1984

Curtea Constituțională a respins legea cartelelor pre-pay luate doar cu buletinul, o lege adoptată de Parlament acum trei luni și care îi obligă pe utilizatorii de cartele preplătite să se legitimeze. În viziunea judecătorilor această lege este doar o completare a așa-numitei legi Big Brother, pe care, de asemenea, au declarat-o neconstituțională.

Am fost un susținător al ideii de a cumpăra cartele de telefon doar cu buletinul. La momentul respectiv, motivația că astfel nu se va mai putea suna anonim la 112 mi se părea destul de corectă, deși e extrem de subțire.

Între timp, odată cu ultimele evenimente din zonă, cu Turcia care pur și simplu închide internetul sub regimul musulman al lui Erdogan, cu rusia care obligă bloggerii să se înscrie la poliție în momentul în care își deschid un blog, cu NSA care se loghează la serverele germane ca să își updateze hărțile europene și toate mizeriile astea, parcă nu sună atât de rău să ai măcar posibilitatea de a da un telefon fără ca un frate mai mare să ți se uite peste umăr la conversație. Indiferent care ar fi aceea.

Partea cea mai haioasă a discuției este adusă de, țineți-vă bine, Asociația pentru Implementarea Democrației.

Securitatea României, combaterea terorismului și a altor tipuri de infracțiuni care aduc atingere gravă atât securității naționale, cât și securității cetățeanului, sunt puternic afectate de decizia luată de plenul Curții Constituționale, slăbind capacitatea instituțiilor cu atribuții în domeniu de a contracara amenințările la adresa acestora. Mai mult, decizia luată de CCR vine într-un moment și un context geopolitic regional și internațional deosebit de sensibile, îngreunând considerabil capacitatea de intervenție și reacție a instituțiilor statului în fața unor potențiale pericole la adresa României

Deci pe bune? Asociația pentru implementarea democrației luptă pentru introducerea supravegherii electronice? Ca și cum ți-ai da un șut în coaie, liniștindu-te că e pentru sănătatea ta?

Cui aparține mizeria asta, mai exact? Noroc de internet.
Pentru că aflăm că proprietarul ei este domnul Alexandru Cumpănașu. Pardon, director executiv.

Conform informaţiilor jurnaliştilor EVZ, Ministerul Administraţiei şi Internelor virează 3,8 milioane de lei într-o fundaţie cu activitate aproape inexistentă: Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID)

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei a lui Alexandru Cumpănaşu a fost încă de la început membră în Comitetul strategic pentru sprijinirea activităţii Direcţiei Generale Anticorupţie, din cadrul Ministerului de Interne. Comitetul a fost înfiinţat anul 2006, ca organism consultativ, pentru sprijinul DGA.

Citiți, vă rog, articolul din EVZ. E din 2010 și e teribil de savuros. Veți vedea cum PSD și PDL, de mânuță, sponsorizează cu bani publici un ONG democratic.

Președinta asociației este o anume Mihaela Călin. Din CV-ul de pe linkedin nu aflăm mare lucru, decât că a scris pe inpolitics, care este un site asumat anti-ponta, pro basescu și că toată cariera ei a însemnat președinția asociației mai sus amintite.

Deci un ONG, cu conducere de ambele părți ale eșichierului politic, suge la țâța prea plină a ministerului de interne, după care se pronunță hotărât pentru democrația lui 1984.

Pare foarte în regulă, nu?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.