waterloo

Am scris despre Waterloo, demult, mult prea demult. Unul din puținele restaurante din București care îmi plăceau fără rezerve. Mâncarea super, berea belgiană, o grămadă, chelnerii extraordinari, totul, absolut totul pe gustul meu.

Din păcate pentru mine, s-a încheiat și povestea Waterloo. Nu, nu s-a închis. Doar că l-au stricat. Am mai fost de câteva ori în ultimii ani. Niciodată nu aveau berea mea preferată, Bière Du Boucanier, nu aveau practic nicio bere, în afară de fadul Duvel. Am trecut peste asta, chelnerii și mâncarea compensau.

Am fost săptămâna trecută. Nu mai erau chelnerii mei. Era un grăsun negru și transpirat și un altul îmbrăcat ca Popeye, cu aceeași figură și aceeași îndemânare. Nu am așteptat mai mult de 20 de minute să ne ia comanda, deși în restauratn mai erau fix 5 mese ocupate.

Bière Du Boucanier? Neah, nu avem. Avem Duvel și Zăganu. Am luat un Zăganu, decât să dau 20 de lei pe porcăria aia de Duvel, mai bine 9 lei Zăganu. Comandat de mâncare.
Partenera de pat și-a luat cârnați cu stoemp de andive, eu berbecuț cu același stoemp. Cârnații au fost comandați pentru că, pe vremuri, știam că aduc cârnații special nușdeunde, făcuți doar pentru ei. Și cu adevărat, erau speciali, cruzi semiafumați, delicați la textură, fără obișnuitul cimbru care se trântește în toți cârnații ‘de Sibiu”.

Deci nu. Erau cârnați de alimentara, fără nimic special. Berbecuțul meu? Lejer amar. Și, din porția sănătoasă de acum câțiva ani, cu un sos gros și catifelat pe limbă, erau 6 bucățele de cărniță, fiecare cam cât două alune și câteva linguri de zeamă fără gust.

A, da, și am terminat în circa 3 minute, ce dracu să faci cu 6 dumicaturi de carne? După care am mai stat 20 până a venit nota, adusă de mâna transpirată a ospătarului. 100 de lei 2 beri, 2 portii de mancare si un capucino.

Prin urmare, piciorul meu nu va mai călca niciodată pe la Waterloo și nu îl voi mai recomanda nici dușmanilor.

Preț **
Servire **
Mâncare **
Toaletă **
Locație ****

*Maxim de 5. Încă mă gândesc să folosesc fața lui Auraș Mihai în loc de steluțe, dar parcă nu i-aș fura statutul de expert în filme. Aștept propuneri.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.