Salut,

Pentru că anul ăsta a fost cum a fost și pentru că situația va mai dura, calculele făcute cu soția despre ce facem de sărbători au căzut.
Așa că ne-am gândit că dacă tot nu ne-a ieșit noua, poate le pică bine altora. Ne-am decis să donăm 1000 ron unei familii alese de Cetin.

De ce?
Pentru că trăim vremuri grele în care inclusiv prietenii de lângă noi o duc greu, dar nu zic nimic din motive.
Pentru că poate și alții vor face la fel ca noi și o să fie bine în mai multe case chiar și pentru puțin timp.

De ce nu dau la biserică, orfani, etc.?
Nu e un act de caritate, ci de ajutor. Nu vrem banii înapoi ci vreau să cred că arhiblog.ro e o comunitate și mai mult de atât. Cetin mă cunoaște și știe că am avut suișuri și coborâșuri. Azi sunt acolo unde pot să ajut puțin, mâine… Ați înțeles ideea.

De ce 1000?
Suntem salariați iar ăsta e extrabugetul de Sărbători pe care îl rezervasem pentru o deplasare care a picat.
Bine, puteam să-mi iau cauciucuri de vară, dar mai e până atunci.

De ce Cetin?
Am încredere că o să aleagă familia potrivită.
Alegerea e doar a lui.

De ce o familie?
Sărbătorile de iarnă sunt cu și despre familie.

Ce ne dorim?
Să fim anonimi.

Ce vă dorim?
Sărbători fericite!

Poate e timpul să facem și ceva drăguț de pandemia asta minunată, plus alegeri la fel. Ați citit ce zice D. mai sus. La suma lui pun și eu 500. Dacă știți pe cineva care să aibă nevoie de bani și, mai ales, să î i dorească, ca să nu trecem strada oameni care nu vor, sunteți invitații mei.

Ar fi frumos ca, dacă tot recomandați pe cineva, să contribuiți la donația lui D și voi cu cât puteți. Dacă vrea cineva să o facă, poate să îmi trimită un mail și îi dau contul de revolut către care să se facă donația. Dacă nu, e ok și așa, 1500 de lei sunt decenți. Nu am alte conturi, nu am carduri în alte bănci, nu facem decat pe Revolut, banii vor fi virati tot pe Revolut.

La fel, respectati dorinta omului. Daca stiti o familie care are nevoie, spuneti. Daca aveti o replica gen Stiu ca ai spus ca nu asociatie, dar eu stiu Asociatia X care face si drege, crede-ma, e lipsa de respect.

Tks.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.