Mai țineți minte prima dragoste?

L-am cunoscut cand aveam 12 ani si l-am iubit 6. Apoi a murit. Daca n-ar fi fost iubire, l-as fi uitat pana acum. Au trecut 19 ani de atunci.

Clar imi amintesc! 2008 intr-o cabanuta din lemn, in fundul Muntilor Fagaras, pe o vale pe unde numa’ ursul trece. Eram in clasa a 12-a.

Fatalitatea face ca eu am fost tot timpul, cel putin pana acum, al doilea din viata tipelor. Deci cu mine nu are nicio femeie din lumea asta amintirea primului sarut, al primei iubiri, etc. Patesti…

Mi-a salvat viața, la propriu. Însă despre asta nu mă simt în stare să vorbesc.
Apoi a dispărut. Era adult, avea lumea lui, în care eu – o puștoaică – nu aș fi avut loc decât dacă am fi fost într-un film american siropos.
Dar nu eram.
Au trecut 25 de ani. Încă-mi amintesc de ochii, zâmbetul și bunătatea lui.
Ceva din mine îl iubește și-acum. Și pentru totdeauna.
“After all this time?”. “Always”. Cetin, tu știi de unde e citatul ăsta 🙂

Hai cu comentariul, Maithun.

Amu aproape 15 ani. Dragoste la prima vedere (din partea mea). Fiind la prima fata, a dat sa ma sarute, si, ca un bolovan, am întors capul…
Prima partida de dragoste, tot cu ea, după vreo 9 luni de prietenie (noroc ca a luat ea inițiativă).
După 15 ani, încă suntem împreună. Necăsătoriți. Dar ne iubim, zic eu 🙂

Prima data in tabara la mare mi-a placut de comandanta de unitate. Era din Botosani. Aveam 12 ani.
La 14 am avut prima prietena Ane. De atunci tot cautam pe cineva cu care sa-mi impart viata. Iubirea m-a lovit dar doar tangential. Cred ca sunt defect de nu se leaga de mine nimic. Da simt fluturi si alte simtome, dar dupa scurt timp se duc si sunt la fel de imun ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Acum am ajuns sa fiu destul de linistit incat sa nici nu mai alerg dupa ele. Mi-am ales un culcus si stau in banca mea cu colega de banca si printesa dintre noi.

Eu nu ma indragosteam. Pentru ca pur si simplu nu era in firea mea. Pana la el. Si era cel mai nepotrivit om de care m-as fi putut indragosti. N-ar fi mers nici in 10,000 de ani, nu ne potriveam, nu era genul meu nici macar fizic, nu voiam decat ceva de 2-3 luni asa de plictiseala, o schimbare de peisaj. Si m-am indragostit.

M-a parasit pentru fosta lui din liceu dupa 2 luni. Am suferit ca un caine juma de an. Bagat vodca direct cu sticla. M-au gasit un prieten comun la un party, m-au scuturat bine si mi-a zis ca nu merita, sa move on.

Mi-a dat un mail dupa cativa ani sa imi spuna ca aia a fost cea mai mare greseala a vietii lui si ca intelege daca nu ii raspund. Am raspuns. Si, desi aveam amandoi alte relatii, ne vedem de cateva ori pe an.

Au trecut 20 de ani. Si tot omul nepotrivit e. N-as rezista cu el in casa. Habar nu am ce gandeste, nu il inteleg de loc. Dar nu cred ca trece vreodata o saptamana fara sa ma gandesc pe unde o fi. Ma fortez sa nu il contactez mai des de cateva luni. Ma vad cu el si nu stiu ce sa zic, ma intreb ce naiba caut acolo si cumva uite ca tot ma intorc. Si tot ma trece un curent electric daca ni se ating mainile pe masa intamplator.

