sa le recalibreze la adevarata lor valoare, de vanzatoare la mega sau manuitoare profesionista de mop si matura.
NOU
Pe vremea mea ne puneau sa invatam Luceafarul si alte poezii de minim 2km. Pe care trebuia sa le recitam la foc automat rudelor, prietenilor parintilor si diversilor.
Si acum urasc poezia. Cred ca de atunci mi se trage.
NOU
Hai sa day si eu cateva perle de la genialii mei. Geniala de 7 ani (nascuta prematur cu 2400g si nota 6 ca tot ne batem in note si in kg) – Cand o sa fiu mare vreau sa ma fac sefa ca vreau sa am bani sa imi cumpar multi pantofi. Va zic eu ca va schimba lumea
Genialul de 5 ani (nascut la cateva zile dupa termen 4100g si nota 8, cu hipoxile la nastere pt ca moase super incompetente) -Mie cel mai mult imi plac robotii pt ca distrug orase.
Mna :)) singura data cand au spus ceva super wow a fost cand a murit socrul si sotul era super abatut si asta mic i-a zis ca da a murit, dar macar nu il mai doare piciorul.
In rest chestii normale: urlat de zici ca ii jupuiesc cand ii spal pe cap, noaptea nu vor la culcare dimineata nu se pot trezi, fiecare cotoi jigarit l-ar aduce acasa, fiecare plasticarie chinezeasca si-o doresc, uneori mananca si pamant alteori nimic nu-i bun. Chestii din astea normalute, mediocre, ne-extraordinare.
NOU
:))) ma duc sa o anunt pe sor.mea ca e repetenta de la nastere, amarata a avut apgaru’ 4. :)):))) abia abia au reusit sa o recupereze pt viata.
NOU
Cum s’a zis deja mai sus, idem la foarte multi proprietari de caini.
“Intelege tot ce’i zic, frate!”
Toti au caini speciali, dar unul n’ar strange dupa special.
NOU
eu strang :), da, am fost apostrofata :))) la modul: de ce strangi, nu vezi ca esti singura care o faci? si oricum stai intr un cartier de cacat. :)))))
ps: si cainele meu chiar intelege ce zic :P, a mancat dresaj pe paine :d
NOU
La fel cretinii cu chitzbuli sau alte dihanii, care ii plimba fara botnita si eventual si fara lesa in spatii publice, “nu va faceti griji, nu musca / nu a muscat pe nimeni, e bland ca un iepure/pisica/miel etc”. In mortii matii de cretin, ai un chitzbul/rotweiller/whatever, daca voiai iepure trebuia sa iti cumperi iepure, legea spune ca trebuie sa iti tii jigodia legata si cu botnita, nu sa iti iau eu tie garantiile pe bune si sa fiu primul muscat de el.
NOU
da, si mai avem si varianta cand mergi linistita cu catelul si vine un copil si ii arde una cainelui, nu pocnesti copilul, ca nah, esti cat de cat vertebrata, nu il injuri de ma’sa si ta’su, ma’sa care sparge seminte 20m mai in spate pe o banca. intrebi copilul mai latrat: de ce ai dat? brusc se trezeste spiritu lu ma’sa sa ti cheme politia ca i ai brutalizat verbal odoru. vine politia, magraoanca cu spume la gura minte de rupe, cand am cerut sa vedem ce au filmat camerele a zis ca asta nu e situatie si ca am pile.
ps: si da, urasc de moarte intrebarile: musca? pot sa ma joc si io cu catelul? DA, musca si NU, nu poti sa te joci cu el.
NOU
Filipa, ai mei iubesc orice are blana :)) si i-am invata asa: nu punem mana pe animalele fara stapan, la animalele cu stapan mereu intrebam frumos inainte daca avem voie sa mangaiem catelul desi am fost refuzati de cateva ori mereu ni s-a vorbit frumos fara ochi dati peste cap. Inca nu am dat de acrituri care sa se revolte ca intreaba 2 copii: vai ce catel frumos aveti! Putem sa il mangaiem? :)) chill relax, bea o cafea buna si mai lasa muraturile.
