La câte un post cu bere, apare minim un hipster obosit care să înceapă să bată câmpii despre cum Vai, legea germană a purității berii, malț, hamei, orz, vai, nu mălai, nu are cum așa ceva, gustul, hooop bere de 40 de lei 300 ml etc
În primul rând, sunteți inculți. Complet. Ați auzit niște bălării de marketing scoase de băieți deștepți, după care le-ați preluat mai departe, pentru că e cool și vi se pare vouă că sună bine, Legea Germană a Purității Berii, ce bine sună, îți umple gura de legislație.
În primul rând, legea mizdii nu are nicio legătură cu mălaiul. Porumbul a fost adus în europa în 1492, legea e din 1516. Probabil la data respectivă nici măcar nu se cultiva porumb în germania.
Legea a fost dată din două motive.
Fermierii puneau la fermentat și grâu, pentru că fermenta mai repede, iar berea era un aliment foarte cerut. Făcând asta, apărea foametea în anumite zone, pentru că grâul nu se mai creștea pentru pâine, ci pentru bere. Și atunci, principele Vasilică din vremea aia a decis că se face doar din malț, orz și hamei, singurele chestii care erau folosite pentru hrana animalelor și nu afectau hrana celor ce trebuiau să îi muncească câmpurile.
Second, se pare că în germania erau și niște daci liberi și întreprinzători, care s-au prins că la fermentație poți pune orice, inclusiv căcat sau pufoaică și, neexistând o lege care să definească ce înseamnă, de fapt, berea, nu aveau ce să pățească. Legea respectivă nu era nici despre drojdii, pe vremea respectivă nu se știa ce e aia drojdie, drojdia descoperind-o Pasteur, după vreo 400 de ani. Pur și simplu lăsau să se strice o șarjă de bere, datorită drojdiilor din aer (ei nu știau că există alea în aer, știau doar că se strică, precizez pentru că ați făcut școala sub PSD) și făceau bere.
Legea vieții s-a păstrat de-a lungul timpului EXCLUSIV ca modalitate de protejare a pieței germane de accesul celorlalte beri din Europa, până în 1984 când, un proces destul de celebru la vremea sa, a făcut ca legea respectivă să fie valabilă doar pentru berile produse pe teritoriul RFG, actuala Germanie de azi.
Iar în Germania, legea are valoarea unui loz găurit, pentru că toate berile au derogări de la lege, pentru a putea face orice alt tip de bere care nu înseamnă orz, malț și hamei. Toate, ok? Berea cu lămuiță are derogare.
Gustul acela care aveți voi impresia că vai, e porumb, se numește dimetilsulfat. E un produs al fermentării la toate cerealele, deci și la orz, malț și hamei, deci nu simțiți niciun gust de porumb. Simțiți gustul unei beri care nu a fiert suficient, pentru că DMS dispare prin fierbere.
Acum, că ne-am lămurit că sunteți niște hipsteri obosiți, să trecem mai departe și să bem Hoops sau cum îi zice berii ăleia de 40 de lei 33 cl, ca să vă clătiți bolta palatină și să mai puteți spune chestii despre beri.
NOU
Ce noroc pe mine ca nu suport berea si nici un fel de alcohol(nu are treaba cu religia)…
NOU
inlocuieste berea cu pixda si alcohol cu sex si reciteste ce ai scris
NOU
:)))) am ras. Nici eu nu suport alcool ul, banuiesc defect genetic :)))), da…sa inlocuiesc cum zice mai sus…:)))))).
NOU
Nu știu de ce se consideră că nu poți să fuți fără să bei ceva acolo. Sau să legi 2-3 vorbe cu o muiere fără să vorbească alcoolul pentru tine.
NOU
Mie nu-mi plac berea si cafeaua, ca-s amare. Nu stiu ce papile gustative supereroice au barbatii, de-si dau ei seama ca are gust de porumb, de orz, de hamei, de paté hamé, etc. Singurele amareli pe care le tolerez sunt jvepsu’ (ala gen apa tonica) si ceaiul mai taricel.
NOU
Big like pt senior !!
NOU
Uaahahahaha! M-a uns la suflet articolul asta!
Acum doi ani eram la o terasa pe Olari. Cum ma duceam sa-mi iau a treia țuica de la bar, un amic imi cere sa iau si o bere, fara sa precizeze de care. La bar am intrebat ce bere e mai buna, moment in care au sarit doi hipsteri sa-mi explice(neintrebati) plini de ei despre IPA, mimpa, draci. Si da, am auzit si “Legea germana a puritatii berii”. !!!!!!!
