Zice o pipiță cu ceafa lată de la o firmă de recuperări creanțe că dacă se limitează suma pe care o pot cere recuperatorii, se duce naibii creditarea.

Citeam asta, gândindu-mă la povestea mea cu Telekomul, care, la un moment dat, mi-a făcut un abonament într-o locație unde stăteam pe termen scurt. Ca, la încheierea termenului, să aflu că de fapt era un abonament pe 2 ani. Și că nu puteam să îl denunț gratuit, pentru că primisem în folosire router de la ei. De fapt ei furnizând ADSL, netul nu merge decât cu routerul și setările de la ei. Și nici nu puteau să îl mute la adresa mea nouă, pentru că nu au infrastructură. Zilele trecute am primit un sms cu că trebuie să contactez de urgență nu știu ce mizerie de asta de recuperatori, ca să rezolvăm amiabil problema. Sigur.

Anyway, ideea era că firmele astea, împreună cu angajații lor, ar trebui să ardă la foc mocnit, ușor, așa, cât să pâlpâie. Știu un prieten care avea o distracție cu unii din ăștia, el având un credit de vreo 20 000 de lei, pe care credea că îl plătise, doar că banca a zis altfel, mai aveți 1000 de lei, dar a neglijat să îl informeze și a vândut suma hoților de la Kruk. Care, brusc, aveau de recuperat de la ăsta 22 000 de lei. Uite-așa, pentru că de ce nu.

În concluzie, da, sunt de acord cu limitarea sumelor respective. Ai cumpărat datoria cu 1 euro? Recuperează-ți 2 euro și marș.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.