Omul, acest animal ciudat

Centrul nervos din sistemul digestiv (sistemul nervos enteric) nu are memorie să ţină minte şi să spună apoi că ceva e naşpa.
Aici poate părea o situaţie gen oul sau găina, dar nu e.

În fapt, după ce primeşte anumite alimente, sistemul digestiv comunică prin nervul vag (legătura lui cu creierul) impresii despre acel aliment (dacă s-a descurcat bine cu el sau dacă i-a dat bătăi de cap şi a fost nevoit să îl dea afară mai repede prin diaree sau vomă, sau dacă a fost plin de microbi periculoşi pentru organism şi a fost nevoie de intervenţia de urgenţă a celulelor albe, precum şi chestiuni mai subtile legate de calitatea alimentelor – substanţele hrănitoare sau cantitatea de reziduuri rămasă în urma acelui aliment ce a trebuit evacuată). Aceste impresii sunt codificate şi depozitate la nivelul SNC (în creier) în aşa zisa memorie. O memorie care poate fi accesată conştient sau la nivel intern când apar situaţii cunoscute deja.

De aceea, când avem în farfurie ceva alterat sau care ne-a făcut să ne simţim rău cândva, memoria din SNC ne aduce aminte experienţa nefastă cu acel tip de aliment, aceasta incluzând şi senzaţiile naşpa pe care sistemul enteric le-a ‘trâit’. Nu ‘creierul din stomac’ ne amintește, el a uitat deja, neavând memorie.

Cât despre scârbă, aceasta este la fel: educată . Un copil mic va mânca găinaţ sau nu va avea nicio problemă cu mirosul de rahat sau de hoit. Însă pe măsură ce creşte va şti că acel găinaţ este ceva eliminat din corp, nefolositor şi plin de tot felul de microbi (mulţi patogeni) plus produşi de putrefacţie intestinală. Ştiind acest aspect, acel miros neplăcut va fi înlăturat din paleta aromelor pe care le va dori de la un parfum şi va strâmba din nas când îl va întâlni apoi. Da, ştiu că există astăzi tot felul de parfumuri extravagante, cu mirosuri considerate de marea majoritate dezgustătoare sau chiar sinistre. Dar este de fapt acelaşi lucru – gusturile şi mirosurile se educă (aici e un fel de a re-educa): de ce să resping un miros care nu-mi face rău doar pentru ca el este damful a ceva considerat pututos şi infect ca compoziţie?).
Astfel scârba are diverse grade de intensitate şi cuprinde o varietate de produse, în funcţie de un cumul de factori impuşi unui individ în mediul în care a crescut. Nişte reguli foarte igienice şi o analiză la sânge a proceselor de alterare îi va umple cu vârf și îndesat coşul de gunoi al senzaţiilor. ‘Abundența’ va scădea coborând spre reguli normale de igienă -> delăsare -> reguli precare din motive ce ţin de nivelul social. Evident, pe lângă asta se mai adăugă uneori şi sensibilitatea fiecăruia care poate duce la exagerări, sau gradul de imaginaţie care poate face asocieri tâmpite între aspectul unui aliment și ceva pestilențial şi pică astfel măgăreaţa pe el (un exemplu personal – oul fiert foarte moale, mâncat cu linguriţa…bleah!; amestecul acela dintre gălbenuşul lichid şi albuşul gelatinos îmi aminteşte de diaree sau vomă).

Cât despre epiploon (ligamente peritoneale care separă viscerele şi între care se strânge grăsime) – nu are nici el memorie. Are alte atribuţii pe acolo: în controlul răspunsului imunitar şi în vindecarea organelor din jurul lor.

@DeeDee: scatofilia nu se numără printre fetișurile mele. Yayks!

Omul instinctual se supune legii circuitul materiei in ecosistem.

Totul se rezuma la legea a 3 a lui Newton.

P. S. Joey doesn’t share food… pentru cunoscatori