Fapta dl. Vladimir Tismăneanu din data de 11.04.2020 de a posta pe pagina sa de socializare o fotografie care ilustrează mai multe păsări (ciori) ce stau așezate pe un gard, imagine însoțită de textul: „Aeroportul Țăndărei. Toate Zborurile sunt anulate„, alături de comentariul dl. Tismăneanu: „Super tare„, constituie discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000.
Colegiul director a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale dl. Vladimir Tismăneanu în cuantum de 5.000 de lei potrivit O.G. 137/2000. La stabilirea cuantumului sancțiunii contravenționale s-au avut în vedere următoarele circumstanțe atenuate și agravante: momentul postării mesajului, conținutul și comentariul la mesaj, comportamentul contravenientului după momentul postării mesajului, scuzele publice prezentate de contravenient, calitatea de formator de opinie și specializarea academică a acestuia (expert în analiza regimurilor totalitare).Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor prezenți (8 voturi).
Zice CNCD, acel organism care are grijă să închidă gura tuturor, dând niște amenzi valabile în curtea lor.
Nu mă deranjează că a fost amendat Tismăneanu, este doar un rahat cu ochi, cocoțat pe spatele lui Băsescu la funcții și bani, unul din mizerabilii care sug buget vs rahat.
Problema mea este că CNCD l-a amendat pe Tismăneanu, cel care a dat share unei fotografii postată de o tipă. Știți ce a pățit tipa respectivă? Nimic. În schimb, și-a luat-o Tismăneanu, pentru că el e vizibil. În modul cel mai direct, CNCD a făcut o discriminare bruscă, concentrându-se pe cel asupra căruia așa zisa amendă va face valuri.
Nu mai vorbim de faptul că CNCD se substituie unui organism de evaluare a umorului, gata orice urmă de glumă care conține țigani, ciori devine sancționabilă, pentru că nu e un umor acceptat la nivel statal. Desigur, putem să ne căcăm pe Mahomed, să facem reprezentări cu Isus homosexual, dar nu se face să facem glume cu țigani, că luăm amendă.
Sictir.
NOU
8 voturi. O fi coincidență ca în poză sunt tot 8 avioane?
NOU
Si nu orice avioane! De bombardament!
NOU
Si kktii de la fb? Parca se laudau ca n-o sa treaca nimic rau politic/social/misinformation re covid. Fix pla, a fost postat + like-uri/share-uri.
NOU
FACEBOOK face politie politica la greu.Eu mi-am inchis contul ca deja ma stresau cu trimis acte doveditoare referitoare la contul meu plus un set de poze .
NOU
@puiu: Deci astia de la fb cu Zuck-ul pulii in fruntea lor is niste javre ordinare. Se lauda ca-s impartiali si ca-s righteous, cand de fapt is niste curve care se vand oricui da mai multi bani. S-au batut cu caramida-n piept ca n-au sa accepte ‘political collusion’, “Russia meddling” + alte prostii de-astea care dau bine la print. Insa realitatea a fost si este alta: s-a vazut cu Cambridge Analitica ca pe FB ii doare-n pla de private info. Cand e vb de $, FB pun botu’ imediat. Apoi cand descreieratul ala cu impuscatul pe la moschei in NZ – pusese pe FB baiatu’ tot Crezul lui si nu s-a deranjat nimeni de la FB sa-l scoata. Etc.
FB = the sewer of internet.
NOU
puiu, dan, o dati ca in mahala. va rog frumos sa va cenzurati limbajul. tks
NOU
Scuze, remove/delete both if any trouble.
NOU
Da, nu fiți nesimțiți! Mie îmi place FB, sunt niște drăguți și de obicei dau jos cam toate postările rasiste pe care le raportez. Să vezi ce se oftică românii
NOU
Ai grija să nu uiţi să-l raportezi pe Steinhardt. Să retragă Jurnalul din librării şi să scoată fragmentul ăsta: „Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun? – nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai degrabă certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceava, harţa; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun. (…) Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti, orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă, ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară, pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care îşi fac din cur o goarnă“
NOU
Probabil l-au sanctionat pe fondul proiectului adoptat tacit de Senat pentru “antitiganism”. Initiat de PSD si tigani.
www.hotnews.ro/stiri-esential-23528292-proiect-adoptat-tacit-senat-inchisoare-pana-10-ani-pentru-promovarea-practicilor-antitiganiste.htm
Curios cum nu se amendeaza / sesizeaza CNCD si la faptele similare , cand tiganii discrimineaza romanii in declaratii / dedicatii live pe facebook.