Le-am multumit-“A, mersi, nu stiam ca sunteti din Crevedia!” Nu au comentat, ca nu sunt chiar suav la trup si infatisare.
NOU
Hipsterii ca hipesterii, dar barmanul sigur a rămas perplex când ai întrebat ce bere e mai bună :))
NOU
Hopfen Konig era misto de tot prin 95-97. Eram student atunci ( deci berea era la baza) si stiu ca nu prea prindeam Hopfen ( sau nu ne permiteam noi 🙂 ) .
NOU
era bun bun, diferit de posircile obisnuite
NOU
Hopfen konig se gaseste in continuare si este la fel de bun ca in ’95.
NOU
Sa nu uitam si de Pilsner Urquell ce misto era. Ba chiar faceau si bere buna :))
NOU
mai era si dreher parca
NOU
Hopfen Konig, Gosser si Bavaria…pur si simplu minunate 🙂 Ah, si Becks, pana prin 2006 parca… Vorba poetului, tot ce e bun trebuie sa dispara.
NOU
Nu stiu cum e la voi, dar mie berea ce contine malai imi da dureri de cap si gaze.
NOU
gaze ai de la drojdie, nu de la malai
NOU
Am vrut sa mentionez si eu ieri ciuc si silva dark, dar am presimtit valul bogatie ce a fost enumerat si m-am abtinut.
Am facut bine ca ma enervam.
NOU
=))))))))))))))))))))))))
NOU
sunt unele comentarii la care rad cu sughituri, asta a fost unul dintre ele
NOU
Silva dark e cea mai buna bere romaneasca.
NOU
Daca e rece bocna, ciuc intra un bax intr-o dupa masa de relaxare si povesti nemuritoare, la 0.33 ca sta bocna pana la ultima picatura. La fel si heineken ca-s aceeasi treaba.
NOU
De asta merge berea asa bine cu tochitura ? Inlocuieste mamaliga ?
NOU
Mno, daca mai vine vorba de legea aia, se poate muta discutia pe legea germana a etichetarii ambalajelor produselor de carne. Sau pe numele ei scurt Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz . 😀 😀 😀 Cred ca se incheie acolo conversatia. 😀
NOU
Am vazut la tv o reclama la cafea in care il prezenta pe un nene ca e campion mondial la prajit cafea. Si eram wtf??? Exista un campionat mondial de prajit cafea?
De ce? Cum?
NOU
da, exista. si nenea ala e al doilea, ca am mai avut unul, campion mondial. e o breasla ca oricare alta si vor si ei sa vada care e mai bun
NOU
e ca la omlete. eu fac omleta, nevasta-mea face omleta. aceleasi ingrediente, oua, sare si piper. a mea este buna la gust. a ei e mai putin buna
NOU
De plictiseala…acu se face facultate de bariste sa pui floricele in cafea…
NOU
Totusi e cu dus-intors treaba cu porumbul in bere. Se pare ca e un extract lichid. Uite cazul unei beri foarte populare in America, Blue Moon: “After calls for more transparency in beer ingredient listings, Miller Coors (Blue Moon’s parent company) admitted that the beer is not made with corn but a “liquid corn brewing adjunct,” but insisted it was not high fructose corn syrup. Adjuncts act as supplements to the standard brewing barley, and they’re usually used to cut cost. These cheap, ultra-processed additives can add more sugar to the brew, making it even less healthy. ”
Deci nici macar mamaliga lichida nu e, ci ceva de genul pepsi din ala prost, ca ala bun era cu zahar…
Asadar, o bere fara porumb pentru mine, va rog!
NOU
Daca tot sunt atatia cunoscatori pe aici am o intrebare.
Pot cumpara de undeva din Romania Hofbräu Weisse ca mi-a placut la nebunie in Munchen si pe aici n-am gasit-o nicaieri, gasesc doar Hofbräu Original.
Da stiu, e cu grau, e dulceaga nu-s barbat adevarat care bea bere amara.
NOU
la noi la tara, in Sibiu, sunt niste magazine “the german shop” si “germania magazin mixt”(asa le gasesti pe google maps). Cred ca am vazut la ei asa ceva.
