Scriu aceste rânduri cu speranța că o să-i fie cuiva de ajutor.
Adică nah, acuma de sărbători, dacă te cuprinde singurătatea, n-ai pe nimeni și vrei să vină cineva pe la tine, dau eu o mătușă și un văr. Gratuit, de la mine! (întâmplarea e de ceva timp, dar anunțul e de actualitate, vă explic imediat)

Decembrie de-ăla frumos.
Puțină ninsoare, apartament nou, bloc nou, doar ce ne-am mutat, n-am apucat să cunosc toate vecinele, dar m-am nimerit cu două tipe în lift și m-au văzut cu iepurele în brațe.
– Vreți să-l mângâiați?
Ele că ha-ha-ha, hi-hi-hi… se chicoteau așa una-ntr-alta.
L-am întors așa cu botul spre ele, când l-au văzut așa pufos, gata, s-au udat.
– Ha-ha-ha, hi-hi-hi…
Timide.
– Aaa zic, dacă nu vreți acuma, să știți că pleacă nevastă-mea la țară și vreo 3 zile sunt singur cu copiii, puteți să…
– Ha-ha-ha, hi-hi-hi…
Eram cu fiu-meu ăla mare, noroc că mi-a zis el.
– Lasă-le tati, că astea nu înțeleg nimic, nu vezi că sunt chinezoaice?…

În fine, a plecat coana Tanța la țară, eu i-am zis să nu plece că anunțau ăștia ninsori, ea că nu, că mi-e poftă de cârnați dar mi-e frică să conduc, mă duc cu trenul. Femeie, lasă țara, trebuie să vină cada aia nouă, tre’ să fii acasă, că iar o dăm de-a dura pe scări că nu e nuanța din catalog.
N-am apucat să mai zic ceva, a plecat.

Nu prea are ea încredere să mă lase cu ăștia mici că eu când sunt doar cu ei acasă, iese cu hărmălaie, cu bătaie cu perne, cu spart de veioză, cu vai de mine, de ce e frișcă pe jos, ce e cu chiloții ăștia pe lustră, ați rupt filodendronul de la mama, petreceri, jocuri până la 11 noaptea, ce mai, sunt un tată denaturat.
Dar mi-a lăsat o listă lungă cu ce să nu spargem și-a plecat.

Norocul meu c-au făcut ăștia update la nu-știu-ce jocuri și era o liniște…
M-am retras să scriu la carte.
Îmi adunam gândurile privind aiurea pe geam.
În liniștea aia aproape perfectă, când a sunat telefonul era să leșin.
Răspund.
– Alo, vărule…
Voce necunoscută, închid.
Iar sună.
– S-a închis, vărule, nu știu ce are… zice vocea.
Îl las să vorbească, poate nu mai sună.
Bună seara, hai noroc, la mulți ani, ce mai faci, chestii de-astea.
Nimic din tonul familial nu-mi dădea indicii cam cine-ar fi.
– Ce bine că te-am prins vărule, zice el, pot să trec pă la tine?
– Da, zic, dar unde ești?
– Păi aicea la colț.
Îl iau rapid că mai am și treabă.
– Alo, domnu’, cine ești și de unde ai numărul?
– Aaaa, păi să facem prezentările. Sunt vărul Mitică dă la Cobadinu. Băiatu’ lu’ tanti Leana, bre… Matale nu ești acilișa la bloc?
– Ba da, zic, dar ai nevoie de ceva?
– Eh, zice, ca tot omul de niște bani. Cin’sute dă lei, până pe 15, că-mi intră banii dă la dușuri.
– De unde?!
– Dă la firmă vărule, dă unde lucrez io. Cu pișcine, cu căji… Hai că viu acuma, nu mai am bater…
Și închide.

Băi, vă zic, viața mea era fix ca-n bancul cu Mărioara pe care-o pune ăla să se dezbrace iar ea nu știa “ce-o fi vrut omul ăla de la ea”. Așa eram și eu. Care colț, care văr, care Mitică?!… Poate mă trezesc cu cine știe cine pe-aici, mă dezbracă și eu habar n-am ce vrea.  Ce fac eu acuma?

În tot suspansul ăsta, bate cineva la ușă.
Pfaidemine, am pus-o! Vine Mitică!
Când deschid… ha-ha-ha, hi-hi-hi… chinezoaicele.
Aaaa… așa ceva nu-i adevărat!
Ele dădeau din mâini, eu din ce mai aveam, bine că nu-i Mitică, aduc iepurele că poate înțelege mai bine, până la urmă am priceput: coana Tanța are încredere în mine ca statul român într-un IMM.
Cu răspundere limitată.

Așa că s-a interesat de-o bonă.
Și-a găsit două.
Chinezoaice, ca să fie clar.
Că așa mi se aliniază mie planetele, ce să zic.

Și-o sun.
– Alo, sărut mâna doamnă, ați trimis dumneavoastră cumva o pereche de ciuciungheze să se hi-hi-hi pe la noi?
– Aaa, zice ea, au venit?
– Da, dar nu știu de ce le-ai trimis? E ceva cu limba mea pe limba chineză?…
– Hai taci din gură, zice, că sunt fete cuminți, o să te-ajute cu copiii.
Mi-a mai făcut ea de-astea, sunt obișnuit.
– Stai așa să-ți zic altă chestie… zice ea entuziasmată.
– ?!?
– Nici nu ghicești cu cine m-am întâlnit în tren…
– Cu cine? Cu altă chinezoaică?
– Nu mă, zăpăugule, cu mătușă-ta.
– Nu-mi amintesc să am vreo mătușă-n tren…
– De la Cobadinu, cică te știe. I-am dat numărul tău de telefon. Are un băiat care lucrează la piscine, poate ne-ajută cu cada, să nu mai ridici singur că iar te ia de mijloc. L-a sunat ea, că era la Medgidia, zicea că abia așteaptă să vorbească cu tine, dar nu mai avea baterie la telefon, poate te sună mai încolo…

Așa că, dragii mei, las aicea anunțul, să nu mai intru pe-alte saituri, dacă dorește cineva o mătușă și-un văr, îi dau până pe 15.
La mulți ani, sărbători vesele, hi-hi-hi, ha-ha-ha!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.