NOU
eu, cand aveam ciobanesc corb, refuzam orice mangaiere, indiferent cat de galesa e. un caine de 80 de kile e un animal, nu ai de unde sa stii ce il enerveaza, craniul unui copil e ca un ou intre coltii lui, pana apuc eu sa zic Igor, stai cuminte, copilul deja paseste alaturi de ingeri
NOU
Arhi e ok sa refuzi, dar cred ca o poti face si frumos. Ai mei nu se dau cu fundul de pamant daca le spune cineva nu ca inteleg ca unor caini le place sa fie atinsi altora nu. Adica mnoa i-am educat sa stie ca in viata ti se mai spune si nu si aia e, mergem mai departe.
NOU
evident ca ii refuz frumos, sunt copii, le explicc intai DE CE ii refuz, iar ei inteleg.
NOU
@Pss, chiar daca par cretina 100% nu sunt :))), chiar las copiii sa interactioneze cu catelusu, dar, lasa mi si mie timp sa tin catelusu, sa ti spun ca daca vede mutunache la copil in mana o sa sara la mutunache nu la copil…. nu mi dau ochii pe spate si nu latru chiar ca idioata. :d
ps: vorbesc totusi de un zapacit de caine topaitor by default, cu tot dresajul lui, are trigger pe mutunache. :)))) (jack russell terrier). si da, l am educat sa fie si un pic dobitoc, pt ca asa sunt si eu pana la urma.
NOU
Copiii mei sunt prosti de put, in schimb jigodia e geniala.
Cand mergem la plimbare pe strada incearca sa faca eye-contact cu oamenii. Daca e vreunul care face eye-contact si ii zambeste, se duce sa fie mangaiata. Se aseaza cu spatele la picior si asteapta. Se misca omul, se duce dupa el.
A observat ca gagicile si copiii o mangaie si cand intra unul in demografia ei, tabara pe el.
Daca nu face eye-contact, incepe sa atraga atentia: sa topaie si sa latre pana cand ala incepe sa-i vorbeasca.
Alta categorie target sunt posesorii de animale. Cand vede alta jigodie se pune pe burta ca sa arate ca ea nu e agresiva si sa vina ala la joaca.
De obicei ii topaie si alearga putin pe caini si apoi, PAC, la mangaiat la stapanul potaii.
– Golden retriever: totul se rezuma la mangaiat si la mancare.
PS: copiii mei nu sunt chiar prosti, dar nici Nicolae Iorga.
NOU
:)):))) io am sechele de la jigodia mea, cand il vad pus pe burta stiu ca urmeaza atacul :)):))) si al dracu el de patachin, e simpatic foc, o secunda nu te ai gandi ca in secunda doi vrea sa zboare n gatul celuilat caine.
si toata lumea: awwww, ce catelus dragu!!!! ce frumos sta el pe burta! ( aham, va uitati si cum are paru pe spate? )
NOU
cainnii de talie mica sunt cei mai rai si mai ai dracului
NOU
haidetz domnu, a mancat dacat o canapea de colt, a fost luat in gura dacat da un pitbull. Mie personal mi a cauzat un soc financiar =))=)) un scump, arza l ar fuocu.
NOU
Sa va feriti de cainele Satanei, chihuahua-ul. Aia sunt posedati de demoni, devin agresivi brusc si fara motiv si te-ar sfasia in cateva secunde daca ar fi mai mari decat un bocanc. Recent m-a capsat unul pentru ca am mangaiat alt caine si nu pe el. Era sa ma mai capseze si cand l-am mangaiat cu o secunda mai mult decat voia el sa fie mangaiat.
NOU
www.independent.co.uk/news/uk/home-news/list-dogs-most-likely-attack-humans-see-jack-russell-terriers-terrorising-liverpool-a6797711.html
Avem si chihuahua in clasament :))))
NOU
as tapeta casa poporului cu blanite de bichoni si ciuaua
NOU
Am 3 bichoni in bloc, unde fac livrarea? :d
NOU
picioare-n gură, mers la 7 luni, roboți…căcat! genial e al primarului de Iași, cu vilă la 2 ani;
a mea are 4 și n-a produs măcar un trabant…
NOU
copiii sunt pe sistemul ‘monkey see, monkey do’, imita tot ce vad si aud si reactioneaza la mediul in care creste.
mezinei ii plac tot felul de melodii pe care le aude la radio cand suntem in masina, de la Jerusalema pana la Havana U Na Na si mai nou ‘Felicita’ (auzita aproape zilnic pe Magic Fm).
