Raluca Țintoiu a câștigat procesul cu ASF și a obținut anularea interdicției de a conduce un administrator de pensii private. Țintoiu, fost director general al NN Pensii, a primit cea mai dură amendă aplicată vreodată de ASF pe fondul scandalului politic privind naționalizarea pensiilor private (Pilonul II). Ea a cerut instanței atât anularea amenzii, în cuantum de 100.000 lei, cât și reautorizarea ca director general al administratorului de pensii. De asemenea, ea a cerut obligarea ASF să-i plătească și 1.000 euro ca daune morale.

Sursa: Profit.ro

Citiți, vă rog, în articol, cât de mizerabil este avocatul ASF, în apărarea unei decizii politice de o nesimțire fără margini.
Dar alta e, de fapt, problema.

Femeia și-a furat-o de la statul român în aprilie 2017. Un an și jumătate, da? Un proces care a durat un an jumate DOAR PENTRU PRIMA FAZĂ, pentru că, evident, ASF va face recurs, aceasta este legea. În fața statului român, ești fix cu chiloții în vine, nu ai nicio șansă, dacă ești un simplu cetățean. Câți bani a pierdut doamna Țintoiu, prin prisma retragerii autorizației de manager? Cine îi dă banii aceștia înapoi? Cine răspunde pentru acțiunile ASF?
Nimeni.

Mă gândeam la asta legat de asistenta de la Spitalul Universitar, care a reclamat toate ilegalitățile clanului mafiot din slujba lui Sorin Oprescu și a fost dată afară, pentru că fusese în greva foamei, deci lipsise de la muncă nemotivat. Iar ministrul sănătății a declarat că e o problemă internă a spitalului, nu poate să se bage. Cât de semnal mafiot mai mare pentru OMERTA vrei? Cine să încerce să spună ceva, când e evident că NIMENI nu îi apără?

Nimeni.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

7 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Muie psd.
    Atunci ce naiba ne mai rămâne de făcut?
    Stam capră mai departe?

  2. #2

    Justitia in Romania este ca si HR-ul din corporatii, pe hartie sunt acolo ca sa te ajute pe tine sa iti fie usor, in practica, HR-ul isi ajuta bosii sa scape de tine daca le faci probleme la business si la profit prin vreo reclamatie sau vreo nemultumire aiurea, iar judecatorii te ajuta doar daca nu esti impotriva cuiva care i-au pus in posturile lor caldute.

    Apropo, nu se mai aude nimic de simpatica poza cu Kovesi stand prietenoasa langa Dragnea, postata de Mickey. Marea doamna aparatoare a justitiei . Foarte curios daca dupa pauza pe care a spus ca si-o ia, va mai lupta pentru dreptate in popor, sau si-a primit partea de la PSD si acum se va retrage in liniste .

    • #3

      foarte curând luluța koveși va fi mutată la diicot sibiu, conform noii oug pe justiție

    • #4

      Coae, era fake poza. Jesus.

  3. #5

    domnul misu negritoiu a fost ciorbea-ul pesedeului la faza cu NN pensii. amuzant intr-un fel pt ca a fost directorul ING prin romanica. un baiat de zahar cu o proprietate in comuna Cornu. ce coincidenta, la naiba
    ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99u_Negri%C8%9Boiu

    • #6

      @ender coincidență, tot el a adus ing pe aici.

  4. #7

    Da !? Ce-i cu mine ?