NOU
si eu sunt la tara, la Cluj. Avem german market, ultima data am vazut paulaner si corona la ei :))
NOU
nevermind, au bagat la emag vad ca. cam piperat pretul dar merge din cand in cand.
NOU
La Kaufland.
NOU
Vald, vezi ca pe aici hipsterasii sunt luati pe buna dreptate la misto.
Tu intrebi doct de unde cumperi bere, aici la Arhi pe blog, fara sa ai minima decenta sa dai search pe emag? Esti miezu’ clar.
www.emag.ro/search/Hofbr%C3%A4u%20Weisse?ref=effective_search
NOU
@septimiu
1. daca te uiti fix cu 2 commenturi mai sus o sa ai o surpriza
2. in ianuarie, cand am cautat ultima data, nu aveau pe emag.
3. nu baga hofbrau la bere de hipsteri, please.
Concluzie: Don’t be sausage.
NOU
Voi ati observat ce labe de animal are Piersic cand apuca paharul?
NOU
eu am dat noroc cu Piersic. are niste carabe cat lopata
NOU
La inaltimea lui ce doreai? Scobitori?
NOU
iti dai seama de fapt cata spuma e in alea doo degete?
NOU
Acum pot bea bere cu porumb fara sa mai ma simt vinovat pentru ca sincer nu intelegeam de ce multa lume injura porumbul din bere si incepusem si eu sa il injur.Oricum dupa primele 4 beri poate sa fie facuta si din cacat…
Imi amintesc ca acum mai multi ani , pe balta la pescuit, gasca noastra degusta in deschidere doar beri de fite si scumpe , gen bere alba nefiltrata 0.33L Hoegaarden, pentru ca eram prea finuti la stomacel. Dupa ce ne prindea flama, trimiteam pe cineva la magazin sa ne aduca cea mai ieftina bere la PET de 2 litri sau chiar 3 litri( bere Noroc..da) pentru ca era multa si ne dadea senzatia ca se termina mai greu.Credeti ca mai citea cineva eticheta sa vada daca continea porumb ..!?
NOU
Cetin, tu nu te lasesei de baut acu’ nush cati ani (de cateva ori la rand?). Legat de bere, cea mai buna e aia in care pui si 50 de vodca. Sau Chisinau.
NOU
Lasatul de baut si de fumat sunt cele mai simple chestii de facut.
E mai greu sa nu te apuci, dar altfel, in fiecare seara ma las de baut si a doua zi ma apuc pe la pranz si o duc pana spre seara.
NOU
Eu nu sunt bărbatul unei singure beri, dar mai am principii.
Principiul de bază la bere este că dacă berea este de bună calitate, o poți bea cu plăcere și la temperatura camerei. (Rece, merge pe gâtlej cu plăcere orice, chiar și pișat…)
Faceți testul asta cu berea voastră preferată.
NOU
Bine ca s-a hotarat cineva sa-i ia la 11 metri pe toti “somelierii” astia de beri, m-a uns pe suflet.
O sa imi permit sa completez cu putina chimie, ce-mi mai aduc aminte din facultate – berea este o bautura “inferioara” d.p.d.v. calitativ, in sensul ca este o chestie oprita din fermentatie in momentul imbutelierii. S-a mentionat deja factorul TIMP, deci da, berea a devenit populara (si) pentru ca se producea relativ repede iar cantitate vs. costuri era super-OK d.p.d.v comercial. Vezi cat dureaza sa faci un vin de calitate (niste ani, eventual) si cat dureaza sa faci o bere (niste saptamani, maxim). Ca sa iti iasa, totusi, o bere superioara calitativ, e problema de ingrediente, timp, procese. Plus ca este o chestiune destul de volatila in ceea ce priveste mentinerea unui “standard” al productiei. In niciun caz nu o sa gasesti produsul ala super-smecher la 3-5-10 lei sticla in supermarket. Continuam, spuma / bulele sunt generate de reluarea procesului de fermentare cand bautura intra din nou in contact cu aerul, proces care continua in pahar si in burta dupa ce o bei. Anumite substante care rezulta odata cu fermentatia berii sunt niste chestii chimice destul de nashpa si de aici fenomene gen durere de burta, diaree, balonare, dureri de cap, etc.