Nu includ alte minoritati, ramanem la astea 2.
NOU
Râzi tu, râzi, Arap Alb, da’ minoritatea peeeseeediiistă de azi o sa mictioneze cu jet pe noi la viitoarele alegeri.
NOU
care minoritate, boss, ca psd are majoritate in parlament,se distreaza cu klaus
NOU
@Nea Nej: Ms pt. linkuri, m-am uitat și mi-a plăcut.
NOU
Spusele lui Johny Raducanu cind nea Sarbatoare era mic copil… youtu.be/YA7D7WvPMdI?t=36
Un pianist de exceptie care a refuzat titlul de Steaua Romaniei in grad de cavaler.
NOU
@Maithun: ma bucur obor
NOU
Astia nu sunt aia care il anchetau pe dani mocanu pentru ceva ce face toata lumea pe yt ???
NOU
Astia de ce nu au primit nicio amenda? Cred ca era usor sa ii identifice.
www.youtube.com/watch?v=OTgoVG3OkCo&feature=youtu.be
NOU
Mi se pare chiar decent ce zice femeia aia. Amenda merita aia care zic ca merita impuscata si mai ales aia care au tinut-o atat la granita tarii ei.
NOU
ciorile alea sunt mai simpatice si mai benigne decat majoritatea tiganilor!
NOU
Cioara e cea mai inteligenta pasare
NOU
E cea mai inteligenta pe dracu. Daca n-ar exista Connect-r media de inteligenta a intregii lor specii ar scadea drastic.
NOU
N-am zis-o in spirit de glumă, chiar e pasarea cea mai inteligentă, google it
NOU
cucu’ din bucovina este cea mai dăşteaptă pasăre din România. Suceava, leagănul inteligenţei şi al aroganţei la concurenţă cu Cluju’.
NOU
Imi place poza, poanta in sine, mai ales momentul. Autoarea merituoasa/inspirata. Ca Vladimirovici si a luat o pe discriminare, alt film. Daca tiganii e o.k. social, civic e fratii nostri, daca se dau bombardieri ii zburatacim. Prin/cu fortele de ordine.
In alta ordine de idei , daca ma primiti in grupul dvs, sunt f. bucuros. Va apreciez.
NOU
bine ca nu ii amendeaza si pe aia care au dat like si au pus emoticonul de ras
NOU
Pe ăia îi lasă pe mîna Avocatului Popoului…
NOU
Cea mai amuzanta parte este ca pe astia de la asociatiile pulii ii intereseaza de 10 ori mai mult atunci cand tiganii sunt ” insultati ” decat pe majoritatea tiganilor propriu zisi. Tiganii nostri nu sunt SJW isti, nu sunt sensibili ca negrii din USA, pe astia nu ii intereseaza ca ii strigi tigane , ca faci glume cu ciori etc. , sunt doar cateva asociatii d-astea de ” rromi ” destepti care sug bani de la stat pentru ONG-urile lor care cica protejeaza drepturile .
NOU
@Ventor sa vezi ce repede te fac ONG-istii rasist daca intrebi care au fost piedicile in calea integrarii de-a lungul timpului luand in calcul si regimul comunist. Nu stiu decat sa ceara bani de la stat si mila si intelegere, in schimb daca ii intrebi ce plan ar implementa daca ar fi ei la conducerea tarii, raspund generic ceva legat de educatie, de parca de educatie nu esti responsabil si tu ca individ. Trebuie statul sa vina sa iti bage carte pe gat cu forta.
Fratilor, un abonament de net e 50 de lei, orice cocioaba din chirpici are acum antene montate, iar pirateria de pe net, slava domnului, inca nu a fost scoasa in afara legii in Romania (cel putin din cate stiu eu) ceea ce iti permite sa piratezi si carti de pe net, nu doar seriale, muzica si pornache. Sunt o gramada de IT-isti spre ex. proveniti din familii sarace sau cazuri sociale si care s-au ridicat in felul asta cu carti piratate de C, CISCO si altele. In alta ordine de idei sa ii “multumim” coanei Andronescu ca a desfiintat scolile de arte si meserii.
