Ieri am fost la IMAX, să văd The Man from U.N.C.L.E. Dacă o să am timp, o să scriu pe DigiFilm, mai încolo, despre el. Trebuie întâi să îmi calmez ura pe cei ce rumegau nachos în sală și se auzea de parcă servea la troacă o turmă de porci grași, gata de a fi eutanasiați pe drumul cefei și cârnaților. Detest intens rumegătorii de nachos la film. INTENS!

În fine, cât am așteptat să îmi ridic rezervările, am zis să îi iau lui Freh Meat și restul de cărți din colecția Ender, adică restul de 2 volume, Xenocid și Copiii Minții, primele 2 deja fiind în arsenalul casei del Ametcea.

Și cum eram în față la Cărturești, am intrat, zicând că mi le iau de acolo. Au ei o ofertă, gen cumperi 2 cărți, a 3 a e gratis. Voila prețurile din Cărturești.

12016563_1753282334898959_811717989_n

La standul Nemira, din fața Auchanului, le-am cumpărat pe amândouă cu 47 de lei. Desigur, am rămas în nări cu flatulențele intelectuale de la cărturești, dar și cu 30 de lei în buzunar.

Și pentru că tot erau atât de ieftine, am cumpărat tot packul, adică cele 4 din seria Ender plus cele 4 din Saga Umbrelor. Iar pentru că eram la capitolul cărți și, de obicei, eu plec din librării cu o sacoșă de cărți, mi-am luat și pachetul Întoarcerea acasă, al aceluiași mormon nenorocit, ce scrie atât de bine, Orson Scott Card.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.