Pfff… ca-n orice poveste, nuanțele sunt mult mai colorate. 🙂
Cel cu pescuitul rămâne prima dragoste, ne auzim rar, după cum am spus deja. Cel cu care discutam dinainte de a-l cunoaște pe actualul era un alt fost de-al meu (a doua relație lungă), cu care am încheiat-o acum 4 ani. Între timp, au trecut nervii aferenți și sentimentele care au fost odată și-am ajuns să-i fiu uneori și confidentă. La ce tâmpenii a făcut după aceea, cred și eu că nu putea spune oricui. Enfin. Așa că ne mai auzeam, când îmi scria (nu îl abordam eu!) să mă întrebe ce mai fac, dacă-s ok în contextul ăsta cu pandemia și dacă mă poate ajuta cu ceva, să știu că pot apela liniștită. Știa că am o relație, avea și el una, vorbeam nimicuri, nicio propunere dubioasă, niciun vai-ce-bine-era-odată. Pur și simplu așa m-am obișnuit, nu am fost nicicând omul care să-ntoarcă spatele altora.
Revenind la prezent, am avut discuții legate de absoooolut orice prezență masculină îmi scria/dădea like/you name it, fiind convins că probabil și persoana respectivă urmărește ceva de la mine sau că am avut ceva. Deci vorbim de un pic mai multă gelozie din punctul meu de vedere, chiar prea multă. Am fost obișnuită să vorbesc cu amici băieți dintotdeauna, mi s-a acordat încredere deplină în relații, iar acum am ajuns în punctul în care sunt pusă la zid pentru că nu știu să zic “nu-mi mai scrie, se supără prietenul meu!” unor oameni care poate m-au ascultat și ajutat când eram vraiște emoțional.

Mai țin minte prima dragoste , ceva de prin clasa a patra , anii 80 . Sunt insa asa de multumit de ce am in prezent incat toate experientele anterioare s-au dizolvat ca un cub de gheata pe asfaltul incins.
Mi se pare mult mai frumoasă ultima dragoste in viata asta, restul sunt amintiri amuzante.

Observ ca si unele nick-uri in general cinice ascund povesti cu fisticeli si noduri in git… Personal cred ca e bine daca ne amintim cum eram cindva, ca sa intelegem de ce am devenit asa cum sintem acum…
Din pacate nu-mi mai pun intrebarea ” cum de sint majoritar barbatii cei care raspund la o intrebare cu asa potential romantico-nostalgic?”