NOU
Cetin, nu pot fi de acord cu concluzia ta. Orice formă de discriminare trebuie pedepsita, mai ales cea rasiala. Partea cu umorul este destul de relativă, iar mie nu mi-ar plăcea sa trăiesc într-o societate în care sunt făcut “cioara” sub sigla umorului.
Ok, fa-ma prost, incult sau naiv, dar nu “te rade” de culoarea pielii. Adica poți sa-mi critici intelectul, ideile, religia, dar nu un lucru cu care m-am născut și nu l-am putut alege.
NOU
ba cioara – asta e rasism care merita pedepsit cu amenda
avionul de la Londra zici ca a venit din Pakistan – asta poate ca e rasism, dar nu e cazul sa fie pedepsit
trebuie sa gasim un echilibru intre dementii aia care zic ca bun era Antonescu si dementii ailalti care vor amenda pentru o gluma generica ne directionata catre cineva anume, pentru ca ambii sunt la fel de periculosi. Zici ca nu vrei sa traiesti intr-o societate unde esti facut cioara, dar cred totusi ca e si mai nasol o societate care-ti controleaza fiecare gand si vorba.
NOU
Cred ca culoarea pielii este ultima problema pe care lumea o are cu tiganii …
NOU
maxentiu, umorul nu are cuantificare. daca conditionezi umorul de cum simte fiecare, vom calatori 35 de ani in urma si vom avea un organism care va indica subiectele pe care poti glumi. si cam atat, restul fiind interzis. negrii au glume cu albi, albii cu negri, culoarea pielii e cea mai facila forma de umor. doar ca tigani, in acest context, este peiorativ, nu are nicio treaba cu culoarea pielii.
NOU
Cea mai buna arma împotriva discriminării este sa nu dovedești de cate ori ai ocazia că motivele pe care ești discriminat sunt adevărate. PC asta la care am ajuns, că nu li sa dat la panseluțe peste bot, a ajuns sa te împiedice și să tragi concluzii pe baza observațiilor. Oriunde in lume statistica este o unealtă folosita in toate domeniile. Unde tragi linia la discriminare când ești “încurajat” sa angajezi anumite categorii de persoane care de-a lungul timpului s-au opus activ acestui tip de activitate. ( Când am ajuns prima oară la actualul loc de muncă se făceau multe “glume”despre români și o părere le făceam chiar noi dar după ce au văzut cât de bine ne facem treabă glumele au rămas doar glume sau au încetat). In concluzie nu daca nu vrei sa fi discriminat primul pas e sa nu fi jegos (tu fratele verișorul) și când destui vor înceta să se comporte într-un anumit fel și discriminarea va înceta.
NOU
C’mon guys, imaginea și textul nu au fost gândite ca o glumă nevinovată. Sunt convins că se găseau 100 de alte motive hazlii pentru a face mișto de cetățenii din Țăndărei. La fel, se putea alege una dintre celelalte 435 de specii de păsări din România.
Gândurile, vorba neamțului, sunt libere (încă), deși nu cred ca vreau să știu câți dintre prietenii mei gândesc așa. Totuși, a nu te manifesta rasist în public ține un pic și de decență, dacă nu de empatie. Clar, sunt conștient că și vice-versa se aplică, ceea ce nu-i face pe ei mai buni că fac glume despre albi.
Da! Nu trebuie să dăm în extrema cealaltă, a corectitudinii politice exagerate. Doar să găsim un drum de mijloc. Și cred că am putea da dovadă de evoluție dacă nu i-am mai face “ciori”, nici măcar în glumă.