La un moment dat, i-am cumparat niste carti muzicale cu Vivaldi si Mozart, era incantata pentru ca apasa pe un buton si incepea muzica, si acum recunoaste Anotimpurile si Alla Turca oriunde le aude. probabil ca daca i-as fi pus un CD cu Dani Mocanu era acelasi rezultat.
singurul copil geniu pe care il cunosc are 12 ani, e in spectrul autist de la 4 ani si parintii au fost nevoiti sa se mute in Franta, ca sa ii ofera o sansa reala. va incepe liceul din toamna, pentru ca efectiv mintea lui este cu ani lumina inaintea altor elevi.
NOU
si noi avem cartile alea cu vivaldi!!:))
NOU
@random woman si atunci de unde o fi goana asta dupa copii geniali daca intr-un fel, ei sunt niste copii cu nevoi speciale?
De ce ti ai dori asa ceva?
Sa nu te bage in seama ca parinte ca esti prea “prost” pentru el?
Sa n-aiba cu cine se juca ca ceilalti sunt sub nivelul lui?
Imi pun si io niste intrebari ce as face daca as fi in situatia aia si nu pare deloc ca ar da cu plus.
NOU
fimiu, de 4 ani, mi-a zis într-o seară : las-o baltă că te pocnesc.
eu n-am mai zis nimic.
NOU
Sunt aceeasi parinti care, vorbind despre familie, nu mai stiu cum sa se laude. Noi nu ne certam niciodata, nu injuram, ne tinem tot timpul in brate si ne iubim ca-n prima zi. Ba, mai mult, suntem niste ipocriti perfecti atunci cand vine vorba despre valori traditionale, ne imbracam la costum cand servim cina acasa si ne ofticam intelectual atunci cand cineva ne contesta creierul ala cu facultate.
Ah, bunicu’ era cioban si tata a venit cu sârma din satul ala uitat de lume? Ma fac ca uit, ca tot vorbea cineva aici despre ipocriti de stil victorian…
NOU
Da, “copilu meu e geniu”, dar daca ii pune invtatoarea sa invete o poezie, ne basicam si umflam ca ce atata stres pe capul copilului. Daca il pune sa stearga masa pe care a desenat si a umplut-o de acuarela ne agitam “copilul meu nu e femeie de serviciu” Dar am vrea sa ii educam ca in japonia, sau in Finlanda, dar in “dulcele stil romanesc”
NOU
da, pentru ca aici intervine si Copilului meu i se cuvine totul
NOU
am incercat sa invat plodul sa joace sah, eram curios daca ii place. pana acum stapaneste regulile mutatului pieselor, aparent nu este un geniu al sahului, sau e asa de ascuns incat nu se vede nici-un colt.
faza misto a fost la un moment dat cand am mers cu ea pe undeva si a intrebat-o acolo ce a facut dimineata, bbla bla bla. si a raspuns suav ca a jucat o partida de sah cu ta-su. atat!
a meritat efortul doar pt fata aleia de a intrebat.
NOU
Și eu am fost un geniu, când eram mic! La 7 ani, în urmă cu vreo 27, primeam primul CD, c Mozart Eine kleine nacht blabla. A rupt cd-ul ăla, pe repeat, vreo 2 luni. Apoi a venit altul cu Dj Bobo si alte greatest Hits. La fel, pe repeat, că nu aveam altceva. Apoi, am dat de rock, nene, am fost rocker cu creastă din a 4a pana in a 9a. In a 9a mi-am liat si tricou cu Kurt Cobain (peste bluze) și pandantiv de tinichea cu craniu, o nebunie! Insa tot la liceu, in internat, am dat de manele, devenisera atat de prezenta peste tot încăt in a 11a ajunsesem chiar si dj la discoteca din sat, in unele weekenduri fiindcă aduceam cele mai noi manele mp3, de pe vitanclub, pe un stick de 64mb.