Mi-ați trezit amintiri adânci pe care le credeam uitate! Inocenta primei tinereți pe care am amânat sa mi-o pierd multi ani! Am fost un timid și un romantic incurabil care citea povestea mea și vedea filme de dragoste până pe la 25 de ani! Tocmai fiindcă mă știam astfel de ,,labil” am evitat legături cu tot felul de muncitoare când lucram pe șantier la Reșița și când făceam seralul. Am ratat la fete drăguțe fiindcă aveam un fix- sa merg la facultate unde voi cunoaște o studenta frumoasă cu care voi debuta intim și vom avea o căsnicie fericită! Înainte de asta, singura așa zisa iubire fusese cu Simona, o judokana cu care m-am întâlnit când avea turneu la Reșița, cu care am corespondat vreo doi ani, timp in care ne-am întâlnit de doua ori. Dar fără a merge mai departe, oricum eram din lumi diferite. A ajuns bine, s-a măritat cu un sppist și a lucrat multi ani garda de corp pentru demnitari. Ei bine, fara sa realizez că , așteptând marea iubire, de fapt nu-mi fac experiență cu femeile, am ajuns in 92 la facultate la Cluj. Acolo, in primele luni am cunoscut-o pe Ela, o bruneta frumoasă, care plângea după ce o jignise unul și eu am simțit nevoia să o consolez. Și a început o iubire frumoasa și totala , eram în același an de facultate deși eu eram mai mare cu 4 ani decât ea. Au fost anii in care am fost cel mai fericit deși eram rupt în fund de sărac, mă întrețineam singur lucrând în timp ce și învățăm. Eram compatibili in cam toate. Eram genul ăla care semanau chiar și fizic după un timp. Locuiam împreună în căminul 16 din Hasdeu, 5 pulalai împreună cu fetele lor într-o cameră! După doi ani mă cheamă mama ei să mă cunoască, preoți la tara. Eu bucuros și bineintentionat incerc sa fac impresie dar nu reușesc. A doua zi, de paste in 1994, îmi spune dimineață că ,,stau cam mult pe acolo și vorbesc vecinii”. Am fost șocat dar fara replică, am luat prima ocazie și m-am întors la Cluj. După o săptămână apare și Ela, intre timp am considerat că relația nu are viitor, dar mi s-au pus în genunchi spunandu-mi că ,,mă iubește, că nu contează ce vor ai ei, că lucrurile se vor rezolva la vremea lor”! Am crezut-o , eram dependent emoțional de ea. Au continuat firesc toate până în 29 mai 1996, când, intr-o seara, după un telefon primit la cămin (încă nu erau mobile), își face curaj să-mi spună ceva important. Anume că mă părăsește, că are de doua luni pe altcineva, un vechi prieten înainte de facultate pe care îl vor părinții, că e de familie bună și , fiindcă oricum termina facultatea, se va căsători cu el! Evident că nu am crezut nimic, eram sigur că nu mai poate rezista in fața părinților ei care nu voiau un ,, muncitor” că și mine (pentru ei nu am fost niciodată colegul student), o ,,victima a părinților saraci”, ci Cristi era de familie bună! Am stat că pe jar doua săptămâni până a revenit in sesiune, era liniștită și împăcată, mă trata că pe un prieten și îmi arata pe drum pe unii care semanau cu Cristi! Nu înțelegea nimic din ce era în sufletul meu! Apoi a plecat! Îmi amintesc și azi cum a venit pe la toneta unde vindeam ziare, și-a luat rămas bun și nu s-a uitat înapoi! Toată lumea era în vara aia acasă, eu eram singur într-un cămin studențesc, într-o cameră mare, cu gândaci de bucătărie, ziua la munca mai era cum era, dar în cămin, seara, când îmi aminteam parfumul și gesturile ei, înnebuneam! A fost singura perioada a vieții în care coșmarul de când mă trezeam era mai mare decât cel din timpul nopții! Groaznic cum doare o inima frântă! Fiindcă nu mai suportam durerea sufletească și turbam de dor, am cautat-o la ea in sat după o lună! M-am primit cu ura, de frica sa nu-i stric noua iubire, se pregătea de nunta, părinții ei aproape m-au alungat! Am băut mult atunci, zilnic in acea vara! Într-o seară m-am urcat pe cămin, turtă, îmi bălăngăneam picioarele în gol de la etajul 10 și ma gândeam că doar un mic impuls și…scap! M-a văzut cineva, a început sa tipe și am tulit-o! Aveam nevoie de răspunsuri, aveam mii de întrebări, nu ne certasem niciodată, de ce brusc așa ruptura?! Am sunat-o și i-am promis că nu o mai sunt dacă îmi răspunde la acele întrebări în scris. După o săptămână primesc scrisoarea: am înțeles că de fapt ea știa că nu va trece peste dorința părinților ei, că nu a avut niciodată gânduri serioase cu mine, că am fost doar iubitul ,, second-hand” până apare altul mai bun ( adică familie, job și material), deși m-a lăsat ani de zile da cred altceva, că sunt un bărbat slab care nu poate să treacă peste o relație, că m-a iubit din milă, fiind de condiție modestă (pentru toți ceilalți eram un luptător care și-a depășit condiția), ce mai, un alt șoc! Că a fost adevărat sau nu, nu mai contează, a vrut sa o rupă definitiv cu trecutul fiindcă ,,are în față un viitor” pe care îl vrea luminos! I-am răspuns doar că Dumnezeu îi dă fiecăruia după suflet! Acum, după 24 de ani, o urăsc cu aceeași intensitate cu care am iubit-o odată! Este profesoara in Lechința, măritată cu un grăsan patron șmecher, care a falimentat până acum vreo 5 firme de zootehnie, care apare pe portalul justiției cu vreo 3 milioane lei și sute de mii de euro datorii la stat și la fisc, și căreia i-am transmis că am blestemat-o ca suferinta pe care am simtit-o eu atunci sa o simtă și ea odata, nici mai mult nici mai puțin! Încă aștept , asta ma va elibera! După vreo doi ani, prin 96 am simțit o durere fizica in piept, la un moment dat, nu am realizat atunci, dar în urma cu vreo trei ani am avut un examen cardiac și mi s-au spus că undeva in trecut am avut un preinfarct! Erau leziuni la inima! In 2000, fiindcă nu mai suportam sa stau in Cluj, am plecat in Spania la munca, sperând să o uit. Am cautat-o in toate femeile timp de șapte ani, evident, nici una nu era că ea. Cum se dăruiește o scorpioană nu știe nici una! Când am realizat că nu voi mai putea iubi niciodată, am și făcut o fata buna sa sufere, așteptând să-mi treacă, am pus ochii pe actuala sotie, credeam că este aleasa, într-un fel este, suntem de 17 ani împreună, avem situație buna și doi copii, dar nu e pasiune. Doar munca non-stop! Cam asta e cu iubirea! De atunci nu mai suport nimic siropos, im plac filmele SF!