NOU
nu exista gluma nevinovata, intotdeauna cineva se va simti atacat. ti se par ok bancurile cu blonde? este ca nu ti se par mare lucru, desi stigmatizeaza o mare parte a femeilor? dar de bancurile cu redheads? stii ca gluma aia cu redheads has no soul nu e de fapt gluma, iar faptul ca roscatii sunt majoritari in irlanda se datoreaza faptului ca acolo s au refugiat de persecuțiile bisericii catolice, care ii ucidea de la nastere? unde pui stop glumelor? bancurile cu grasi iti plac? ma simt ofensat. sau cu cheliosi? zi ce ti se pare tie acceptabil si iti voi arata o intreaga clasa sociala ce se simte ofensată de ce crezi tu ca e bine
NOU
Exact! Daca e glumă nu te băga tu CNCD. Discriminare era daca nu erau primiți în acele avioane ..
Ai uitat de bancurile cu Moldoveni, Olteni, Ardeleni
NOU
Sincer, niciun banc care se referă la o trăsătură congenitală nu mi se pare nostim. Vorbesc foarte serios! Inclusiv aia cu grașii, mai ales dacă nu știi motivele obezității, care pot fi medicale.
Diferența fină:
– Prietenul meu cel mai bun, pe care il cunosc de 20 de ani, fără antecedente medicale, fără probleme emoționale, mănâncă zilnic 2 shaorma și pune 10 de kilograme intr-un an.
– O persoană de 160 kg, 1,60 m, pe care nu o cunosc, am vazut-o doar in poze.
NOU
youtu.be/PaekaFzDACo
NOU
Dar poate ca nu i-au facut ciori din cauza unei trasaturi congenitale ca si culoarea pielii, probabil i-au facut ciori din cauza unui comportament dobandit, si anume cel care ii face sa-si insuseasca obiecte stralucitoare ce nu le apartin, la fel cum fac si ciorile sau corbii, si de asta au ales ciorile pentru comparatie, si nu una din celelalte 435 specii de pasari din Romania.
Bun, ar fi putut sa le zica si corbi, dar sincer nu il vad pe niciunul dintre ei intrand in casa lui Edgar Allan Poe pe fereastra numai cu scopul de a-i spune acestuia “Nevermore”.
NOU
Dacă vopsim în portocaliu ciocurile zburătoarelor la facem mierle. Apoi le băgăm în pedele.
NOU
Păcat că a murit Stela Popescu, i-ai fi putut scrie niște scheciuri beton.
NOU
Daca eu locuiesc în America de exemplu vine CNCD și mă amendează că nu înțeleg de ce nu își văd cârnații de fasolea lor?
NOU
habar nu am. nu cred, cred ca tine de locul unde te manifesti, fizic
NOU
Ai grija, poate te extradeaza.
NOU
Problema țiganilor din România nu e atât de mare pe cât vor ONG-urile. Egalitatea de șanse e asigurată și nici nu am auzit de vreun țigan care să fie defavorizat atunci când voia să facă printr-un efort de voință ceva. Țiganii și românii se confruntă deopotrivă cu aceleași neajunsuri, adică sărăcia și lipsa educației. 34% din România trăiește în sărăcie. Nu e rasismul ala pur din SUA când culoarea pielii te face automat maimuță și românii judecă mai mult prin prisma comportamentului, ăsta e factor de generalizare. În SUA rasism înseamnă maimuță, sclav, iar în România, pentru țigani, scandalagiu, analfabet, om cu moravuri abjecte. Cam așa e.
NOU
Ei, totuși, să nu ne răsfățăm atât
NOU
Şi locurile rezervate pe la facultăţi? Acolo nu-i tot disciminare. Știi cum e cu rromi și discriminarea în România ? Cum a fost dicursul de săptămîna trecută în care un președinte de etnie germană cu un premier de etnie maghiară acuzau un partid cu accente naționaliste că vinde Ardealul ungurilor.
NOU
Inteleg ca CNCD e un organism comunistoid, si nici adeptul cenzurii nu sunt, dar….postarea aia nu e demna de limbajul unui politolog si de profesor la universitatea din Maryland. Ca-i gluma, e una rasista oricum. Tare mi-e ca nu o sa se aleaga cu amenda in Romanica, dar daca afla studentii lui, are cariera terminata.
