Am văzut articolul lui Zarax și mi-am adus aminte de pilotul Gioni.
V-am povestit cum a fost cu Gioni?
Aaa, stați așa!

Gioni e din părinți vasluieni, dar e născut în America. Știe ceva românește, e pilot pe la Discovery Channel iar în timpul liber face curse pentru diferite servicii și agenții.
Și ne cheamă agenția că trebuie să plecăm în Italia, chestie urgentă, și ni-l prezintă pe Gioni:
– El va fi pilotul vostru, a traversat Atlanticul de foarte multe ori, sunteți pe mâini bune, ăsta e avionul…
Băi și ne-arată un avionaș de-ăsta… cât să fie… cât un microbuz așa cu mâneci scurte.
– Eu nu urc în ăsta, băi nene, poa’ să fie și Traian Vuia…
Nu, că Gioni are experiență, jdemii de ore de zbor, are și-o decorație pentru nu știu ce salvare miraculoasă a unui copil la piscină.
A bun, deci cel puțin dacă ne prăbușim scoate ăsta decorația, fug rechinii, ne salvează pe toți.
În fine, urcăm, plecăm, zbor lin, fără niciun pic de emoție.

Doar că undeva pe deasupra Tunisiei zice:
– Bă cred că nu mai avem gaz. Hai să luăm niște gaz.
Calm de parcă trebuia să oprim aicea după colț la peco să băgăm și noi un litru.
Mă și căutam de mărunt, zic să facem o chetă, cât ne-o ajunge-acolo, măcar trei sferturi din marea Tireniană, îl împingem noi pe urmă, dă-l dreacu.

Și ne duce, băi nene, pe un câmp de nu era nimic în jurul nostru, aterizează și pleacă el și un băiat de la noi să îl cheme pe-ăla cu cisterna, știe el, zice c-a mai fost.
Noi stăteam cuminți în avion, mai o șeptica, mai un sforăit, dar așa cu un pic de corcoi că nu știai ce poate să apară de prin tufișuri, acuma vin șaurii și ne mănâncă de vii pe-aicea…
N-am apucat să-mi pun în ordine testament că aud un huruit și-un tropot în jurul nostru, apar niște jandarmi cu caschete și puști așa îndreptate spre avion, am belit-o, te iubesc mamă, asta e!
Au înconjurat ăștia avionul dar nu s-au apropiat, nu nimic, doar stăteau așa la distanță.
Și se face seară, și Gioni nu mai apărea…
Băi, ce facem? Unde-o fi? Își pierd ăștia răbdarea și ne bagă la bulău în Tunisia, oare cum o fi săpunul pe-aicea, că deținuții sunt africani…

Când apare Gioni așa la orizont, și el și colegul nostru cu două coșuri de paie ca alea de rufe cu capac…
– Ce naiba, băi Gioni, așa se dă benzina acuma? La coș de paie?
Ăsta cică, stai că vine și benzina, dă-o dreacu, ia uite ce-am luat.

Poliția începe să se răstească la el că oa-hala debla, că să nu deschidă coșurile, și se răstește și el la ei, că stai să vezi, my friend, ăștia nimic, vine unu cu trese, îl trântește pe Gioni la pământ, că culcat, că nu mișca, îi pune bocancul pe cap, și pe colegul nostru la fel.
Vă zic, înghețase și pancreasul în mine.
Și se duce un soldat de-ăla cu mască la coșuri așa încet, ca un genist precaut… deschide capacul… când înăuntru… plin de sticle de vin.
– Rezervă ștoc, zice Gioni de sub bocanc, de la colonelul Hamdi.
Când au auzit de colonelul Hamdi au luat poziția de drepți și ne-au dat coșurile așa cu grijă, să nu se spargă.

Vă zic, a fost o noapte minunată, că ăia cu benzina n-au venit decât a doua zi iar jandarmul ăla cu trese s-a băgat și el cu noi la băute.
Când am ajuns în Italia zice Gioni la vameși:
– Abia aștept să ajung la hotel că am zburat toată noaptea, abia mai văd.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.