Habar nu am si nici nu ma intereseaza daca berea are sau nu porumb in ea pe criteriul simplu ca in zona mea de buget am 99% sanse sa beau un produs “industrial” plus ca papilele mele nu sunt educate sa aprecieze o bere de 30 RON/sticla, admitand ca as cumpara ceva ce nu ar fi o tzeapa de marketing pentru hipsteri, deci wtf?
Singurul meu criteriu e daca imi place la gust sau nu. Sau, daca sar calul, cat de tare ma doare capul dupa. Ma rog de 1-2 ani incoace nu-mi mai place si nu-mi mai pica bine berea de niciun fel. Daca imi recomanda cineva ceva ce nu am mai vazut, incerc macar o data. Place, bine, nu place, aia e, chestie de gust. Daca imi asum eu sa incerc o bere noua, la plezneala, pai e clar ca poa’ sa nu-mi placa, din cauza berii sau din cauza mea ca nu ma pricep.
La experiente pozitive: TsingTao – it is the fucking cat’s miaow vara, rece bocna … de cand am descoperit-o acum >15 ani nu m-a dezamagit niciodata. Posibil si pentru ca nu e de la vreo multinationala si nici nu se fabrica la noi. Apoi am gustat, invitat fiind de cineva care se pregatea sa importe asa ceva, o bere belgiana facuta artizanal (de nu-stiu-cate generatii in aceeasi familie) si care venea intr-o chestie gen sticla de sampanie de 0,75L. Curcubeu pe cerul gurii, nu zic nu, dar urma sa fie spre 100 RON/sticla la raft … incercat/placut gustul doar ca pentru papilele mele complet needucate in materie nu e cazul sa ne batem joc asa ca habar nu am cum se numea. Si, cea mai recenta experienta, o bere neagra – BUCUR, sticla neagra, patratoasa si cu o eticheta gri – a fost o supriza extrem-extrem de placuta. Am vazut ca e de la nu-stiu-ce multinationala din asta de beri, don’t give a fuck, habar nu am daca are porumb sa nu in ea, mi-a placut gustul si cam aia e.
NOU
Cum e reluat procesul de fermentare odata deschisa sticla cind berea este deja pasteurizata?
Parca procesul de fermentare al berii este ananerob deci nu “continua” la expunerea la aer.
NOU
Bautura aia inferioara vinului are insa marele merit de a nu contine germenii unor boli, care ar fi facut ravagii mult mai mari in omenire asa cum a facut apa infestata. Asa ca unele popoare datoreaza numarul mai mic de epidemii de-a lungul istoriei lor datorita obiceiului de a bea bere in loc de apa…
NOU
Peroni va place? E buna?
NOU
La mine berea se imparte in bere de la care ma doare capu si bere de la care nu ma doare capu. Si cand zic bere, ma refer de la 6 beri in sus. Ca asa de la o bere doo, n-am nici pa dracu. Apoi se imparte dupa pret. Daca sare de un anume pret zic pas, ptr ca am o retinere sa dau o carca da bani p-o bere. E totusi o bere. Da-o-n mortii ei, ca nu-i pisat de zeu.
D-a lungu vremii mi-am rupt de la gura si-am beut si beri scumpe. Ca sa nu mor prost. Nu m-a impresionat nici una. Asa c-am ramas in special la ciuc, becks, staro, ursus, tuborg,heineken. Si altele. Reci sa fie. Si multe. Daca e si gratis cu atat mai bine.
Traznaile astea cu malai, artizanale, pln cur is besini. Care vrea sa fie sigur ca bea ceva bio eco plm, dupa reteta originala cu ingrediente atent alese, n-are decat sa-si faca singur cu manuta lui. Ca-n comert nu cred ca gaseste asa ceva. Cel putin nu pe la noi.
NOU
eu sunt doar obosit!
din comentarii rezulta ca comentacii, cu o singura si de bun simt exceptie, evalueaza berile in primul rand dupa temperatura cat mai scazuta! similar cu aia care apreciaza apa cu nitriti proaspat scoasa din fantana: ”e buna ca-i rece”!
NOU
Salutare,
Eu rămân tot la vechea zicala: ce este buna rece și întinsa pe masa ? Exact, soacra.