In Statele Unite, pentru postarea aia, daca facea referire sau se interpreta ca ataca afro-americanii cu “ciorile acelea” cunoscute ca “Nigga”, nu doar ca era presat sa se retraga din viata publica si obligat sa demisioneze din functia de profesor, dar poate sa se trezeasca cu niste baieti de la ANTIFA. Pentru un cacat de gluma facuta pe Facebook, multi americani si-au distrus vietile, cariera, ba si-ai pierdut libertatea, partenerul, familia. Cu postari din astea devii o persona non-grata intr-un fief democrat.
Iar in tarile civilizate ca Franta, Regatul Unit si Germania, era imediat chemat prin tribunale si se alegea cu o condamnare de cativa ani de puscarie sau munca in folosul comunitatii prin taberele de refugiati.
Tari democratice si mai dezvoltate ca Romania, dar iata ca Facebook-ul nu e de joaca, iar orice persoana publica cu functie mare si popularitate raspunde pentru ce comenteaza in spatiul public.
NOU
Oh da USA unde e ok sa iti bați pula de negrii dacă ești de aceeași culoare deși ca stil de viață, bani poziție socială ești la fel de alb ca Trump! Sau UK care nu vrea să își supere musulmanii până acolo încât durează decenii rezolvarea unor cazuri de abuzuri sexuale in care sunt implicate găști religioase. Si in acest timp omul alb din clasa de mijloc tace, strânge din măsele si votează din ce în ce mai mult cu extremele. Dap sigur asta e calea de urmat!
NOU
Știu că așteptați cu nerăbdare poziția mea oficială. Poziția mea oficială este capră 🙂
Eu chiar am râs la poza aia. M-am distrat și că s-a pișat un pic pe el Tismăneanu, l-au reclamat ăia pe la el pe la universitate, and-i Amerika, ouch. Cât privește activiștii rromi și ONG-urile aferente, e o lume pestriță. Unii sunt mișto, se zbat și pun suflet; alții, se isterizează la orice și repetă ad nauseam aceleași căcaturi. Mă rog, ca peste tot. Sunt în toane bune, am aflat că Jordan Peterson își cam băga chestii în venă, as it were. Hă hă
adevarul.ro/news/societate/analiza-discursului-dictionarelor-explicative-limbii-romane-diferite-perioade-privire-cuvantul-tigan-1_5eb27a715163ec42718054c3/index.html
NOU
pfiu, stateam speriat ca iar pleci sau ceva
NOU
🙂 Nu, faza cu Tismăneanu mi s-a părut o furtună într-un pahar cu bragă. Nu că ar fi făcut-o inocent, de unde și mâhnirea unuia ca Gelu Duminică, afectat pe bune. Mult mai grave sunt derapajele lui Băsescu.
NOU
Din toata treaba cu Tismaneanu am aflat ceva nou, pe dl Jordan si ideile lui. 🙂
NOU
S-a sesizat avocatul poporului/CSM daca e constituționala sau nu amenda?
NOU
Cra ! Cra ! Cra ! Oare… sunt pasibil de amenda ?
NOU
Nu, pentru ca nu esti politolog si nici profesor universitar!
NOU
Sa conteste amenda el nu a postat a dat share!
NOU
Denisa Comanescu are vreo legatura cu Iustin Comanescu?
O fi un blestem al numelui astuia cand vine vorba de mesaje si cenzura….
NOU
Parca era prin declaratia cu Drepturile Omului un pasaj care zicea ca n-ai voie sa fi pedepsit ca sa se dea exemplu altora. Ori am eu o imaginatie bogata, ori e cel mai obscur pasaj, pe care nu-l respecta nici dracu.
NOU
ba baiatule cata prostie pe planeta asta
pe noi nu covidu’ ne va baga in groapa ci corectitudinea politica
NOU
Vladimir Tismaneanu
May 6 at 10:58 AM ·
Am aflat de pe internet, nu de la CNCD, despre decizia amendarii mele. Nu comentez si rog prietenii sa nu comenteze. Sunt reprezentat de firma Stoica si Asociatii. Vom ataca in justitie.
