Scoala din Atena

Scris de Joyanna

Hai sa povestim oleaca de Scoala din Atena. Nu, nu Academia lui Platon, nici Liceul creat de Aristotel (probabil Maddame o sa ma killareasca pentru ca am spoilerat!! Iar Maithun o sa ma afuriseasca pentru ca am intinat puritatea limbii romane! Ca sa aveti si voi un motiv, quiz rapid: cine a numit liceul “cimitir al tineretii mele”? inchid toate parantezele) ci peretele pictat de Rafael Sanzio.
E faimos, il stiti, l-ati vazut ilustrind prelegerea despre sofisti din seria “Filosofia pentru mileniali” desi nu prea are legatura dar il iertam pe Cetin, ca e frumos si da bine. (Tabloul)

Probabil stiti deja ca atunci cind Iuliu al II-lea s-a vazut papa , s-a mutat la Vatican, dar ca un print capricios, n-a vrut sa locuiasca in apartamentele predecesorului. (Daca luati in considerare ca predecesorul era un anumit Borgia, probabil ati fi facut si voi la fel .) Adevarat e ca avea si de unde alege. Ca orice nou locatar, a chemat mesterii sa dea o mina de var, a mai schimbat niste parchet, nitica gresie, niscai perdele si daca tot facea o treaba, macar s-o faca buna: a convocat pictorii renumiti ai timpului. Intre acestia Rafael, la sugestia arhitectului Bramante (de-acum ati priceput si voi, istoria e plina de recomandati), caruia i-a revenit sarcina de a decora citeva camere. Cea despre care vorbim probabil era destinata a fi biblioteca dar la sfirsit au hotarit ca era pacat sa acopere peretii cu carti pline de praf, asa ca au facut acolo Camera Semnaturilor.

Ca sa n-o lungesc prea mult, ma rezum numai la peretele pe care Rafael a pictat o scoala ideala, in care filozofii si matematicienii converseaza sau mediteaza, in plin act al cunoasterii rationale. N-o sa va dau date, ca nu le tin minte nici eu, ma limitez sa va povestesc ce mi-a placut. Pe fond se afla o cladire inca neterminata care aminteste cumva de noua basilica Sfintul Petru, pe care Bramante (va amintiti de el?) tocmai o construieste. In centru se afla Platon si Aristotel. “Ari, noi trebuie sa tindem catre perfectiune!” zice Platon, ridicind un deget catre Lumea Ideilor. “Platon, nu te grabi, hai s-o luam metodic, sa raminem cu picioarele pe pamint!” raspunde Aristotel, indicind pardoseala. Pe linga ei, grupuri si bisericute, in functie de interesele personale, figuri cunoscute participa la brainstorming.
Sugubat din fire, Rafael nu s-a multumit sa picteze doar figuri simbolice, unor personaje le-a dat fetele unor contemporani.
Cine stie ce emotie o fi avut Leonardo da Vinci cind s-a recunoscut in rolul lui Platon, pina atunci crezuse ca Rafael il considera un rival, mai ales ca ii suflase farfuria de sub nas in citeva ocazii. Degetul ridicat catre cer nu e numai reprezentarea filozofului convins ca adevarul trebuie cautat dincolo de cer, e practic “semnatura” lui Da Vinci in tablouri, gestul pe care il picteaza mereu atunci cind subiectul e religios
Aristotel e reprezentat de catre Bastiano da Sangallo, pictor si arhitect care semana efectiv cu imaginea ramasa despre filozof, in plus mai era si poreclit Aristotile, din cauza ca era serios si mereu ginditor.
In haine verzi e reprezentat Socrate, tot urit si din profil.
Pitagora e asezat si citeste o carte.
In dreapta e un grup de sofisti (evident, pe linga Aristotel, ca Platon nu-i putea suferi!)
Arhimede traseaza un desen pe jos, iar aspectul e cel al lui Bramante ( in grupul din spatele sau se regaseste Rafael insusi , ca un simbol al faptului ca arta e o forma de cautare a perfectiunii sau poate pentru ca facea parte dintre protejati?)
Diogene asteapta tolanit pe scari iar figura feminina in alb e controversata, unii cred ca ar putea fi chiar Ipazia, dar Maddame nu a povestit inca nimic despre acestia.
Dupa terminarea picturii , Rafael reuseste sa traga cu ochiul la Capela Sixtina, in care lucra Michelangelo, rivalul numarul unu. La vederea ei, ramine atit de impresionat incit lasa de-o parte competitia si decide sa il omagieze pe artist in tabloul sau, adaugindu-l in vesmintele lui Heraclit, care isi sprijina capul intr-o mina pe un bloc de piatra. Insa, spre deosebire de restul personajelor , care sint infatisate desculte, cel al lui Michelangelo pastreaza cizmele in picioare, ironie pentru faptul ca nici in viata reala pictorul /sculptor nu se descalta niciodata, nici macar in pat, iar incaltamintea o schimba numai cind era complet rupta.

De ce va povestesc astea? Pentru ca tocmai am citit ca in timpul jafului Romei , mercenarii care se aciuasera in Vaticanul parasit de papa, faceau focul in camera asta, afumind peretii si frescele, pentru ca de ce nu?
Din pacate e scris in genele umanitatii: mojicul (cu sensul de needucat si fara respect pentru altii) cind ajunge in pozitie de oarece putere sau vizibilitate, scoate la iveala ce-i mai rau in el… Comentariile cretine de pe FB reprezinta demonstratia contemporana.

Informatie utila pentru cine se gaseste la Roma pe la inceputul lunii: in fiecare prima duminica din fiecare luna intrarea la Muzeele Vaticane e gratuita.