Toate au fost etape si au trecut cum au venit, pana am descoperit ce imi place cu adevărat, dar se pare ca părinții nu mai dau libertatea asta acum, ori te apuci de compus sonate la 3 ani, voluntar, ori te băgăm la 10 opționale, intensiv, ceva ceva tot se va lipi se bietul copil.
NOU
“calitatea muzicii este exclusiv subiectivă”
aoleu!
sefu, muzica este o forma de Arta.
la fel cum o banana lipita cu ducktape nu se poate compara cu un Rembrandt la fel si 5gang/abi/salam nu se pot compara cu Queen.
Revenind pe topic, eu n-am copil si nu sunt in masura sa comentez comportamentul parintilor.
Eu spun doar ca daca as avea, cu siguranta nu i-as da sa asculte mizerii, mai ales la o varsta frageda. Pe masura ce trece timpul i-as pune la dispozitie cat mai multe genuri muzicale si as incerca sa-l educ fara sa-i influentez gusturile dar clar nu l-as indopa cu manele si trap.
NOU
fara sa iti dai seama, ai subliniat subiectivitatea, cu capacitatile tale modeste. banana aia a costat mai mult decat un rembrandt. de aia arta e subiectiva.
NOU
Banana aia a fost mai scumpa pana cand alt artist a comis un act artistic si a mancat-o.
Iti dai seama daca pe urma aduna cacatul in cutiute de conserva pe care le eticheta “cacat din opera de arta” cu cat ar fi putut sa le vanda?
Desi banana cam constipa…
NOU
Iar daca tu acum scoti un muc din nas si-l vinzi cu 100M euro nu inseamna ca esti artist.
Sper ca acum imi intelegi punctul de vedere.
NOU
ba da, cat timp cei din jur imi considera mucul arta. sper ca mi-ai inteles punctul de vedere
NOU
in cazul asta cei din jurul tau sunt niste idioti :))
NOU
@Genghis: da’ pune, bre, si referinta! urlz.fr/fdtJ
NOU
Usor offtopic dar ca sa intelegeti parentingul neaos: Tatal, cocalarus clasicus, baiatul 8- 10 ani, la munte in parcare “Intram pe Azar?” “Da, da!”. Bai n-am vazut in viata mea asa ceva, injuraturi ca la usa cortului, culminat cu momentul in care baiatul incurajat de tata, ii arata degetul mijlociu unuia prin telefon, ala raspundea cu “sa-mi sugi p..a de tigan!” Rasete, hahaieli, mama era cu alte cucoane la tigara… Am intrat sa verific ce-i mizeria asta de Azar, mai bine- mi dadeam o tesla-n coaste
NOU
Și să nu uităm că la 3 ani mănâncă thrash pe pâine și pot detecta la milimetru diferența dintre crossover thrash, death-thrash, technical thrash, black-thrash și speed-thrash. Cunosc fiecare abordare și se prind imediat 🙂
NOU
Mno, eu am cam dat-o in bara, fiu-meu ascuta niste dubiosenii, nici nu inteleg in ce categorie intra, un soi de folk metal dar problema e arealul geografic de provenienta, majoritatea is niste trupe rusesti, WTF? Si nici nu suna prea grozav, oricum… Esec pe linie, muzical, geopolitic….
NOU
Arkona? Volkolak?
Toti baietii adolescenti scormonesc prin dubiosenii incercand sa-si adune personalitatea…e ok, majoritatea consideram la paispe ani genocidul o chestie cool:) Cand intra mosu’ in beci ne mai potolim:))
NOU
Adică ce vrei să spui? Metallica, Guns, Poison, Ugly Kid Joe, Aerosmith și … Bon Jovi (mare grijă ce zici de Jon coz this could be the end of a long friendship) nu-s rock din ăla bun?
Deci toată adolescența mea a fost o minciună?!?!