NOU
Cum spunea un mare cantautor român într-unul din hiturile sale internaționale : Nu sunt fitzos dar parca nici berea nu-mi place ( Fizz, mare cântăreț român, in piesa Apasă pedala, cerbul de aur de la club Loft Mamaia , ediția Atomic 2004)
NOU
Offtopic: Covid s-a vaccinat de Ion Iliescu? Sau invers? stirileprotv.ro/stiri/politic/ion-iliescu-anunta-ca-s-a-vaccinat-anti-covid-pentru-varsta-pe-care-o-am-ma-simt-bine.html
NOU
Io cand va spun ca asta o sa ne ingrope pe toti…
NOU
Ovaaai, ce madlenă, uitasem complet de reclama asta. Să trăiești. 🙂
NOU
Salutare! Analiza berii pe text e foarte bine documentată și apreciată.
Acu, eu vreau o analiză pe GUST (mie îmi place berea X pentru că are un gust… mai altfel decât berea Y).
Berea… Suceava și Călimani rămâne pentru mine berea cu GUSTUL tradițional. Călimani e mai catifelată la gust decât Suceava care pișcă mai tare limba datorită timpului de fermentare și limpezire.
Acu beau altă bere ca sunt plecat de’acasă.
NOU
Interesanta istoria cu legea berii. Nu m am gandit niciodata sa aflu mai multr desi la reclamele de bere intr adevar se mai pomeneste despre asta.
Eu sunt un om simplu, nu ma intereseaza legea asta si beau ce mi place MIE: pilsner urquell, starobrno cand vine cadoul :D, leffe bruna cand e la reducere, neumarkt la butoias mic si heineken. Lingaii astia specialisti in bere vor sa fie un fel de somelieri dar la bere, ceea ce e ridicol. Clovnii astia nu vor intelege niciodata ca vinul chiar e o bautura nobila pe cand berea e o bautura pentru toata lumea si nu are absolut nimic special. Hai noroc!
NOU
Personal am simtit diferenta acum cativa ani atunci cand tuborg a introdus malaiul (cred ca a fost pe o perioadă de max un an dupa care au revenit la reteta initiala). Acelasi lucru l-am observat si la stela artois. In ambele cazuri mi s-a parut schimbat gustul dupa care am analizat eticheta si am vazut malaiul introdus in reteta.
NOU
Interesant articolul. Faine informații. Dar nu am înțeles tonul atat de agresiv, că doar majoritatea celor care-l citesc nu sunt acei hipsteri sau nah nu știu ce cretin care susține nu știu ce
NOU
ah, e pentru hipsterii agresivi din spam
NOU
Din curiozitate intelectuala, in timp ce lucram prin Belgia, m-am dus la muzeul berii din Bruxelles si apoi la cel din Bruges. M-am pus pe studiat istoria berii si a fabricarii acesteia si decizia de-a lungul secolelor de a folosi diverse ingrediente (orz, ovaz, grau, orez, secara, sorg). Asa am descoperit cat de mult conteaza sa ai minime cunostinte despre diversele stiluri istorice/clasice de bere si situatia actuala a monopolului mizerabil care se face nu numai in Romania. Totusi in afara tarii marile companii se straduiesc sa produca beri de calitate. La noi pisoarca ce poarta numele de bere e o mizerie ordinara care doar cu numele se incadreaza la stilul “International Pale Lager”. Din lacomia de castig se folosesc excesiv de multe enzime, chimicale si alte tampenii care grabesc procesul natural de fermentare care in mod normal dureaza 2-3 saptamani cu mici exceptii in functie de tipul de drojdii. Am studiat procesul folosit de abatiile belgiene de a produce berea si de a respecta cu strictete procesul de maturare a acesteia si de refermentare in sticle (proces care asigura o carbonatare naturala si o stabilizare a berii si in functie de situatie aceasta maturare dureaza luni de zile, in alte cazuri ani).
In final gustul individual decide ce bere iti place si ce nu. Dar lipsa de acces la informatie iti limiteaza gandul ca ai putea avea acces si la o bautura de calitate. Drept urmare am vizitat berarii belgiene si olandeze si putine berarii craft din Romania. si am inceput sa fac propria bere. Unele mi-au reusit, pe altele le-am aruncat la canalizare. Dar sunt multumit ca am aflat ca exista bere pentru fiecare situatie. si fiecare anotimp. ti-e sete? bei un pils lejer. vrei sa te incalzesti? bei un tripel (8-10% ABV). vrei sa filozofezi? bei un imperial stout sau un barley wine. vrei sa te simti bavarez? bei un oktoberfest. samd. vrei sa bei ceva ieftin? bagi un ciuc.