www.facebook.com/vladimir.tismaneanu.1/posts/634540783766589
NOU
Dar ia uite ce lucru drăguț am mai descoperit 😀
Vladimir Tismaneanu
April 25 at 9:46 PM ·
O spun cat pot de apasat si transant: Legea este universala si non-negociabila. Rasismul trebuie denuntat si eradicat! La ceasul cand xenofobia se concentreaza asupra minoritatii Roma, virulent, agresiv si abject, eu unul ma simt parte a acelei amenintate comunitati. Apelez la toti prietenii mei sa-si ridice vocea impotriva noilor si vechilor rinoceri rasisti! Daca nu acum, cand? Daca nu noi, cine?
www.facebook.com/vladimir.tismaneanu.1/posts/627617964458871
NOU
Vladimir Tismaneanu
April 11 at 5:58 AM ·
O regretabila eroare a fost transformata intr-un scandal mediatic. Repet, imi cer scuze pentru faptul ca am postat acea caricatura cu trimiteri rasiste. Contextul conteaza, am realizat eroarea, am sters imediat postarea. Mai mult, am publicat neintarziat, din proprie initiativa, expresia regretului meu. Am fost eu insumi victima atacurilor rasiste, inclusiv scrisori de amenintare cu moartea trimise din Romania pe adresa universitatii mele. Nu una. Am anuntat autoritatile. Cand am fost tinta unei infamii antisemite, am sesizat CNCD. Sunt convins ca dl Csaba Asztalos isi aminteste episodul. Era vorba de coperta unui saptamanal satiric difuzat in mii de exemplare. Apaream perciunat cu o gasca in mana. Stereotipul antisemit era cat se poate de evident. Sunt cat se poate de sensibil la acest subiect. Respect si apar alteritatea, diversitatea, dreptul la diferenta. In raport cu cei care s-au simtit lezati, ii rog sa stie ca m-am situat, ma situez si ma voi situa intotdeauna in tabara anti-rasista si anti-extremista. In rest, enjoy the day and stay safe!
www.facebook.com/vladimir.tismaneanu.1/posts/618477412039593
NOU
Cica traim intr-o societate laica.
Cu tabuuri pedepsite de lege.
NOU
mai degraba. olaie-ca
NOU
Dacă în poza aia în loc de corbi aveam porumbei s-ar fi sesizat cineva.
NOU
De la o anume varsta, cand obtii o functie de profesor si esti politolog, iar cuvintele tale capata o greutate in fata publicului, cam trebuie sa lasi deoparte glumele de tipul asta. Se poate interpreta ca militezi pentru o cauza si o gramada de prosti incep sa comita prostii, chiar daca tu n-ai avut intentie.
NOU
In America, baiatul asta afro-american , un comediant de profesie, avea sa prezinte Gala premiilor Oscar in 2019. N-a mai putut s-o faca pentru ca i s-au gasit comentarii homofobe de acum 10 ani. Da, comentarii din 2009, cand el nu se astepta ca o sa devina cineva important. In America, indiferent de rasa sau culoare, chiar n-ai voie sa faci rasism, misoginism sau homofobie.
www.huffpost.com/entry/kevin-hart-homophobic-apology_n_5c09b9dfe4b0de79357b3b36
Deci MARE ATENTIE ce comentati pe internet (hai sa zicem ca nu pe sectiunea de comentarii dintr-un blog sau pe forum unde comentati anonim), dar mai ales pe twitter, pe facebook, pe instagram, daca o faceti cu identitatea dezvaluita. Si mai ales aveti grija cu cine vorbiti pe whatsapp pe teme politice sensibile, rasiale, sexuale sau religioase.
Azi poate ca esti un santierist , somer, lucrator comercial si comentezi spurcat, jignesti, insulti, iti bagi organele, mamele si mortii in orice, faci glume rasiste, glume de santier, bancuri cu grase, gay, africani, asiatici, musulmani, transexuali, lesbience evrei, catelusi, roboti……maine poate se iveste o promovare, poate te faci manager, cantaret, actor, afacerist ori politician.
Si cineva iti cauta prin trecut si iti descopera niste comentarii rasiste postate la vremea cand o ardeai somer sau pe santier.
Lumea descopera, devii proscris, la revedere sansa ta de a te afirma sau a te imbogati.
Nu e de gluma sa stiti.
Ce e in America o sa vina in curand si prin Romania in 10-20 ani.
NOU
“Doua lucruri urasc pe lumea asta: rasismul si tiganii!” Vladimir Tismaneanu