NOU
La mine se întâmplă invers. Ma trezesc ca sunt singur în mașină si ascult Soundtrack ul de la Masha si ursulețul.
Cum mai zicea cineva mai sus, pentru fiecare vârstă exista altceva ce ne place. Până la urmă trebuie să îi prezinti copilului și ce îți place ție si sa asculți si ce vrea el.
Cât despre partea de deștept, eu îmi doresc copilul meu sa fie fericit. Toți oamenii care excelează la ceva par nefericiți, ceea ce nu îi doresc
NOU
#amin.
NOU
Bai probabil am îmbătrânit eu, dar sincer eu nu inteleg niste treburi, colegele de clasa a VII-a ale lui fiu-meu se unduie gratios incurajate de parinti pe noua macarena unde ala zice ca “sunt ocupat cu tarfa care imi stă pe băț, dar chiar daca nu sunt Harry Potter, ea il linge si dispare”. Si la radio se da in mijlocul zilei piesa, dar daca ar baga Parazitii, ar avea grija sa ii cenzureze. Si parintii mei se luau de mine ca ascult satanistii aia de la Depeche Mode, dar aia faceau poezie adevărată in muzica. Bine, nu zic ca nu era plin de heroina Dave cand compunea insa plm, totusi iesea poezie.
NOU
Partea buna e ca la cati copii geniali apar prin grupurile de mame care cauta scoli pt “gifted” children, as zice ca tara noastra si lumea in general se indrepta catre vremuri foarte bune, vine din spate o generatie de genii care ne vor scoate din nevoi.
Partea trista e asta cu saritul anilor scolari, e o tendinta destul de maricica de a sari etape pentru ca copilul poate mai mult, stie mai mult, poate sa sara direct in clasa X. Mie asta mi se pare oleac periculos pentru dezvoltarea copilului respectiv. Daca cognitiv sau la nivel de abilitati educationale el poate sa fie avansat, emotional el e inca de clasa a 3-a, a 2-a, mi se pare greu si periculos sa grabesti niste etape de dezvoltare emotionala introducandu-l prea devreme intr-un mediu cu copii care au depasit deja acel stadiu. Mno…maybe it’s just me…Acestea fiind spuse apropo de ce zicea cineva mai sus de mamica care si-a dus “cacatul” la cursuri de robotica…mai intai, yeah, matur ca dracii aia sa descrii asa un copil…si apoi, eu sunt de acord cu testatul. De ce sa nu il duci la robotica si la inot si la taekwondo si la chitara…preferabil nu la toate deodata. Atat timp cat nu il tarasti cu forta este singurul mod in care ii oferi posibilitatea sa isi gaseasca talentul, hobby-ul preferat…Pe mine mama m-a dus la chitara, la inot, la handbal, unde imi traznea mie. Nu…nu stiu sa cant la chitara, fac pluta pe spate si plutesc in deriva si cam atat si probabil nu am mai pus mana pe o minge din clasa a 8-a. DAR, mi-a dat o sansa, m-a facut sa inteleg gamele muzicale, acorduri, cum se citeste o tabulatura, m-a facut sa nu am frica de apa dar sa stiu ce sa fac in extremis si m-a invatat ce inseamna sa fii parte dintr-o echipa. Orice experienta e un castig, nu trebuie sa devina as la asta.
NOU
Te rog nu ii pune pe cei de la BTS pe langa cei de la 5Gang. Cei din BTS sunt frumusei, danseaza bine si au unele melodi dragute. Parerea mea. 🙂
NOU
@Rebecca: Sti bancul cu lupul?
NOU
Daca ajunge copilul in tot felul de anturaje va asculta probabil ce asculta anturajul.
Eu am ascultat muzica tehno si apoi metal pentru ca prietenii mei mai mari au inceput sa asculte asa ceva, altfel, la noi in sat aveam sanse grozave sa fiu manelistul nambar oan daca nu aveam prietenii pe care ii am si acum 😀
In alta ordine de idei, copila asculta: PE REPEAT: www.youtube.com/watch?v=udOsC1z_8fw si alte delicii slovacesti/rutene/ucrainene.